''Flacara, Nr. 19 - 14 mai 1982
Minerii petrolului deschid orizontul 2000
In cadrul Institutului de cercetări şi proiectări
petrol şj gaze Cîmpina s-a format un larg colectiv de specialişti cuprinzînd cîteva
zeci de ingineri, geologi şi maiştri — toti mineri, cei mai multi
„cărbunari" — consacrat mineritului in petrol, la nivelul tehnicii acestui
sfîrşit de veac.
-Colectivul — ne spune şeful său, inginerul
Liviu Şandru — s-a infiinţat in contextul acţiunilor mai vaste intreprinse în
ultima vreme pentru creşterea factorului final de recuperare in zăcămintele de
ţiţei. Există în tara noastră o serie de zăcăminte intens exploatate cu sonde
de suprafaţă de unde nu se mai poate obţine mare lucru prin obişnuitele metode
de recuperare secundare sau tertiare, deşi in subteran se mai află intacte
60—78% din rezerva geologică iniţială de titei.
— O mare
care işi aşteaptă navigatorii ?
— Cam aşa
ceva. Ne-am amintit atunci de exploatarea prin puţuri, care, pe la mijlocul
secolului trecut, lua avînt in România. Dealtfel, ţăranii români au fost primii
din lume care, descoperind izvoare de petrol, l-au exploatat prin puţuri a
căror adîncime depăşea uneori 200 m. Au funcţionat pînă acum 40—50 de ani exploatările
Colibaşi, Băicoi, Moreni, Matiţa, Apostolache, Monteoru in Muntenia, Iar în
Moldova cele de la Lucăceşti, Tazlău-Zemeş, Solont, Tescani, Sîrbi, Pirjol, Cîmpeni,
Cilioaia etc. Evident, odată cu punerea la punct a tehnologiilor şl utilajelor
moderne de forare, mineritul petrolier a căzut în desuetudine. Acum el este
reconsiderat, desigur de pe o bază tehnică superioară.
— Ce
straturi petroliere pot fi abordate prin minerit ?
— Cele care
nu depăşesc adincimea de 500-600 m şi care întrunesc anumite condiţii geologico-miniere
asupra cărora nu insistăm aci. Se sapă galerii foarte asemănătoare celor pentru
extracţia cărbunelui, cu singura şi esenţiala diferenţă că în pereţii lor se
perforează sonde orizontale, ascendente sau descendente. Aceste sonde
subterane, stranie, fantastică întrepătrundere de tuburi şi supape, de puţuri si
suitori, de galerii şl camere de forare, le-am văzut acum citeva zile la
Sărata-Monteoru. Pionierii noştri care pregătesc viitoarele mine de petrol nu
au încă o denumire, ne-au spus că nici ei nu ştiu dacă sint minerii petrolului
sau petroliştii minelor, dar ceea ce ştiu este că s-au angajat pe un drum
promiţător. Preocupări similare există actualmente in S.U.A., Canada,
Venezuela, Japonia, în U.R.S.S., in Siberia, aproape de Cercul Polar — la
Iarega — funcţionează de mai multi ani o mină care dă 300 000 tone ţiţei pe an
şi, tocmai din cauza bunelor rezultate, se intenţionează extinderea acestei
tehnici in zona Baku.
Trebuie inţeles
— ne atrag atenţia inginerii Liviu Şandru şi Dumitru Cărpenişanu, şeful de proiect
de la Sărata Monteoru — că minele de petrol nu reprezintă doar o posibilă
variantă de exploatare; in anumite condiţii de zăcămînt depletate, el
constituie unica modalitate de recuperare a ţiţeiului. Desigur, mineritul in
sine reprezintă o operaţie costisitoare, totul trebuie cu grijă calculat pentru
a se dobîndi petrol în condiţii de rentabilitate economică. Acesta este şi
sensul experimentului de la Monteoru. Rezultatele de pină acum sint insă încurajatoare,
astfel incit in viitorul apropiat se întrevede perspectiva deschiderii unor
mine de petrol la Runcu-Buştenari, Ochiuri-Gorgota (lingă Tîrgovişte), Matiţa,
Prahova, iar în zona Moineşti la Solonţ, Cilioaia, Zemeş etc. (Recunoaşteţi
aceste denumiri care marchează exploatările prin puţuri de la mijlocul
secolului trecut !).
