Bustenari, Prahova.
Showing posts with label bustenari. Show all posts
Showing posts with label bustenari. Show all posts
STEFAN OLTEANU (1882-1954) ROMANIAN PHOTOGRAPHER OF INTERWAR OIL FIELD SCENES
Jeff Spencer
675 Piney Creek Road
Bellville, TX 77418
spencerj320@gmail.com
Marius Furcuta
Moreni, Romania
furcuta@hotmail.com
ABSTRACT: Often referred to as the Golden Age of Romania’s oil industry, the interwar years (1919-1939) were a time of both rapidly increasing oil production and of international investment in the country’s petroleum industry. During these years, many photographers produced real photo postcards of scenes from Romanian oil fields, especially those near the towns of Moreni, Bustenari, and Campina in south-central Romania. Several of these photographers included their name on the postcards. Researching these visual documenters of an important period of Romania’s petroleum history is challenging. The noted Swiss geologist Arnold Heim (1882-1965) is included in a group of lesser-known photographers with names, such as Rudolf, Lehmann, Wehrli, and Carpenter. One of the more prolific oil field photographers was Stefan Olteanu.
Stefan Olteanu (1882-1954) lived in Campina, Romania where he, and later his son, operated a photographic studio, circa 1907 into the 1940s. Early Olteanu real photo postcards are identified by “Foto Ideal” printed on the reverse. Later Olteanu postcards include on the picture side the words “Foto-Olteanu Campina” and later “St. Olteanu Campina.” Olteanu photographed the nearby oil fields and refineries and produced high-quality real photo postcards. Scenes included several oil field fires, including the No. 1 Sospiro Campina Draganeasa well (1923), the first major Romanian oil field disaster in the interwar years. Other Olteanu oil field fire views are the No. 305 Gura-Ocnitei (1926), No. 298 AR Moreni Pascov (1928), and the infamous “Torch of Moreni,” Romano-Americana Company’s No. 160 well (1929-1931). Many Olteanu postcards depict general panoramic views of oil fields, such as those along the Prahova River Valley near Campina, the Pascov Valley and Tuicani Plateau near Moreni, and the Runcu-Buștenari Oil Field
INTRODUCTION
The southern foothills of the Carpathian Mountains in south-central Romania are the historic center of the country’s petroleum industry (Fig. 1). The Prahova River flows between the Bucegi and the Baiului Mountains, within the Carpathian Mountains. Figure 2 is a portion of a 1925 oil field map (Guide du Congres et des Excursions 1925, map 5) of this area. In the southeast corner of the map is the city of Ploiesti, the county seat of Prahova County, located approximately 60 km (37 miles) northwest of the capital city of Bucharest. The Ploiesti area became one of the world’s leading centers for oil refining in the mid-19th century and the gateway to the prolific oil fields northwest in the Prahova River Valley. Key Prahova County towns and cities on the map, and approximate distances from Ploiesti, are Baicoi (20 km [12 miles] northwest), Tintea (20 km [12 miles] northwest), Campina (37 km [23 miles] northwest), and Bustenari (37 km [23 miles] northnorthwest). Moreni (35 km [22 miles] west) is in Dambovita County along the Cricov River.
Many early photographers, both residents and visitors to south-central Romania, helped to document the petroleum industry of the country. Some of these local professional photographers produced real photo postcards (RPPCs) of oil field scenes, oil industry housing, oil company facilities, and oil refineries. RPPCs of oil field fires were exceptionally popular, including several well fires in the Prahova Valley and the Tuicani Plateau.
Romania in World War I
Romanian oil fields and refineries were desirable to the European armies. In the early years of the war, Romania stayed
neutral. In August 1916 Romania signed a treaty with France,
England, and Russia and declared war on the Austro-Hungarian Empire ten days later (Stoenescu 2018). To prevent the
use of oil by the invading German army, in November 1916
the Romania government consented to the destruction of the
Romanian petroleum refineries, production facilities, and oil
wells in the Prahova Valley. The following month, British engineers under the command of Colonel Jack Norton-Griffiths,
and with the help of Romanian soldiers and oil company employees, destroyed several refineries and over 800,000 tons (6
million barrels) of oil in just a few days. More than 1600 oil
wells were taken out of production; at least a quarter of those
were destroyed. “For probably the first time in the history of
the oil industry an effort was made to wipe out completely
the producing, transporting, refining, and storage facilities of
a large and progressive oil country, so that the enemy could
not profit by acquiring it” (Petroleum 1919, p. 184). The German army arrived just days later. By early 1917 the German
army controlled much of the Romanian oil industry and had
repaired much of the damage, but for the entire 1917-year,
oil production was substantially less than the oil destroyed in
those few days in December 1916.
Romanian Oil Production in the Interwar Years
During the interwar years (1919-1939), Romania was an
important exporter of grains, oil, and timber. It took several
years for Romanian oil production to reach pre-war production
levels. Oil production levels in the early 1920s were flat, with
a steady rise beginning in 1925 through the mid-1930s. Prewar oil production rates were again reached in 1927 (Stoenescu 2018). Unfortunately, during the years of 1923-1926 when
international oil prices were high, Romanian oil production
was relatively low. By the time that Romanian oil production
had fully recovered and significantly increased (1931-1936),
international oil prices were low (Stoenescu 2018, p. 90).
INTERWAR OIL FIELD PHOTOGRAPHERS
Swiss Geologists – Heim and Wehrli
Two well-known Swiss geologists visited Romania during the interwar years and returned to Switzerland with many
photographs of the Romanian oil fields. Arnold Heim (1882-
1965), son of the prominent Swiss geologist Albert Heim
(1849-1937), visited Romania in the summer of 1926. Along
with F. Escher, the two photographed several Romanian oilfields, near Tintea, Moreni, Bustenari, Ochiuri, and Campina.
