Mina de petrol Sărata Monteoru - 2

''Flacăra - anul XXXVI - nr. 48 - (1 693) - 27 noiembrie 1987

Sondele sub–pămîntene

Pe la 1829, un anume Grigore Constantinescu, căsătorit la Lipia, in comuna Merei, cumpără trei puţuri de petrol săpate de nişte meşteri puţari din Lunca Moineştiului. Primul dintre aceste puţuri începe a fi exploatat doi ani mai tirziu. Nu avea decit 7 metri adincime, iar ţiţeiul se scotea la suprafaţă cu hecna de lăcărit, învirtită de cai. Cai orbi. Cai orbiţi incă din naştere pentru a lucra în petrol. Orbiţi spre a nu se prăbuşi, ameţiţi, de atîta invirtit. Trăiau, pe dealurile astea, din jurul Săratei, herghelii întregi de cai orbi. Păşeau agale, mîngiind parcă pămîntul din faţa lor cu nişte copite şovăielnice. Erau blinzi şi doar arareori, noaptea, se auzea, sleit, cite un nechezat. Dar domnul Constantinescu nu era atent la ei. Il interesau puţurile, armate cu gradele sau ţambre de stejar in profil cilindric, il interesa săparea de noi şi noi puţuri în care coborau bărbaţi zdraveni, avind meşteşugul ăsta in sînge, cea mai de preţ moştenire de la părinţi. Se avîntau in întunericul de dedesubt şi, cind nu mai vedeau nimic, erau ajutaţi de uriaşe oglinzi ce reflectau lumina soarelui pe care nu o vedeau decit astfel, proiectată spre ei de stratul subţire de argint. La ieşirea din puţ treceau dintr-o beznă în alta. Aerajul se făcea cu foale de aer, nişte furtunuri cu diametre mari. Era un om întreprinzător acest Grigore Constantinescu. Şi bun negustor. A simţit de la început ce uriaşă avere se ascunde sub dealurile acelea sărace la suprafaţă şi, pînă în 1899, cînd vinde întreaga structură petrolieră societăţii „Steaua Română", sapă mai bine de 500 de puţuri, unele dinire ele atingînd chiar adîncimea de 400 de metri. Merge prin lume şi caută unelte de foraj cit mai eficiente. Introduce sistemul de săpare Rotary, după metoda canadiană, foloseşte maşini cu abur procurate de la firma Lufkin, utilizind metoda, in premieră mondială, de la mina Pechelbronn din Alsacia, creind galerii subterane pentru exploatarea cit mai intensă a straturilor. Acest munte e un munte de aur ! — se spune că ar fi exclamat la un moment dat domnul Constantinescu, după care şi-a şi schimbat numele in Monteoru, românizind franţuzescul mont d’or. „Steaua Română", utilizind proiectul unui inginer doctor pe nume Broz, începe construirea primei mine de petrol din ţară. Anul de virf este 1933, cind din acesată mină se extrăgeau 16 000 tone de ţiţei.''

Mina de petrol Sărata Monteoru - 1

''Flacara, Nr. 19 - 14 mai 1982

Minerii petrolului deschid orizontul 2000

In cadrul Institutului de cercetări şi proiectări petrol şj gaze Cîmpina s-a format un larg colectiv de specialişti cuprinzînd cîteva zeci de ingineri, geologi şi maiştri — toti mineri, cei mai multi „cărbunari" — consacrat mineritului in petrol, la nivelul tehnicii acestui sfîrşit de veac.

-Colectivul — ne spune şeful său, inginerul Liviu Şandru — s-a infiinţat in contextul acţiunilor mai vaste intreprinse în ultima vreme pentru creşterea factorului final de recuperare in zăcămintele de ţiţei. Există în tara noastră o serie de zăcăminte intens exploatate cu sonde de suprafaţă de unde nu se mai poate obţine mare lucru prin obişnuitele metode de recuperare secundare sau tertiare, deşi in subteran se mai află intacte 60—78% din rezerva geologică iniţială de titei.

— O mare care işi aşteaptă navigatorii ?

— Cam aşa ceva. Ne-am amintit atunci de exploatarea prin puţuri, care, pe la mijlocul secolului trecut, lua avînt in România. Dealtfel, ţăranii români au fost primii din lume care, descoperind izvoare de petrol, l-au exploatat prin puţuri a căror adîncime depăşea uneori 200 m. Au funcţionat pînă acum 40—50 de ani exploatările Colibaşi, Băicoi, Moreni, Matiţa, Apostolache, Monteoru in Muntenia, Iar în Moldova cele de la Lucăceşti, Tazlău-Zemeş, Solont, Tescani, Sîrbi, Pirjol, Cîmpeni, Cilioaia etc. Evident, odată cu punerea la punct a tehnologiilor şl utilajelor moderne de forare, mineritul petrolier a căzut în desuetudine. Acum el este reconsiderat, desigur de pe o bază tehnică superioară.

— Ce straturi petroliere pot fi abordate prin minerit ?

— Cele care nu depăşesc adincimea de 500-600 m şi care întrunesc anumite condiţii geologico-miniere asupra cărora nu insistăm aci. Se sapă galerii foarte asemănătoare celor pentru extracţia cărbunelui, cu singura şi esenţiala diferenţă că în pereţii lor se perforează sonde orizontale, ascendente sau descendente. Aceste sonde subterane, stranie, fantastică întrepătrundere de tuburi şi supape, de puţuri si suitori, de galerii şl camere de forare, le-am văzut acum citeva zile la Sărata-Monteoru. Pionierii noştri care pregătesc viitoarele mine de petrol nu au încă o denumire, ne-au spus că nici ei nu ştiu dacă sint minerii petrolului sau petroliştii minelor, dar ceea ce ştiu este că s-au angajat pe un drum promiţător. Preocupări similare există actualmente in S.U.A., Canada, Venezuela, Japonia, în U.R.S.S., in Siberia, aproape de Cercul Polar — la Iarega — funcţionează de mai multi ani o mină care dă 300 000 tone ţiţei pe an şi, tocmai din cauza bunelor rezultate, se intenţionează extinderea acestei tehnici in zona Baku.

Trebuie inţeles — ne atrag atenţia inginerii Liviu Şandru şi Dumitru Cărpenişanu, şeful de proiect de la Sărata Monteoru — că minele de petrol nu reprezintă doar o posibilă variantă de exploatare; in anumite condiţii de zăcămînt depletate, el constituie unica modalitate de recuperare a ţiţeiului. Desigur, mineritul in sine reprezintă o operaţie costisitoare, totul trebuie cu grijă calculat pentru a se dobîndi petrol în condiţii de rentabilitate economică. Acesta este şi sensul experimentului de la Monteoru. Rezultatele de pină acum sint insă încurajatoare, astfel incit in viitorul apropiat se întrevede perspectiva deschiderii unor mine de petrol la Runcu-Buştenari, Ochiuri-Gorgota (lingă Tîrgovişte), Matiţa, Prahova, iar în zona Moineşti la Solonţ, Cilioaia, Zemeş etc. (Recunoaşteţi aceste denumiri care marchează exploatările prin puţuri de la mijlocul secolului trecut !).

In Programul national de creştere a factorului de recuperare, mineritului îi revin 10—11% din producţia de titei obţinută prin metode specifice creşterii factorului final de recuperare, deci o producţie anuală prezumată de ordinul a mai multor sute de mii de tone titei încă în actualul cincinal, în mina de la Sărata Monteoru va începe extinderea activităţii în blocurile adiacente ; se va construi sectorul experimental Runcu-Buştenari, cu condiţii diferite de zăcămînt, şi se vor initia lucrările pentru sectorul experimental Solonţ.

De pe acum Monteoru dă zeci de tone de ţiţei pe zi, în timp ce în zonă unele sonde convenţionale, deci de suprafaţă, nu produc decît 1,5 tone şi chiar mai puţin. Din 1979, mina s-a modernizat, după proiectele institutului din Cimpina, in vederea adîncirii cu un nou orizont. Se lucrează acum la peste 300 m adincime şi se pregăteşte un „panou“ experimental pentru încercarea şi definitivarea tehnologiilor de săpare a diferitelor categorii de lucrări miniere care vor traversa rocile de titei. Alt obiectiv : experimentarea tehnologiilor de extracţie, precum şi a diverselor utilaje şi echipamente unicat. O specială atenţie se acordă aparatelor de protecţie antiscinteie. In subteran, la orizontul 25, aflăm că pină şi ciorapii pe care i-am îmbrăcat la intrarea in mină sint de un tip special, pentru a nu se incărca de electricitate statică : într-o mină de petrol o simplă scînteie s-ar putea dovedi şt mai catastrofală decît „la cărbune“.

