''Argus, Decembrie 1924
Eruptia sondei 2 I.R.D.P. la Ochiuri
Pe lângă vioiciunea produsa in bursă de urcarea
cursurilor, valorilor de petrol şi de emoţiunea cu perimetrele, se mai întâmpla
coincidenţa ca în regiunea Ochiuri, o sondă I. R. D. P. să fi fost teatrul
celei mai formidabile erupţii ce s'a produs vreo dată în România. Aceasta a fost prologul distribuţiei
perimetrelor, un prolog cu tunete şi fulgere.
Să
reamintim în puţine cuvinte istoricul sondei 2 I. R. D. P, la 0chiuri. După ce
primul strat petrolifer, dacianul fusese epuizat şi părăsit, inginerii se
hotărără să meargă înainte şi la 897 metri au dat de stratul meotic. Aceasta
s‘a întâmplat în August 1924. Sonda a făcut erupţie in diferite rânduri şi apoi
s’a înisipat.
A început
curăţirea care a durat din August până acum. In ziua de 2 Decembrie, orele 3
după amiază, s'a produs erupţia cea mare care a durat 12 ore, şi a produs vr'o
150 vagoane din care 50 vagoane nisip.
Violenţa
erupţiei întrece toate închipuirile; la câţiva kilometri depărtare s‘a auzit
sgomotul detunăturilor. Linza — un capac în greutate de 1600 kgr. ataşat de un
buştean de 8 metri lungime — fu aruncată şi căzu cu buşteanul în sondă.
Societăţile vecine, Creditul Minier şi Astra Română au venit în mod colegial în
ajutorul I. R. D. P.-ului trimiţând la faţa locului echipe numeroase.
Petrolul
acelei sonde are o densitate de 867 la 15 grade, ţiţeiul e neparafinos. Inginerii
sunt mulţumiţi că erupţia a încetat la orele 3 dimineaţa, pentrucă erau temeri
de accidente grave dacă mai continua. Sonda e acum înfundată cu nisip până la
gură, înăuntru clocoteşte şi emană mereu gaze. Se profită de această linişte
relativă pentru a curăţi batalele şi a complecta instalaţiunile de captare.
Direcţia generală a dat ordin să nu se introducă nici un instrument în sondă,
să nu se facă nici o încercare până ce se vor termina toate pregătirile.
Măsurile pregătitoare fuseseră luate în vederea unei producţiuni normale,
nimeni nu prevăzuse o izbucnire atât de puternică. Din fericire nu s'a produs
nici un accident.''
Forajul sondei 2 IRDP Sud Ochiuri Gorgota a inceput in 1922 fiind apoi adancita in 1924 pana la 1021 metri.
''Universul, Anul XLVIII, Nr. 110, Duminica 18 Mai 1930
O nouă primejdie in regiunea petroliferă
— O sondă aruncă gaze pe întinderi mari. —
O singură scântee ar provoca o nouă catastrofă —
Moreni,
15 Mai
Regiunea petroliferă Gura Ocniţei e ameninţată
de o nouă catastrofă.
Zilele
acestea, în timpul când se scotea garnitura de sapă din sonda nr. 25* a soc.
„Sirius“, care era răsbită la stratul 3 „meotic“, a început, pe neaşteptate, să
erupă cu violenţă ţiţei şi gaze.
Treptat,
erupţia a luat proporţii mari iar gazele au început să se întindă pe o rază din
ce în ce mai mare, în jurul sondei.
Această
sondă erupe 80 vagoane ţiţei lichid, iar cantitatea de gaze trece de 200 mii m.
c.
Atmosfera e
încărcată de gaze.
Activitatea
din schela Gura Ocniiţei a fost oprită. S’a luat măsura să nu se facă foc în
apropierea sondei, de teama unei explozii. O singură scânteie ar produce un
dezastru nemaipomenit.
Delegaţii
regiunii miniere din Târgovişte împreună eu personalul specialist al
societăţii, studiază planul pentru oprirea erupţiei şi evitarea unei
catastrofe.
Pe văile
schelei Gura Ocniţei, ţiţeiul curge gârlă, şi captat în baloturi** la o
distanţă mare.
LA 1860 m.
ADÂNCIME
Produce
multă senzaţie în localitate şi printre specialiştii petrolişti, faptul că
sonda n-rul 6*** a soc. „Creditul Minier" din schela Piscuri, a atins cea
mai mare adâncime in ţara noastră. A intrat în stratul 3 „meotic“ la o adîncime
de 1860 m. Până astăzi cea mai adâncă sondă nu atinsese decât 1710 m.''
* Sonda nr.
25 Sbs R Moreni a fost terminata din foraj in anul 1931 si a atins o adancime
de 1701 metri. Este localizata la Pascov.
**Desigur
este greseala de tipar fiind vorba de bataluri.
*** Sonda nr. 6 CRM Moreni a fost terminate din foraj in anul 1930 si a atins o adancime de 1866 metri devenind la aceea data cea mai adanca sonda din tara. A fost sapata in zona Bana.
‘‘Suplement la Albina, 1908-1909
Mă opresc la o cârciumă deasupra
Buştenarilor şi mă aşez la o masă, afară. Intru în vorbă cu un tânăr inspector
al unei societăţi petrolifere, pe care încep să-l... sondez despre Buştenari.
„E o minune de văzut aici, d-le, îmi zice el. Ai făcut foarte bine că ai venit.
Ministerul şcoalelor a avut frumoasă idee să trimită pe învăţători în asemenea
excursiuni!“.
Plec
înfiorat de emoţiune, ca la apropierea unui eveniment necunoscut. Sgomotul
sondelor din Buştenari începuse dejà să se anunţe: „vriu! vriu! vriu!"....
altele: „fichea! fichea! fichea!-.... Trec pe lângă rezervoriul dela Grâuşor,
cel mai mare rezervoriu de deposit din ţară al societăţii „Steaua Română“, care
conţine 1000 de vagoane de ţiţeiu, şi deodată mi se deschide dinaintea ochilor,
o panoramă admirabilă: o pădure de sonde pe care o contemplu câteva minute,
oprindu-mă în loc.
Mă cobor în
Buştenari pe o cărărue şi pe sub picioare încep a simţi nişte svâcnituri; din
pământ se aud pâcâituri la fiecare pas: sunt conductele, cari palpită de
ţiţeiul împins prin ele, la rezervoare. Aceste conducte se întretae şi se
încrucişază în toate părţile, ca vinele şi arterele din corpul unui animal
şi-mi dau iluzia că merg peste corpul unui uriaş, care doarme, cuprins de un
somn agitat de friguri.
Pe deasupra
capului nenumărate vergele de fier (stângi) se întind orizontal în toate părţile,
încrucişate ca nişte fire de păianjen. Pufăitul, sfârâiturile, ciocăniturile,
pocniturile ca de tun şi fluerăturile asurzesc auzul. Toate acestea îţi dau
impresia că eşti într’un mare sat de ciclopi, cari lucrează mulţi şi grăbiţi la
terminarea unei mari comande de răsboiu apropiat, pentru care trebuesc arme
multe de tot.