Many of their photographs are archived at the ETH Library,
Zurich, Switzerland (http://library.ethz.ch/en/).
Leo Wehrli (1870-1954) was a Swiss geologist, teacher,
and explorer. He was a student of, and later an assistant to,
Albert Heim. He authored Albert’s biography in 1938. Leo
visited Romania in the summers of 1935 and 1936 and photographed in the oilfields near Baicoi, Moreni, Ploiesti, and
Campina. Many of his photographs and photographic glasslides are also archived at the ETH Library, Zurich, Switzerland (http://library.ethz.ch/en/).
American Journalist and Photographer –
Frank G. Carpenter
Noted American journalist, photographer, world traveler,
and author Frank G. Carpenter (1855-1924) visited Romania
in 1923. During his travels Carpenter also photographed in the
Romanian oil fields. Many of his photographs are available
online from the United States Library of Congress under the
Carpenter Collection (https://www.loc.gov/pictures/collection/ffcarp/). In the May 27, 1924 edition of the Toledo Blade
(p. 4), in an article headlined “Oil fields of Rumania. Queer
Features of Oil Production,” Carpenter recounted his travels
through the oil fields of Romania.
Other Interwar Oil Field Photographers
Little is known of photographer Rudolf Grunblatt of Moreni. Many different oil field postcards bear “Foto Rudolf” or
“Foto Rudolf Moreni” on the photograph side. There are several known Rudolf RPPCs of the infamous “Torch of Moreni” oil well fire (Spencer and Furcuta 2018; https://furcuta.
blogspot.com/search/label/rudolf). His RPPCs appear to be
limited to the Moreni area from approximately 1929-1935. H.
Lehmann produced a night view RPPC of the “Torch of Moreni” that is dated “24. VII.1929” (July 24, 1929) (https://furcuta.blogspot.com/2015/10/160-ra-photographers.html?m=0).
STEFAN OLTEANU (1882-1954)
Stefan Olteanu (1882-1954) opened his first photographic
studio at No. 87 Carol 1 Street in the city of Campina in 1907.
That year a Campina newspaper carried an advertisement
for the “Modern photo studio Foto Olteanu” with its “new
workshop” and “photographs of all kinds and sizes, industrial
works, oil and pastel paintings, photographs on porcelain”
(https://oglindadeazi.ro/stiri/campina-o-istorie-in-date-3/). A
1913 advertisement (Vitorul, p. 3) read, “Photo Ideal St. Olteanu. Modern photography studio BP Hajdeu Street, No. 17
Field. Artistically executes portraits, groups, views, reproductions, etc. Splendid postcards are made for three lei a dozen”
(https://oglindadeazi.ro/stiri/campina-o-istorie-in-date-3/).
As with many photographic studios, Olteanu’s business
relied heavily on wedding and portrait photography. Several
examples of these are found online. During 1916-1918, the
occupying Germans required Romanians to obtain a photo
identification card. Olteanu obtained a “monopoly” on this
lucrative photographic work for the residents of the Prahova
Valley. Some gossip suggested that this was due to a local
German commander being enamored by Olteanu’s beautiful
wife (https://oglindadeazi.ro/stiri/file-de-cronica-nostalgiile-unui-vechi_23/).
In 1923, Olteanu had a large house built at No. 79 Carol
1 Boulevard with a photographic studio on the first floor and
living accommodations on the upper floors (https://campinatv.
ro/News/Article/aa8fcce5-47cb-484d-a5fa-4d9e70851d2c_
campina-romania-100-foto-olteanu-din-perioada-interbelica-un-atelier-de-tapiterie-din-anii-70-santierul-de-la-soldat-de-azi; https://furcuta.blogspot.com/search/label/olteanu). In the
late 1930s, Stefan’s son, Gogu (?-2001), came into the business and operated the studio into the 1940s. Unfortunately,
much of the Olteanu archival photographs were destroyed.
Gogu stated in an interview, “Mr. Iosifescu, the Securitate
took my entire archive, sir. I do not know where it is! They
took it, threw it in a well, set it on fire” (http://revistanoua.3x.
ro/revista_noua/puterea/Cuartetul-din-Campina.htm). The
Securitate was the Communist secret police.
One of Olteanu’s oil field photographs was published in
the German industry trade magazine, Petroleum Zeitschrift
(1925). The photograph of a burning well near Moreni is the
Pleasa Hill fire of the No. 1 RA (Romano-Americana) Moreni
Nord well, accidentally ignited while drilling on July 25, 1925
(https://furcuta.blogspot.com/2021/03/well-1-ra-pleasa-onfire.html). At the time, this was the deepest well at Moreni
(1146 meters [3760 feet]). Romano-Americana SA (Romanian-American Company), formed in 1904, was a subsidiary
of the Standard Oil Company of New Jersey. Several attempts
were made to extinguish this fire; success occurring on September 13 with the completion of a 70-meter-long (230 feet)
tunnel to the casing which was then perforated to divert the
oil flow.