„Noi am preluat nu numai ce e mai bun, dar şi ce e m ai rău din minerit şi din petrol" — glumeşte şeful sectorului de extracţie de la Monteoru, Ştefan Cioceanu, tehnicianul care, fiind repartizat acum 22 de ani la Monteoru, ne mărturiseşte că atunci cînd el, petrolistul, a coborît pentru prima oară în mină a fost pătruns de un singur simtămînt : FRICA. Acum, teama i-a trecut, el însuşi este un exemplu pentru toţi ceilalţi, ceea ce nu-l impiedică să aprecieze lucid problemele complexe pe care le implică securitatea muncii:

— La noi e şi pericol de explozie şi de incendiu (gazului metan al „cărbunarilor" i se mai adaugă un duşman redutabil : omologii superiori şi vaporii hidrocarburilor lichide), plus lupta cu apele. Toate astea nu sint numai figuri de stil. La 31 martie a.c., pe cînd se săpa sonda GP—11. a crescut brusc presiunea apei din zăcămînt, pompa nu mai făcea fată şi sonda orizontală a început eă erupă apă sărată în galerie. Oamenii, cărora apa miloasă le ajunsese pînă la brîu, se luptau indirjlţl să evacueze utilajele. Erau năclăiţi de petrol, orbiţi de jetul de apă subterană, de pietrişul şi marna care le loveau feţele. O avarie imprevizibilă pe care a lichidat-o cu uriaşe eforturi dar şi cu singe rece echipa sondorului Sandu Iancu. Au pus umărul apoi şi sondorul-şef Constantin Mitrea, maistrul principal Nicolae Georgeseu, inginerul Radu Cantemir, directorul schelei Berca, şi stagiarul Sorin Băjenaru. Acum, în galerie, o lună şi mai bine după această întîmplare, în fata ochilor noştri digurile de protecţie ridicate ulterior şi vălmăşagul de pietriş care nu a fost incă evacuat ne vorbesc despre temerara încleştare din Muntele de aur. Este straniu să-i auzi discutînd cu voce joasă in galerii pe mineri despre puii de sondă (traducerea literală a unui termen strict tehnic) sau despre stratul care lăcrimează. Lăcrimează petrol, fireşte. Faptul că nici ei înşişi nu ştiu dacă sint minerii petrolului sau petrolistii minelor nu are nici o im portanţă. De la simplu miner Ia inginer, aceşti urmaşi ai ţăranilor „puţari" din secolul trecut sint îmbrăcaţi azi ea nişte cosmonauţi (este imaginea pe care ne-o dă la orizontul 25 inginerul Şandru, in costumul lui verde electric, dar garantat antiscinteie). Inzestraţi cu tehnică de pionierat, în mare parte de concepţie românească, ei deschid, la propriu şi la figurat, noi orizonturi în bătălia pentru aurul negru. Orizontul anului 2000.

Lionel Nitescu

Fotografii de Elena Ghera''

Extractia si forajul sondelor la Zemes in 1998

Sucursala Petrom Moinesti. Schela Zemes

Conducerea

Director ing. Constantin Saftoiu

-Director tehnic: ing. Gheorghe Dona

-Inginer şef: Paul Enoiu

-Director economic: Ec. Nicolae Leganus

Interviu cu ing. Constantin Saftoiu

-La finele primului trimestru al celui dinţii an de după restructurare, cum apreciaţi activitatea Schelei pe care o conduceţi?

-In condiţiile unei ierni blînde, activitatea s-a desfăşurat fără pierderi de producţie şi fără probleme deosebite. Ca urmare şi rezultatele sínt bune. Mă refer atît la cele de producţie cit şi la cele financiare. Ceea ce mă îndreptăţeşte să sper că 1998 dă semne bune.

-V-aş ruga să ne spuneţi care sínt preocupările actuale ale conducerii Schelei?

-Fireşte, principala preocupare o constituie, în continuare, sporirea producţiei de ţiţei extras. în acest scop punem în funcţiune noi sonde, le modernizăm pe cele existente, introducem noi tehnologii şi utilaje. Analizăm, de asemenea, întregul fond de sonde, stabilim măsuri pentru executarea reparaţiilor capitale şi programul de intervenţie. Din datele rezultate pînă acum sperăm într-o producţie de ţiţei sporită faţă de anul trecut.

Pe cîmpul petrolier de la Geamăna a fost pusă în funcţiune Sonda 604* cu o producţie zilnică de trei tone de ţiţei. A fost finalizată, de asemenea, sonda 388 Tazlău** la care se fac probele de producţie. Alte 4 sonde se află în foraj şi în pregătire pe cîmpurile petroliere de la Foaie şi Tazlău. Toate vor contribui la sporirea producţiei din acest an.

S-a încheiat procesul de modernizare a tuturor sondelor din cele 7 secţii de producţie. Urmărirea întregului proces de producţie se face acum pe calculator. Ce înseamnă aceasta?

-reducerea timpului de depistare şi remediere a defecţiunilor;

-reducerea consumului de energie electrică;

-urmărirea cheltuielilor pe fiecare sondă;

-creşterea producţiei de ţiţei.

 

S.C. Foraj Sonde Zemes S.A.

De la începutul anului şi pînă acum au fost predate producţiei 5 noi sonde de ţiţei pe zăcămintele de la Tazlău, Foaie şi Chilii. Sint în curs de finalizare alte 6 sonde la Lucăceşti, Moineşti, Zemeş şi Foaie. Sint în lucru, de asemenea, noi sonde şi pe structurile de la Taşbuga, Valea Mărului şi Buda. ROMGAZ R.A. a primit în această perioadă sonde noi în zonele Frasin şi Roman.

Interviu cu Ing. Jănel Andrei

Realizări care onorează

- Ne-am obişnuit, ca de fiecare dată să transmitem cititorilor noştri ce noutăţi mai sint la Zemeş. Iată că de această dată, cu voia dumneavoastră, îi vom informa despre realizările oamenilor de aici. Care sínt acestea ?

-Depinde din ce perioadă. Dacă ne referim la 1997 trebuie să menţionez că toate contractele încheiate cu partenerii noştri principali - S.N.P şi ROMGAZ R.A. - au fost îndeplinite şi chiar depăşite. Au fost finalizate noi sonde atît pentru S.N.P cît şi pentru ROMGAZ pe cîmpurile petroliere de la Tazlău, Foaie, Chilii. Sint în curs de finalizare alte sonde pe structurile de la Lucăceşti, Moineşti şi Zemeş. Avem, de asemenea, sonde de trecere atît pentru ROMGAZ cît şi pentru S.N.P. Sîntem în curs de a încheia noi contracte cu aceşti parteneri pentru începerea forajului la cîteva sonde de pe structurile Taşbuga, Buda şi Valea Mărului.

-Din datele cunoscute rezultă că ritmul intens şi productivitatea înaltă realizată la noile sonde se datorează unor noi metode de lucru. La care se referă, anume?

-Se lucrează, în general, cu tehnologii noi, din import. Folosind sape din import, materiale volumetrice de fund, tot din import, scule şi dispozitive pentru măsurarea parametrilor şi altele.

-Care sint, după, părerea dumneavoastră, realizările de vîrf ale anului în curs?

-Categoric, prima realizare o consider R.K. la sonda 951 Frasin***, unde prin calitatea lucrărilor executate s-a obţinut repunerea sondei în funcţiune la parametri de producţie iniţiali. Tot pentru ROMGAZ se va realiza, în acest an, în zona Frasin, o sondă de cercetare pentru care se folosesc tehnologii noi - forajul optimizat cu sape din import.

-Şi cea de perspectivă?

-Incheierea unor contracte pentru forarea în zona Roman-Silişte a unor noi sonde pentru producerea de gaze naturale.

*Sonda 604 Geamana sapata in 1997 la 1100 m.

**Sonda 388 Tazlau a fost sapata in 1997 la 1052 m.

***Poate fi vorba de sonda 951 MPC Zemes sapata in 1963 la 991 m sau de sonda 951 MMPG Tazlau sapata in anul 1973 la adancimea de 1045 m.

Din experienţa petroliştilor ploieşteni

''Ziarul Munca, Noiembrie 1962

Din experienţa petroliştilor ploieşteni

Cind o sondă dă semne de oboseală, fapt pus in evidenţă de scăderea debitului ei, la faţa locului îşi fac apariţia „doctorii" în salopete albastre. Sint petroliştii din brigăzile de intervenţii. Înarmaţi cu scule şi mecanisme de tot felul ei încep consultul „pacientului". După investigarea făcută în adîncuri, cu mijloace moderne, ei stabilesc, diagnosticul cu precizie: parafinarea tubingului, uzarea pompei de fund sau ruperea tijei. Apoi oameni şi maşini intră în acţiune. Şi după ore de muncă încordată, în conducta ce duce spre rezervoare se aude iar gîlgîitul viguros al ţiţeiului. Munca celor de la intervenţii e pasionantă, plină de răspundere. De activitatea lor depinde ca sondele să-şi reverse neîntrerupt preţiosul lichid brun-verzui, smuls tainiţelor pămîntului, în fluviul ce dă năvală prin uriaşele conducte spre retortele rafinăriilor. De aceea şi partidul, prin Directivele Comitetului său Central privitoare la criteriile principale ale întrecerii socialiste, i-a chemat pe petrolişti să prelungească durata de funcţionare a sondelor între două intervenţii, să dea patriei mai mult ţiţei.

Petrolisti de frunte

In vizita la sonda 639 MPC Campina, o sonda sapata in anul 1959 la o adancime de 1250 m.

In vizita la sonda 605 MPC Campina Draganeasa, o sonda sapata in anul 1958 la o adancime de 1615 m.