Stau două
zile în Buştenari şi sunt condus pretutindeni de medicul veterinar al
societăţilor petrolifere, d. dr. I. Popescu, care îmi dă şi-mi mijloceşte toate
explicările necesare, văzând şi cercetând totul, la faţa locului, în mod
intuitiv.
Par’că văd şi acum dinaintea ochilor numele societăţilor petrolifere scrise în toate părţile: Concordia, Buştenari, Grâuşor, Steaua Română, Internaţionala, Nafta, Columbia, Traian, Româno-Americană, etc. cu capitaluri străine; Bărăganul, Lumina, Ozinga, Nasopol et fii, Fraţii Mincu, Gheorghe Stroe et. comp., Marin Hodoiu, Fraţii Paxinos, Catargiu Fiul, Cariagdi cu capitaluri româneşti.
Numărul
sondelor 2—2.500, dintre cari în lăcărit 5—600, în sapă 300, restul în pompă
sau părăsite. Puţuri: 200 în acţiune, iar 5—600 părăsite sau astupate.
Săpatul
sondelor se face după sistemul canadian, cu vergele, (stângi). Puţurile sunt
ghizduite cu ţambre de fag.
Puţarii
sunt toţi Români. Sondării asemenea. Maeştrii sondări în majoritate Români,
diplomaţi ai şcoalei dela Câmpina.
Săpatul în
sonde se face cu sape concentrice, lăcăritul (extracţiunea ţiţeiului din sonde)
cu lingura sau cu pompa; iar la puţuri, cu hârdaele.
Adâncimea:
puţurile vechi 2 — 300 m., cele noi 40 — 50 m. numai până se pune sonda.
Lumina
necesară în puţuri se trimite prin oglinzi aşezate pe un ax la gura puţului,
sau se procură prin lămpi electrice portative.
Casa
cazanelor (douăsprezece case principale) trimite vapori la motoarele sondelor.
Sunt şi motoare cu benzină şi electrice, dar mai puţine.
Casa
pompelor (o singură casă) transmite mişcarea prin vergele de transmisiune la
30—35 de sonde.
La sondele
cu pompă nu se află nici un om : ele funcţionează singure.
Uzinele
electrice sunt în număr de trei, pentru luminatul sondelor şi a locuinţelor şi
pentru motoare.
Accidentele
de asfixiare în puţuri prin gazele ce se degajază se previn prin foale, cari
trimit mereu aer de afară prin tuburi mari de tablă (burlane). Sunt accidente
însă cari provin din scăparea hârdaelor, prin ruperea fringhiilor dela motoare
şi curele, căderea din vârful sondei, aprinderea gazelor din sonde prin
chibrit, ţigări, scânteele dela linguri când se ciocnesc de pietre, sau
spargerea lămpilor electrice, etc.
Sunt ateliere
mecanice pentru toate reparaţiunile necesare : pentru turnătorie şi strungărie
mecanică, pentru fierărie, potcovărie, alămărie şi tinichigerie.
Montarea
maşinăriilor se face prin maeştri speciali români.
Apa
necesară pentru vapori şi alte trebuinţi se aduce de patru pompe ce sunt la
Doftana, prin conducte.
Transportul
materialelor şi pieselor ce se aduc gata din străinătate, se face dela gara
Doftana, în mare parte prin animalele societăţilor, cari au medic veterinar pe
d. dr. I. Popescu.
Ţiţeiul
extras se adună mai întâiu într’un batal (vas colector) la fiecare sondă, care
se scurge apoi într’un rezervoriu comun şi se predă prin conducte fabricilor de
rafinărie din Câmpina, Băicoi, Plopeni şi Ploeşti. Cel
mai mare rezervoriu de depozit din ţară se află la Grâuşor, de 1.000 de
vagoane, al Stelei Române, despre care am vorbit mai sus.
Costul unei sonde variază între 10—30 de
mii lei, în cazuri obişnuite ; iar cele cu adâncimi mai mari de 6—700 m, se
ridică până la 80 de mii lei. Costul săpatului puţurilor cu ţambre (ghisdele)
este de 2—300 lei stânjenul.
Lucrători
cu braţele câştigă 2—4 lei pe zi, meseriaşii 3—9— 12 lei, funcţionarii 60—350
lunar, ad-torii şi inginerii 600—1.000 lei lunar.
Lucrul se
face fără întrerupere dela ora 12 noaptea până la 12 ziua. Incetarea lucrului
se dă numai la sărbători mari şi numai pentru sondele în sapă şi la ateliere ;
iar lăcăritul se face fără întrerupere.
G.P Salviu.
Invatator,
Smulți, Covurlui’’
Flacara Moinestiului, 1964
Mărturii
despre „păcura“ moineşteană
Nu se ştie
cu certitudine cum au descoperit locuitorii de pe meleagurile Moineştiului
existenţa ţiţeiului şi nici perioada în care a avut loc acest eveniment.
Sînt mai
multe ipoteze în această privinţă.
Poate, un
gospodar, în timp ce-şi săpa fîntîna, necesară pentru aprovizionarea cu apă de
băut, a dat peste unul dintre numeroasele „rîuri“ subterane de ţiţei.
Mai
adevărată pare însă o altă explicaţie. Unele straturi de ţiţei situate mai Ia
suprataţa scoarţei pămînteşti, datorită presiunii, au rupt stratul subţire,
izolator, care le separa de atmosferă, ţîşnind ca nişte adevărate fîntîni
arteziene.
O mărturie,
de o deosebită valoare, despre „păcura“ moineşteană şi întrebuinţările ei, ne-a
rămas de la domnitorul patriot Dimitrie Cantemir, savant multilateral —
deopotrivă istoric, geograf, muzician şi filozof.
In lucrarea
sa „Descrierea Moldovei“, redactată în 1716 la cererea Academiei din Berlin, al
cărei membru era din anul 1714, Dimitrie Cantemir consemnează printre altele la
sfirşitul capitolului V (intitulat „Despre munţii şi mineralele Moldovei“) :
„In Tazlăul
Sărat, aproape de satul Moineşti, în ţinutul Bacăului, ţîşneşte dintr-un izvor
păcură amestecată cu apă, pe care ţăranii noştri au obicei de o folosesc la
unsul osiilor de la căruţe; ei zic, că este mult mai bună pentru nevoile casei
decît răşina, pe care o scot din copaci, dar numai dacă este deosebită de apă“.
Iată deci
ce scria Dimitrie Cantemir acum 248 de ani despre păcura moineşteană şi
întrebuinţările pe care i le dădeau localnicii pe atunci. Reiese clar din fragmentul
citat aprecierea de care se bucura această importantă bogăţie a subsolului din
partea contemporanilor Iui Dimitrie Cantemir.
Faptul că
Dimitrie Cantemir se referă doar la un izvor de păcură se explică prin
existenţa unei erupţii de ţiţei şi gaze de proporţii, în comparaţie cu alte
„izvoare“ de lichid negru-cafeniu, fie că domnitorul (în momentul redactării aflîndu-se
deja de mai mulţi ani în străinătate, în urma înfringerii de la Stănileşti din
anul 1711) numai de acesta işi amintea, sau l-a, considerat mai important.
Despre fîntînile
de „păcură“ de la Lucăceşti, un călător străin, în trecere prin Moldova, Marco
Bandini, face ample referiri într-una din lucrările sale. (Istoria Romîniei, vol.