The following year, another Olteanu burning well photograph was published in the French illustrated weekly newspaper, L’Illustration (July 3, 1926). This photograph is similar to
Olteanu postcards (Fig. 3) of the Schela Mare Concordia well
No. 305, CC SII Gura Ocnitei fire. Around midnight, June 15,
1926, while testing from a depth of 989 meters (3245 feet),
the well was ignited by a lightning strike. Several unsuccessful attempts were made to extinguish the well fire. One attempt involved digging a 60-meter (197 feet) tunnel to reach
the casing at a depth of 30 meters (98 feet). During a week of
digging, the flames reached heights of 30-40 meters (98-131
feet). The flames also set off a fire in a nearby open pit, burning approximately 1000 tons (7200 barrels) of oil. The fire
also destroyed the nearby No. 308 well. On the morning of
June 22, the oil flow and the fire suddenly stopped. When the
oil flow resumed, the oil was gathered and pumped to a nearby
oil tank farm (https://furcuta.blogspot.com/search/label/concordia). Swiss geologist Albert Heim also photographed the
No. 305 well fire.
OLTEANU REAL PHOTO POSTCARDS (RPPCS)
Real photo postcards (RPPCs) were very popular in the
early twentieth century, and many Olteanu photographs
were used to produce these postcards. Olteanu postcards of
Campina buildings, bridges, and scenic views are known,
but the vast majority of Olteanu RPPCs are of the surrounding oil fields. Over sixty different petroleum-related Olteanu
postcards are known of by the authors; 27 of them are in
co-author Spencer’s collection. Early Olteanu RPPCs (circa
1921-1923) have “Foto Ideal” with “St.” and either “IT”
or possibly “LT” (difficult to read). “Olteanu Campina” is
sometimes printed on the reverse. Later in 1923, the studio’s
name was changed to “Foto-Olteanu,” and this is printed on
the front lower right or left of the RPPCs until circa 1926.
Occasionally, the “Foto-Olteanu” is printed on the reverse.
Later in 1926 this is replaced by “St. Olteanu Campina”
on the photograph side. Olteanu oil field postcards reached
many countries. Within the Spencer collection are Olteanu
postcards that were sent throughout Europe (Holland, Austria, Romania, England, France, Germany, and Italy), as well
as to the United States.
A notable exception appears to be two Olteanu RPPCs of
the August 1908 No. 13 SR (Steaua Romana) Campina Draganeasa oil well fire. Both postcards have the “Foto Olteanu
Campina” on the lower right of the photograph side (https://
furcuta.blogspot.com/2024/06/the-fire-of-oil-well-no-13-sr-campina.html). If these are indeed scenes from 1908, they
would be the earliest Olteanu oil field views, and a significant gap exists in known Olteanu oil field views between
1908 and 1923.
1923 Olteanu Oil Field RPPCs
Most postcards do not provide the dates that the photographs were taken, but postmarks, when present, place a
“no later than” date to the images. One of the earliest Olteanu oil field postcards in Spencer’s collection, taken from
near the city center of Moreni, is a view of oil tanks and
workshops of the Regatul Roman Oil Company (Fig. 4).
Anglo-Dutch Shell established Astra in 1908 and acquired
Regatul Roman, and in 1909/1910 created Astra Romana
SA (Stanciu 2000, p. 32). An earlier Astra Romana was a
small oil refinery in Ploiesti established in 1880 and through
acquisitions, had become part of Astra. From 1911-1947
the refinery was within the Royal Dutch Shell Trust. The
oil tanks in the photograph were scrapped in the 1930s, and
living quarters were built in their place in the 1960s. The
long building in the center of the photograph is still there
as well as some of the smaller workshops. On the reverse
is stamped, “Foto Ideal” and either an “IT” or a “LT” (difficult read) “Olteanu.” The photograph is not dated, but it is
postmarked January 31, 1923, and was mailed to Oakland,
California, United States. There are several Olteanu RPPCs
of the Astra Romana operations near Moreni that include the
company’s headquarters, workshops, and worker housing.
A cardboard matted 1928 Olteanu photograph (26 x 22 cm
[10 x 8.5 inches]) of a group of employees of Astra Romana
was advertised for sale on the Romanian Okazii site (https://
www.okazii.ro/fotografie-veche-pe-carton-astra-romana-atelier-foto-olteanu-campina-1928-a201662118).
Another Olteanu RPPC from 1923 shows the Draganeasa
oil well fire across the Prahova River from Campina (Fig. 5).
The Forajul No. 1 Sospiro Campina Draganeasa well was
drilled within the large Campina-Draganeasa Oil Field which
has produced oil since 1896. During production testing, a
spark ignited the well on February 19, 1923. Two drillers were
killed in the fire, and several other workers were burned. This was the first major Romanian oil field disaster in the interwar
years (https://furcuta.blogspot.com/search/label/draganeasa).
The postcard was postmarked on August 18, 1923, in Campina and mailed to France.
1928 Olteanu Oil Field RPPCs
Two notable oil field fires were captured in Olteanu RPPCs. The Pascov Valley fire broke out on the morning of May
12, 1928, while the No. 298 AR (Astra Romana) Moreni Sud
well was drilling at a depth of 1445 meters (4741 feet). One
man was killed in the fire and two others injured. Eighteen
oil wells and the No. 5 Creditul oil pumping station were destroyed in the fire. The fire was extinguished over a month
later on June 26, 1928 (https://furcuta.blogspot.com/search/
label/pascov and https://furcuta.blogspot.com/2021/04/au-chat-noir-tunnel.html). Figure 6 is one of several Olteanu RPPCs of the fire. On the reverse is a handwritten note dated May
24, 1928, and postmarked the following day.
