ERUPŢIA SONDEI 4 5 1 2 - SAU PROIECT PENTRU UN NOU SCENARIU AL FILMULUI „LUPTĂTORII CU IADUL" !
Am văzut nu demult un film al cărui titlu original era „The Hellfighters“ - Luptătorii cu iadul. Filmul a rulat la televiziune, fiind axat pe activitatea adeseori extrem de periculoasă a unei echipe de oameni specialişti în stingerea incendiilor petroliere. Chiar dacă subiectul acestui reportaj nu este identic, autorul lui vă mărturiseşte că a trăit preţ de o zi într-o atmosferă foarte asemănătoare dar care, văzută pe viu fiind, nu se deosebeşte întru nimic in eroism, spirit de sacrificiu, tărie a caracterelor şi ameţitoare stare de excepţie. Am retrăit deci o serie de cadre din filmul amintit mai sus, dar le-am trăit intre nişte „luptători cu iadul“ aflaţi in perimetrul românesc, aceştia, vă mărturisesc, nefiind cu nimic mai prejos decît specialiştii care au inspirat un lung-metraj de producţie americană ! Ce am putut vedea cu ochii noştri, la faţa locului, veţi citi in continuare.
★
„Ceasul să fi fost înspre unu noaptea din ziua de 4 spre 5 ianuarie. De serviciu la sondă era echipa mea, formată din doi sondori, un podar, un mecanic de pompe, un ajutor de şef de echipă şi eu, Bădiţă N. Ilie, sondor şef. Şi atunci vine la mine unul din sondori şi-mi spune : „Nea Bădiţă, nu prea e-n regulă cu noroiul la batal, că nu scade aproape deloc din habă.“ Noi atunci tocmai scoteam sapa din puţ, pentru înlocuire, dar văzurăm că deşi ieşiseră vreo două mii de metri de prăjini, noroiul din habă răminea tot cam la acelaşi nivel. Asta nu trebuie să se intîmple, fiindcă noroiul de sondă de asta e folosit, ca să menţină un echilibru. Adică, presiunea coloanei de noroi de la prăjina din gaura de sondă să fie cel puţin egală cu presiunea fluidelor de zăcămînt. Iar noi scosesem două mii de metri de prăjini din dispozitivul de forare, dar noroiul rămînea pe loc ! Asta însemna că e pe dedesubt o forţă care împinge noroiul afară, fiind mai mare decît ne aşteptam noi. Ca să văd cum se intîmplă am oprit motorul sondei, am pus podarul de-a mai scos încă un pas, adică încă trei prăjini cum spunem noi, apoi incă unul şi atunci am observat că sonda a inccput să debiteze singură noroiul. Opreşte 1-am strigat ; ne-am dat seama de erupţie. Am oprit extragerea, am agăţat în cîrligul macaralei tija pătrată, fiindcă asta ne putea ajuta să oprim, dacă am fi avut timp, erupţia la gura sondei. Dar nici n-am apucat bine să luăm garnitura din pene că sonda a început să se manifeste puternic şi atunci am lăsat-o baltă şi am fugit să închidem prevenitorul de erupţie. Am închis bacurile prevenitorului pe prăjinile de foraj şi haidrilul, care e un alt sistem de siguranţă. Ne-am dat la o parte şi după numai vreo zece minute am auzit o bubuitură - se smulsese o parte a instalaţiei de prevenire de sub bacurile strinse de noi, aşa că nu mai aveam ce să-i facem ! Puţin mai tirziu s-au dat peste cap şi bacurile şi erupţia a ţişnit drept în sus, la vreo 50 de metri“.