In Programul national de creştere a factorului de recuperare, mineritului îi revin 10—11% din producţia de titei obţinută prin metode specifice creşterii factorului final de recuperare, deci o producţie anuală prezumată de ordinul a mai multor sute de mii de tone titei încă în actualul cincinal, în mina de la Sărata Monteoru va începe extinderea activităţii în blocurile adiacente ; se va construi sectorul experimental Runcu-Buştenari, cu condiţii diferite de zăcămînt, şi se vor initia lucrările pentru sectorul experimental Solonţ.
De pe acum
Monteoru dă zeci de tone de ţiţei pe zi, în timp ce în zonă unele sonde
convenţionale, deci de suprafaţă, nu produc decît 1,5 tone şi chiar mai puţin.
Din 1979, mina s-a modernizat, după proiectele institutului din Cimpina, in vederea
adîncirii cu un nou orizont. Se lucrează acum la peste 300 m adincime şi se
pregăteşte un „panou“ experimental pentru încercarea şi definitivarea tehnologiilor
de săpare a diferitelor categorii de lucrări miniere care vor traversa rocile
de titei. Alt obiectiv : experimentarea tehnologiilor de extracţie, precum şi a
diverselor utilaje şi echipamente unicat. O specială atenţie se acordă
aparatelor de protecţie antiscinteie. In subteran, la orizontul 25, aflăm că
pină şi ciorapii pe care i-am îmbrăcat la intrarea in mină sint de un tip
special, pentru a nu se incărca de electricitate statică : într-o mină de
petrol o simplă scînteie s-ar putea dovedi şt mai catastrofală decît „la cărbune“.
„Noi am
preluat nu numai ce e mai bun, dar şi ce e m ai rău din minerit şi din
petrol" — glumeşte şeful sectorului de extracţie de la Monteoru, Ştefan
Cioceanu, tehnicianul care, fiind repartizat acum 22 de ani la Monteoru, ne mărturiseşte
că atunci cînd el, petrolistul, a coborît pentru prima oară în mină a fost pătruns
de un singur simtămînt : FRICA. Acum, teama i-a trecut, el însuşi este un
exemplu pentru toţi ceilalţi, ceea ce nu-l impiedică să aprecieze lucid
problemele complexe pe care le implică securitatea muncii:
— La noi e
şi pericol de explozie şi de incendiu (gazului metan al „cărbunarilor" i
se mai adaugă un duşman redutabil : omologii superiori şi vaporii hidrocarburilor
lichide), plus lupta cu apele. Toate astea nu sint numai figuri de stil. La 31
martie a.c., pe cînd se săpa sonda GP—11. a crescut brusc presiunea apei din
zăcămînt, pompa nu mai făcea fată şi sonda orizontală a început eă erupă apă
sărată în galerie. Oamenii, cărora apa miloasă le ajunsese pînă la brîu, se
luptau indirjlţl să evacueze utilajele. Erau năclăiţi de petrol, orbiţi de
jetul de apă subterană, de pietrişul şi marna care le loveau feţele. O avarie
imprevizibilă pe care a lichidat-o cu uriaşe eforturi dar şi cu singe rece
echipa sondorului Sandu Iancu. Au pus umărul apoi şi sondorul-şef Constantin
Mitrea, maistrul principal Nicolae Georgeseu, inginerul Radu Cantemir,
directorul schelei Berca, şi stagiarul Sorin Băjenaru. Acum, în galerie, o lună
şi mai bine după această întîmplare, în fata ochilor noştri digurile de
protecţie ridicate ulterior şi vălmăşagul de pietriş care nu a fost incă
evacuat ne vorbesc despre temerara încleştare din Muntele de aur. Este straniu
să-i auzi discutînd cu voce joasă in galerii pe mineri despre puii de sondă
(traducerea literală a unui termen strict tehnic) sau despre stratul care lăcrimează.
Lăcrimează petrol, fireşte. Faptul că nici ei înşişi nu ştiu dacă sint minerii
petrolului sau petrolistii minelor nu are nici o im portanţă. De la simplu miner
Ia inginer, aceşti urmaşi ai ţăranilor „puţari" din secolul trecut sint îmbrăcaţi
azi ea nişte cosmonauţi (este imaginea pe care ne-o dă la orizontul 25 inginerul
Şandru, in costumul lui verde electric, dar garantat antiscinteie). Inzestraţi
cu tehnică de pionierat, în mare parte de concepţie românească, ei deschid, la
propriu şi la figurat, noi orizonturi în bătălia pentru aurul negru. Orizontul
anului 2000.
Lionel Nitescu
Fotografii
de Elena Ghera''