Torch of Moreni” (1929-1931) –
No. 160 Romano-Americana
The Focul Dela Moreni (“Fire from Moreni”), also known
as the “Torch of Moreni,” was the No. 160 Romano-Americana (RA) oil well fire (Fig. 7). On May 28, 1929, after drilling to a depth of 1453 meter (4767 feet), the No. 160 blew
out and caught fire. The derrick was destroyed, and the 100
meter-high (328 feet) flames could be seen from the city of
Ploiesti over 50 kilometers (32 miles) away. Several attempts
to extinguish the well were unsuccessful, and the well burned
for over two years. More than 100 workers were injured and
14 died in the process of trying to extinguish the fire. By the
spring of 1931, the “Torch of Moreni” had created a crater
76 meters (249 feet) wide and 20 meters (66 feet) deep. This,
together with erosion by rains and snow, created a deep hollow in the ground. Some gas was diverted through the soft
ground and escaped along the walls of the crater. Ignited by
the main fire, numerous ground fires were formed. The No.
160 RA well fire was photographed by Olteanu, Rudolf Grunblatt, H. Lehmann, and Leo Wehrli (https://furcuta.blogspot.com/search/label/wehrli%20leo). The extensive operations to
extinguish the well fire are documented in Spencer and Furcuta 2018.
The visual documentation of the early 1900s petroleum history throughout the world has benefited from
local and visiting photographers. During the interwar
years in Romania, these photographers included Swiss
geologists Arnold Heim and Leo Wehrli, and American
journalist and photographer Frank G. Carpenter. Romanian photographers, such as Rudolf Grunblatt and Stefan Olteanu, recognized the growing popularity of real
photo postcards (RPPCs) and produced views of the petroleum industry.
Stefan Olteanu of Campina, Romania was arguably the foremost photographer of the early oil fields
of south-central Romania. Olteanu’s RPPCs captured
scenes of early wooden oil derricks, infamous oil field
fires, and oil company facilities and refineries. Many
Olteanu postcards were mailed to family and friends
around the world, sharing the images of Romania’s early
petroleum industry.
ACKNOWLEDGEMENTS
Much of this material was presented on May 21st at
the 2024 Oil History Symposium in Calgary, Alberta,
Canada. The petroleum history of Romania is vast and
fascinating. Much of it, especially the visual aspects of
this industry, are documented in co-author Furcuta’s
blog, Petroblog (https://furcuta.blogspot.com/). Thanks
to James McDonald, Matthew Silverman, and Mary
Barrett for reviewing this paper.
REFERENCES
GUIDE DU CONGRES ET DES EXCURSIONS, 1925:
1st Congres International de Forages, Bucharest, September, 61 pp
L’ILLUSTRATION, 1926: July 3, p. 24.
PETROLEUM, 1919: v. 7, p. 184-185.
PETROLEUM ZEITSCHRIFT, 1925: September 20, v. 21, no.
27, p. 1720.
SPENCER, Jeff and FURCUTA, Marius, 2018, Myron Kinley
and the “Torch of Moreni,” in: CRAIG, J., GERALI,
F., MacAULAY, F., and SORKHABI, R., eds., History of the European Oil and Gas Industry: London,
The Geological Society, Special Publications 465, p.
375-80.
STANCIU, Laura, 2000, Free-standing companies in the oil
sector in Romania and Poland before 1948: typologies and competencies: Business History, v. 42, no.
4, p. 27-66.
STOENESCU, Camil-George, 2018, Romania during the
Interwar Period: an economic approach: The Romanian Economic Journal, Special 20th Anniversary Issue, Year XXI, no. 70, p. 80-93.
TOLEDO (Ohio) BLADE, 1924: May 27, p. 4.
VITORUL, 1913: no. 5, p. 3.
Websites & Blogs
https://campinatv.ro/News/Article/aa8fcce5-47cb-484d-a5fa-4d9e70851d2c_campina-romania-100-foto-olteanu-din- perioada-interbelica-un-atelier-de-tapiterie-din-anii-70-santierul-de-la-soldat-de-azi/, accessed June
13, 2024
https://furcuta.blogspot.com/2015/10/160-ra-photographers.
html?m=0
https://furcuta.blogspot.com/2021/03/well-1-ra-pleasa-on-fire.html
https://furcuta.blogspot.com/2021/04/au-chat-noir-tunnel.
html
https://furcuta.blogspot.com/2024/06/the-fire-of-oil-well-no-13-sr-campina.html
https://furcuta.blogspot.com/search/label/concordia
https://furcuta.blogspot.com/search/label/draganeasa
https://furcuta.blogspot.com/search/label/pascov
https://furcuta.blogspot.com/search/label/rudolf
https://furcuta.blogspot.com/search/label/wehrli%20leo
http://library.ethz.ch/en/
https://oglindadeazi.ro/stiri/campina-o-istorie-in-date-3/, accessed June 13, 2024
https://oglindadeazi.ro/stiri/file-de-cronica-nostalgiile-unui-vechi_23/, accessed June 13, 2024
http://revistanoua.3x.ro/revista_noua/puterea/Cuartetul-din-Campina.htm (November 30, 2002, interview),
accessed June 13, 2024
https://www.loc.gov/pictures/collection/ffcarp/
https://www.okazii.ro/fotografie-veche-pe-carton-astra-romana-atelier-foto-olteanu-campina-1928-a201662118,
accessed June 13, 2024
ABOUT THE AUTHORS
Jeff Spencer is a charter member, past president, and current
vice-president of the Petroleum History Institute (PHI). Jeff is a geoscientist and principal with Sentinel Energy, LLC, Houston, Texas. He received
a BS in Geology from the University
of Cincinnati and a MS in Earth Sciences from the University of New Orleans. He was previously employed as Chief Geologic Advisor with Amromco Energy, working Romania (2013-2017).
