''Un om intra in foc''. Sonda nr. 5034 Mitrofani

''Flacăra anul XXXV - Nr. 13 (1 606) - 28 martie 1986

Un om intra in foc

Cu doisprezece ani în urmă, tinărul inginer Nicolae Dinu, aflat departe de ţară, a asistat la un spectacol pe care noi, ca profani în materie, îl vom numi, fără să şovăim la cuvînt, halucinant. Nicolae Dinu se afla în Algeria, într-o schelă petrolieră, lucra acolo, împreună cu alţi specialişti români, la instalarea unei staţii de fluide. Intr-o noapte, una din sondele locului a scăpat din controlul oamenilor, a scăpat în „erupţie liberă“, cum se spune in jargonul specialiştilor, şi a luat foc. Algerienii, ne povesteşte Nicolae Dinu, le zic sondelor „brazi de iarnă “, un scriitor le-a botezat aşa şi porecla a prins ; potrivită poreclă, nu ?, dacă te gindeşti la feeriile de lumini care scaldă, nopţile, marile crengi metalice împletite înalt şi sever, ca nişte etaje de conifere, deasupra izvoarelor de ţiţei. Sonda aceea scăpată in „ erupţie liberă“ ardea chiar ca un brad, ca un gigantic brad uscat, cu o pălălaie cit cerul. Cu o pălălaie cit cerul şi cu un vacarm ţişnit din adincuri pină la cer.

Nicolae Dinu mai văzuse incendii petroliere, dar nici unul de asemenea proporţii. Era vorba de o sondă „de adincime“, săpată la o mare adincime, şi scăparea unei astfel de sonde de sub control pare o catastrofă de nestăvilit, ca şi erupţia unui vulcan. Dezastrul începe undeva, in străfunduri, începe mut, lin, insidios, nimeni nu bănuieşte nimic, căci telescoape care să-ţi pună Luna sub ochi s-au inventat de mult, dar aparate cu care să vezi măcar orbul tiriş al unei cirtiţe la un lat de palmă sub sol, necum viata subpămînteană a unei sonde, încă nu există. Deci dezastrul începe tăcut, perfid, pentru ca, deodată, un uruit cade cu tremur să umple cerul. Monstrul de lut de milioane de tone în care este înfiptă sonda îşi abandonează brusc structura placidă, fixată în ere, devine fiară, fiară nebună, urlind şi scuipind cu foc, cu gaze, cu apă sărată, cu materii industriale, cu tot ce poate scoate sonda din sine şi din pămint. Tot ce e-n jur ia foc, arbori, case, uneori materiile deversate din adîncurile în clocot năvălesc ca o lavă spre toate zările, alteori irump apele subterane, care cresc, se lăţesc, se fac bălţi, se fac lacuri. In cîteva zile, uneori în cîteva ceasuri, se obţine o modificare sinistră a geografiei locului, pentru care altfel ar fi trebuit detonate mii de tone de trotil sau depusă o muncă faraonică. Şi peste toate, focul. Focul care înseamnă nu doar pierderea unei sonde ci, poate, a unui întreg şi scump izvor de ţiţei. Cam aşa se întîmplă cînd o sondă scapă în „erupţie liberă“ şi ia foc, încheie inginerul Dinu. (Adică aşa transcriem noi, cînd aşternem pe hirtie aceste rînduri, cele povestite de el, poate exagerind un pic, poate forţind imaginea, ca profani ce sinterm).

Dar nu spectacolul sondei algeriene cuprinse de foc a fost cel mai „tare", ne face atenţi inginerul Dinu, cel mai „tare“ a fost spectacolul salvării acelei sonde. Atunci, urmează interlocutorul, l-am cunoscut pe faimosul Red Adaire.

A sosit acolo după cîteva zile. A sosit cu armata lui de elicoptere, cu armata lui de specialişti îmbarcată in ele. Aparatele s-au rotit o vreme deasupra sondei, periculos de jos, gata-gata să şteargă flăcările. Nu ştiu de ce au făcut-o, poate ca să filmeze, ori poate din pur exhibiţionism, ca să zicem noi, cei de jos, ia te uită, dom-le, ce tipi fantastici, ce curaj pe ei, ori mai degrabă ca să zică algerienii, cum de fapt au şi zis-o, ăştia -s daţi dracu, îşi merită banii. După ce au aterizat, cel dintii a luat-o spre foc Red Adaire. Şi-a pus costumul de azbest aluminizat, care scînteia ca argintul, şi-a tras pe cap bila enormă a unei căşti ca de cosmonaut şi a luat-o spre foc. Parcă-l văd, înalt, masiv, aparent greoi, aparent numai, înaintind cu pas calm, dar cu ceva de felină, tipul americanului sigur de sine, puternic, sportiv, un adevărat John Wayne. Avea pe atunci, ia să vedem, cred că avea 56—57 de ani şi era socotit, cum e socotit şi azi, specialistul numărul unu al lumii în stingerea şi captarea sondelor scăpate în „ erupţie liberă“. După el au intrat în foc şi specialiştii lui. Toţi traşi după calapodul lui, înalţi, voinici, scînteind din costumele lor lunare. I-am pierdut în flăcări, nu mai ştiu cit au stat acolo, mie mi s-a părut o vecie. S-au întors, au luat o gură de aer proaspăt, s-au sfătuit între ei, apoi iar au intrat în foc, apoi iar şi iar. Erau teribili, erau nemaipomeniţi ! După care le-au spus algerienilor ce sculele trebuie (aşa lucrează Red Adaire, cu scule anume, cu dispozitive-unicat, potrivite sondei în cauză şi împrejurărilor speciale ale incendiului) şi cît îi costă operaţia de salvare. Tîrgul s-a încheiat, s-au comandat sculele (pe care, spune cineva, tot Red Adaire le-ar face, el fiind patronul sau acţionarul unei industrii profilate pe aşa ceva) ; şi care scule, trebuie să vă spun, au sosit fulger, după numai cîteva zile; splendide scule, nu ştiu cît procent de oţel şi cît procent de inteligenţă tehnică îngloba fiecare, cred că decisiv era ultimul. Operaţia salvării a costat enorm, n-aş putea să vă zic cîţi bani a luat Red Adaire personal, ştiu însă, am aflat-o de la algerieni ,câ pentru fiecare „oră in foc" s-au plătit pe cap de specialist 1 800 dolari. Da, a costat fabulos dar s-a meritat. Incendiul luase proporţii uriaşe, prea puţini mai credeau c-o să poată fi stins, dar Red Adaire şi oamenii lui l-au stins. Cu eforturi titanice, întinse pe cîteva săptămini şi împinse ades peste limita omenescului, dar l-au stins. Cam asta a fost, încheie inginerul Dinu.