III, pag. 49, Ed. Acad. R.P.R. 1964).
Mai tirziu,
pe Ia începutul secolului XIX, un medic, din oraşul Sibiu, Andreas Wolf, scrie
o carte care cuprinde date preţioase referitoare la ţiţeiul din Moldova, pe
unde făcuse o călătorie. Acest medic arăta printre altele că moldovenii
foloseau „pekura“, în afara ungerii hamurilor, căruţelor, pentru a deveni cît
mai rezistente, şi ca leac împotriva înţepăturilor de insecte. („Din istoria
petrolului romînesc“, de Gh. Ravaş, pag. 10, E.S.P.L.P. 1955).
La început,
cînd nevoile de ţiţei erau încă destul de restrînse, locuitorii de pe Valea
Tazlăului se mulţumeau, ca şi strămoşii lor din epocile mai îndepărtate, să strîngă
cu găleţile, în cantităţile de care aveau nevoie, ţiţeiul care se aduna la
suprafaţa băltoacelor , în gropi sau locuri mai joase . Erau folosite gropi şi
pe marginea albiei rîurilor pentru colectarea ţiţeiului purtat de apele din
aceasta zonă.
Treptat, cînd
s-a făcut simţită necesitatea unor cantităţi sporite de ţiţei, localnicii au
început să construiască aşa-zisele băi — gropi de cîţiva metri lungime şi zeci
de metri adîncime, cu pereţii întăriţi cu scânduri.
Aceste
gropi nu au reuşit să satisfacă însă cererile tot mai mari de ţiţei şi atunci
s-a trecut la săparea de puţuri, pentru căutarea petrolului la adîncimi tot mai
mari.
Adîncimea
obişnuită a acestor puţuri era de cca. 50 m. Au fost şi puţuri, cum este cazul
celui de la Lucăceşti — „Aneloaia“ — de 250 de metri, o adevărată performanţă,
depăşită doar de încă două puţuri din Ţara Romînească, executate cam în aceeaşi
perioadă.
După
terminarea săpării puţului, a cărui pereţi erau întăriţi cu îngrădituri de
nuiele, ţiţeiul era scos cu ajutorul unor găleţi mari (hîrdaie) de capacităţi
diferite, legate cu frînghii groase de tei sau cînepă, iar mai târziu cu
cabluri de metal. Pentru a uşura scoaterea importantului lichid, atît de căutat
pe piaţă, se foloseau scripeţi, crivacuri acţionate cu mîna sau hecne cu
tracţiune animală. (Hecna era un mosor mare, confecţionat din lemn, montat la
gura puţului în poziţie verticală. Acest mosor se învîrtea, acţionat de un cai,
strîngînd in jurul mosorului frînghia sau cablul de care era legată găleata,
vasul cu ţiţei, ce trebuia ridicat).
Săpatul la mari
adîncimi era foarte periculos. Pereţii se surpau deseori peste îndrăzneţul care
săpa in fundul puţului căutînd titeiul. Foarte dese erau cazurile de asfixiere cu gazele care emanau din pămint.
Asfixierile nu au încetat nici la mijlocul secolului XIX cînd sînt introduse Ia
puţurile moldovene, în urma celor din Ţara Romînească, foale mari pentru
aerisire, asemănătoare celor din fierării.
Cu toate aceste
greutăţi, cantităţile de ţiţei scoase din puţurile de pe meleagurile moineştene
sînt în continuă creştere. In 1832 puţurile din regiunea noastră produceau
2.841,26 hl. de ţiţei, iar în 1848 — 14.761,97 hl. adică de 5 ori mai mult. Datorită
creşterii cantităţilor de ţiţei extrase, între anii 1840—1844, Moldova exporta
în Austria şi Rusia 1.100—1.800 hl. anual. (Istoria Romîniei, vol. III pag. 968, Ed. Acad.
R.P.R. 1964).
Ca şi în
celelalte regiuni petroliere ale ţării, la Moineşti extragerea ţiţeiului
stimulează setea de îmbogăţire a unor demnitari cu funcţii în stat sau boieri.
Aşa, spre exemplu, în ţinutul Moineştiului, cei care extrăgeau „păcură“ erau
siliţi să dea hatmanului A. G. Mavrocordat o vadră de 15 ocale de ţiţei la fiecare
5 vedre scoase din puţuri sau, in bani, 15 parale de fiecare vadră extrasă.
(„Din Istoria petrolului rominesc“ de Gh. Ravaş, pag. 20, E.S.P.L.P. 1955).
Dacă la
începutul secolului XIX existau doar gropi şi dughene speciale pentru vînzarea
„păcurii“, la mijlocul aceluiaşi secol cei din tîrgul Moinestiului şi
împrejurimi alcătuiau adevărate caravane de căruţe cu butoaie, pline cu ţiţei, îndreptîndu-se
în toate direcţiile pentru a o vinde şi a lua în schimb alte lucruri
trebuitoare vieţii.
Intre anii
1861— 1866 s-au extras anual in medie, numai de prin meleagurile moineştene
77.925 de vedre, pină în 1863 de altfel Bacăul situîndu-se pe primul loc în
privinţa extracţiei ţiţeiului în Principatele Romîne.
Printre
distileriile rudimentare existente în Ţările Romîne, la mijlocul secolului XIX,
pentru extragerea petrolului lampant, se numărau şi cele din apropierea Moineştiului:
a Iui B. Schăifer (înfiinţată în 1840) şi a lui M. Heimsohn (înfiinţată în
1844), ambele situate la Lucăceşti. Erau de altfel nişte mici ateliere meşteşugăreşti
mai mult, în care distilarea petrolului se făcea în cazane rudimentare,
neexistînd o diferenţa prea mare între acestea şi cazanele ţărăneşti locale
pentru prepararea ţuicii, decît doar prin marime.
După ce în
anul 1861 la Mosoarele, lîngă Tg. Ocna, s-a aplicat pentru prima dată aşa
numitul sistem canadian, cu prăjini de lemn, la Tescani se introduce sistemul
hidraulic rotativ pentru forat, în acelaşi an cind avea loc acest eveniment la
Moreni şi Păcureţi — 1906. Era o urmare firească a cerinţelor tot mai sporite
de ţiţei care se cerea, atît pe piaţa internă, cît şi în străinătate. Sistemele
vechi de extracţie nu puteau asigura această creştere a cantităţii de ţiţei.
Este
perioada cînd pătrunde într-o măsură tot mai mare capitalul străin în industria
petroliferă din patria noastră. In primul deceniu al secolului XX, cînd de altfel
toate terenurile petroliiere din Romînia se aflau in mîinile marilor monopoluri
internaţionale, aceeaşi soartă o au şi zonele bogate în
zăcăminte de tiţei din împrejurimile Moineştiului. Societatea „Romîno-Americană“
a preluat toate terenurile petrolifere ale lui G. Negroponte de la Grozeşti-Hîrja.
Cuvantul, Joi 30 Mai 1929
Groaznica
explozie de gaze dela Moreni
Numeroase
sonde şi clădiri distruse de incendiu. Primele măsuri de localizare. Sunt
pagube enorme
Am relatat
pe scurt în numărul de eri al ziarului nostru, groaznica explozie de gaze de la
Moreni, care a distrus 11 sonde de petrol, numeroase rezervoare, clădiri,
birouri, instalaţiuni de pompe, etc.