He has authored or co-authored more than 50 oil field history
papers. Jeff co-authored Ohio Oil and Gas (2008) and authored Texas Oil and Gas (2013) and Illinois Oil and Gas
(2023). He collects postcards, philatelic material, and other
ephemera with oilfield themes.
Marius Furcuta was born in Moreni, Romania and resides there today. He attended the Oil and Gas Ploiești University and since 1998 has worked as a petroleum engineer in Dâmbovița and Prahova counties, in Muntenia, a historical area of southern Romania where the country’s petroleum industry began. Marius is the author of Petroblog (https://furcuta.blogspot.com/), a comprehensiv.e. collection of photographs, ephemera, and text documenting Romania’s petroleum history.
.jpeg)
Arnold Heim photos - Bustenari
ETH-Bibliothek Zürich Bildarchiv
Fotograf Heim Arnold
Bustenari bohrturme forderanlagen, 26.05.1926
ETH-Bibliothek Zürich Bildarchiv
Fotograf Heim Arnold
Bustenari, 26.05.1926
ETH-Bibliothek Zürich Bildarchiv
Fotograf-geolog Heim Arnold ( 1882-1965 )
Bustenari 26.05.1926
ETH-Bibliothek Zürich Bildarchiv
Fotograf Heim Arnold
Bustenari - Meotian, 26.05.1926
ETH-Bibliothek Zürich Bildarchiv
Fotograf Heim Arnold
Bustenari handschacht, 26.05.1926
ETH-Bibliothek Zürich Bildarchiv
Fotograf Heim Arnold,
Bustenari handschacht, 05.1926
ETH-Bibliothek Zürich Bildarchiv
Fotograf Heim Arnold
Bustenari hand schaft in operation, 05.1926
ETH-Bibliothek Zürich Bildarchiv
Fotograf Heim Arnold
Bustenari, 26.05.1926
Extractia titeiului la Bustenari in 1908
‘‘Suplement la Albina, 1908-1909
Mă opresc la o cârciumă deasupra
Buştenarilor şi mă aşez la o masă, afară. Intru în vorbă cu un tânăr inspector
al unei societăţi petrolifere, pe care încep să-l... sondez despre Buştenari.
„E o minune de văzut aici, d-le, îmi zice el. Ai făcut foarte bine că ai venit.
Ministerul şcoalelor a avut frumoasă idee să trimită pe învăţători în asemenea
excursiuni!“.
Plec
înfiorat de emoţiune, ca la apropierea unui eveniment necunoscut. Sgomotul
sondelor din Buştenari începuse dejà să se anunţe: „vriu! vriu! vriu!"....
altele: „fichea! fichea! fichea!-.... Trec pe lângă rezervoriul dela Grâuşor,
cel mai mare rezervoriu de deposit din ţară al societăţii „Steaua Română“, care
conţine 1000 de vagoane de ţiţeiu, şi deodată mi se deschide dinaintea ochilor,
o panoramă admirabilă: o pădure de sonde pe care o contemplu câteva minute,
oprindu-mă în loc.
Mă cobor în
Buştenari pe o cărărue şi pe sub picioare încep a simţi nişte svâcnituri; din
pământ se aud pâcâituri la fiecare pas: sunt conductele, cari palpită de
ţiţeiul împins prin ele, la rezervoare. Aceste conducte se întretae şi se
încrucişază în toate părţile, ca vinele şi arterele din corpul unui animal
şi-mi dau iluzia că merg peste corpul unui uriaş, care doarme, cuprins de un
somn agitat de friguri.
Pe deasupra
capului nenumărate vergele de fier (stângi) se întind orizontal în toate părţile,
încrucişate ca nişte fire de păianjen. Pufăitul, sfârâiturile, ciocăniturile,
pocniturile ca de tun şi fluerăturile asurzesc auzul. Toate acestea îţi dau
impresia că eşti într’un mare sat de ciclopi, cari lucrează mulţi şi grăbiţi la
terminarea unei mari comande de răsboiu apropiat, pentru care trebuesc arme
multe de tot.
Stau două
zile în Buştenari şi sunt condus pretutindeni de medicul veterinar al
societăţilor petrolifere, d. dr. I. Popescu, care îmi dă şi-mi mijloceşte toate
explicările necesare, văzând şi cercetând totul, la faţa locului, în mod
intuitiv.
Par’că văd şi acum dinaintea ochilor numele societăţilor petrolifere scrise în toate părţile: Concordia, Buştenari, Grâuşor, Steaua Română, Internaţionala, Nafta, Columbia, Traian, Româno-Americană, etc. cu capitaluri străine; Bărăganul, Lumina, Ozinga, Nasopol et fii, Fraţii Mincu, Gheorghe Stroe et. comp., Marin Hodoiu, Fraţii Paxinos, Catargiu Fiul, Cariagdi cu capitaluri româneşti.
Numărul
sondelor 2—2.500, dintre cari în lăcărit 5—600, în sapă 300, restul în pompă
sau părăsite. Puţuri: 200 în acţiune, iar 5—600 părăsite sau astupate.
Săpatul
sondelor se face după sistemul canadian, cu vergele, (stângi). Puţurile sunt
ghizduite cu ţambre de fag.
Puţarii
sunt toţi Români. Sondării asemenea. Maeştrii sondări în majoritate Români,
diplomaţi ai şcoalei dela Câmpina.
Săpatul în
sonde se face cu sape concentrice, lăcăritul (extracţiunea ţiţeiului din sonde)
cu lingura sau cu pompa; iar la puţuri, cu hârdaele.