Chemarea sa a găsit ecou în inima fiecărui petrolist, lucru dovedit de rezultatele — de la o lună la alta mai bune — dobîndite de ei. In această bătălie, de bună seamă, s-a acumulat şi o experienţă valoroasă, care, după cum arată faptele, este mai completă, mai multilaterală în schela Cîmpina, unde a fost leagănul petrolului romînesc. Şi cum firesc este ca experienţa de aici să fie cît mai larg răspîndită, Consiliul regional al sindicatelor Ploieşti a organizat nu demult la schela Cîmpina un schimb de experienţă pe tema: „La sonde, intervenţii rapide şi de calitate". Au fost invitaţi petrolişti din toate schelele ploieştene cu ale căror colective cel din Cîmpina se află, de altfel, în întrecere. Ca buni parteneri de întrecere, gazdele le-au pus la îndemînă toate „secretele“ lor profesionale. Aşa se face că în cuvîntul lor, Nicolae Maximuc, un vechi petrolist, azi directorul schelei Cîmpina, ca şi preşedintele comitetului sindicatului de aici, Nicolae Ghinea, inginerul-şef Gheorghe Brezeanu şi brigadierii Constantin Tavaru şi Nicolae Drăguşln n-au omis nimic din ceea ce putea fi de trebuinţă oaspeţilor. La rîndul lor, invitaţii, după ce-au asistat şi la demonstraţiile practice la sondele 605 şt 639, şi-au deşertat cu aceeaşi dărnicie tolba cu experienţa adusă de-acasă. In acest mod ni s-a înfăţişat pe de-a-ntregul valoroasa experienţă a petroliştilor ploieşteni. Sintetizînd cele expuse de participanţii la schimbul de experienţă, apare limpede că succesul în efectuarea de intervenţii rapide şi de calitate la sonde depinde de crearea de condiţii optime de lucru brigăzilor de intervenţie.

I. VĂDUVĂ şi L. BĂRBIERI corespondent al ziarului „Munca“ pentru regiunea Ploieşti''

''Un om intra in foc''. Sonda nr. 5034 Mitrofani

''Flacăra anul XXXV - Nr. 13 (1 606) - 28 martie 1986

Un om intra in foc

Cu doisprezece ani în urmă, tinărul inginer Nicolae Dinu, aflat departe de ţară, a asistat la un spectacol pe care noi, ca profani în materie, îl vom numi, fără să şovăim la cuvînt, halucinant. Nicolae Dinu se afla în Algeria, într-o schelă petrolieră, lucra acolo, împreună cu alţi specialişti români, la instalarea unei staţii de fluide. Intr-o noapte, una din sondele locului a scăpat din controlul oamenilor, a scăpat în „erupţie liberă“, cum se spune in jargonul specialiştilor, şi a luat foc. Algerienii, ne povesteşte Nicolae Dinu, le zic sondelor „brazi de iarnă “, un scriitor le-a botezat aşa şi porecla a prins ; potrivită poreclă, nu ?, dacă te gindeşti la feeriile de lumini care scaldă, nopţile, marile crengi metalice împletite înalt şi sever, ca nişte etaje de conifere, deasupra izvoarelor de ţiţei. Sonda aceea scăpată in „ erupţie liberă“ ardea chiar ca un brad, ca un gigantic brad uscat, cu o pălălaie cit cerul. Cu o pălălaie cit cerul şi cu un vacarm ţişnit din adincuri pină la cer.

Nicolae Dinu mai văzuse incendii petroliere, dar nici unul de asemenea proporţii. Era vorba de o sondă „de adincime“, săpată la o mare adincime, şi scăparea unei astfel de sonde de sub control pare o catastrofă de nestăvilit, ca şi erupţia unui vulcan. Dezastrul începe undeva, in străfunduri, începe mut, lin, insidios, nimeni nu bănuieşte nimic, căci telescoape care să-ţi pună Luna sub ochi s-au inventat de mult, dar aparate cu care să vezi măcar orbul tiriş al unei cirtiţe la un lat de palmă sub sol, necum viata subpămînteană a unei sonde, încă nu există. Deci dezastrul începe tăcut, perfid, pentru ca, deodată, un uruit cade cu tremur să umple cerul. Monstrul de lut de milioane de tone în care este înfiptă sonda îşi abandonează brusc structura placidă, fixată în ere, devine fiară, fiară nebună, urlind şi scuipind cu foc, cu gaze, cu apă sărată, cu materii industriale, cu tot ce poate scoate sonda din sine şi din pămint. Tot ce e-n jur ia foc, arbori, case, uneori materiile deversate din adîncurile în clocot năvălesc ca o lavă spre toate zările, alteori irump apele subterane, care cresc, se lăţesc, se fac bălţi, se fac lacuri. In cîteva zile, uneori în cîteva ceasuri, se obţine o modificare sinistră a geografiei locului, pentru care altfel ar fi trebuit detonate mii de tone de trotil sau depusă o muncă faraonică. Şi peste toate, focul. Focul care înseamnă nu doar pierderea unei sonde ci, poate, a unui întreg şi scump izvor de ţiţei. Cam aşa se întîmplă cînd o sondă scapă în „erupţie liberă“ şi ia foc, încheie inginerul Dinu. (Adică aşa transcriem noi, cînd aşternem pe hirtie aceste rînduri, cele povestite de el, poate exagerind un pic, poate forţind imaginea, ca profani ce sinterm).

Dar nu spectacolul sondei algeriene cuprinse de foc a fost cel mai „tare", ne face atenţi inginerul Dinu, cel mai „tare“ a fost spectacolul salvării acelei sonde. Atunci, urmează interlocutorul, l-am cunoscut pe faimosul Red Adaire.

A sosit acolo după cîteva zile. A sosit cu armata lui de elicoptere, cu armata lui de specialişti îmbarcată in ele. Aparatele s-au rotit o vreme deasupra sondei, periculos de jos, gata-gata să şteargă flăcările. Nu ştiu de ce au făcut-o, poate ca să filmeze, ori poate din pur exhibiţionism, ca să zicem noi, cei de jos, ia te uită, dom-le, ce tipi fantastici, ce curaj pe ei, ori mai degrabă ca să zică algerienii, cum de fapt au şi zis-o, ăştia -s daţi dracu, îşi merită banii. După ce au aterizat, cel dintii a luat-o spre foc Red Adaire. Şi-a pus costumul de azbest aluminizat, care scînteia ca argintul, şi-a tras pe cap bila enormă a unei căşti ca de cosmonaut şi a luat-o spre foc. Parcă-l văd, înalt, masiv, aparent greoi, aparent numai, înaintind cu pas calm, dar cu ceva de felină, tipul americanului sigur de sine, puternic, sportiv, un adevărat John Wayne. Avea pe atunci, ia să vedem, cred că avea 56—57 de ani şi era socotit, cum e socotit şi azi, specialistul numărul unu al lumii în stingerea şi captarea sondelor scăpate în „ erupţie liberă“. După el au intrat în foc şi specialiştii lui. Toţi traşi după calapodul lui, înalţi, voinici, scînteind din costumele lor lunare. I-am pierdut în flăcări, nu mai ştiu cit au stat acolo, mie mi s-a părut o vecie. S-au întors, au luat o gură de aer proaspăt, s-au sfătuit între ei, apoi iar au intrat în foc, apoi iar şi iar. Erau teribili, erau nemaipomeniţi ! După care le-au spus algerienilor ce sculele trebuie (aşa lucrează Red Adaire, cu scule anume, cu dispozitive-unicat, potrivite sondei în cauză şi împrejurărilor speciale ale incendiului) şi cît îi costă operaţia de salvare. Tîrgul s-a încheiat, s-au comandat sculele (pe care, spune cineva, tot Red Adaire le-ar face, el fiind patronul sau acţionarul unei industrii profilate pe aşa ceva) ; şi care scule, trebuie să vă spun, au sosit fulger, după numai cîteva zile; splendide scule, nu ştiu cît procent de oţel şi cît procent de inteligenţă tehnică îngloba fiecare, cred că decisiv era ultimul. Operaţia salvării a costat enorm, n-aş putea să vă zic cîţi bani a luat Red Adaire personal, ştiu însă, am aflat-o de la algerieni ,câ pentru fiecare „oră in foc" s-au plătit pe cap de specialist 1 800 dolari. Da, a costat fabulos dar s-a meritat. Incendiul luase proporţii uriaşe, prea puţini mai credeau c-o să poată fi stins, dar Red Adaire şi oamenii lui l-au stins. Cu eforturi titanice, întinse pe cîteva săptămini şi împinse ades peste limita omenescului, dar l-au stins. Cam asta a fost, încheie inginerul Dinu.

Şi mai departe ? îl întrebăm . Mai departe, vine răspunsul, ce să fie ? M-am întors în ţară şi mi-am văzut ca tot omul de ale mele. Am lucrat o vreme la Trustul de foraj-extracţie din Rm . Vilcea, oraşul meu natal, apoi am fost mutat aici, la Tg. Jiu , ca director cu problemele forajului în cadrul trustului omolog.

Dar cu sonda de la Mitrofani cum a fost ? insistăm .

Inginerul Nicolae Dinu tace îşi trece degetele prin barbă (are o bărbuţă frumoasă şi îngrijită, cîndva roşcată, acum mai mult albă, prea albă pentru cei numai 47 de ani ai stăpînului ei) şi îşi aruncă un ochi distrat spre fereastra biroului. Afară ninge, încărunţeşte văzînd cu ochii o zi posacă, apa­rent doar atit, posacă şi plictisită, parcă fără chef de nimic, dar cine ştie ce poate ascunde sub masca ei o astfel de zi.