Astăzi
revenim eu amănunte asupra acestui groaznic incendiu cum nu s’a mai pomenit în
această regiune
CUM S’A
PRODUS EXPLOZIA
Explozia
gazelor cauzată prin incendierea gazelor a produs o detunatură care a zguduit
din temelii imobilele din regiune.
Incă în
momentul când au început să iasă primele gaze din puţ, şi când au văzut că nu
reuşesc să pună capul de pompă Ia gura puţului, muncitorii cari lucrau în sonda
No. 160 şi-au dat seama că explozia este inevitabilă şi au fugit de pericol.
Odată
gazele dela sonda No. 160 aprinse, flăcările alimentate de un vânt puternic s’au
întins mereu la sondele din împrejurimi.
Şi astfel
rând pe rând au fost cu prinse de foc sondele No. 161 2 S., 72 şi 63 ale societăţei
«Româno-Americană».
Apoi sondele 6,
36, 23, 304 şi 307 ale soc. «Astra-Română».
Staţia de
pompe de ţiţeiu a soc. «Astra-Română», alte patru rezervoare mici şi o cazarmă,
în care se adăposteau muncitorii în timpul repaosului, toate aflate între
sondele cari ardeau, — an căzut pradă flăcărilor.
De asemeni
birourile soc. «Buna-Speranţă» cu tot ce se afla înăuntru, au ars până în
temelii.
PRIMELE
MASURI DE LOCALIZARE
La ora 1, patru
ore dela izbucnire, incendiul s'a mai potolit, gratie ajutorului dat de
echipele de lucrători cari cu pământ şi nisip astupau sondele incendiate şi cu
seci de furtuni cu apă stropeau sondele din apropierea acestora pentru a le apara
de dogoarea flăcărilor.
Singură
sonda No. 160, aceea dela care a izbucnit incendiul, continuă să erupă gaze
care o dată aprinse formează o coloană de foc care atinge o înălţime de 70— 80
metri.
Violenta cu
care erup gazele produce un sgomot asurzitor, iar dogoarea flacărei se resimte
la câteva sute de metri depărtare.
Cum se aşteaptă
din moment în moment ca sonda odată cu gaze să erupă şi bolovani s'au luat măsuri
să se aducă dela Ploeşti căşti de fier şi măşti contra gazelor pentru ca lucrătorii
care se apropie cu furtunile cu apă de sondă să nu fie expuşi accidentelor cum
s’a întâmplat în anii trecuti în asemenea cazuri
Dintre
sondele distruse de incendiu se aflau , în producţie următoarele: 23 şi 301 ale
« Astrei Româna şi 63 a «României Americana ».
Sonda No.
161 a soc. R. A . era în erupţie. No. 307 a «Astrei Române» era în sapă.
La sondele 6 şi
36 ale «Astrei Româna se scoteau tocmai burlanele.
Celelalte sonde 2 S- era în lăcărit şi 78 abandonată, ambele ale soc. «Româno
Americană».
Din cauza măsurilor
luate din vreme victime omeneşti nu s’au înregistrat până acum .
Pagubele provocate
de incendiu nu pot fi încă evaluate. Totuşi in mod aproximativ ele se cifrează la
câteva zeci de milioane.
-
ooxxxoo -
''Dimineata, Sambata 22 Octombrie 1911
Un foc pe
apă
O telegramă
sosită azi la ministerul de interne anunţă că astă noapte, pe la orele 3 şi jumătate,
s’a observat venind dinspre Moreni păcură aprinsă pe apa Cricovului.
Flăcările
se înălţau la 15—20 metri, iar spectacolul era îngrozitor.
Ajungînd la
podul cel mare de peste rîul Cricov, păcura aprinsă a incendiat podul pe care
foarte iute l-a distrus.
Locuitorii
din comuna Haimanalele, în frunte cu primarul, au sărit în ajutor, dar
intervenţia lor a fost zadarnică.
Păcura
aprinsă, în mare cantitate, continua a veni într’una pe apă, care o împingea cu
forţa la vale, spre comuna Vlădeni.
Pînă acum
nu se ştie ce soartă au avut podurile găsite în drum; de asemenea nu se ştie de
unde a provenit această mare cantitate de păcură aprinsă adusă de Cricov
Incendiarea
Unei sonde
la Moreni
PLOEŞTI, 20
Octombrie. — O sondă a d-Iui Dreder din Moreni*, făcînd erupţie astă noapte, păcura
a inundat întreaga localitate, formîndu-se o scurgere enormă spre comunele Ghirdoveni
şi Haimanale.
Indivizii Stanca
Tudor Niculescu şi Costică D. Procopianu dînd foc păcurii, flăcările s'au întins
cu repeziciune, cuprinzând întreaga mare de păcură. Pădurea statului, din
vecinătate a acestor comune, a fost cuprinsă şi ea de flăcări.
Pagubele sînt
imense.
Sonda în erupţiune
azvîrlă peste 150 vagoane de ţiţei pe zi.
Cei doi incendiatori
au fost arestaţi.
— NOI
AMĂNUNTE —
PLOEŞTI, 20
Octombrie.— Asupra incendierei marei cantităţi de păcură izvorîtă din sonda d-lui
Dreder din Moreni se mai comunică următoarele :
Focul a fost
pus azi noapte, din greşeală, de către cei doi locuitori despre care am vorbit în
prima telegramă.
A fost distrusă,
o enormă cantitate de păcură ce s'a scurs pe; valea Cricovului, zăvoiul de pe această,
vale, pădurea limitrofă cu comuna Vlădeni şi podul din comuna Haimanalele .
Focul a fost
localizat.
Pagubele cauzate
se evaluiază la peste 130.000 lei.
—Stavăr''
''Dimineata, Sambata
29 Octombrie 1911
Se ştie că
sonda No. 1 a societătei Dreder din Moreni, a făcut erupţie şi s'a scurs în
apele Cricovului dulce.
Doi
lucrători dînd foc păcurei, din neprevedere, păcura aprinsă a incendiat zăvoiul
şi pădurea, limitrofă pînă în comuna Vladeni.
De
asemenea, a fost distrus, după cum am anunţat, pe o distanţă. de 10 metri,
podul din comuna Haimanalele. Cei doi lucrători au fost arestaţi.
Pagubele se urcă la suma de 100.000 lei.''