Adâncimea:
puţurile vechi 2 — 300 m., cele noi 40 — 50 m. numai până se pune sonda.
Lumina
necesară în puţuri se trimite prin oglinzi aşezate pe un ax la gura puţului,
sau se procură prin lămpi electrice portative.
Casa
cazanelor (douăsprezece case principale) trimite vapori la motoarele sondelor.
Sunt şi motoare cu benzină şi electrice, dar mai puţine.
Casa
pompelor (o singură casă) transmite mişcarea prin vergele de transmisiune la
30—35 de sonde.
La sondele
cu pompă nu se află nici un om : ele funcţionează singure.
Uzinele
electrice sunt în număr de trei, pentru luminatul sondelor şi a locuinţelor şi
pentru motoare.
Accidentele
de asfixiare în puţuri prin gazele ce se degajază se previn prin foale, cari
trimit mereu aer de afară prin tuburi mari de tablă (burlane). Sunt accidente
însă cari provin din scăparea hârdaelor, prin ruperea fringhiilor dela motoare
şi curele, căderea din vârful sondei, aprinderea gazelor din sonde prin
chibrit, ţigări, scânteele dela linguri când se ciocnesc de pietre, sau
spargerea lămpilor electrice, etc.
Sunt ateliere
mecanice pentru toate reparaţiunile necesare : pentru turnătorie şi strungărie
mecanică, pentru fierărie, potcovărie, alămărie şi tinichigerie.
Montarea
maşinăriilor se face prin maeştri speciali români.
Apa
necesară pentru vapori şi alte trebuinţi se aduce de patru pompe ce sunt la
Doftana, prin conducte.
Transportul
materialelor şi pieselor ce se aduc gata din străinătate, se face dela gara
Doftana, în mare parte prin animalele societăţilor, cari au medic veterinar pe
d. dr. I. Popescu.
Ţiţeiul
extras se adună mai întâiu într’un batal (vas colector) la fiecare sondă, care
se scurge apoi într’un rezervoriu comun şi se predă prin conducte fabricilor de
rafinărie din Câmpina, Băicoi, Plopeni şi Ploeşti. Cel
mai mare rezervoriu de depozit din ţară se află la Grâuşor, de 1.000 de
vagoane, al Stelei Române, despre care am vorbit mai sus.
Costul unei sonde variază între 10—30 de
mii lei, în cazuri obişnuite ; iar cele cu adâncimi mai mari de 6—700 m, se
ridică până la 80 de mii lei. Costul săpatului puţurilor cu ţambre (ghisdele)
este de 2—300 lei stânjenul.
Lucrători
cu braţele câştigă 2—4 lei pe zi, meseriaşii 3—9— 12 lei, funcţionarii 60—350
lunar, ad-torii şi inginerii 600—1.000 lei lunar.
Lucrul se
face fără întrerupere dela ora 12 noaptea până la 12 ziua. Incetarea lucrului
se dă numai la sărbători mari şi numai pentru sondele în sapă şi la ateliere ;
iar lăcăritul se face fără întrerupere.
G.P Salviu.
Invatator,
Smulți, Covurlui’’
Din istoria neagră a petrolului
Curentul, ANUL XII, No. 4130, 1939, Vineri 11 August
Din istoria
neagră a petrolului
Cum se sapa
si cum arde o sonda
S'a aprins
zilele acestea o sondă şi oamenii au ars, ca nişte torţe, înăuntru.
Faptele au
fost descrise în cincizeci de cuvinte, atât cât se consacră de obicei unui fapt
divers. Căci în fata unor astfel de întâmplări, nu are nimeni timpul să se
întrebe, dece oamenii care au ars pe rug pentru o idee au meritat mai mult
decât ăştilati, care ard pentru o pâine. Dar, poate, în unele meserii moartea e
acceptată ca un deznodământ normal, în faţa căruia e inutilă orice tresărire.
Adevărat,
tragedia acelor oameni negri, învingători şi victime ale petrolului, nu poate
căpăta o importanţă mai mare decât tragediile de acelaş fel, întâmplări în care
natura cucerită se răzbună din când în când, muşcând. Şi totuşi, pentru cei
care asistă la acest sinistru spectacol, pentru satele dinprejur, îndoliate,
întâmplarea nu-şi poate schimba numele, niciodată. Pentru oamenii aceia
tragedia îşi păstrează semnificaţia, întreagă.
Autorul
acestui reportaj a simţit-o de aproape, a văzut vâlvătaia plesnind cerul, ca o
mie de bice roşii, furioase; a auzit în flăcări urlete de fiară încolţită; a
văzut un om aruncându-se înebunit din vârful turlei. După atâta timp, când
scrie aceste rânduri, are încă în minte înserarea aceia cumplită, plină de
vaetele fetei din Cosmina, care îşi găsise într'o râpă, fratele, cu pielea
neagră şi plesnită. In nări îi stărue, apăsător ca un gaz otrăvit, mirosul de
carne friptă. Vede ca azi, omul besmetic fugind în pielea goală spre dispensar,
urlând cu o bucurie dementă :
— „Eu am scăpat!
Am scăpat ! Pe ăilalţi
i-a luat dracul, pe toţi!" Avea să moară în aceiaş noapte, la spitalul din
Câmpina. Trăsese flăcări în piept.
Era în 1929, o frumoasă seară de vară, la Runcu...
Oamenii
negrii
Dacă
pământul însuşi nu i-ar fi ispitit, oamenii aceia, ţărani simpli, cinstiţi,
legaţi de îndeletniciri gospodăreşti, ar fi rămas până astăzi la casele lor
să-şi are pământul, să-şi scuture livada, să doboare copaci penttru iarnă.