Ca atunci, la Mitrofani... Ca atunci, la Mitrofani, cînd, cu mulţi ani in urmă într-o zi posacă de iarnă, a scăpat în „erupţie liberă“ sonda 5 034*. O sondă cu talpa la mii de metri, o sondă adîncă şi cu erupţii năpraznice (de condens, de ţiţei, de gaze) şi, fireşte, cu foc, şi încă ce foc, o flacără înălţîndu-se peste sonda-torţă la mai bine de 50 de metri ! Se vedea vipia roşie-galbenă peste şapte sate, şi nu numai că se vedea, dar se simţea, alergau copiii pînă-n preajmă-i (unde-i ţinea în friu cordonul de paznici), se descălţau şi ţopăiau, ţipînd de plăcere, pe zăpada ce sfîrîia şi-i ardea la tălpi. Acolo, la Mitrofani, in plin decembrie, au înflorit atunci corcoduşii. S-a făcut mobilizare generală pe minister, s-a apelat la toate forţele de intervenţie, la pompieri, la armată, la toţi specialiştii petrolului, la toţi oamenii de experienţă şi de gîndire, inclusiv la bătrini sondori pensionari. S-au propus diverse dispozitive, nu s-a votat nici unul, s-a apelat şi la Red Adaire, dar li s-a spus că e prea tîrziu (prea tîrziu pentru ca ilustrul salvator de peste ocean să-şi asume răspunderea stingerii unui foc ce proliferase imens, iar dacă totuşi, li s-a mai spus, şi-ar fi asumat-o, ar fi cerut pentru asta o sumă exorbitantă); aşa că s-a apelat la specialişti din ţări mai apropiate, mai puţin faimoşi, dar care, faţă in faţă cu catastrofa, au pretins şi ei onorarii ameţitoare, şi încă fără acoperire in cine ştie ce garanţii. A triumfat pină la urmă o soluţie românească! la care şi-a înscris un aport şi N. Dinu), ispititoare şi economic, şi ca eficientă, adică ideea „montării inverse“, pe baza „efectului Coandă“, a unei turbine de avion care să bombardeze sonda cu substanţe consumatoare de oxigen, deci ruinătoare de foc. Foarte bine, s-a hotărît, aşa vom face, dar cine va intra în foc ca să pună la punct „ ţinta “ bombardamentului ? Cine va degaja, la 1 400 de grade, gura puţului de fieroteniile ce ard mut, dar năpraznic ? Cine va înlocui „mosoarele“ sondei, cine va face acolo, în flăcări, cele o mie şi una de treburi pregătitoare sau complementare atacului chimic? Le voi face eu, s-a oferit Dinu. (Era pe atunci şef de secţie la trustul din Vilcea). Da, a continuat, inginerul vilcean, le voi face eu, am văzut cum lucrează Red Adaire, am meditat asupra celor văzute, am şi eu propriile mele idei, cred că ştiu cum trebuie să procedez“. (Avea şi alte atuuri, nu numai cunoştinţa cu Red Adaire. Se mai luptase cu incendii de sonde, le învinsese ; ce-i drept, nu cu unul ca acesta, dintre cele mai mari din cite s-au intîmplat vreodată la noi). I s-a zis „bine“, a fost acceptat, s-a mizat pe el. Drept care şi-a verificat costumul de azbest aluminizat, confecţionat nu in America, ci la Buzău, şi-a procurat sculele de trebuinţă, nu noi, nu făurite expres pentru sonda din Mitrofani, ci luate de pe „rampa de salvare" de la Cîmpina, unde se odihneau după mai vechi bătălii cu incendii petroliere, apoi şi-a numit ajutoarele, selectate dintre mai mulţi voluntari, şi a intrat, primul, în foc. Ceilalţi l-au urmat. (Fireşte, după ce repetaseră de o sută, de o mie de ori, nu numai că nu le e frică, frica neavînd de ce să-l caute pe un om care „ştie sonda“, care „o simte“, dar şi după ce repetaseră de o sută, de o mie de ori piesa pe care urmau s-o joace, pînă la ultimul amănunt şi pînă la ultima surpriză posibilă, aberantă de la scenariu). Au lucrat perfect, s-au sincronizat perfect, pe gesturi şi pe secunde, înţelegîndu-se doar din ochi. In vacarmul asurzitor al sondei în flăcări, cuvintele, chiar dacă ar fi scăpat din căştile de cosmonauţi, tot nu s-ar fi auzit. Au lucrat aşa ore în şir, zile în şir 31 de zile. N-au păţit nimic, doar inerente arsuri uşoare şi, cînd şi cînd, nişte greţuri şi ameţeli provocate de gazele in halate. Au făcut lună gura puţului, „arma chimică“ a soluţiei româneşti a retezat pălălaia, sonda a fost captată. Tot ei, Dinu şi voluntarii lui, au montat, după stingerea focului, aşa-numita instalaţie de prevenire in jet, iarăşi o operaţie de complexitate şi risc. Cam aşa s-a intîmplat la Mitrofani, încheie inginerul Dinu.

A vorbit cu exclamaţii admirative despre Red Adaire şi specialiştii lui („erau teribili, erau nemaipomeniţi !“), a vorbit reticent despre sine şi voluntarii săi („am lucrat, am montat“), acum tace şi se uită pe geam . Despre modestie, care adesea e piinea de toate zilele a infatuatului, o să vorbim cu Nicolae Dinu, dar nu acum . Acum, să -l lăsăm să-şi tragă răsuflul şi să se uite pe geam . Nu mai ninge, deci sondorii de pe dealurile Gorjului o să-şi facă mai in voie grelele munci pe care le au de făcut.

Şi mai departe, tovarăşe inginer ? Mai departe ce-a fost? Ce să fie, vine răspunsul, n-a fost nimic, ne-am întors ca tot omul la ale noastre. Ba nu, tovarăşe Dinu, au urmat erupţia de la Virteju, apoi cea de la Bustuchin, ultima cu foc mare, apoi cea din Brădeşti la care iarăşi v-aţi ilustrat. V-aţi ilustrat la toate ca un salvator de elită, ca un ins de mare curaj, acel curaj despre care se zice că oamenii nu-l dobîndesc decit în clipele supremelor încercări, şi ca un mare specialist, de o pricepere tehnică rară. Dacă-i vorba de „ilustrat“, vine răspunsul, atunci ar trebui să-i cuprindeţi în cuvîntul ăsta care-i destul de larg, nu rîdeţi, mie aşa mi se pare, larg şi încăpător ca o ilustrată poştală (festiv ca şi ea, dar asta-i altă poveste), ar trebui, zic, să-i cuprindeţi pe foarte mulţi. Avem, e adevărat, specialişti de elită în dresarea sondelor nărăvaşe, puteţi să-i notati aici pe inginerii Petre Popescu, Policarp Tomescu şi Titus Mihăescu, din ministerul nostru, pe inginerii Ion Chiturlea, de la Comăneşti, Leontin Măciucă, de la Craiova, Ion Mărăşescu, de la Cimpina, Vasile Bercea, de la Moineşti, şi mai sint şi alţii. O să vă rog să-i notaţi şi pe cîţiva inşi din echipa mea, cu care am lucrat şi la Mitrofani, şi la alte erupţii : maistrul de foraj Ilie Nicolae, de la Schela Moineşti, maistrul mecanic Ludovic Lazăr şi Romică Bivolaru, de la Schela Cărbuneşti. Tustrei gorjenii ăştia sint oameni tineri, au cite 30, 30 şi ceva de ani, şi au şi curaj, şi pricepere, au ştiinţa sondei la degetul mic. Vedeţi dv., cind sari să salvezi o sondă scăpată în „erupţie liberă“ clipele sint nu numai fierbinţi, ci şi numărate, nu-i loc în ele ca să inveţi, trebuie să ştii despre sondă totul şi cît mai mult pe deasupra. Si trebuie să vă spun că băieţii noştri, românii noştri, ştiu. Nu sint cu nimic mai prejos ca oamenii lui Red Adaire, ba au, zic eu, o calitate în plus. Le e proprie o plămadă umană aparte, care nu-i de găsit pe toate drumurile, care, ar zice unii, nu-i de dorit, prin condiţiile particulare în care ia naştere, dar care-i de admirat atunci cînd se naşte. Iar la noi s-a născut. Este vorba de calitatea eroică a românului, o calitate întemeiată astăzi pe o inaltă conştiinţă. Este deci vorba, cum să vă spun ?, de asumarea, nu, nu a riscului, e prea mult spus, a împrejurărilor de excepţie, obligînd Ia eforturi de excepţie, cu conştiinţa necesităţii acestor eforturi. A datoriei, dacă vreţi, a datoriei faţă de supremul „patron“ care e ţara şi care, prin asemenea eforturi, a înfrint, iată, şi continuă să înfrîngă tot mai spectaculos o veche, blestemată gravitaţie istorică, gravitaţia întârzierii, intrînd în orbita forţelor mari, a umanităţii mari, pe care te poţi bizui.