De jur-împrejur e o activitate febrilă - oameni, maşini, camioane grele, două maşini de pompieri cu tunuri de apă, macarale, agregate de cimentare, cisterne, habe şi tot felul de alte dispozitive specializate aduse la faţa locului cu maximum de rapiditate, din mai toate colţurile ţării. S-a acţionat astfel cu maximum de promptitudine pentru asigurarea cu materie primă necesară fabricării acestui preţios produs care se numeşte în limbajul specializat, oarecum diminuîndu-i-se importanţa, „noroi de sondă“ : barită, ferocromlignosulfonat, cărbune activ, hematită, magnetită şi aşa mai departe. La numai o sută-două de metri sonda suflă ca turbată, aruncînd un jet înalt cit turla care o înconjoară şi ridicînd aburi calzi pînă la aproape 100 de metri. Plouă, sau mai curind parcă ninge cu o pulbere fină de culoare galbenă, un galben violent de parcă ar fi gălbenuş de ou pulverizat ce se depune peste tot pe o rază destul de întinsă, împrejurul sondei s-a format astfel un strat de aproape un metru de „zăpadă“, dar o zăpadă avînd galbenul agresiv amintit, prin care se zbat, înoată oameni îmbrăcaţi, parcă pentru un contrast şi mai izbitor, în nişte mantale protectoare de culoare albastră, violent de albastră, precum cerul într-o zi de vară. Cizmele de cauciuc clipocesc prin galbenul strident, dar cei mai expuşi sînt oamenii căţăraţi chiar pe podul sondei, la numai cîţiva paşi de centrul jetului, acolo unde „zăpada“ nu trebuie lăsată să se acumuleze, fiind împinsă jos, cu simple lopeţi, ca într-o ninsoare fabuloasă ce nu se mai termină.
„Presiunea de zăcămint - ne spunea Inginerul Alexandru Ermacov, de la Institutul de cercetări şi proiectări pentru petrol şi gaze din Cîmpina — este estimată la aproape 800 de atmosfere. O atmosferă, dacă nu ştiţi, înseamnă presiunea unei coloane de apă inaltă de zece metri. Erupţia este formată din apă sărată, aflată la o temperatură ce depăşeşte o sută de grade, amestecată cu gaze naturale, din care o parte sînt hidrocarburi dar există şi bioxid de carbon, şi azot, şi sulf, săruri minerale, hidrogen sulfurat şi aşa mai departe. Din cauza apei fierbinţi este imposibilă atingerea corpurilor metalice direct cu mina, lucru care creează desigur alte probleme. In contact cu aerul rece de afară, condensatul din zăcămînt al hidrocarburilor ia aspectul ,,zăpezii“, care se depune sub forma unei ploi mărunte, ca o pastă unsuroasă, sau ca o parafină dacă vreţi. In rest, erupţia este la fel ea multe altele, care necesită desigur eforturi Însemnate pentru a fi stăvilită, cu singura deosebire că posedă o presiune mai mare decit cea intilnită in erupţiile de la sondele de mică adincime.“ Un străin - aşa cum sintem noi înşine - venit in perimetrul straniu al sondei care erupe nu poate să facă dintru început vreo deosebire între sondori şi ingineri, intre directori, chimişti şi muncitori, plecînd cu impresia că toată această aglomerare de oameni este cit se poate de uniformă, o armată fără generali ci numai cu soldaţi. Cu toţii, cei mai bine de o sută de oameni, sînt îmbrăcaţi aproape la fel, aceleaşi cizme de cauciuc, aceleaşi mantale de plastic albastre precum cerul sau aceleaşi pufoaice îngălbenite de-acum de „ninsoarea“ unsuroasă, aceiaşi pantaloni mînjiţi de noroi şi de apă, căciuli peste urechi, cîteodată, glugi trase pînă peste ochi, feţe obosite, ochi încercănaţi, bărbi nerase. Au trecut de acum cîteva zile