‘‘Cuvantul, Luni 6 Noembrie 1933
Peisaj petrolifer
Plimbare prin cimitirele de sonde
Exploatatorii „aurului negru“ nu se îngrijesc de satele din ale căror terenuri extrag averi de miliarde
Nici-o jumătate de veac nu are exploatarea petrolului la noi — deabia vre-o 35-40 de ani — şi ea numără totuşi pe întinsul ţării o duzină de schele părăsite, de cimitire de sonde, impresionante. Băicoi, Ţintea, Buştenari, Runcu, Mislea, Câmpina, Piţigaia, ş.a., sunt atâtea nume cari întristează pe căutătorii de aur negru, mirajuri apuse ori pe cale de a apune, cari dădură , vremuri de bogăţie, de încredere oarbă în şansă. Erau ca nişte basme năstruşnice, cu iviri depe alte tărâmuri şi schimbări în faţa lucrurilor la bătaia din palmă, a unor fermecaţi sau a unor diavoli. Peste noaptea somnului de griji şi zgribuliri, norocul fâlfâind fantastic, se oprea unde nu gândeai, cu soare în zori proaspăt şi belşug neînchipuit. Săracul, adormit seara amărât de azima uscată, în oare îşi rupsese speranţele, se trezea, dimineaţa, milionar în carne şi puternic prin aur. De aici a iesit un joc al hazardului cu grotesc din cel mai autentic şi ironie ascuţită, înţepând specificul omenesc. Atomobilul trase în coşare, luând focul carului, pălăria tare sili pragul tinzilor să se înalţe, fracul se substitui cojocului şi omul de ţară deveni om de târg, fără să lepede nici una din stângăcii — fără să reuşească a se salva din întunecime. Cu toate astea, nimic, dar absolut nimic, nu se preschimbă în mai bine, pe meleagurile unde se iviră zăcămintele miraculoase de bogăţie. Lângă dealul pe care, din pământ, răsăriră, peste noapte, pădurile bizare de sonde erupând averi cât să fericească, de mii de ori, cuprinderea întreagă, satul rămase tot orb, strivit sub acoperişul de paie, cu diurnul înecat în nămol şi «edificiile» — şcoala, primăria, biserica — în chichineţe. Prin toate satele cu sonde alături, prin cari ne-am purtat paşii am găsit aceeaşi stare de mizerie şi mai mult crescută parcă, de milioane, cari, totuşi, de acolo, dela ele, de sub solul lor, şi-au luat vânt în nenumărate stoluri. In Buştenari, ca şi în Băicoi, în Mislea, ca şi în Ţintea, în Câmpina, ca şi în Moreni, şi pretutindeni unde au fost sau sunt sonde. Nu este o stare provocată de «criza economică» — leit motivul tuturor releleor. Dimpotrivă : «criza» pare a fi trezit pe alocuri, pe cei ameţiţi de bogăţii şi, silindui să vadă în jur, le-a impus să încerce acum, la urmă, când nu mai au cu ce, o reparaţie în aspectul deplângător al satului sau oraşului vestit pentru bogăţie. Dar e aşa de puţin ce pot face, aşa de neresimţit, încât nu poţi scăpa, privind întinderile petrolifere părăsite sau în declin, de o impresie amară, seacă, de cimitir industrial, de ruini, de aşezări după o bătălie din cale afară de cruntă. Rănit, răscolit, înfundat cu fel de fel de conducte, închis în fel de fel de canaluri îmbâcsit de fel de fel de reziduri, anchilozat în plăci şi platforme pe cari au stat motoare, cuptoare, pompe neobosite să sugă, din puterea humei, preţiosul lichid negru, solul şi subsolul dealurilor petrolifere e ca un trup bolnav, putred, răsuflat şi părăsit în soare, să-l ia în primire viermii. Pe dealul Piţigaia (valea Prahovei, Câmpina) , se află un orăşel în miniatură, durat din zid şi fier, complect uitat, distrugându-se de părăsire. Acum 10—20 ani, dealul acesta era unul dintre cele mai productive depe harta zăcămintelor de ţiţei, atât de important încât unul dintre cei mai cutezători exploatatori de petrol, Racky, contând pe rezervele sale cari îi dau perspective fantastice, a voit să-l lege, cu platoul Câmpinei, printr’un pod peste valea Prahovei, la o înălţime de peste o sută de metri. Chiar începuse să-şi realizeze planul. Pe bulevardul principal al Câmpinei, se vede un tunel care voia să fie unul din capetele podului. Iar în vale, peste râul Prahova, se vede un alt pod, în fier, de o construcţie exemplară, peste care trec pietoni şi n’a trecut niciodată o căruţă, nefiind terminat — opera aceluiaş Raky. Proectele acestui singur exploatator care a voit să lase într’adevăr urme ale bogăţiei aci, întipărind pecetia civilizaţiei ţinutului din care storcea averi imense — au trebuit să fie într’o zi părăsite, când, pe neaşteptate, dealul pe care curgea păcura în cascade, a dat primele semne de istovire, de secare. Apoi, interesul pentru Piţigaia a descrescut treptat până când a fost părăsită complect pentru a arăta astăzi ochilor vizitatorului doar ruini. Aşa cum e dealul Piţigaia, sunt toate schelele părăsite de cari ei cunoştinţă prin acelaş aspect. In plină pădure, afli grupe de sonde cu acareturile respective, uscate, seci, ca nişte cuiburi blestemate, pustii de om şi locuite de bufniţe. In plină deschidere de câmp, o insulă de construcţii nefolosite, abandonate. Iar în marginea acestora, acelaş bordei mizer în care se topesc mai departe uneltele vii cu cari fu scobit pământul în căutarea bogăţiilor. Aspectele acestea de mizerie ditn schelele petrolifere părăsite sau chiar în activitate încă, mai au şi alte pricini, însă, decât indolenţa exploatatorilor şi lipsa de prevedere a băştinaşilor. Este lipsa de protecţie de care se bucură peisajul nostru şi frumuseţele noastre naturale, din partea autorităţilor, a Statului, mulţumit doar să încaseze. Poate chiar de aci, dela lipsa de constrângere a exploatatorilor de a îngriji să folosească civilizat localităţile de unde extrag aurul negru, vine toată starea de lucruri atât de tristă din peisajul petrolifer, rămas să fie populat mai departe, totuşi de aceeaşi oameni cari ar fi să-şi găsească fericirea în aceleaşi ocupaţii dinaintea epocei îmbogăţirlor de peste noapte — în amintire ca un coşmar de fantasme.
Alexandru Tudor Miu
Câmpina, Oct. 1933’’
Universul, Anul XXVI.-No.211.-Dumineca 3 August 1908
Sonda No.
26 din Moreni
Un fenomen
geologic
Am arătat
la timp împrejurările în cari s’a aprins sonda No. 26 a soc. Regatul Român din
Moreni, de curând răzbită, cari avea o nemaipomenită emanaţiune de gaze.
După 3 luni
de săpat, ajungând la o adâncime de 237 metri, sonda a început să scoată gaze,
amestecate cu nisip şi păcură pulverizată, cari se ridicau cu o furie de
nedescris ajungând până la o înălţime de 200 metri.
Corpul
sondei a fost aruncat în aer şi împrăştiat în bucăţi apoi pe apa Cricovului.
Un mare
burghiu de fer, de 8 metri lungime, cântărind 800 kgr. introdus în gura sondei
spre a lovi stratul de nisip care împiedică eşirea pacurei din pământ, a fost
aruncată in aer la 150 metri. Nici o gură de tun nu putea să arunce in sus cu
atâta putere, o aşa de mare bucată de fier !
Gazele cu
nisip şi păcură ajungând la atâta înălţime, se atingeau de norii groşi cari
acopereau localitatea Morenilor, în timp de ploaie.
Intr’una
din zile, trăsnetul atras de emanatiunile de gaze, lovi în coloana de gaze ce
se formase pe locul unde era corpul sondei, şi produse o explozie nemaipomenită.
Intreaga localitate fu sguduită teribil. Oamenii eşiră speriaţi de prin case,
crezând că a sosit sfârşitul lumei.