Şi mai departe ? îl întrebăm . Mai departe, vine răspunsul, ce să fie ? M-am întors în ţară şi mi-am văzut ca tot omul de ale mele. Am lucrat o vreme la Trustul de foraj-extracţie din Rm . Vilcea, oraşul meu natal, apoi am fost mutat aici, la Tg. Jiu , ca director cu problemele forajului în cadrul trustului omolog.

Dar cu sonda de la Mitrofani cum a fost ? insistăm .

Inginerul Nicolae Dinu tace îşi trece degetele prin barbă (are o bărbuţă frumoasă şi îngrijită, cîndva roşcată, acum mai mult albă, prea albă pentru cei numai 47 de ani ai stăpînului ei) şi îşi aruncă un ochi distrat spre fereastra biroului. Afară ninge, încărunţeşte văzînd cu ochii o zi posacă, apa­rent doar atit, posacă şi plictisită, parcă fără chef de nimic, dar cine ştie ce poate ascunde sub masca ei o astfel de zi.

Ca atunci, la Mitrofani... Ca atunci, la Mitrofani, cînd, cu mulţi ani in urmă într-o zi posacă de iarnă, a scăpat în „erupţie liberă“ sonda 5 034*. O sondă cu talpa la mii de metri, o sondă adîncă şi cu erupţii năpraznice (de condens, de ţiţei, de gaze) şi, fireşte, cu foc, şi încă ce foc, o flacără înălţîndu-se peste sonda-torţă la mai bine de 50 de metri ! Se vedea vipia roşie-galbenă peste şapte sate, şi nu numai că se vedea, dar se simţea, alergau copiii pînă-n preajmă-i (unde-i ţinea în friu cordonul de paznici), se descălţau şi ţopăiau, ţipînd de plăcere, pe zăpada ce sfîrîia şi-i ardea la tălpi. Acolo, la Mitrofani, in plin decembrie, au înflorit atunci corcoduşii. S-a făcut mobilizare generală pe minister, s-a apelat la toate forţele de intervenţie, la pompieri, la armată, la toţi specialiştii petrolului, la toţi oamenii de experienţă şi de gîndire, inclusiv la bătrini sondori pensionari. S-au propus diverse dispozitive, nu s-a votat nici unul, s-a apelat şi la Red Adaire, dar li s-a spus că e prea tîrziu (prea tîrziu pentru ca ilustrul salvator de peste ocean să-şi asume răspunderea stingerii unui foc ce proliferase imens, iar dacă totuşi, li s-a mai spus, şi-ar fi asumat-o, ar fi cerut pentru asta o sumă exorbitantă); aşa că s-a apelat la specialişti din ţări mai apropiate, mai puţin faimoşi, dar care, faţă in faţă cu catastrofa, au pretins şi ei onorarii ameţitoare, şi încă fără acoperire in cine ştie ce garanţii. A triumfat pină la urmă o soluţie românească! la care şi-a înscris un aport şi N. Dinu), ispititoare şi economic, şi ca eficientă, adică ideea „montării inverse“, pe baza „efectului Coandă“, a unei turbine de avion care să bombardeze sonda cu substanţe consumatoare de oxigen, deci ruinătoare de foc. Foarte bine, s-a hotărît, aşa vom face, dar cine va intra în foc ca să pună la punct „ ţinta “ bombardamentului ? Cine va degaja, la 1 400 de grade, gura puţului de fieroteniile ce ard mut, dar năpraznic ? Cine va înlocui „mosoarele“ sondei, cine va face acolo, în flăcări, cele o mie şi una de treburi pregătitoare sau complementare atacului chimic? Le voi face eu, s-a oferit Dinu. (Era pe atunci şef de secţie la trustul din Vilcea). Da, a continuat, inginerul vilcean, le voi face eu, am văzut cum lucrează Red Adaire, am meditat asupra celor văzute, am şi eu propriile mele idei, cred că ştiu cum trebuie să procedez“. (Avea şi alte atuuri, nu numai cunoştinţa cu Red Adaire. Se mai luptase cu incendii de sonde, le învinsese ; ce-i drept, nu cu unul ca acesta, dintre cele mai mari din cite s-au intîmplat vreodată la noi). I s-a zis „bine“, a fost acceptat, s-a mizat pe el. Drept care şi-a verificat costumul de azbest aluminizat, confecţionat nu in America, ci la Buzău, şi-a procurat sculele de trebuinţă, nu noi, nu făurite expres pentru sonda din Mitrofani, ci luate de pe „rampa de salvare" de la Cîmpina, unde se odihneau după mai vechi bătălii cu incendii petroliere, apoi şi-a numit ajutoarele, selectate dintre mai mulţi voluntari, şi a intrat, primul, în foc. Ceilalţi l-au urmat. (Fireşte, după ce repetaseră de o sută, de o mie de ori, nu numai că nu le e frică, frica neavînd de ce să-l caute pe un om care „ştie sonda“, care „o simte“, dar şi după ce repetaseră de o sută, de o mie de ori piesa pe care urmau s-o joace, pînă la ultimul amănunt şi pînă la ultima surpriză posibilă, aberantă de la scenariu). Au lucrat perfect, s-au sincronizat perfect, pe gesturi şi pe secunde, înţelegîndu-se doar din ochi. In vacarmul asurzitor al sondei în flăcări, cuvintele, chiar dacă ar fi scăpat din căştile de cosmonauţi, tot nu s-ar fi auzit. Au lucrat aşa ore în şir, zile în şir 31 de zile. N-au păţit nimic, doar inerente arsuri uşoare şi, cînd şi cînd, nişte greţuri şi ameţeli provocate de gazele in halate. Au făcut lună gura puţului, „arma chimică“ a soluţiei româneşti a retezat pălălaia, sonda a fost captată. Tot ei, Dinu şi voluntarii lui, au montat, după stingerea focului, aşa-numita instalaţie de prevenire in jet, iarăşi o operaţie de complexitate şi risc. Cam aşa s-a intîmplat la Mitrofani, încheie inginerul Dinu.