Viaţa li s’ar fi scurs în ritmul domol al tălăngilor dela stâne. Nu s’ar fi
apucat să răscolească măruntaele negre ale dealurilor. Ar fi aşteptat tihniţi
bătrâneţele în satele lor patriarhale, pe prispele caselor curate, departe de
huetul maşinilor. Dar pământul a mustit el singur, din prea mult belşug, otrava
neagră a petrolului. Şi, din clipa când l-au atins şi s’au murdărit pe mâini,
oamenii au rămas pentru totdeauna negri. Nu şi-au mai
putut spăla nici mâinile, nici straele, nici sufletul.
Astăzi, în locul stejarilor falnici, se
ridică turlele mohorîte ale sondelor; în locul cavalelor, pe dealuri sună
sirene de uzină ; pe unde creştea iarbă, curg vine de ţiţei. Căsuţele albe se
părăginesc, — oamenii stau mai mult în cârciumi. Când ies împleticitiţi, nu ştiu ce i-a ameţit:
alcoolul, petrolul, banii? Zilele curg după alte calendare, orele după altfel
de ceasornice. Privirile sunt mai turburi, mai piezişe; pricinile la tribunale
se înmulţesc; ogoarele au rămas pentru totdeauna părăsite, livezile au făcut
omizi.
Numai
mâinile care scormonesc pământul sunt din ce în ce mai înfrigurate, folosesc
maşini din ce în ce mai iuţi, ca să străpungă tainele dedesubtului din ce în ce
mai adânc. In ziua când nimeresc vâna neagră şi o străpung, de bucurie oamenii
se îmbată până la pierzare, se urcă în automobile, coboară spre oraşe, sparg
gâtul la o sută de sticle, silesc femeile goale din varieteuri să facă bae în
şampanie.
Şi când
sus, în urma lor, câte o sondă se aprinde răspândind spre cer groaznicul miros
de carne friptă, se spală abia o parte din păcate.
Razbunarea
pamantului
A fost dela
început o meserie eroică. Pentrucă a făcut victime din prima zi. Pe dealurile
Buştenariului, unde s’au găsit primele vine de petrol şi unde trăesc încă toate
legendele lui, se mai pot vedea şi astăzi, unele chiar în funcţiune, mijloacele
primitive de exploatare. Sunt puţuri, adânci de peste două sute de metri.
Pentru a ajunge acolo, oamenii au săpat, în lipsă de alte procedee, cu
târnăcopul şi lopata, centimetru cu centimetru. Pentru cel ce lucra acolo jos,
pe un metru pătrat în fundul puţului, se trimetea aer de sus, din ventilatore,
pe burlane. Un cablu legat deasupra la un clopot, dădea putintă omului de sub
pământ să ceară ajutor în caz de nenorocire. Dar de atâtea ori omul n’a mai
avut timp nici să dea alarma. Burlanul s’a rupt dela jumătate. Cei de sus, au
continuat să învârtească mai departe, conştiincioşi, ventilatoruL Abia târziu,
miraţi că nu li se face semn să tragă afară găleata cu pământ, s’au uitat în
jos. Pe vremea aceia în fundul puţului se trimetea lumină printr’o oglindă
mare, în care se răsfrângeau razele soarelui. Şi era atât de puternică lumina
încât puteau să vadă jos, la două sute de metri, omul chircit într’un colţ, cu
capul în piept, răpus de gaze. Alte ori, moartea venea mai brusc: pământul,
mâncat de ape, rupea gizdurile undeva, deasupra, şi se prăvălea.
Toate
puţurile care au rănit adânc dealurile Buştenariului, îşi au povestea lor plină
de sânge. Şi chiar dacă unele s’au lăsat învinse până la sfârşit, fără a cere
vreo viaţă omenască, au primit-o mai târziu, după zeci de ani, în vremea
noastră, poate eri, poate azi, dela drumeţul obosit sau beat, care,
rătăcindu-se sau cătând să scurteze drumul, a trecut noaptea printre puţuri,
pierzându-se pentru totdeauna.
Acele negre
şi adânci răsuflători de iad pe care nimeni nu Ie va astupa vreodată şi pe care
nimeni — printr’o ciudată înţelegere tacită — nici măcar nu le va împrejmui,
vor prilejui încă multă vreme, năpraznice răzbunări, pământului.
Se pune o
noua sonda..
Pe măsură
ce, secătuindu-se izvoarele dela suprafaţă, oamenii au fost nevoiţi să caute
petrolul mai jos, mijloacele de săpat s’au perfecţionat. Puţurile au rămas
poate chiar dincolo de istoria petrolului. In locul lor s’au pus sonde, după
sistemul american; n’a mai fost nevoe să intre oameni în pământ — s’au băgat
sape grele, de forme curioase. Pereţii n’au mai fost întăriţi cu ghizduri
primitive ci cu burlane de fier. Pământul săpat s’a scos prin procedee
perfecţionate, uşor şi fără pierdere de timp.
Dar sondele au
cerut victime mai departe. Cine, din cei din părţile acelea nu-şi aminteşte
întâmplarea intrată în legendă, cu polonezul care a fost zobit în fundul
puţului? Fusese coborît pe un căluş, cu scripetele, în gura sondei, să ţină
contra cu ciocanul, la nituit un burlan nou care se înădea la cellalt, şi
rupându-se frânghia, a căzut la fund. Maistrul care conducea lucrarea, de
teamă, a băgat sapa peste el şi l-a zobit — tot nu avea cine să întrebe de
polonezul acela venit din ţara lui fără prieteni şi fără neamuri.
