‘‘Suplement la Albina, 1908-1909
Mă opresc la o cârciumă deasupra
Buştenarilor şi mă aşez la o masă, afară. Intru în vorbă cu un tânăr inspector
al unei societăţi petrolifere, pe care încep să-l... sondez despre Buştenari.
„E o minune de văzut aici, d-le, îmi zice el. Ai făcut foarte bine că ai venit.
Ministerul şcoalelor a avut frumoasă idee să trimită pe învăţători în asemenea
excursiuni!“.
Plec
înfiorat de emoţiune, ca la apropierea unui eveniment necunoscut. Sgomotul
sondelor din Buştenari începuse dejà să se anunţe: „vriu! vriu! vriu!"....
altele: „fichea! fichea! fichea!-.... Trec pe lângă rezervoriul dela Grâuşor,
cel mai mare rezervoriu de deposit din ţară al societăţii „Steaua Română“, care
conţine 1000 de vagoane de ţiţeiu, şi deodată mi se deschide dinaintea ochilor,
o panoramă admirabilă: o pădure de sonde pe care o contemplu câteva minute,
oprindu-mă în loc.
Mă cobor în
Buştenari pe o cărărue şi pe sub picioare încep a simţi nişte svâcnituri; din
pământ se aud pâcâituri la fiecare pas: sunt conductele, cari palpită de
ţiţeiul împins prin ele, la rezervoare. Aceste conducte se întretae şi se
încrucişază în toate părţile, ca vinele şi arterele din corpul unui animal
şi-mi dau iluzia că merg peste corpul unui uriaş, care doarme, cuprins de un
somn agitat de friguri.
Pe deasupra
capului nenumărate vergele de fier (stângi) se întind orizontal în toate părţile,
încrucişate ca nişte fire de păianjen. Pufăitul, sfârâiturile, ciocăniturile,
pocniturile ca de tun şi fluerăturile asurzesc auzul. Toate acestea îţi dau
impresia că eşti într’un mare sat de ciclopi, cari lucrează mulţi şi grăbiţi la
terminarea unei mari comande de răsboiu apropiat, pentru care trebuesc arme
multe de tot.
Stau două
zile în Buştenari şi sunt condus pretutindeni de medicul veterinar al
societăţilor petrolifere, d. dr. I. Popescu, care îmi dă şi-mi mijloceşte toate
explicările necesare, văzând şi cercetând totul, la faţa locului, în mod
intuitiv.
Par’că văd şi acum dinaintea ochilor numele societăţilor petrolifere scrise în toate părţile: Concordia, Buştenari, Grâuşor, Steaua Română, Internaţionala, Nafta, Columbia, Traian, Româno-Americană, etc. cu capitaluri străine; Bărăganul, Lumina, Ozinga, Nasopol et fii, Fraţii Mincu, Gheorghe Stroe et. comp., Marin Hodoiu, Fraţii Paxinos, Catargiu Fiul, Cariagdi cu capitaluri româneşti.
Numărul
sondelor 2—2.500, dintre cari în lăcărit 5—600, în sapă 300, restul în pompă
sau părăsite. Puţuri: 200 în acţiune, iar 5—600 părăsite sau astupate.
Săpatul
sondelor se face după sistemul canadian, cu vergele, (stângi). Puţurile sunt
ghizduite cu ţambre de fag.
Puţarii
sunt toţi Români. Sondării asemenea. Maeştrii sondări în majoritate Români,
diplomaţi ai şcoalei dela Câmpina.
Săpatul în
sonde se face cu sape concentrice, lăcăritul (extracţiunea ţiţeiului din sonde)
cu lingura sau cu pompa; iar la puţuri, cu hârdaele.
Adâncimea:
puţurile vechi 2 — 300 m., cele noi 40 — 50 m. numai până se pune sonda.
Lumina
necesară în puţuri se trimite prin oglinzi aşezate pe un ax la gura puţului,
sau se procură prin lămpi electrice portative.
Casa
cazanelor (douăsprezece case principale) trimite vapori la motoarele sondelor.
Sunt şi motoare cu benzină şi electrice, dar mai puţine.
Casa
pompelor (o singură casă) transmite mişcarea prin vergele de transmisiune la
30—35 de sonde.
La sondele
cu pompă nu se află nici un om : ele funcţionează singure.
Uzinele
electrice sunt în număr de trei, pentru luminatul sondelor şi a locuinţelor şi
pentru motoare.
Accidentele
de asfixiare în puţuri prin gazele ce se degajază se previn prin foale, cari
trimit mereu aer de afară prin tuburi mari de tablă (burlane). Sunt accidente
însă cari provin din scăparea hârdaelor, prin ruperea fringhiilor dela motoare
şi curele, căderea din vârful sondei, aprinderea gazelor din sonde prin
chibrit, ţigări, scânteele dela linguri când se ciocnesc de pietre, sau
spargerea lămpilor electrice, etc.
Sunt ateliere
mecanice pentru toate reparaţiunile necesare : pentru turnătorie şi strungărie
mecanică, pentru fierărie, potcovărie, alămărie şi tinichigerie.
Montarea
maşinăriilor se face prin maeştri speciali români.
Apa
necesară pentru vapori şi alte trebuinţi se aduce de patru pompe ce sunt la
Doftana, prin conducte.
Transportul
materialelor şi pieselor ce se aduc gata din străinătate, se face dela gara
Doftana, în mare parte prin animalele societăţilor, cari au medic veterinar pe
d. dr. I. Popescu.
Ţiţeiul
extras se adună mai întâiu într’un batal (vas colector) la fiecare sondă, care
se scurge apoi într’un rezervoriu comun şi se predă prin conducte fabricilor de
rafinărie din Câmpina, Băicoi, Plopeni şi Ploeşti. Cel
mai mare rezervoriu de depozit din ţară se află la Grâuşor, de 1.000 de
vagoane, al Stelei Române, despre care am vorbit mai sus.
Costul unei sonde variază între 10—30 de
mii lei, în cazuri obişnuite ; iar cele cu adâncimi mai mari de 6—700 m, se
ridică până la 80 de mii lei. Costul săpatului puţurilor cu ţambre (ghisdele)
este de 2—300 lei stânjenul.
Lucrători
cu braţele câştigă 2—4 lei pe zi, meseriaşii 3—9— 12 lei, funcţionarii 60—350
lunar, ad-torii şi inginerii 600—1.000 lei lunar.
Lucrul se
face fără întrerupere dela ora 12 noaptea până la 12 ziua. Incetarea lucrului
se dă numai la sărbători mari şi numai pentru sondele în sapă şi la ateliere ;
iar lăcăritul se face fără întrerupere.
G.P Salviu.
Invatator,
Smulți, Covurlui’’