In aceste
împrejurări s’a aprins şi a ars sonda No. 26, timp, de 6 zile.
Stingerea
s’a făcut cu mari greutăţi şi după sforţări uriaşe.
Explicaţia gravurei
Cele două
fotografii din fruntea ziarului, înfăţişează sonda No. 26 în flăcări. Prima, arată
sonda la începutul incendiului, ziua. Focul eşia din gura sondei şi se pierdea
în aer ca o coloană de foc.
Al doilea
clişeu, e o adevărată gură de vulcan.
Corpul
sondei a dispărut.
In jurul
gurei, sonda varsă nisip care se depune, formând un mare depozit.
Noaptea se
făcea atâta lumina, încât se puteau scoate
cele mai frumoase fotografii. Lumina se vedea tocmai de la Braşov !
Un asemenea
fenomen nu s’a mai văzut până acum in regiunile de petrol ale ţarei noastre. In
timpul incendiului sondei, se adunase în Moreni petrolişti din toate unghiurile
ţarei, spre a vedea minunea sondei No. 26.
Ce zic geologii
Această
sondă, ne afirmă specialiştii, a avut cea mai mare erupţie de gaze la noi. Până
acum, sonda No. 26 făcea obiectul discuţiunilor între geologi: se credea in
general ca regiunea păcurei in Moreni se întinde spre Sud, adică in spre
Stavropoleos, unde se găsesc sondele mari cari au făcut gloria Morenilor.
Totuşi,
erupţiunea sondei a dovedit că bazenul de păcură se întinde la vale, pe şesul
cuprins intre cele două dealuri.
Gazele eşind
cu atâta furie, antrenează păcura şi o face să isbucnească de la sine, fără
nici o intervenţiune.
Terenul
cuprins in această regiune, face parte din moşia statului Moreni a cărei
valoare devine incalculabilă.
Când statul
ar vinde aceste terenuri, ar putea câştiga multe milioane din producţiunea
sondelor.
In scurt
timp, petrolul va ajunge una din marile bogăţii ale ţării, cind Statul va
începe exploatarea bogatelor sale terenuri petrolifere.
Sonda in
prezent
Astăzi,
după ce incendiul a fost stins, sonda rămâne un fenomen, de cea mai mare
curiozitate pentru specialişti.
Corpul
sondei a fost reconstruit.
De asupra
gurei sondei s’a instalat un mare acoperiş, numit cloşe, în formă de clopot, unde
se opresc păcura şi gazele.
Din această
cloşă cade păcură în formă de ploaie şi se adună intr’un rezervoriu de jur
împrejurul gurei, de unde apoi se scurge în marile rezervoare, cu capacitate de
mii vagoane.
Se
calculează ca Ia 3 vagoana în 24 ore, adică vr’o 1500 Iei.
In scurt,
timp după ce se va curăţi nisipul şi se va ajunge la bazenul cel mare, această
sondă va da un debit considerabil. Se crede că va fi cea mai mare sondă din
ţară.
Am văzut
zilele trecute sonda; seamănă cu coşul unei uzine când ard cuptoarele. Un fum
negru izbucneşte necontenit şi se ridică în aer. In jurul sondei plouă cu
păcură.
Măsuri de precauţiune
D. inginer
Brăescu, şeful regiunei miniere, a fost în ziua de 30 Iulie c. din nou în
localitate. D-sa a luat măsuri ca în caz de ploaie, când tot d’auna ploile
fiind însoţite de manifestaţiuni electrice, lucrătorii să fie izolaţi şi să
înceteze lucrul, spre a se cruţa vieţi omeneşti. Administratorul soc. „Regatul
Român“ din localitate, d. Gh. Iosif a dispus în tocmai după recomandaţia d-lui
inginer.
Sondele din
Moreni fac ca ploile sa îngrozească întreaga populaţiune de lucrători şi
ingineri. De câte ori plouă şi tună, pericolul este aproape inevitabil. Şi
plouă din nefericire, foarte regulat. Inginerul a luat măsuri pe de altă parte
de a se capta gazele, transportându-le prin conducte la cuptoare spre a le
întrebuinţa la ardere, în loc de ori-ce alt combustibil. Intr’adevăr, aceste
gaza ard în modul cel mai perfect în cuptoare, producând mari calorii de
căldură. Se realizează astfel o mare economie la arderea combustibilului şi în
acelaşi timp se înlătură pericolul unor noui incendiuri.
Adevarate mine de aur !
Sondele de petrol sunt adevărate mine de
aur, cari au dat până acum bogăţii de milioane.
Privind o sondă din acestea, exclami cu
drept cuvînt: iată un mare coş care plouă cu aur !
Cea maî bogată sondă cunoscută până acum,
este sonda din Bacu (Rusia). Această sondă a dat 18.000 vagoane, şi continuă a. da multe vagoane de
păcură pe zi. S’a evaluat la 5 milioane lei
producţiunea acestei sonde până în prezent.
Ca bogăţie de producţiune mai este sonda
No. 1 din Moreni, aparţinând soc. „Regatul Român“; a dat până acum în timp de 4
ani, 11.000 vagoane şi de şi bătrână şi înegrită, ca un fund de căldare, scoate
încă 5—6 vagoane pe zi.
Aceste
sonde produc fără să necesite nici o cheltuială de întreţinere.
Nu trebue
nici mecanic, nici motor ; ele funcţionează absolut singure şi cer numai
rezervoare pentru îmagazinat păcura şi conducta pentru transportul ei la gări.
Starea
spiritelor în Moreni
Oamenii din Moreni
s’au îmbogăţit în cea mai mare parte de pe urma petrolului. Preţurile cu cari
se, vând terenurile se ridică la sume fabuloase, în afară de redevenţa asupra
producţiunei, la care concedenţii îşi rezervă dreptul. Cei mai mulţi locuitori, în afară de cei cari
lucrează la sonde, nu se ocupă de cât de afaceri petrolifere.
Luând parte
pe la consolidări, au învăţat de la avocaţi toate mijloacele de a se înşela
unii pe alţii; „teoria propietăţei aparente“ a avut rezultate dezastruoase
pentru locuitori, dându-le calea de a se înşela unii pe alţii. Samsarii mişună
ca viermii prin localităţile petrolifere şi pun la cale tot felul de
combinaţii, cari nu le profită de cât lor. Mulţi oameni sunt împinşi să cumpere
terenuri neexistente şi cum locuitorii iau parte cu toţii la afaceri, greu
poate cineva sa se pună la adăpostul fraudelor. Primarul, notarul şi toţi
ceilalţi mici dregători, sunt o apă cu locuitorii, mai mult chiar, iau parte la
consolidări în paguba celor interesaţi şi une-ori chiar în contra Stalului.
Din această
cauză a fost destituit primarul Teodorescu din Ţintea, primarul Stătescu din
Moreni şi mulţi alţii.
E nevoe de
măsuri urgente şi de o administraţie energică şi vigilentă, care să curăţe
regiunile petrolifere de aceşti indivizi, periculoşi agenţi de fraude. Ar
trebui de asemeni să se ia măsuri contra ţăranilor cari pun la cale afaceri de
acest soiu în unire cu samsarii.