A vorbit cu exclamaţii admirative despre Red Adaire şi specialiştii lui („erau teribili, erau nemaipomeniţi !“), a vorbit reticent despre sine şi voluntarii săi („am lucrat, am montat“), acum tace şi se uită pe geam . Despre modestie, care adesea e piinea de toate zilele a infatuatului, o să vorbim cu Nicolae Dinu, dar nu acum . Acum, să -l lăsăm să-şi tragă răsuflul şi să se uite pe geam . Nu mai ninge, deci sondorii de pe dealurile Gorjului o să-şi facă mai in voie grelele munci pe care le au de făcut.

Şi mai departe, tovarăşe inginer ? Mai departe ce-a fost? Ce să fie, vine răspunsul, n-a fost nimic, ne-am întors ca tot omul la ale noastre. Ba nu, tovarăşe Dinu, au urmat erupţia de la Virteju, apoi cea de la Bustuchin, ultima cu foc mare, apoi cea din Brădeşti la care iarăşi v-aţi ilustrat. V-aţi ilustrat la toate ca un salvator de elită, ca un ins de mare curaj, acel curaj despre care se zice că oamenii nu-l dobîndesc decit în clipele supremelor încercări, şi ca un mare specialist, de o pricepere tehnică rară. Dacă-i vorba de „ilustrat“, vine răspunsul, atunci ar trebui să-i cuprindeţi în cuvîntul ăsta care-i destul de larg, nu rîdeţi, mie aşa mi se pare, larg şi încăpător ca o ilustrată poştală (festiv ca şi ea, dar asta-i altă poveste), ar trebui, zic, să-i cuprindeţi pe foarte mulţi. Avem, e adevărat, specialişti de elită în dresarea sondelor nărăvaşe, puteţi să-i notati aici pe inginerii Petre Popescu, Policarp Tomescu şi Titus Mihăescu, din ministerul nostru, pe inginerii Ion Chiturlea, de la Comăneşti, Leontin Măciucă, de la Craiova, Ion Mărăşescu, de la Cimpina, Vasile Bercea, de la Moineşti, şi mai sint şi alţii. O să vă rog să-i notaţi şi pe cîţiva inşi din echipa mea, cu care am lucrat şi la Mitrofani, şi la alte erupţii : maistrul de foraj Ilie Nicolae, de la Schela Moineşti, maistrul mecanic Ludovic Lazăr şi Romică Bivolaru, de la Schela Cărbuneşti. Tustrei gorjenii ăştia sint oameni tineri, au cite 30, 30 şi ceva de ani, şi au şi curaj, şi pricepere, au ştiinţa sondei la degetul mic. Vedeţi dv., cind sari să salvezi o sondă scăpată în „erupţie liberă“ clipele sint nu numai fierbinţi, ci şi numărate, nu-i loc în ele ca să inveţi, trebuie să ştii despre sondă totul şi cît mai mult pe deasupra. Si trebuie să vă spun că băieţii noştri, românii noştri, ştiu. Nu sint cu nimic mai prejos ca oamenii lui Red Adaire, ba au, zic eu, o calitate în plus. Le e proprie o plămadă umană aparte, care nu-i de găsit pe toate drumurile, care, ar zice unii, nu-i de dorit, prin condiţiile particulare în care ia naştere, dar care-i de admirat atunci cînd se naşte. Iar la noi s-a născut. Este vorba de calitatea eroică a românului, o calitate întemeiată astăzi pe o inaltă conştiinţă. Este deci vorba, cum să vă spun ?, de asumarea, nu, nu a riscului, e prea mult spus, a împrejurărilor de excepţie, obligînd Ia eforturi de excepţie, cu conştiinţa necesităţii acestor eforturi. A datoriei, dacă vreţi, a datoriei faţă de supremul „patron“ care e ţara şi care, prin asemenea eforturi, a înfrint, iată, şi continuă să înfrîngă tot mai spectaculos o veche, blestemată gravitaţie istorică, gravitaţia întârzierii, intrînd în orbita forţelor mari, a umanităţii mari, pe care te poţi bizui.