Aveţi perfectă dreptate, tovarăşe Dinu, notăm cu emoţie şi mindrie cele ce spuneţi despre oamenii noştri. Avem însă, ca să zicem aşa, o curiozitate, una „locală“, gorjenească. Aţi numit, printre „specialiştii de elită“, muncitori din Gorj şi ingineri din alte părţi. Nici un inginer din subordinea dv. ! Adică dv „tovarăşe Dinu, sînteţi aici, în Gorj, fără seamăn, sau, ca s-o luăm altfel, n-aţi dăruit nimănui din ce ştiţi ? Adică dv„marele salvator de sonde şi marele specialist în foraj, o să rămîneţi un caz, nu şi o şcoală? In cuprinsul trustului nostru, vine răspunsul, sint vreo 150 de ingineri. Dintre ei, vreo 100 sint stagiari, deci ingineri cu 1—3 ani de producţie, iar vreo 30—35 sint oameni de vîrsta mea, cu experienţa mea. N-am ce să-i învăţ pe cei din urmă, ar trebui să-i învăţ pe alţii. Dar pe cine ? Aţi sesizat, cred, că între stagiari şi inginerii cu vechime se cască un mare gol. Ne lipsesc inginerii cu 5, 10 sau 15 ani de producţie, adică tocmai oamenii pe care ne-am putea sprijini, incredinţîndu-Ie mari răspunderi şi formîndu-i în spiritul acestor răspunderi. Ne-am văzut puşi în situaţia, deloc de invidiat, de a încredinţa, cu derogări speciale ale ministrului, răspunderea de şef de brigadă unor băieţi foarte cruzi, abia săltaţi de pe băncile facultăţii. Am făcut-o cu inima strînsă, căci noi, aici, lucrăm în condiţii deosebite, forăm sonde adinci, avem utilaje complexe şi foc de scumpe, dar am făcut-o, căci n-aveam de ales. Insă stagiarii, mulţi dintre ei, cum îşi încheie contractul cu noi, cum se duc. Isi cer transferurile, nu le dăm , isi dau demisiile, nu le primim, le reţinem cărţile de muncă, nu le pasă. Si se duc. Unde se duc ? Intrebaţi-mă, ca să vă întreb ! Despre unul din ei, de pildă, am auzit că ar fi profesor suplinitor de fizică pe undeva, prin Prahova. Sigur, munca la sondă e grea, grea şi fizic, căci te bat toate viscolele şi toate arşiţele, grea şi tehnic, mai ales tehnic, căci mereu te confrunţi cu probleme neprevăzute, deci trebuie să înveţi tot timpul, aici „noul“ şi promovarea lui nefiind o cotă de ideal, ci o obligaţie zilnică de producţie, iar răspunderea e covîrşitoare; doar instalaţia unei sonde, fără carcasa ei de metal, costă vreo 60—70 milioane de lei. Sintem de vină şi noi, inginerii mai vîrstnici, că nu ştim să le inoculăm celor tineri ataşamentul faţă de o profesie de interes naţional extrem şi cu mari şanse de acces la nou, deci de împlinire profesională şi umană. Un tînăr căruia am încercat să-i explic aceasta mi-a aruncat maliţios şi superior : „Sînteţi un naiv, tov inginer, un romantic !“ Fireşte, noua generaţie nu mai cunoaşte romantismul nostru „naiv", şi de ce l-ar cunoaşte ? La întrebările noastre de ieri, atit de febrile, privitoare Ia muncă, la viaţă, ei, cei de azi, au primit deja răspunsuri calme si clare. Răspunsuri formulate de noi, cei mai vîrstnici. cei osteniţi, cei neosteniţi în a da răspunsuri. Dar poate că trebuie să facem mai mult. Să formulăm aceste răspunsuri nu atit individual, după capul fiecăruia, cît prin inteligenta obştească, prin răspunderea obştească, astfel încît răspunsurile să devină legi. Legi urmate de toţi şi de fiecare în parte. Vreau să spun că la capitolul educaţie sintem încă datori fată de tineri.

Deci sînteţi un romantic, tovarăşe Dinu, dar ia spuneţi-ne, vă rugăm, sînteţi cumva şi un modest ? Păi ştiu eu ce să zic, tovarăşe reporter ? Sint, îmi place să cred, un om normal, cu modestie şi cu lipsă de modestie, după caz, dar de ce mă întrebaţi ? Vă întrebăm , tovarăşe inginer, fiindcă într-o revistă cineva vă aşază lingă Red Adaire, zicînd că în lume sint doi, Red Adaire şi Dinu, aşi de necontestat şi fără rivali în stingerea şi captarea sondelor scăpate în „ erupţie liberă“. Ce ziceţi, e corect clasamentul ?

Fleacuri ! vine răspunsul. Credeţi că eu, cînd intru într-o sondă in flăcări, mă gîndesc ce Ioc ocup, dacă-s al doilea ori al douăsutelea în lume ? Credeţi că mă gîndesc ce laude mi s-ar cuveni pentru ce fac ? Adulaţia, lauda, strălucirea flash-urilor, coroana ori coroniţa pusă pe frunte îl hrănesc, nu spun o noutate, numai pe cabotin. Adică pe unul pe care, la urma urmei, nici măcar nu -l interesează victoria adevărată, succesul real în domeniul lui de activitate, ci numai lauda. Si-apoi, clasamentele sint bune doar în sport, Pe mine nu mă interesează, eu nu fac sport, eu fac economie. Eu fac tot ce-mi stă în puteri pentru economia şi pentru tara mea.

Ilie Pucaru’’

*Sonda 5034 Mitrofani. La aceasta sonda a inceputul forajul pe data de 24 Septembrie 1977 de catre ‘’Intreprinderea de foraj Rimnicu Vilcea’’ fiind proiectata sa ajunga la adancimea de 5200 m cu obiectiv Sarmatian inf. ( aprox. 3200 m ) + dogger ( la aprox. 4200m; temperatura strat 130 grade C ) + triasic + paleozoic. Adancimea finala a fost de 5068 m si productiva a fost la dogger. Pe data de 05.12.1978, in timpul extragerii sapei, la adancimea de 2964 m, s-a observat ca are tendinte de debitare. S-au pompat 32 vagoane de noroi. Pe data de 08.12.1978 s-a declansat eruptia libera gaze si condensat. Sonda a luat foc. S-a lucrat la oprirea eruptiei si stingerii sondei pana in Ianuarie 1979. Sonda a fost abandonata geologo-tehnic. O noua sonda cu numele 5034 Bis Mitrofani a fost sapata.

Location of  well No. 5034 Mitrofani 

Latitude and longitude : 44.70215644,24.10184558

''Reactivarea sondelor abandonate''

''Romania Libera, Anul XL, Nr.11666, Marti 4 Mai 1982

Reactivarea sondelor abandonate

• Noi date şi ipoteze stimulează eforturile pentru creşterea producţiei de ţiţei • Primele rezultate sInt încurajatoare : au putut fi reactivate sonde abandonate cu 15-20 de ani în urmă • Puţurile deschise, „la modă" acum un veac, revin în atenţie şi dau petrol • Surpriza de la sonda 1 340 •

Sondori la lucru

Moinesti, Schela Modîrzău, 1982

— Tovarăşe inginer Dumitru Badea, cu vreo două luni în urmă, la adunarea generală a reprezentanţilor oamenilor muncii, de la Trustul petrolului Moineşti, aţi arătat că printre acţiunile iniţiate de Schela de extracţie Modîrzău, al cărei director sînteţi, un loc important il ocupă reiinterpretarea geologică a fondului de sonde abandonate şi cu debite extrem de mici. Presupune oare aceasta o nouă cercetare geologică ?

— Nici vorbă. Acţiunea constă in analiza întregului fond de sonde : mijloace fixe şi sonde abandonate din cadrul schelei in lumina noilor date şi ipoteze privind rezervele de hidrocarburi. Ea este orientată in două direcţii : pe de-o parte spre zonele cu sonde active dar cu debite foarte mici, iar pe de alta spre descoperirea de rezerve de hidrocarburi in sondele abandonate din foraj sau din probe de producţie in urmă cu 15—20 ani. In cel de al doilea caz urmărim să depistăm rezerve de hidrocarburi sub limita apă-ţitei stabilită cu uni in urmă pe baza diagrafiilor electrice.

— Inseamnă că nu este o treabă prea uşoară...

— Intr-adevăr, punerea in valoare a rezervelor de hidrocarburi din sondele abandonate comportă lucrări de o mai mare amploare. Practic se ia totul de la capăt, „de la firul ierbii“ cum se spune. După ce se înalţă instalaţia de ridicat, se montează instalaţiile de suprafaţă necesare frezării dopurilor de cimentcare au servit la conservarea şi asigurarea găurii de sondă. Se trece apoi la efectuarea operaţiilor de perforare şi de probare a stratului care se consideră că are ţiţei. Lucrările sint executate de către brigăzile noastre probe-producţie şi reparaţii sonde pe baza programelor întocmite de conducerea schelei împreună cu geologul întreprinderii.

— Şi mergeţi la sigur ?

— Acţiunea comportă desigurşi riscul nereuşitei, adică de a nu da de petrol, ci de straturi acvifere. Pină acum, spre satisfacţia noastră, nu am înregistrat nici un eşec. De la sonda 191, pe care am redat-o circuitului productiv după adunarea generală din februarie, se extrag acum zilnic cite 4 tone de ţiţei. Rezultate satisfăcătoare dau apoi sonda 125 că şi celelalte cinci sonde abandonate pe care le-am trecut în ultima vreme in fondul activ al schelei. Avem convingerea că nici la cele trei sonde abandonate, de la Citioaia-vest, Zemeş şi Solonţ, la care se efectuează in prezent operaţii de activizare, nu vom înregistra vreo surpriză neplăcută. Spun aceasta bazindu-mă pe seriozitatea şi promptitudinea cu care au atacat lucrările echipele din secţia de suprafaţă condusă de inginerul Teodor Căruntu, pe conştiinciozitatea cu care îşi fac datoria brigăzile de probe-producţie şi reparaţii sonde conduse de maiştrii C. Bălţătescu şi Gheorghe Timofte, ca şi pe priceperea şi capacitatea de prospectare şi previziune a biroului geologic condus de inginerul llie Zaharescu.

— Dar in ceea ce priveşte sondele active cu debite mici ?

— La acestea există posibilitatea creşterii producţiei prin deschiderea unor straturi considerate, după indicaţiile diagrafiilor, drept neproductive sau acvifere. Asemenea sporuri de producţie s-au înregistrat la sondele 650, 585 şi 913. Aş vrea si menţionez că, urmare a acţiunii de care am vorbit pină acum, nivelul de producţie al schelei noastre a crescut cu peste 30 de tone de ţiţei zilnic şi avem convingerea că, prin executarea lucrărilor înscrise în programul de activizări pe trimestrul al doilea, acestora li se vor adăuga cel putin încă 15 tone de ţiţei zilnic.