Faptele s’au
aflat după multe zile şi maistrul şi-a aflat pedeapsa. Dar până atunci, trupul
polonezului eşise în fărâme mici, aşa de bine amestecat în pământul roşiatic,
încât nimeni nu l-ar fi băgat de seamă dacă n’ar fi fost urmele veştmintelor.
Dela o vreme, astfel de întâmplări n’au mai zguduit pe nimeni, între oamenii
petrolului. Şi-au căutat cu neagra lor seninătate, de nevoi — societăţile
bucuroase să pună sonde, proprietarii bucuroşi să se ’nvoiască la contract, cu
pământul. In fiecare zi
s’au găsit un loc nou, pe coasta ruptă a unui deal, ori la o margine de pădure.
Copacii au fost doborîţi; oameni şi fete, fără alegere, au coborît din satele
vecine şi s’au băgat la lucru. Pământul a fost din greu netezit, apoi s’au
ridicat barăci, s’au adus motoare; după o săptămână, printre copacii răriţi
şi-a săltat capul semeţ, o turlă nouă de sondă. Flăcăii car au bătut sus
scândurile coperişului, au aninat în vârf o creangă verde, aşa cum fac în satul
lor când îşi durează casa.
Când, mai
târziu, după luni de zile sonda a fost răzbită şi a stropit negru spre cer, în
vârful turlei năclăite creanga veştejită a rămas ca un semn trist şi fără rost.
Spectacolul
macabru
Nu poate fi
îndoială că, în sufletul sondorului, nenumăratele vagoane de petrol care i-au
trecut prin faţă, au lăsat urme curioase. Cine ştie ce întrebări îşi va fi pus
el în faţa acelei nesfârşite şuviţe negre? Să se fi gândit la drumul ei, la
rafinăriile unde se separă în atâtea produse necrezut de curate, la benzina
pură pentru automobile şi aeroplane? Să se fi gândit cum pot eşi lucruri atât
de albe dintr’o vână neagră de ţiţei? Dacă într’adevăr se va fi întrebat toate
acestea, ce goală îşi va simţi fiinţa, că nu şi-a putut răspunde! Poate că intr’un
astfel de moment a scos scârbit mucul de ţigară şi a scăpărat amnarul...
Aşa se aprind uneori sondele. Interiorul
lor e plin de gaze. Amnarul
e de ajuns. Alteori, o scântee dela motor... Sau un ciocan care a izbit pieziş
fierul şi a scăpărat. Sau izbitura unei piese scuipată ca un proectil din gura
sondei în erupţie. Clipa care urmează, însumează în neînsemnata ei dimensiune
întreaga temelie a dezastrului. Incendiul începe în acelaş moment sus, în
vârful turlei, ca şi in fundul barăcii unde motorul continuă să băzâe. Uneori,
dacă sonda se află într’o depresiune, flacăra albastră se propagă ca un fulger
pe fundul văii unde s’au strâns gaze, şi adesea, se aprind mai multe sonde.
Când se
prinde de veste, când sirenele uzinelor îşi răspândesc peste dealuri semnalele
sinistre, nu se mai poate face nimic. Lucrătorii dela sondele vecine se strâng
neputincioşi pe dealurile dimprejur, ca într’un amfiteatru şi privesc în jos
groaznicul spectacol.
Pe uşea
îngustă a sondei torţele vii se năpustesc orbeşte. Hainele, îmbiibate cu
petrol, ard sfârâind; oamenii încearcă să şi le sfâşie în timp ce caută
înebuniţi rezervorul de apă în care să se arunce. De multe ori, nu ajung până
acolo — se prăvălesc pe râpă, lăsând în mărăcini o dâră fumegăndă. Alţii, cu o
ciudată vitalitate îşi păstrează sufletul în trupul mutilat, până ce li se
aprinde o lumânare. Un astfel de nenorocit am văzut în seara aceia frumoasă de
vară. Cineva îl ridicase sus, în şosea şi-i pregătea o targă să-l ducă la
spital. Avea picioarele mâncate de foc până sub genunchi. Mai sus, marginea
pantalonului continua să fumege amestecându-şi mirosul de cârpă arsă cu al
lumânării de ceară care pâlpâia la capul muribundului. Apoi o boare de vânt s’a
abătut printre arbori; luminiţa a pâlpâit puţin şi s’a stins. Precis în aceiaşi
clipă, soarele apunea cu o majestuoasă linişte pe coama împădurită a unui deal,
departe...
*
Dar chiar astfel
de întâmplări se uită. Câteva zile oamenii sunt stăpâniţi de amintirea
baloturilor de carne bandajată, acele groteşti siluete omeneşti care au fost
pornite spre spital, ca nişte sicrie. Un timp, locul mai fumegă. Sondorii nu
îndrăznesc să privească într'acolo; se trag în barăcile lor fără să-şi
vorbească si sug încruntaţi clondirul cu rachiu. Pe urmă, vin ingineri, şi
reprezentanţii societăţii de asigurare. Răscolesc cenuşea cu bastonul, discută
aprins, emit ipoteze, apoi iscălesc hârtii. Intr'o zi încep să sosească
materiale : motoare, fiare, scânduri albe, noui. Adevărat, viaţa trebue să-şi
urmeze drumul ; o nouă turlă se ridică.
Şi nici una din
rănile vechi, nu-i vindecată, când flăcăul care a bătut scândurile
acoperişului, anină senin în vârful sondei, crenguţa verde de brad.
Radu Tudoran
Subscribe to:
Posts (Atom)