Aveţi perfectă dreptate, tovarăşe Dinu, notăm cu emoţie şi mindrie cele ce spuneţi despre oamenii noştri. Avem însă, ca să zicem aşa, o curiozitate, una „locală“, gorjenească. Aţi numit, printre „specialiştii de elită“, muncitori din Gorj şi ingineri din alte părţi. Nici un inginer din subordinea dv. ! Adică dv „tovarăşe Dinu, sînteţi aici, în Gorj, fără seamăn, sau, ca s-o luăm altfel, n-aţi dăruit nimănui din ce ştiţi ? Adică dv„marele salvator de sonde şi marele specialist în foraj, o să rămîneţi un caz, nu şi o şcoală? In cuprinsul trustului nostru, vine răspunsul, sint vreo 150 de ingineri. Dintre ei, vreo 100 sint stagiari, deci ingineri cu 1—3 ani de producţie, iar vreo 30—35 sint oameni de vîrsta mea, cu experienţa mea. N-am ce să-i învăţ pe cei din urmă, ar trebui să-i învăţ pe alţii. Dar pe cine ? Aţi sesizat, cred, că între stagiari şi inginerii cu vechime se cască un mare gol. Ne lipsesc inginerii cu 5, 10 sau 15 ani de producţie, adică tocmai oamenii pe care ne-am putea sprijini, incredinţîndu-Ie mari răspunderi şi formîndu-i în spiritul acestor răspunderi. Ne-am văzut puşi în situaţia, deloc de invidiat, de a încredinţa, cu derogări speciale ale ministrului, răspunderea de şef de brigadă unor băieţi foarte cruzi, abia săltaţi de pe băncile facultăţii. Am făcut-o cu inima strînsă, căci noi, aici, lucrăm în condiţii deosebite, forăm sonde adinci, avem utilaje complexe şi foc de scumpe, dar am făcut-o, căci n-aveam de ales. Insă stagiarii, mulţi dintre ei, cum îşi încheie contractul cu noi, cum se duc. Isi cer transferurile, nu le dăm , isi dau demisiile, nu le primim, le reţinem cărţile de muncă, nu le pasă. Si se duc. Unde se duc ? Intrebaţi-mă, ca să vă întreb ! Despre unul din ei, de pildă, am auzit că ar fi profesor suplinitor de fizică pe undeva, prin Prahova. Sigur, munca la sondă e grea, grea şi fizic, căci te bat toate viscolele şi toate arşiţele, grea şi tehnic, mai ales tehnic, căci mereu te confrunţi cu probleme neprevăzute, deci trebuie să înveţi tot timpul, aici „noul“ şi promovarea lui nefiind o cotă de ideal, ci o obligaţie zilnică de producţie, iar răspunderea e covîrşitoare; doar instalaţia unei sonde, fără carcasa ei de metal, costă vreo 60—70 milioane de lei. Sintem de vină şi noi, inginerii mai vîrstnici, că nu ştim să le inoculăm celor tineri ataşamentul faţă de o profesie de interes naţional extrem şi cu mari şanse de acces la nou, deci de împlinire profesională şi umană. Un tînăr căruia am încercat să-i explic aceasta mi-a aruncat maliţios şi superior : „Sînteţi un naiv, tov inginer, un romantic !“ Fireşte, noua generaţie nu mai cunoaşte romantismul nostru „naiv", şi de ce l-ar cunoaşte ? La întrebările noastre de ieri, atit de febrile, privitoare Ia muncă, la viaţă, ei, cei de azi, au primit deja răspunsuri calme si clare. Răspunsuri formulate de noi, cei mai vîrstnici. cei osteniţi, cei neosteniţi în a da răspunsuri. Dar poate că trebuie să facem mai mult. Să formulăm aceste răspunsuri nu atit individual, după capul fiecăruia, cît prin inteligenta obştească, prin răspunderea obştească, astfel încît răspunsurile să devină legi. Legi urmate de toţi şi de fiecare în parte. Vreau să spun că la capitolul educaţie sintem încă datori fată de tineri.

Deci sînteţi un romantic, tovarăşe Dinu, dar ia spuneţi-ne, vă rugăm, sînteţi cumva şi un modest ? Păi ştiu eu ce să zic, tovarăşe reporter ? Sint, îmi place să cred, un om normal, cu modestie şi cu lipsă de modestie, după caz, dar de ce mă întrebaţi ? Vă întrebăm , tovarăşe inginer, fiindcă într-o revistă cineva vă aşază lingă Red Adaire, zicînd că în lume sint doi, Red Adaire şi Dinu, aşi de necontestat şi fără rivali în stingerea şi captarea sondelor scăpate în „ erupţie liberă“. Ce ziceţi, e corect clasamentul ?

Fleacuri ! vine răspunsul. Credeţi că eu, cînd intru într-o sondă in flăcări, mă gîndesc ce Ioc ocup, dacă-s al doilea ori al douăsutelea în lume ? Credeţi că mă gîndesc ce laude mi s-ar cuveni pentru ce fac ? Adulaţia, lauda, strălucirea flash-urilor, coroana ori coroniţa pusă pe frunte îl hrănesc, nu spun o noutate, numai pe cabotin. Adică pe unul pe care, la urma urmei, nici măcar nu -l interesează victoria adevărată, succesul real în domeniul lui de activitate, ci numai lauda. Si-apoi, clasamentele sint bune doar în sport, Pe mine nu mă interesează, eu nu fac sport, eu fac economie. Eu fac tot ce-mi stă în puteri pentru economia şi pentru tara mea.