Marin.
‘’Romania libera, Anul VIII, Nr. 1656, Duminica 15 Ian.1950
Muncitorii petrolişti dela schela
Sovrompetrol - Moreni au mărit producţia de ţiţei cu 5 la sută
In primele zece zile ale anului, muncitorii
petrolişti din schela Sovrompetrol-Moreni au obţinut o depăşire de 5% a
producţiei zilnice de ţiţei.
Datorită unui studiu amănunţit la un mare
număr de sonde, prin dinamometrare, se obţine o diagramă care arată dacă sonda
are nivel, dacă pompa este bine dimensionată, dacă tubingul are spărturi şi
curge, etc.
Din
interpretarea acestei diagrame prin cetirea indicilor, se pot lua măsuri de mărirea
sau scurtarea curselor. La sonda 306 Piscuri*, în urma cercetărilor făcute, s’a
reuşit să se obţină câte o tonă de ţiţei în plus pe zi. Deasemeni, la sonda 57
EPS**, producţia a sporit cu 3 tone zilnic, la sonda 159 Cricov***, cu încă 3
tone zilnic, iar la sonda 401 Piscuri****, tot prin mărirea cursei dela 1,65 m.
la 1,90 m. producţia a crescut cu 2 tone zilnic.’’
*Sonda No.
306 AR Moreni Sud a fost sapata in anul 1928 la adancimea de 1433 metri.
**Sonda No.
57 EPS PR Moreni Sud a fost sapata in anul 1945 la adancimea de 493 metri.
***Sonda
No. 159 AR Moreni Suda fost sapata in anul 1926 la adancimea de 810 metri.
****Sonda
No. 401 CRM Bana Nord a fost sapata in anul 1937 la adancimea de 1123 metri.
''Scînteia — duminică 8 decembrie 1985
Bine izolat fonic, motorul autocamionului
ROMAN-DIESEL în care ne deplasăm cu mare viteză spre sonda 201 Colibaşi nu
reuşeşte să-mi rupă nici firul gîndurilor, darămite să acopere vocea lui Ion
Dinu, şoferul :
— Cînd aţi
fost ultima dată la Moreni ?
— Cred că
prin ’59—’60.
— S-a
schimbat mult...
Da, mă uit prin parbriz şi văd. In zilele
următoare voi avea grijă să măsor oraşul cu pasul, dar acum nu mă interesează
decît drumul pe care-l străbatem. E asfaltat, calitatea lui nu-i grozavă — nici
n-ar putea fi atîta timp cît suportă piese şi utilaje cîntărind zeci de tone !
— dar nici nu se compară cu ce-a fost. Imi amintesc că vara, pe străzile din
Moreni maşinile săltau nori de praf pe care oamenii îi mai domoleau aruncînd
reziduuri de petrol ori chiar motorină. Vrăbiile se scăldau în pudra aceea de
colb unsuroasă pînă ajungeau să arate ca nişte pui de cioară. Ani la rînd, ori
de cîte ori venea vorba despre Moreni, gîndul meu clama observaţia făcută în
copilărie : „Aha, oraşul vrăbiilor negre !“...
— Staţi că n-am ajuns încă...
De asta-mi dau seama şi singur, văd că nici
n-am ieşit din oraş. Si ştiu de la Ariton Ionescu, directorul, şi Nicolae
Ilinca, inginerul-şef, că sonda 201 Colibaşi este cea mai greu accesibilă
dintr-un perimetru flancat la est de Filipeştii de Pădure, la vest de Valea
Caselor şi Ludeşti, la nord de Vişineşti-Vîrfuri şi Pucioasa, iar la sud de
Bucşani, Băleni şi Finta. Cu prilejul discuţiei avute cu cei doi ingineri din
conducere, notasem că pe suprafaţa mărginită de numitele aşezări lucrează la
forajul sondelor peste 1 200 de oameni, că trei sferturi din numărul
inginerilor sînt tineri cu vechime in producţie de sub cinci ani, că şi schela
nu-i înfiinţată decît de curînd — 1 aprilie 1979 ! (ce ciudat sună asta la
Moreni, loc ale cărui dealuri sînt de-a dreptul ciuruite de puţurile
petroliere...) că cele mai depărtate sonde sînt 101 şi 103 Boteşti, la vreo 90
kilometri.
...Asfaltul
s-a terminat brusc. Traversăm un podeţ îngust, dar solid, şi intrăm pe drumul
forestier. Incepem să urcăm. Splendoare de culori. Ion Dinu, şoferul, n-are însă ochi pentru ce-i în jur. In depărtare fumegă
Bucegii, dar nici eu nu mai am ochi pentru ei. Serpentinele sînt ca un tobogan, ploaia de
peste noapte a umflat răstoacele. Il aud pe şofer : „De i-ar da prin minte lui
’nea Petre să fi coborît...“. Ştiu despre ce e vorba. Si ştiu sigur că „ ‘nea
Petre“ o să coboare. Eram de faţă cind inginerul Ion Preda, şeful brigăzii a
doua — „unul dintre cei mai buni şefi de brigadă din schela Moreni, specializat
în «mare adincime»“ aşa-l caracterizase directorul — l-a chemat prin radio pe
Nica Petre, tractoristul de la 201 Colibaşi, şi i-a zis să iasă în întîmpinarea noastră. Şi mai ştiu că nimeni nu
riscă să-i provoace supărarea inginerului Preda. El îmi spusese : „Tovaraşu eu îi cam ştiu pe ziarişti : vor ceva spectaculos, dacă se poate ceva erupţii şi
ei să pice acolo tocmai la ţanc, ca sa-şi impresioneze cititorii. Aflaţi că
n-am «scăpat» o sondă de cînd sînt eu în petrol,
adică de vreo 30 de ani — scădeţi din ei cinci ani în care am urmat facultatea,
că mai-nainte am fost muncitor — mă zbat ca treaba să meargă normal, obişnuit,
bine adică. Să ştiţi că la 201 Colibaşi vă veţi întilni tot cu obişnuitul,
speraţi degeaba că veţi găsi acolo ceva extraordinar; v-aş însoţi cu plăcere
dacă nu m-ar fi chemat la o şedinţă“...
....Inaintăm
ca la un concurs de melci de formula unu“... Imi place umorul lui nea Dinu.
„Mai sînt două serpentine, dar voi opri aici, c-altminteri nu-mi mai primesc
maşina nici la şmelţ. De altfel, uite-l şi pe ‘nea Petre...“. Mă uit şi nu văd
decît un tractor S -l 500 coborînd cătinel. Ajunge la noi, apoi întoarce.
Sînt patru
oameni care se-apucă de o treabă deloc uşoară (maistrul Vasile Badea, sudorul
Florin Tudorache şi doi ajutori de motorişti care însoţiseră tractorul venit de
la sondă, ambii cu salopete kaki), întii se descarcă de pe platforma
autocamionului: una bucată furtun — 350 kg ; un tub de oxigen — circa 80 kg ;
un butoi cu ulei cu 200 de litri ; două flanşe şi aparatură pentru granic. Apoi
toate sînt urcate pe tractor. Cei patru sînt vînjoşi, se vede că au experienţă,
operaţiile jos sus n-au durat un ceas. Petre Nica din nou s-a urcat la leviere.