Const. Azoitii''

La Boldeşti sondorii accelerează ritmul

''Romania libera, 28 februarie 1983

La Boldeşti sondorii accelerează ritmul

In zile de iarnă cîmpiile ţiţeiului nu hibernează deloc precum alte cîmpii. Citeva zile petrecute în cîmpia Boldeştiului mi-au dat posibilitatea să redau, imagini ale unui asemenea loc fierbinte de „foc continuu“. Cîmpie e un fel de a spune căci covorul sondelor care pompează ţiţei în conducte îmbracă dealuri, coboară pante, se aşterne pe vâi şi urcă iar pe dealuri. Dacă l-am întinde, acest covor ar măsura peste 15 000 kilometri pătraţi, adică aproximativ 5 la sută din suprafaţa ţării. Pe el activează 560 de sonde supravegheate şi întretinute de mica armată a sondorilor schelei, dublată în ultima vreme de mijloace moderne, electronice, de supraveghere care funcţionează deocamdată la secţia I Boldeşti şi ''priveşte'' in acelaşi timp la 70 de sonde.

In timp ce sondele execută ritmica lor mişcare, creînd impresia că întreaga cîmpie se află înţr-o fierbere lentă, la statul major, adică la schelă, se înregistrează cu lux de amănunte rezultatele acestei mişcări. In tone, în metri cubi, în metri de ţevi, în volum de piese şi repere consumate, în ultimă, instanţă in lei-eficienţă. Pentru a afla unele detalii suplimentare l-am abordat sîmbătă pe şeful acestui stat major, ing. Nicolae Metea, directorul schelei.

— Aveţi in faţă raportul zilei asupra activităţii de intervenţii. Ce arată el şi cum vă satisface ?

— La reparaţii: sonda 5 Zimbroaia* avea program de pistonat 5 m.c. S-a îndeplinit. Sonda 75 Cărbuneşti**, cu potenţial de 7 tone pe zi, avea coloana defectă. S-a executat azi 80 la sută din lucrare, însemnînd că mîine va da din nou ţiţei. In loc de 4 zile cît ne aşteptam, lucrarea se face în mai puţin de 2 zile. Deci, vom avea un plus de cel puţin 14 tone ţiţei de la ea. La sonda 706 Boldeşti***, cu potenţial de 10 tone pe zi, instrumentarea tubingului a decurs cu succes : s-au extras 6 bucăţi de ţeava în loc de una. Avem şi sonde în probe. La sonda 235 Urziceni****, estimată la 30 tone pe zi, sîntem la a doua probă. S-a reuşit pistonarea a 20 m.c., cantitate dublă faţă de normal, deci un adevărat record. Potenţialul ei fiind mare şi graba sondorilor de a o repune în funcţiune este tot mare. Iată şi un success eveniment : sonda 102 Păcureţi*****, abia preluată de la foraj, a intrat azi în producţie şi a şi dat 6 tone de ţiţei.

Ne oprim aici cu raportul la zi care dă suficiente argumente practice despre intensitatea muncii sondorilor la început de an, fără a neglija să notăm că in această schelă brigăzile de intervenţie readuc zilnic la potenţialul normal 15—20 sonde din cele 560 care, pe rînd, din diverse motive, au nevoie de intervenţii, pentru că, acest cîmp de sonde poate fi asemuit cu un agregat cu 560 de repere, repere care, din cînd în cînd, mai şi obosesc. Dar să continuăm discuţia cu directorul schelei. 

— Cum aţi încheiat anul 1982 ?

— Cu depăşiri la gaze utilizabile — peste 8 milioane N.m.c. şi la gazolină — 25 tone. Am depăşit, de asemenea, producţia netă cu circa 8 milioane lei.

— Cum aţi reuşit să obţineţi aceste depăşiri ?

— Evidenţiez doi dintre factorii importanţi : reducerea consumurilor materiale (ţevi, piese auto, carburanţi, energie, apă, gaze, etc.) şi recuperarea, recondiţionarea, refolosirea. Atelierele mecanice au fost la înălţime : au realizat 5 milioane lei economii pe această cale. Am rămas puţin datori la ţiţei, dar sperăm ca anul acesta să ne onorăm şi datoria.

 —Ce se poate spune despre anul în care am intrat ?

— Avem un plan puţin mai mare la ţiţei şi cu 70 milioane N.m.c. la gaze. Sîntem, însă, pe drumul cel bun căci faţă de 1 ianuarie 1982 producţia realizată in aceste două luni este cu 160 tone pe zi mai mare. Dăm patriei zilnic 1 700 tone ţiţei şi avem condiţii să mai creştem producţia .

— Cum ?

— Prin punerea in funcţiune a unor noi sonde, avem acum pe agendă 8 asemenea sonde, şi prin noi măsuri geologo-tehnologice, dintre care menţionez consolidarea nisipărilor, o mare problemă cu care ne confruntăm în formaţiunile geologice în care activăm, reactivarea sondelor vechi şi altele .

— Programul de măsuri pe care l-am ascultat în adunarea generală era mai concret...

— Am prevăzut reactivarea a 5 sonde care ieşiseră din producţie datorită avariei coloanelor, sonde de la care vom obţine 35 tone ţiţei. Consolidarea nisipărilor, adică împiedicarea nisipului să vină la coloană, o vom face prin injecţii cu răşini sintetice iar operaţia de curăţire a coloanelor perforate — denisiparea — va fi executată la fiecare sondă. In trei zone: Predealul Sărari, Cărbuneşti şi Mălăeşti, extindem procedeul tehnologic de injecţie cu apă de pe urma căruia vom obţine cite 2 000 tone ţiţei in plus de la fiecare zonă, adică 6 000 pe total. La 4 sonde noi, preluate de la foraj am intrat cu instalaţia forajului, ca să scurtăm termenele, adică n-am mai aşteptat să se piardă timp cu demontarea instalaţiilor lor şi montarea instalaţiilor noastre care ar fi durat oricum circa 20 de zile.

— Pe drumurile schelei, la sonde, in parcuri şi ateliere am intilnit oameni care lucrau la minus 18 grade pentru ca ţiţeiul să se adune cit mai repede in rezervoare. Vorbiţi-ne despre ciţiva dintre cei mai buni în meseria lor.

— Chiar zilele trecute s-a spart o conductă la Predealul Sărari. Ei bine, in 15 minute întreaga defecţiune a fost înlăturată de oamenii maistrului Ion Marin, in frunte cu el. Electricienii lui Gh. Marin au lucrat o noapte întreagă la minus 18 grade pentru înlăturarea unei avarii la reţeaua electrică. Mecanicii secţiei a 3-a Urlaţi în frunte cu maistrul Şt. Ciovîrgă, au montat cu forţe proprii, deci in regie proprie, 6 km de conductă înlocuind pe cea care avînd spărturi pierdea ţiţei. Şi exemplele sînt multe.

Şeful schelei vorbeşte cu respect de oamenii săi despre cei pe umerii cărora stă planul de producţie. De fapt, aici se află şi cheia succeselor, în climatul bun, în armonia cu care se munceşte în colectivul de la Boldeşti. I-am ascultat pe mulţi dintre aceşti oameni şi lingă sonde şi în ateliere şi în adunarea generală a oamenilor muncii atunci cînd au definitivat un amplu şi concret program de măsuri pentru a smulge adîncurilor cit mai mult ţiţei. Şi le-am apreciat spiritul de răspundere, înaltă conştiinţă profesională. Victor Mălinescu din zona Urlaţi, care dă acum zilnic cu 110 tone ţiţei mai mult ca anul trecut, era nemulţumit de pildă că 7 sonde noi n-au intrat în funcţiune la termen, ca şi de faptul că troliile nu întotdeauna sint bune. Ion Tomescu, din zona Boldeşti era îngrijorat că anul trecut au plecat 123 oameni, şi sublinia nevoia unei şcoli profesionale de sondori. In adunarea generală el propunea şi modificarea claviaturii de la compresor pentru , a obţine o presiune mărită la injecţie. Marin Ion a prezentat şi el un set de probleme pentru zona petroliferă Copăceni-Predealul Sărari „care are mai mult ţiţei decit credem noi" iar Ion Manole era supărat pe bună dreptate că la utilajele care-i vin in atelier „prea stricate“ trebuie să lucrezi trei zile în loc de trei ore. Sint probleme care şi-au găsit locul cuvenit in funcţie de importanţă şi urgenţă, în programul care a şi intrat în aplicare după adunarea generală .

Al. Mihai’’

*Sonda 5 MP Zambroaia a fost sapata in anul 1982 la adancimea de 1608 metri

**Sonda 75 MPC Carbunesti a fost sapata in anul 1963 la adancimea de 954 metri. Reparatia coloanei se pare ca nu a reusit deoarece sonda nu avea sa mai produca nimic de atunci si pana in prezent.

***Sonda 706 SRP Boldesti a fost sapata in anul 1950 la adancimea de 2037 metri iar in 1983 in urma acelei operatii de instrumentatie a fost in sfarsit pusa in productie. Pana in 1992 s-au obtinut aproximativ 7 to titei pe zi, productia scazand apoi treptat pana la ultima productie inregistratra - 1,5 tone in anul 2007.

****Sonda 235 MMPG Urziceni a fost sapata in anul 1982 la adancimea de 2570 de metri.

*****Sonda 102 MP Pacureti a fost sapata in anul 1982 la adancimea de 2529 metri si a produs pana in anul 1987 cu o productie medie de 2 tone/zi.

