‘‘Scînteia Tineretului, Luni 7 Martie 1983
Forajul, cu viteză sporită!
Pentru ca ţiţeiul din Moreni să ajungă la timp şi în cantităţile planificate la unităţile beneficiare, pe lingă intensificarea activităţii de extracţie se cer sporite şi eforturile sondorilor din sectorul de foraj. Pentru că în Moreni işi desfăşoară, activitatea şi o schelă de profil, care execută lucrări de foraj atît în perimetrul Schelei de extracţie din localitate cît şi al Schelei Viforîta. Şi trebuie spus că sondorii din aceste unităţi beneficiare nu prea au motive de mulţumire faţă de munca desfăşurată de colegii şi vecinii lor. Aceasta pentru că în 1982 au fost forate mult mai puţine sonde decit s-a prevăzut in program, viteza medie de lucru fiind de doar 645— 650 metri instalaţie pe lună, faţă de 983 m/instalatii pe lună, cit s-a stabilit în grafic. Nu a fost îndeplinit nici programul de foraj de cercetare geologică iar costurile de producţie au fost substanţial depăşite.
Situaţia nu s-a schimbat mult în bine nici în 1983. ‘’Dacă în luna ianuarie, ne declara tovarăşul inginer Gheorghe Ciobanu, directorul Schelei de foraj, am realizat planul, în februarie abia am îndeplinit jumătate din prevederi. Ne-am confruntat cu o serie de greutăţi intre care cel mai mult ne-a afectat lipsa de motorină“.
Deşi n-ar trebui s-o mai spunem, este, un lucru cunoscut, motorina se extrage din ţiţei. Ţiţeiul, la rîndul său, trebuie extras din zăcămintele in care se află, şi trebuie adus la suprafaţă, prin sondele săpate de brigăzile unităţilor de foraj. Or, dacă planul la foraj nu a fost îndeplinit, nu a avut cum să se extragă ţiţeiul in cantitatea prevăzută şi deci nici din ce să se obţină motorina în cantităţile solicitate de economie. Pentru a beneficia de motorina necesară, de benzină, de toate celelalte produsa obţinute din hidrocarburi există o singură soluţie : realizarea întocmai a programelor de extracţie, îndeplinirea planului asumat de toate colectivele de petrolişti din schelele de foraj şi extracţie !
Lucru posibil si aici, la Schela de foraj Moreni, prin organizarea mai bună a activităţii, prin întărirea ordinii şi disciplinei, a răspunderii tuturor sondorilor faţă de sarcinile asumate. Pentru că, în ziua documentării noastre, de pildă, la una din schelele de mare adîncime ce se sapă în zona Cricov, nu lucra nimeni, întreaga brigadă se afla de la primele ceasuri ale dimineţii in baraca aflată in apropiere, unde, este drept, era cald şi plăcut, pe cînd afară ploua. Ploaia, ninsoarea, noroiul, ca şi arşiţa din timpul verii fac parte insă din greutăţile ce se cer învinse pentru a aduce la suprafaţă ţiţeiul, munca petroliştilor nefiind niciodată şi niciunde altfel, pentru că, cum bine o spun chiar oamenii care de ani de zile aduc la suprafaţă aurul negru — ar fi uşor de lucrat la extracţia ţiţeiului numai dacă acesta n-ar fi acoperit de pămînt. Da aceea, indiferent de anotimp, indiferent de condiţiile climatice trebuie acţionat cu aceeaşi hotărîre, cu toate forţele de care dispune o formaţie de lucru, o brigadă sau alta, în aşa fel incit ritmul de foraj să fie zilnic cel planificat.
Acum, odată cu reorganizarea activităţii şi în acest sector, in locul celor două secţii care activau pe o rază ce măsura circa 50 de kilometric, fiind înfiinţate şapte brigăzi, sint create toate condiţiile necesare pentru optimizarea lucrărilor de foraj, pentru acordarea asistenţei tehnice corespunzătoare şi urmărirea atentă a procesului de săpare. ‘’Trebuie ştiut, ne declara tovarăşul Ion Petrescu, inginer sef al schelei, că dispunem de o dotare corespunzătoare. Spre deosebire de alti ani am beneficiat de o aprovizionare ritmică cu sape, cu alte scule şi accesorii necesare. Se menţine însă mare numărul opririlor şi uneori, după o stagnare de doar citeva minute săpatul trebuie reluat de la suprafaţă pentru că terenul se surpă astupînd puţul săpat. Sîntem insă, hotărîţi să eliminăm toate aceste lipsuri — multe vor dispare prin simpla trecere la noua, formulă organizatorică — şi să forăm la timp toate ceIe 120 de sonde de productie şi cercetare cuprinse in programul nostru de lucru pe acest an".
Ca în mai toate
zonele petrolifere ale ţării si la Moreni se acţionează pentru intensificarea forajului la mare adâncime. Dar,
in unele Jocuri, lucrările sint mult întîrziate, tergiversindu-se nejustificat
înaintarea spre straturile superioare ale zăcămîntului sau încheierea
lucrărilor in cazul in care nu se intrevad rezultatele asteptate. De aceea este
nevoie de mai multă operativitate în clarificarea stării unei sonde sau alteia,
a unui zăcămînt, in grăbirea adoptării soluţiilor necesare punerii în producţie
a acestora, multe din brigăzi, pierzînd în momentul de faţă timp îndelungat
aşteptind hotarîrea specialistilor, fapt care nu este normal, pentru că în acest
interval pot fi săpate alte sonde a căror productie este certă.