Ilie Pucaru’’

*Sonda 5034 Mitrofani. La aceasta sonda a inceputul forajul pe data de 24 Septembrie 1977 de catre ‘’Intreprinderea de foraj Rimnicu Vilcea’’ fiind proiectata sa ajunga la adancimea de 5200 m cu obiectiv Sarmatian inf. ( aprox. 3200 m ) + dogger ( la aprox. 4200m; temperatura strat 130 grade C ) + triasic + paleozoic. Adancimea finala a fost de 5068 m si productiva a fost la dogger. Pe data de 05.12.1978, in timpul extragerii sapei, la adancimea de 2964 m, s-a observat ca are tendinte de debitare. S-au pompat 32 vagoane de noroi. Pe data de 08.12.1978 s-a declansat eruptia libera gaze si condensat. Sonda a luat foc. S-a lucrat la oprirea eruptiei si stingerii sondei pana in Ianuarie 1979. Sonda a fost abandonata geologo-tehnic. O noua sonda cu numele 5034 Bis Mitrofani a fost sapata.

Location of  well No. 5034 Mitrofani 

Latitude and longitude : 44.70215644,24.10184558

Sonda nr. 6012 Mitrofani. Nr. 11 ca adancime in Romania

Înainte, 18 Ianuarie 1970

6012 continuă forajul

O energie de circa 700 atmosfere a pus la grea încercare iscusinţa sondorilor

Lupta cu adîncul fierbinte şi deslănţuit a durat 180 de minute dar sondorii nu s-au dat bătuţi şi au învins.

Lapoviţa şi vîntul conteniseră. De la miezul nopţii, după reluarea primului schimb, trecuseră doar cîteva zeci de minute. La sonda de mare adîncime — nr. 6012, dintr-un nou şantier petrolifer al Olteniei, totul părea să indice o activitate normală.

Dar această aparenţă a fost înşelătoare. Întreaga linişte a colectivului care săpa spre culcuşul cald al aurului negru a explodat la primirea semnalului: „ Se gazeifică noroiul !“.

De la ultimul sondor şi pînă la cel din urmă muncitor, întregul schimb a primit ordin de atac, de pregătire pentru a acţiona instalaţia de prevenire a erupţiilor. Au fost poziţionate imediat măsuri care să întregească programul de securitate a sondei. Din adîncul necunoscut te puteai aştepta, din clipă în clipă , la erupţie de gaze sau ţiţei...

De la distanţa zecilor de kilometri, care despart sonda de sediul întreprinderii, telefonul a pornit să lanseze apeluri :

— Alo, Craiova ! Alo, Craiova  ? !

— Da, Craiova !

— Daţi-mi pe tovarăşul director . Sînt 6012 !

— Aveţi legătura.

Raportul e scurt, fără cuvinte de prisos :

— In jurul orei 2 — precizează interlocutorul — a apărut un val de noroi uşor. Semnele erau evidente. Noroiul a început să se gazeifice. Au fost întreprinse măsurile de primă urgenţă.

Răspunsul conducătorului întreprinderii a venit prompt, precis :

— Îngreunaţi noroiul şi asiguraţi condiţii optime pentru prevenirea erupţiei ! Atenţie la măsurile de prevedere a incendiuluI !

Operaţiile iniţiale au fost încredinţate telefonic maistrului de noapte Ion Pantazi. Prin măsurile luate, greutatea noroiului a sporit de la 1,350 kgf / dmc la 1,600.

... În zorii zilei, la sonda 6012 a sosit degrabă inginerul Leontin Măciucă, directorul întreprinderii de foraj Craiova. Au mai sosit şi alţi specialişti care au întreprins pe loc ultimele acţiuni de intervenţie, spre a preveni orice imprevizibil în asemenea situaţii. Programul de...omorîre a sondei — termen folosit de sondori în astfel de cazuri — a fost pus în aplicare operativ. La sondă au sosit de îndată un manifold special confecţionat la Craiova, precum şi chimicale pentru îngreunarea noroiului la o densitate de 1,900 kgf/dmc.

Şi astfel, harnicii pădurari ai adîncului au trecut la operaţia decisivă. Se anunţa un examen foarte dificil, care avea să le verifice potenţele profesionale într-o puternică concentrare de forţe ce a fost însă trecut cu succes. Această neuitată luptă cu uriaşa forţă a adîncurilor a durat 180 de minute. La capătul acestei perioade de eforturi eroice, sonda a fost...omorîtă . S-a calmat. Oamenii respiră uşuraţi : erupţia a fost evitată. Energia puternicului strat cu apă fierbinte sărată — la o presiune de circa 700 atmosfere — a fost pusă, şi ea, la respect. La sonda nr. 6012 forajul continuă normal...

GH. FLOREA

 

Înainte, 19 August 1970

Record la sonda 6012

Hotărîrea fermă a sondorilor din şantierele Întreprinderii de foraj Craiova de a întîmpina ziua de 23 August cu succese deosebite în întrecerea socialistă a fost marcată în această vreme de o realizare de seamă — un adevărat record în materie de foraj la sonda 6 012 proiectată pentru adîncimea de 6 000 m. Colectivul condus de către tovarăşii Ion lacobescu, Nicolae Mărăcineanu si Ion Pantazi — maiştri principali, a reuşit ca utilizind o sapă cu diamante să realizeze circa 250 m din numai două marşuri. După cum precizau tovarăşii Alexe Nica, inginer şef şi Al, lordănescu, inginer şef adjunct, utilizarea sapei cu diamante la sonda 6 012 a oferit prilejul unui adevărat record în şantierele petrolifere ale Olteniei — record în materie de metraj. Cu vechile tipuri de sape, unele chiar de import, se realizau circa 15 m pe sapă. Adîncimea realizată prin utilizarea sapei cu diamante ar fi putut fi raportată în jurul datei de 25 august.