''Cine dă ora exactă la Viforîta''

''Flacăra - anul XXXVI - nr. 46 - (1 691) - 13 noiembrie 1987

Cine dă ora exactă la Viforîta 

Cînd a deschis ochii asupra lumii, cînd nu se desprinsese încă din copilărie, a văzut istoria ca pe o mare agitată. La începutul acelui august, cînd şapte grupe de aparate Liberator îşi luaseră zborul de la Benghazi, de pe nisipurile roşii ale Cirenaicei, Nicolae Baruţ împlinise 11 ani şi, ca toţi şcolarii din Gorgota, era in vacanţă. Dinspre Ploieşti se ridica un val de lumină de parcă răsăriseră dintr-acolo o mie de sori. Un an mai tîrziu, în ’44, începînd din aprilie, pe cînd el se afla în prima clasă de gimnaziu la Liceul „Ienăchiţă Văcărescu “din Tîrgovişte, asupra regiunii petrolifere unde se găsea, după unele opinii, cea mai mare concentrare de foc din Europa, s-au abătut alte cîteva zeci de atacuri aeriene. Tatăl lui, Ştefan, fusese mobilizat pe loc. Intr-un atelier al Industriei române de petrol, cu sediul la Ochiuri, făcea sape de foraj. Era un meşter pe cinste, cum nici nu putea fi altfel, fiind că de-ar fi fost altfel nu apuca să calce de multe ori pragul, acelui atelier. Şi dacă nu şi-ar fi iubit meseria nu i-ar fi spus fiului lui să intre, în ’47, la Şcoala medie de petrol, căci nu e de crezut că vreun părinte ţine să facă din viaţa copilului lui o carte necîştigătoare Ia un joc dinainte pierdut iar jocul se încinsese. Intr-adevăr, pe mize mari. După ce-a făcut armata la grăniceri şi, din ’56, s-a întors acasă şi a început să devină un petrolist de faimă la Viforîta, apoi la Suplacu de Barcău, în Bihor, şi din nou la Schela de producţie petrolieră Viforîta, a putut să înţeleagă că, tot atît de adevărat, graniţa sau interesele ţării pot fi apărate şi prin felul în care ţiţeiul e scos din adîncuri : atît cît ţara are nevoie ; şi cu o anume chibzuinţă, nu altfel. De acasă pînă la sediul schelei Viforîta are de mers patru kilometri. Nicolae Baruţ îşi începe ziua de lucru la ora 6. Şi pentru el ora aceasta nu înseamnă niciodată 6 şi ceva. S-ar spune că la Viforîta el este omul care anunţă ora exactă. Ca maistru principal specialist în secţia de probe-producţie şi reparaţii capitale sonde, primeşte prin telefon raportul celor 5 formaţii de lucru din subordinea lui, fiecare formaţie fiind alcătuită din 16 oameni. La 6 şi jumătate dă raportul la Trustul Boldeşti. La 7 fără 10 prezintă aceleaşi date conducerii schelei, directorului Toma Panţu . Că într-un loc este nevoie de anumite scule, că într-altul s-au rupt ţevile de extracţie sau că unii se plîng iarăşi de calitatea curelelor de transmisie. Primeşte aprobarea pentru materialele necesare, face asigurarea tehnico -materială, după cum spune el, şi apoi pleacă în punctele mai dificile. Ca generalul printre soldaţi. Printre petrolişti tot unul şi unul, oameni care-şi cunosc şi îşi respectă meseria, aşa cum sínt maiştrii Gheorghe Drăgoi, Ion Marta, Ion Mihăilă, Mircea Banu, ori sondorii Constantin Barbu, Ion Tudorache, Vasile Dumitru, Gheorghe Preda. Merge oriunde este nevoie de el, la Măneşti, la Gheboieni ori la Drăgăieşti. Şi pe-acolo nu se ştie niciodată dacă va mai avea sau nu timp să-şi aducă aminte de pachetul cu mîncare pe care i l-au pus în servietă Alexandrina, soţia lui, educatoare în comuna Răzvad, ori fiica lui, Carmen. Datoria Iul Nicolae Baruţ este ca sondele să funcţioneze neîntrerupt. Şi n-ar fi nevoie s-o mai spunem , dar o spunem totuşi, această cerinţă nu mai poate avea nimic comun cu împrejurarea din vremi mai mult sau mai pu­ţin îndepărtate cînd, ca un făcut, se găsea mereu cîte o mină străină, întotdeauna mai mare, care să ţină în ea mina petrolistului şi să-i mişte degetele în aşa fel încît ţiţeiul să curgă cît mai repede şi pe o conductă cît mai largă. Petrolişti ca Nicolae Baruţ ştiu prea bine că ţara are nevoie de petrol şi el spune limpede ce crede : meseria de petrolist este încă o meserie de viitor ! Metodele moderne de sporire a factorului final de recuperare, cum ar fi in injecţia în zăcămînt a apei vîscoase pe bază de polimeri — schela Viforîta fiind prima din ţară care a aplicat această metodă — sau injecţia ciclică de aburi şi de bacterii ori combustia subterană fiind argumentele incontestabile ale viitorului acestei munci, chiar dacă este adevărat, pe de altă parte, că sonda nr. 69 de la Ţuicani, care dădea 250 de vagoane pe zi, sau sonda nr. 2 Ochiuri, care dădea 320 de vagoane, sínt amintiri din ce în ce mai vechi. Datoria lui Nicolae Baruţ şi-a celor 80 de oameni de care răspunde el este ca întreruperile în producţie să fie cît mai rare şi să dureze cît mai puţin. De aceea, munca zilnică pentru îndeplinirea planului are adeseori tensiunea luptei. Dar e o luptă în care oamenii ştiu să iasă învingători. De altfel, ei sínt plătiţi în acord, după cantitatea de ţiţei extrasă, între interesele ţării, exprimate în cifrele planului, şi interesele sondorilor fiind o legătură, mai spune Nicolae Baruţ, ca pe tabla biliardului moştenit de la Astra Română şi rămas într-una din sălile clubului de la sediul schelei : o bilă o pune în mişcare pe alta . Intre acest adevăr şi faptul că, incontestabil, cît vom şti că avem sondori ca Nicolae Baruţ vom şti şi de ce ţinem să avem pe stema ţării o sondă, drumul e neted şi drept aşa cum între casa lui şi casa unui frate de-al lui, Florian, maistru la întreprinderea de utilaj petrolier din Tîrgovişte, nu se află nici un gard şi nici un zid, ci o singură grădină bine îngrijită. Cînd Nicolae Baruţ spune că meseria de petrolist este încă o meserie de viitor, el înţelege mai mult, prin aceste cuvinte, decit un fel de a-şi petrece vremea încercînd să vorbească frumos. Fiul lui, George, este student în anul al patrulea şi se pregăteşte să devină inginer petrolist. Şi ce părinte ar ţine să facă din viaţa copilului lui o carte necîştigătoare ?

D. Constantinescu''

Batalia pentru resurse

''Romania Libera, 2 noiembrie 1988

Cuvîntul petroliştilor de la Berca

„Sîntem hotărîti sa fim si în acest an printre fruntasi’’

Schela de producţie petrolieră Berca extrage ţiţei, gaze de sondă şi gazolină. A fost fruntaşă pe ramură în 1972, 1984, 1985, 1986, 1987 şi, pină la sfirşitul anului 1988, sondorii de aici sint hotărîti să se reinstaleze pe locurile fruntaşe din clasament. Schela Berea este o unitate complexă de sonde care îşi extinde aria de exploatare peste graniţele judeţului Buzău, fiindcă începe dinspre Covasna şi ţine pină spre Urziceni şi Mizil. Pentru serviciul mecano-energetic al schelei este cam mulţişor de umblat...

Locul bun al acestei schele printre petrolişti se datoreşte în totalitate unei foarte bune organizări, fiindcă zăcămîntul nici pe departe nu oferă sondorilor ceva „pe de-a gata“. Sint şi sonde care, e drept, dau cite 25 tone de ţiţei pe zi şi sonde cu o producţie redusă, iar „cea mai săracă“ dintre ele, cea de la Arbănaşi aduce la suprafaţă numai 100 litri pe zi. Această sondă se află în funcţiune din anul 1895. S -ar putea să fie unică in lume cu această „vîrstă“, zăcămîntul cu cel mai lent declin.

Oricit de spectaculoase ar fi adincimile de forare — ne spune inginerul sondor, Stefan Miclea, directorul mecano-energetic al schelei — factorul de recuperare la noi si in lume este situat între 25—35 la sută. Înseamnă că posibilităţile actuale ne pun la păstrare 65—75 la sută din rezervele de ţiţei. E bine, nu e bine ? Deocamdată nu se poate face decit atît sau ceva mai mult. Forţa tehnologică isi rezervă toate drepturile de a descoperi pentru viitorime metode de creştere a acestui factor de recuperare".

— Mi se pare o exprimare „defetistă“, tovarăşe inginer, această trimitere in viitor tocmai de către noi, cei ce ne-am propus să învingem natura !

— Nu cred că e prea bine ceea ce spuneţi: Dacă „învingem natura", ne învingem şi pe noi şi acest lucru nu e recomandabil. Multe războaie „victorioase“ a dus omul împotriva naturii şi multe „victorii“ s-au întors asupră-i ca-un bumerang. Profesorul Gheorghe Murgoci, geologul care a cunoscut şi prospectat foarte bine zona Berca — Monteoru, atrăgea atenţia tocmai asupra acestui fapt : „Să umblăm in tainiţele pămîntului — spunea el — cu grija ce-o are plugarul Ia suprafaţa solului“. Sondele de adîncime medie din zona Grăjdana, instalate acum 25 ani, produc in continuare pentru că zăcămîntul a fost exploatat cu grijă.