Şenilele se înfig cu putere în noroaie şi rulează clănţănindu-şi colţii. Pornim
pe urma lăsată de ele şi discutăm. Il întreb pe maistrul Badea :
— Aşa-i
totdeauna ?
— Asta-i
sonda la care se ajunge cel mai greu. E tocmai pe Vîrful lui Stanciu. E cam
izolată, da’ nici ca alea de la Boteşti. De regulă, muncitorii sînt aduşi la
schimb cu LEA-urile pînă sus, dar cînd plouă aşa-i mereu. Şi cînd ninge.
Sondăria-i meserie grea, dacă nu te sperii de la-nceput şi vrei s-o înţelegi,
apoi vezi că-i şi foarte frumoasă. Majoritatea sondorilor sînt în vîrstă. Ducem
lipsă de oameni. Noi îi primim, îi calificăm, cheltuim bani buni cu
şcolarizarea lor şi cînd se văd cu patalamaua la mînă pleacă şi te lasă.
Mă rog, un
punct de vedere, nu-i pentru prima dată cînd aud opinii de genul „Ah ! tinerii
de azi...“. Insă nu fac parte din categoria acelora care cred că lumea a
început şi se termină cu ei. Oricum, reţin ideea. Ceea ce pot să spun este că
fiecare colectiv de muncă îşi are exact tinerii pe care-i merită şi că, de
regulă, îi are cum şi i-a crescut.
Am trecut
pragul sondei 201 Colibaşi. Vorba vine „prag“, dar aşa-l numesc cei de la
foraj. Cu ceva agilitate, ocolind anume treptele scării destinate accesului
obişnuit, te poţi căţăra la gura puţului prin oricare dintre laturile acestei
schelării metalice înalte cît „Intercontinental“-ul bucureştean. Posturile de
lucru ale oamenilor sînt neacoperite. De vînt, ploi şi celelalte asemenea,
turla te fereşte precum ramurile unui copac desfrunzit pe timp de furtună.
Cineva zicea că „nu poţi îmbrăca sonda-n haine“. Ceea ce este şi nu este
adevărat pentru că, chiar şi aici, la Schela Moreni, văzusem că foile de cort,
cusute şi fixate într-un anume fel, pot oferi oarecare protecţie. Să fi fost
201 Colibaşi ultima pe listă ? Oricum, văd că sondorii sînt bine echipaţi şi nu
prea pare să-i deranjeze nici „coloana sonoră“ care, pe mine unul, mă asurzise
de cum pusesem piciorul în instalaţie. Granicul scrîşneşte, cablurile macaralei
vuiesc, pompele împing noroiul prin furtunul gros cît un burlan şi-l fac să zvîcnească
ca o arteră spînzurată deasupra capetelor noastre...
Noroiul de
foraj este un lichid viscos, anume preparat, după „reţete“ speciale care ţin
seama de teren, de straturile geologice pe care le traversează sapa. De aceea i
se şi acordă o atenţie permanentă: din oră în oră, uneori şi la intervale mai
mici, se face analiza de laborator şi în funcţie de necesităţi se adaugă ceea
ce trebuie. Cînd scoţi garnitura de la puţ — o coloană de ţevi înşurubate unele
într-altele, la capătul de jos al căreia se fixează sapa — în pofida
dispozitivelor existente, noroiul împroaşcă hainele, mîinile, feţele oamenilor,
îmi amintesc vorbele inginerului Preda, şeful brigăzii : „Cei care au îndrăgit
schela nu de noroiul forajului se feresc, ci de noroiul din suflete . Noroc că
din punctul ăsta de vedere am în brigadă oameni foarte curaţi...“.
Ştiam, o
aflasem de la conducerea schelei („După sondorii lui Preda poţi să-ţi
potriveşti ceasul“), mai ştiam că atunci cînd a preluat el brigada - 125 de
oameni care lucrează în schimburi de cîte 12 la puţurile de pe Dealul Bana, de
la Iedera şi la această 201 Colibaşi în care mă aflam — „nu toţi erau cu
pieptul la acelaşi fir de suflet“. Ştiam şi cum s-a realizat această
aliniere... de inimi. Pentru aşa ceva n-au existat şi-i greu de crezut că se
vor inventa reţete. Dar inginerul Ion Preda, împreună cu maistrul Constantin
Goran, secretarul organizaţiei de partid a brigăzii a 2 -a, s-au descurcat, au
făcut-o. Cum ? Aparent simplu...
Intîi au
încropit «nucleul de bază» din „oameni nebuni după petrol“. Da, există şi aşa
ceva, precum alţii sînt nebuni după fotbal. Din categoria asta fac parte
inginerul Gheorghe Neacşu şi subinginerul Pompiliu Georgescu, ambii tineri.
Apoi cei prin al căror arbore genealogic au curs exclusiv seve de... petrol. Un
singur exemplu: ambii bunici — dinspre mamă şi dinspre tată — ai
electricianului Constantin Lois au lucrat în petrol. Dumitru, taică-său, este
maistru în petrol ; Elena, maică-sa, ca şi nevastă-sa, Irina, lucrează împreună
în atelierele schelei de extracţie. (Ieri îmi notasem unele dintre vorbele pe
care mi le spusese Constantin Lois , 25 de ani :
„Nu ştiu
dacă mi-am dorit să lucrez la sondă şi nici nu mă întreb , fiindcă la noi în
familie asta-i de la sine înţeles; a lucra în petrol a devenit în casa noastră
o problemă de suflet şi chiar de mîndrie. Pentru că în petrol vin să lucreze
mulţi, dar rezistă numai cei plămădiţi dintr-un aluat anume, nu dintr-aceia
care ridică steagul alb cînd îi pui să sară o băltoacă. De-aia se şi vorbeşte
despre petrolişti ca despre nişte oameni deosebiţi. In meserie reuşesc doar cei
care, trecînd pragul sondei, fac asta cu tot sufletul“).
O incursiune în viaţa acestor trei generaţii ale aceleiaşi familii echivalează cu un întreg capitol de istorie a petrolului românesc. Aşa cum o simplă înşiruire a locurilor pe unde a forat sondorul şef Ion Bogza echivalează cu o veritabilă geografie la zi a petrolului nostru. (Ion Bogza , 48 de ani : ,,Sînt născut în Săhăteni, lîngă Buzău. Am colindat toate schelele din ţară, nu pentru că aş fi nestatornic, ci pentru că n-am refuzat sarcinile niciodată : eu cred că sondorul trebuie să meargă totdeauna acolo unde e trimis. Aşa cum forestierii se duc să muncească acolo unde trebuie tăiată o pădure, indiferent pe care munte, sondorii trebuie să alerge după petrol. Asta e menirea lor, şi nu-i adevărat că munca în aer liber îţi macină sănătatea, în 28 de ani petrecuţi in schelă eu n-am fost bolnav niciodată. Bineînţeles că există şi excepţii, dar ele nu-s bune decît să confirme regula“).
Sonda 201
MP Colibasi a fost sapata în anul 1984 pana la o adancime de 2715 metri. A
intrat în productie in 1987 din Oligocen Kliwa cu 26 tone. In Ianuarie ’89 era
raportata cu 41 de tone. Sonda este activa si in prezent.
.jpg)