Scurtarea timpului de foraj cu circa zece zile, pînă la adîncimea raportată, reprezintă un succes de prestigiu al colectivului de Ia sonda 6 012, succes închinat zilei de 23 August.

 

Înainte, 14 Noiembrie 1970

Colectivul sondei nr. 6 012 a Întreprinderii de foraj Craiova a raportat o nouă şi prestigioasă izbîndă — realizarea integrala a lucrărilor de săpare, cu o instalaţie românească, a celei mai adînci sonde din Oltenia. Este vorba de adîncimea de 6021 metri, faţă de 6 019 metri, record obţinut cu ani în urmă la sonda nr. 901 Ţicleni.

Victoria sondorilor craioveni poartă semnăturile colectivelor conduse de către tovarăşii : Ion Iacobescu, Nicolae Mărăcineanu şi Ion Pantazi.

Sonda 6012 Mitrofani a fost sapata intre anii 1969 si 1970 pana la adancimea de 6021 metri.

Locatia sondei: 44.713843, 24.181717

Eruptia sondei Nr. 4512 Mitrofani

ERUPŢIA SONDEI 4 5 1 2 - SAU PROIECT PENTRU UN NOU SCENARIU AL FILMULUI „LUPTĂTORII CU IADUL" !

Am văzut nu demult un film al cărui titlu original era „The Hellfighters“ - Luptătorii cu iadul. Filmul a rulat la televiziune, fiind axat pe activitatea adeseori extrem de periculoasă a unei echipe de oameni specialişti în stingerea incendiilor petroliere. Chiar dacă subiectul acestui reportaj nu este identic, autorul lui vă mărturiseşte că a trăit preţ de o zi într-o atmosferă foarte asemănătoare dar care, văzută pe viu fiind, nu se deosebeşte întru nimic in eroism, spirit de sacrificiu, tărie a caracterelor şi ameţitoare stare de excepţie. Am retrăit deci o serie de cadre din filmul amintit mai sus, dar le-am trăit intre nişte „luptători cu iadul“ aflaţi in perimetrul românesc, aceştia, vă mărturisesc, nefiind cu nimic mai prejos decît specialiştii care au inspirat un lung-metraj de producţie americană ! Ce am putut vedea cu ochii noştri, la faţa locului, veţi citi in continuare. 

★

 „Ceasul să fi fost înspre unu noaptea din ziua de 4 spre 5 ianuarie. De serviciu la sondă era echipa mea, formată din doi sondori, un podar, un mecanic de pompe, un ajutor de şef de echipă şi eu, Bădiţă N. Ilie, sondor şef. Şi atunci vine la mine unul din sondori şi-mi spune : „Nea Bădiţă, nu prea e-n regulă cu noroiul la batal, că nu scade aproape deloc din habă.“ Noi atunci tocmai scoteam sapa din puţ, pentru înlocuire, dar văzurăm că deşi ieşiseră vreo două mii de metri de prăjini, noroiul din habă răminea tot cam la acelaşi nivel. Asta nu trebuie să se intîmple, fiindcă noroiul de sondă de asta e folosit, ca să menţină un echilibru. Adică, presiunea coloanei de noroi de la prăjina din gaura de sondă să fie cel puţin egală cu presiunea fluidelor de zăcămînt. Iar noi scosesem două mii de metri de prăjini din dispozitivul de forare, dar noroiul rămînea pe loc ! Asta însemna că e pe dedesubt o forţă care împinge noroiul afară, fiind mai mare decît ne aşteptam noi. Ca să văd cum se intîmplă am oprit motorul sondei, am pus podarul de-a mai scos încă un pas, adică încă trei prăjini cum spunem noi, apoi incă unul şi atunci am observat că sonda a inccput să debiteze singură noroiul. Opreşte 1-am strigat ; ne-am dat seama de erupţie. Am oprit extragerea, am agăţat în cîrligul macaralei tija pătrată, fiindcă asta ne putea ajuta să oprim, dacă am fi avut timp, erupţia la gura sondei. Dar nici n-am apucat bine să luăm garnitura din pene că sonda a început să se manifeste puternic şi atunci am lăsat-o baltă şi am fugit să închidem prevenitorul de erupţie. Am închis bacurile prevenitorului pe prăjinile de foraj şi haidrilul, care e un alt sistem de siguranţă. Ne-am dat la o parte şi după numai vreo zece minute am auzit o bubuitură - se smulsese o parte a instalaţiei de prevenire de sub bacurile strinse de noi, aşa că nu mai aveam ce să-i facem ! Puţin mai tirziu s-au dat peste cap şi bacurile şi erupţia a ţişnit drept în sus, la vreo 50 de metri“. 