şi cîteva nopţi de cînd s-a lansat apelul pentru aceşti oameni, apel la care au alergat cu primul tren, cu prima maşină, spre locul intervenţiei. Efortul a început să-i marcheze, dar ochii le-au rămas la fel de strălucitori, încordarea nervoasă neschimbată, hotărîrea de neclintit. încet, încet, şi pentru noi, cei veniţi mai la urmă, aceste stranii personaje ale muncii au început să prindă personalitate, arătîndu-se a fi care un sondor, care un director, care cine ştie ce inginer specialist în petrol, foraj, gaze naturale, cimentare şi aşa mai departe... Cu toţii s-au străduit, fiecare în domeniul în care se pricepea, să înţeleagă cit mai bine şi să descifreze surpriza pe care subsolul le-a pregătit-o la sonda 4512, să înţeleagă şi să analizeze tocmai pentru a putea fi luate măsurile necesare pentru oprirea erupţiei. Niciodată dealtfel, am aflat, o erupţie nu seamănă cu alta. Virgil Popovici, directorul Centralei de gaz metan de la Mediaş, unul din oamenii care au văzut pînă acum zeci de asemenea erupţii, ne-a spus următoarele, într-un scurt moment de răgaz, folosit pentru a sorbi un ceai cald : „A zis odată un mare specialist, unul Bingham, că forajul pentru a deveni o ştiinţă ar trebui să ştim ce se întîmplă acolo jos, la cîteva mii de metri sub pămint, ce face sapa pe talpa rocii ; pînă atunci, forajul rămîne artă ! Avea totuşi dreptate, Bingham ăsta nu era deloc fraier!“ Lucru la care noi n-am mai putut adăuga decit o foarte veche zicală românească, atît de bine aplicabilă şi în industria petrolieră, unde omul trebuie să aibă capacitatea de a preveni toate surprizele : Nu se ştie ca pămîntul !
„In situaţia actuală trebuie să nu precupeţim nici un efort pentru a ne crea toate condiţiile, în scopul montării unui nou prevenitor, capabil să asigure captarea acestei cantităţi imense de apă sărată şi gaze. Din păcate temperatura apei din erupţie pune probleme pentru instalaţia de prevenire pe care vrem să o montăm, în sensul că garniturile de cauciuc pe care le are nu rezistă în mod obişnuit decit pînă la 80 de grade - şi deci trebuie să vedem cum vom putea face că ele să reziste la temperatura mai ridicată, plus presiunea de peste o sută de atmosfere existentă la gura sondei. Toate acestea sînt probleme pe care trebuie să le rezolvăm cit mai rapid, pentru a reuşi montarea garniturii şi a unui dispozitiv special, capabil să „omoare“ sonda, adică să oprească erupţia" (Inginer Gheorghe Vlad, director adjunct al Trustului de petrol Piteşti). Mai mult de patru, cinci minute n-am putut rezista sub jetul uriaş de apă şi hidrocarburi care cădea pe podul sondei. Ne aflam toţi, directorul Petre Popescu, inginerii Ghiţă Nichita, Titi Mihăescu şi Vasile Florea, la numai cîţiva metri de gura iadului, pe unde clocotul de apă fierbinte şuiera, gemea, urla precum un balaur încolţit din toate părţile. De sus parcă cineva ne turna o uriaşă găleată cu apă în cap, iar spuma aceea galbenă ne intra în ochi, în gură, în cizme, ne uda ciuciulete, făcîndu-ne să căutăm cît mai repede, pe bîjbîite, scara de înapoiere. Dar exact în acest infern de apă şi gaze aveau să lucreze, ore în şir, schimbaţi din cînd în cînd între ei, atunci cînd deveneau complet epuizaţi, cîţiva oameni despre care n-am apucat să aflu decît că-i cheamă Dumitru Anghel, mecanic lăcătuş. Olan Dumitru şi Olan Ilie. Grigore Crăciun, Dumitru, Popa, sondori, Luca Găman. podar, Romeo