—“Care este inventarul „pădurilor de sonde“ de la schela Berca ?

— Păduri... Sună poetic si am vrea să fie „păduri“, dar realitatea e alta. Avem doar 450 de sonde de ţiţei şi 1311 sonde pentru gaze. Încă 150 sonde pentru gaze vor fi date in producţie in anul viitor. Mai avem şi o mină de petrol la Monteoru.

— O mină de petrol...

— Sîntem pionieri în această direcţie. O mină care extrage ţiţeiul prin sonde instalate in galerii, la diverse orizonturi.

— Am auzit de ea, dar cum pentru multi cititori e o noutate, vă rog să aduceţi toate detaliile.

— La Monteoru erau pină la începutul secolului citeva sute de puţuri de unde se scotea ţiţeiul cu scripetele şi găleata. Cind s-au epuizat zăcămintele — un fel de a zice „s-au epuizat“ — cind nu s-a mai putut extrage petrol cu scripeţii, Monteoru, ca un foarte priceput miner a trecut la săparea unor galerii între puţuri. La diverse orizonturi a găsit iarăşi petrol. Petrolul nu stă într-o pungă, cum se zice, ci intr-o rocă spongioasă, îmbibată cu ţiţei. In 1965 mina producea numai 5 tone de ţiţei pe zi. Se „ventila" ideea să facem mina muzeu şi ciţiva ani a fost închisă, părăsită. Sinistre sint minele părăsite ! Un inginer, Ivanovici, din Ministerul Minelor a lot insistat să fie repusă mina in funcţiune. Acum zece ani el a elaborat o, tehnologie originală de reexploatare a minei. Cu 60 milioane lei s-a făcut acest lucru, iar procedeul a fost extins la Matiţa, Moineşti şi Buştenari. In 1979 s-a deschis finanţarea. Rezultatele sint satisfăcătoare. Monteoru este o modalitate de exploatare ce poate aparţine şi viitorului. Produce acum 30 tone ţiţei pe zi, cu frumoase perspective de majorare. Ivanovici a ieşit la pensie acum 4—5 ani. El era un inginer foarte tenace, hotărit. Era miner de meserie, abia la maturitate îşi făcuse studiile superioare. Procedeul mineresc ce l-a aplicat în petrol il cunoştea din anii lui de miner...

— Care sint rezultatele cu care v-aţi prezentat recent, la „Ziua petrolistului“ ?

— Producţia netă a fost depăşită cu 5,3 milioane lei, producţia marfă cu 15 milioane lei, iar productivitatea muncii cu 8 milioane lei. Sperăm ca, pină la finele lui ’88, să facem şi din acesta un an pentru unul dintre locurile de pe podiumul fruntaşilor, pe care, deocamdată, le ocupă numai cei de la extracţia gazelor.

Citeva premise sínt certe. Producţia zilnică de petrol s-a majorat in schelă cu 100 litri, in această perioadă au fost puse in funcţiune zece noi sonde de ţiţei şi gaze ; am livrat în plus, peste 78 milioane normali metri cubi de gaze, iar la gazolină avem un surplus de peste 300 tone, in plus, avem „arma secretă...".

— Ce „armă secretă“ ?

— Aş dori să citez numele unor sondori cu rezultate deosebite in muncă : Ion Oprea, Ion Marcoşan, Costică Andrei, Costică Lovin, Ricu Manolache. loan Avram, Ion Berbec, loniţă Grigore, Mihai loniţă, Sorin Mărculescu, Tudor Zaharia, Laurenţiu Maroşi. Ultimii patru au predat înainte de termenul planificat trei sonde de extracţie pentru adincimea de 2 700 metri.

— Cu atîţia fruntaşi trebuia să vă asiguraţi încă din trimestrul II la unul din locurile fruntaşe...

— Mai avem două luni bune de lucru şi finişul contează mult intr-o intrecere !

Ion Marcovici''

Forajul, cu viteză sporită!

‘‘Scînteia Tineretului, Luni 7 Martie 1983

Forajul, cu viteză sporită!

Pentru ca ţiţeiul din Moreni să ajungă la timp şi în cantităţile planificate la unităţile beneficiare, pe lingă intensificarea activităţii de extracţie se cer sporite şi eforturile sondorilor din sectorul de foraj. Pentru că în Moreni işi desfăşoară, activitatea şi o schelă de profil, care execută lucrări de foraj atît în perimetrul Schelei de extracţie din localitate cît şi al Schelei Viforîta. Şi trebuie spus că sondorii din aceste unităţi beneficiare nu prea au motive de mulţumire faţă de munca desfăşurată de colegii şi vecinii lor. Aceasta pentru că în 1982 au fost forate mult mai puţine sonde decit s-a prevăzut in program, viteza medie de lucru fiind de doar 645— 650 metri instalaţie pe lună, faţă de 983 m/instalatii pe lună, cit s-a stabilit în grafic. Nu a fost îndeplinit nici programul de foraj de cercetare geologică iar costurile de producţie au fost substanţial depăşite. 

Situaţia nu s-a schimbat mult în bine nici în 1983. ‘’Dacă în luna ianuarie, ne declara tovarăşul inginer Gheorghe Ciobanu, directorul Schelei de foraj, am realizat planul, în februarie abia am îndeplinit jumătate din prevederi. Ne-am confruntat cu o serie de greutăţi intre care cel mai mult ne-a afectat lipsa de motorină“. 

Deşi n-ar trebui s-o mai spunem, este, un lucru cunoscut, motorina se extrage din ţiţei. Ţiţeiul, la rîndul său, trebuie extras din zăcămintele in care se află, şi trebuie adus la suprafaţă, prin sondele săpate de brigăzile unităţilor de foraj. Or, dacă planul la foraj nu a fost îndeplinit, nu a avut cum să se extragă ţiţeiul in cantitatea prevăzută şi deci nici din ce să se obţină motorina în cantităţile solicitate de economie. Pentru a beneficia de motorina necesară, de benzină, de toate celelalte produsa obţinute din hidrocarburi există o singură soluţie : realizarea întocmai a programelor de extracţie, îndeplinirea planului asumat de toate colectivele de petrolişti din schelele de foraj şi extracţie ! 

Lucru posibil si aici, la Schela de foraj Moreni, prin organizarea mai bună a activităţii, prin întărirea ordinii şi disciplinei, a răspunderii tuturor sondorilor faţă de sarcinile asumate. Pentru că, în ziua documentării noastre, de pildă, la una din schelele de mare adîncime ce se sapă în zona Cricov, nu lucra nimeni, întreaga brigadă se afla de la primele ceasuri ale dimineţii in baraca aflată in apropiere, unde, este drept, era cald şi plăcut, pe cînd afară ploua. Ploaia, ninsoarea, noroiul, ca şi arşiţa din timpul verii fac parte insă din greutăţile ce se cer învinse pentru a aduce la suprafaţă ţiţeiul, munca petroliştilor nefiind niciodată şi niciunde altfel, pentru că, cum bine o spun chiar oamenii care de ani de zile aduc la suprafaţă aurul negru — ar fi uşor de lucrat la extracţia ţiţeiului numai dacă acesta n-ar fi acoperit de pămînt. Da aceea, indiferent de anotimp, indiferent de condiţiile climatice trebuie acţionat cu aceeaşi hotărîre, cu toate forţele de care dispune o formaţie de lucru, o brigadă sau alta, în aşa fel incit ritmul de foraj să fie zilnic cel planificat. 

Acum, odată cu reorganizarea activităţii şi în acest sector, in locul celor două secţii care activau pe o rază ce măsura circa 50 de kilometric, fiind înfiinţate şapte brigăzi, sint create toate condiţiile necesare pentru optimizarea lucrărilor de foraj, pentru acordarea asistenţei tehnice corespunzătoare şi urmărirea atentă a procesului de săpare. ‘’Trebuie ştiut, ne declara tovarăşul Ion Petrescu, inginer sef al schelei, că dispunem de o dotare corespunzătoare. Spre deosebire de alti ani am beneficiat de o aprovizionare ritmică cu sape, cu alte scule şi accesorii necesare. Se menţine însă mare numărul opririlor şi uneori, după o stagnare de doar citeva minute săpatul trebuie reluat de la suprafaţă pentru că terenul se surpă astupînd puţul săpat. Sîntem insă, hotărîţi să eliminăm toate aceste lipsuri — multe vor dispare prin simpla trecere la noua, formulă organizatorică — şi să forăm la timp toate ceIe 120 de sonde de productie şi cercetare cuprinse in programul nostru de lucru pe acest an".

Productia medie zilnica realizata in schelele Dimbovitene

 in primele 3 luni ale anului 1983

Ca în mai toate zonele petrolifere ale ţării si la Moreni se acţionează pentru  intensificarea forajului la mare adâncime. Dar, in unele Jocuri, lucrările sint mult întîrziate, tergiversindu-se nejustificat înaintarea spre straturile superioare ale zăcămîntului sau încheierea lucrărilor in cazul in care nu se intrevad rezultatele asteptate. De aceea este nevoie de mai multă operativitate în clarificarea stării unei sonde sau alteia, a unui zăcămînt, in grăbirea adoptării soluţiilor necesare punerii în producţie a acestora, multe din brigăzi, pierzînd în momentul de faţă timp îndelungat aşteptind hotarîrea specialistilor, fapt care nu este normal, pentru că în acest interval pot fi săpate alte sonde a căror productie este certă.