De jur-împrejur e o activitate febrilă - oameni, maşini, camioane grele, două maşini de pompieri cu tunuri de apă, macarale, agregate de cimentare, cisterne, habe şi tot felul de alte dispozitive specializate aduse la faţa locului cu maximum de rapiditate, din mai toate colţurile ţării. S-a acţionat astfel cu maximum de promptitudine pentru asigurarea cu materie primă necesară fabricării acestui preţios produs care se numeşte în limbajul specializat, oarecum diminuîndu-i-se importanţa, „noroi de sondă“ : barită, ferocromlignosulfonat, cărbune activ, hematită, magnetită şi aşa mai departe. La numai o sută-două de metri sonda suflă ca turbată, aruncînd un jet înalt cit turla care o înconjoară şi ridicînd aburi calzi pînă la aproape 100 de metri. Plouă, sau mai curind parcă ninge cu o pulbere fină de culoare galbenă, un galben violent de parcă ar fi gălbenuş de ou pulverizat ce se depune peste tot pe o rază destul de întinsă, împrejurul sondei s-a format astfel un strat de aproape un metru de „zăpadă“, dar o zăpadă avînd galbenul agresiv amintit, prin care se zbat, înoată oameni îmbrăcaţi, parcă pentru un contrast şi mai izbitor, în nişte mantale protectoare de culoare albastră, violent de albastră, precum cerul într-o zi de vară. Cizmele de cauciuc clipocesc prin galbenul strident, dar cei mai expuşi sînt oamenii căţăraţi chiar pe podul sondei, la numai cîţiva paşi de centrul jetului, acolo unde „zăpada“ nu trebuie lăsată să se acumuleze, fiind împinsă jos, cu simple lopeţi, ca într-o ninsoare fabuloasă ce nu se mai termină.

„Presiunea de zăcămint - ne spunea Inginerul Alexandru Ermacov, de la Institutul de cercetări şi proiectări pentru petrol şi gaze din Cîmpina — este estimată la aproape 800 de atmosfere. O atmosferă, dacă nu ştiţi, înseamnă presiunea unei coloane de apă inaltă de zece metri. Erupţia este formată din apă sărată, aflată la o temperatură ce depăşeşte o sută de grade, amestecată cu gaze naturale, din care o parte sînt hidrocarburi dar există şi bioxid de carbon, şi azot, şi sulf, săruri minerale, hidrogen sulfurat şi aşa mai departe. Din cauza apei fierbinţi este imposibilă atingerea corpurilor metalice direct cu mina, lucru care creează desigur alte probleme. In contact cu aerul rece de afară, condensatul din zăcămînt al hidrocarburilor ia aspectul ,,zăpezii“, care se depune sub forma unei ploi mărunte, ca o pastă unsuroasă, sau ca o parafină dacă vreţi. In rest, erupţia este la fel ea multe altele, care necesită desigur eforturi Însemnate pentru a fi stăvilită, cu singura deosebire că posedă o presiune mai mare decit cea intilnită in erupţiile de la sondele de mică adincime.“ Un străin - aşa cum sintem noi înşine - venit in perimetrul straniu al sondei care erupe nu poate să facă dintru început vreo deosebire între sondori şi ingineri, intre directori, chimişti şi muncitori, plecînd cu impresia că toată această aglomerare de oameni este cit se poate de uniformă, o armată fără generali ci numai cu soldaţi. Cu toţii, cei mai bine de o sută de oameni, sînt îmbrăcaţi aproape la fel, aceleaşi cizme de cauciuc, aceleaşi mantale de plastic albastre precum cerul sau aceleaşi pufoaice îngălbenite de-acum de „ninsoarea“ unsuroasă, aceiaşi pantaloni mînjiţi de noroi şi de apă, căciuli peste urechi, cîteodată, glugi trase pînă peste ochi, feţe obosite, ochi încercănaţi, bărbi nerase. Au trecut de acum cîteva zile şi cîteva nopţi de cînd s-a lansat apelul pentru aceşti oameni, apel la care au alergat cu primul tren, cu prima maşină, spre locul intervenţiei. Efortul a început să-i marcheze, dar ochii le-au rămas la fel de strălucitori, încordarea nervoasă neschimbată, hotărîrea de neclintit. încet, încet, şi pentru noi, cei veniţi mai la urmă, aceste stranii personaje ale muncii au început să prindă personalitate, arătîndu-se a fi care un sondor, care un director, care cine ştie ce inginer specialist în petrol, foraj, gaze naturale, cimentare şi aşa mai departe... Cu toţii s-au străduit, fiecare în domeniul în care se pricepea, să înţeleagă cit mai bine şi să descifreze surpriza pe care subsolul le-a pregătit-o la sonda 4512, să înţeleagă şi să analizeze tocmai pentru a putea fi luate măsurile necesare pentru oprirea erupţiei. Niciodată dealtfel, am aflat, o erupţie nu seamănă cu alta. Virgil Popovici, directorul Centralei de gaz metan de la Mediaş, unul din oamenii care au văzut pînă acum zeci de asemenea erupţii, ne-a spus următoarele, într-un scurt moment de răgaz, folosit pentru a sorbi un ceai cald : „A zis odată un mare specialist, unul Bingham, că forajul pentru a deveni o ştiinţă ar trebui să ştim ce se întîmplă acolo jos, la cîteva mii de metri sub pămint, ce face sapa pe talpa rocii ; pînă atunci, forajul rămîne artă ! Avea totuşi dreptate, Bingham ăsta nu era deloc fraier!“ Lucru la care noi n-am mai putut adăuga decit o foarte veche zicală românească, atît de bine aplicabilă şi în industria petrolieră, unde omul trebuie să aibă capacitatea de a preveni toate surprizele : Nu se ştie ca pămîntul ! 