Stoian şi Ilie Mărăşescu, maiştri de foraj, alături de care trebuie înscrişi şi inginerii Ion Anghel şi Leonida Predescu, ultimul însuşi inginerul-şef al Schelei de foraj. Atunci cînd a venit momentul. podarul Luca Găman n-a ezitat să se caţere - după cum îi este meseria - pînă la „geamlâcul“ sondei, adică în vîrful ei, pentru a agăţa cablul de tracţiune care urma să ridice dispozitivul special de oprire a erupţiei. Mai întîi, de fapt, s-a demontat din ansamblul turlei dispozitivul care transformă mişcarea liniară în mişcare circulară, de foraj, apoi s-a demontat şi s-a scos de la gura puţului vechea instalaţie de prevenire, acum avariată - dar toate aceste lucruri sînt prea simple în cuvinte, fiindcă au trebuit ore întregi de muncă-luptă în acest infern, sub ploaia de apă clocotită, gaze. abur şi hidrocarburi. pentru ca totul să fie împlinit. Apoi, vreme cam de vreo trei ore. aceiaşi oameni au tot căutat să dirijeze noul dispozitiv (format din 3 prevenitoare montate unul deasupra celuilalt) spre gura puţului. Intensitatea erupţiei, aburul dimprejur au făcut imposibilă dirijarea dispozitivului, dar oamenii ar fi încercat şi mai departe, dacă nu s-ar fi lăsat între timp noaptea. A doua zi, după o noapte de sfat, specialiştii au gîndit un nou sistem de ghidare a dispozitivului, pînă acum niciodată folosit la vreo erupţie. Cablurile au fost strecurate prin flanşele de la gura sondei, apoi ele s-au legat de dispozitiv, care astfel s-a aşezat cuminte peste gura şuierătoare a puţului. A fost deci o premieră. Acum erupţia ţîşnea la fel de sus, dar ea trecea prin noul prevenitor, care. nefiind avariat, a putut fi inchis încet, încet - jetul de apă sărată şi gaze lăsîndu-se dirijat prin 4 ieşiri laterale, la mai bine de 150 de metri, intr-un colector special amenajat. S -a putut lucra în fine, după zile şi nopţi de luptă cu forţele naturii, in voie pe podul sondei. Din adîncurile pămîntului, într-o noapte de ianuarie, a izvorît o pală de balaur. Oamenii despre care am scris aici, adevăraţi luptători cu iadul, s-au adunat şi şi-au adunat puterile pentru a-i răpune răsuflarea. Cu eforturi uriaşe, cu o exemplară dăruire de sine, dar şi cu cunoştinţe dintr-o meserie căreia li cunosc fiecare ascunziş, ei au reuşit. Nu ne rămîne decît să-i felicităm cît se poate de călduros !
DUMITRU GRAUR
Fotografii de EMANUEL TANJALA
Flacara ANUL XXVII - Nr. 6 (1 183) - 9 februarie 1978
Sonda 4512 Mitrofani a fost sapata in perioada 1976-1977 la 4376 metri adancime de catre ''Trustul Pitesti-Foraj Rimnicu Vilcea'' avand ca obiectiv Dogger-ul. La adancimea de 4373 m in timpul extragerii sapei de la 2300-2050 m, s-a declansat eruptie libera cu gaze,titei si apa sarata. Dupa ce s-a dirijat eruptia s-a instrumentat cu tuta si dorn dupa prajinile scapate la put reusind degajarea putului pana la 2444 m unde s-a constatat coloana defecta.In timpul lucrarilor de instrumentatie au ramas la put freza, 2 stabilizatori si 2 buc. prajini grele, aparand totodata si viituri de nisip din tortonian. S-a omorat sonda cu noroi de densitate 2 100-2 1500 kg/mc pierzandu-se la put aproximativ 100 mc de noroi. S-a depistat coloana ovalizata la 2447 m si incercandu-se o corectare a acesteia cu freza dorn, a ramas si aceasta la put. Deoarece operatiile de instrumentatie au ramas fara rezultat s-a reluat gaura noua de la 2358 m resapandu-se pana la adancimea de 2441 m.