„In situaţia actuală trebuie să nu precupeţim nici un efort pentru a ne crea toate condiţiile, în scopul montării unui nou prevenitor, capabil să asigure captarea acestei cantităţi imense de apă sărată şi gaze. Din păcate temperatura apei din erupţie pune probleme pentru instalaţia de prevenire pe care vrem să o montăm, în sensul că garniturile de cauciuc pe care le are nu rezistă în mod obişnuit decit pînă la 80 de grade - şi deci trebuie să vedem cum vom putea face că ele să reziste la temperatura mai ridicată, plus presiunea de peste o sută de atmosfere existentă la gura sondei. Toate acestea sînt probleme pe care trebuie să le rezolvăm cit mai rapid, pentru a reuşi montarea garniturii şi a unui dispozitiv special, capabil să „omoare“ sonda, adică să oprească erupţia" (Inginer Gheorghe Vlad, director adjunct al Trustului de petrol Piteşti). Mai mult de patru, cinci minute n-am putut rezista sub jetul uriaş de apă şi hidrocarburi care cădea pe podul sondei. Ne aflam toţi, directorul Petre Popescu, inginerii Ghiţă Nichita, Titi Mihăescu şi Vasile Florea, la numai cîţiva metri de gura iadului, pe unde clocotul de apă fierbinte şuiera, gemea, urla precum un balaur încolţit din toate părţile. De sus parcă cineva ne turna o uriaşă găleată cu apă în cap, iar spuma aceea galbenă ne intra în ochi, în gură, în cizme, ne uda ciuciulete, făcîndu-ne să căutăm cît mai repede, pe bîjbîite, scara de înapoiere. Dar exact în acest infern de apă şi gaze aveau să lucreze, ore în şir, schimbaţi din cînd în cînd între ei, atunci cînd deveneau complet epuizaţi, cîţiva oameni despre care n-am apucat să aflu decît că-i cheamă Dumitru Anghel, mecanic lăcătuş. Olan Dumitru şi Olan Ilie. Grigore Crăciun, Dumitru, Popa, sondori, Luca Găman. podar, Romeo Stoian şi Ilie Mărăşescu, maiştri de foraj, alături de care trebuie înscrişi şi inginerii Ion Anghel şi Leonida Predescu, ultimul însuşi inginerul-şef al Schelei de foraj. Atunci cînd a venit momentul. podarul Luca Găman n-a ezitat să se caţere - după cum îi este meseria - pînă la „geamlâcul“ sondei, adică în vîrful ei, pentru a agăţa cablul de tracţiune care urma să ridice dispozitivul special de oprire a erupţiei. Mai întîi, de fapt, s-a demontat din ansamblul turlei dispozitivul care transformă mişcarea liniară în mişcare circulară, de foraj, apoi s-a demontat şi s-a scos de la gura puţului vechea instalaţie de prevenire, acum avariată - dar toate aceste lucruri sînt prea simple în cuvinte, fiindcă au trebuit ore întregi de muncă-luptă în acest infern, sub ploaia de apă clocotită, gaze. abur şi hidrocarburi. pentru ca totul să fie împlinit. Apoi, vreme cam de vreo trei ore. aceiaşi oameni au tot căutat să dirijeze noul dispozitiv (format din 3 prevenitoare montate unul deasupra celuilalt) spre gura puţului. Intensitatea erupţiei, aburul dimprejur au făcut imposibilă dirijarea dispozitivului, dar oamenii ar fi încercat şi mai departe, dacă nu s-ar fi lăsat între timp noaptea. A doua zi, după o noapte de sfat, specialiştii au gîndit un nou sistem de ghidare a dispozitivului, pînă acum niciodată folosit la vreo erupţie. Cablurile au fost strecurate prin flanşele de la gura sondei, apoi ele s-au legat de dispozitiv, care astfel s-a aşezat cuminte peste gura şuierătoare a puţului. A fost deci o premieră. Acum erupţia ţîşnea la fel de sus, dar ea trecea prin noul prevenitor, care. nefiind avariat, a putut fi inchis încet, încet - jetul de apă sărată şi gaze lăsîndu-se dirijat prin 4 ieşiri laterale, la mai bine de 150 de metri, intr-un colector special amenajat. S -a putut lucra în fine, după zile şi nopţi de luptă cu forţele naturii, in voie pe podul sondei. Din adîncurile pămîntului, într-o noapte de ianuarie, a izvorît o pală de balaur. Oamenii despre care am scris aici, adevăraţi luptători cu iadul, s-au adunat şi şi-au adunat puterile pentru a-i răpune răsuflarea. Cu eforturi uriaşe, cu o exemplară dăruire de sine, dar şi cu cunoştinţe dintr-o meserie căreia li cunosc fiecare ascunziş, ei au reuşit. Nu ne rămîne decît să-i felicităm cît se poate de călduros ! 

DUMITRU GRAUR 

Fotografii de EMANUEL TANJALA

Flacara ANUL XXVII - Nr. 6 (1 183) - 9 februarie 1978

Sonda 4512 Mitrofani a fost sapata in perioada 1976-1977 la 4376 metri adancime de catre ''Trustul Pitesti-Foraj Rimnicu Vilcea'' avand ca obiectiv Dogger-ul. La adancimea de 4373 m in timpul extragerii sapei de la 2300-2050 m, s-a declansat eruptie libera cu gaze,titei si apa sarata. Dupa ce s-a dirijat eruptia s-a instrumentat cu tuta si dorn dupa prajinile scapate la put reusind degajarea putului pana la 2444 m unde s-a constatat coloana defecta.In timpul lucrarilor de instrumentatie au ramas la put freza, 2 stabilizatori si 2 buc. prajini grele, aparand totodata si viituri de nisip din tortonian. S-a omorat sonda cu noroi de densitate 2 100-2 1500 kg/mc pierzandu-se la put aproximativ 100 mc de noroi. S-a depistat coloana ovalizata la 2447 m si incercandu-se o corectare a acesteia cu freza dorn, a ramas si aceasta la put. Deoarece operatiile de instrumentatie au ramas fara rezultat s-a reluat gaura noua de la 2358 m resapandu-se pana la adancimea de 2441 m.

Locatia sondei Nr. 4512 Mitrofani

Latutudine si longitudine : 44.70521229,24.15911105