Flacara, Anul XXIV, Nr. 49 ( 1070 ), 13 Decembrie 1975
La Cobia, o
lance de oţel se înfige opt kilometri in adîncul pămintului
Undeva, în
mijlocul unei păduri de stejari, din judeţul Dîmboviţa, în apropiere de
localitatea Cobia, trăiesc şi muncesc cîteva zeci de oameni. Ajungi la ei pe un
drum special construit de vreun an prin pădure. La capătul lui se înaltă într-o
poiană o construcţie metalică argintie, mai înaltă cu mult decit copacii din
jur, şi cînd te apropii de ea îţi dai seama că e o sondă, dar de dimensiuni
impresionante, construită parcă de nişte făpturi de alte proporţii decit cele
ale oamenilor. Iar în jurul ei o mulţime de ateliere, de barăci, de utilaje,
alcătuind o mică aşezare temeinic întocmită.
Inginerul Septimiu Seiceanu de la întreprinderea de foraj şi lucrări geologice speciale, întreprindere care execută la noi în ţară o serie de lucrări în premieră, este pentru mine o cunoştinţă mai veche. L-am întîlnit cu prilejul reportajelor pe care le-am scris despre platforma de foraj marin. Vorbeşte cu egală plăcere despre istoria Maramureşului, despre ce înseamnă pentru el o carte bună dedicată lumii petrolului, cît şi, desigur, despre problemele meseriei sale. Reîntîlnindu-ne la Cobia, îmi spune că pe glob, in clipa de faţă, instalaţiile de foraj ca aceasta, capabile să sape la peste 8000 de metri adîncime, pot fi numărate pe degete. In Europa, de pildă, recordul de adîncime este de 7 204 metri, stabilit cu o instalaţie românească în R.D.G. Iar instalaţia F 500 din pădurea Cobia, care are posibilităţi să sape pînă la 10 000 de metri, este una dintre cele mai bune din lume şi va depăşi recordul menţionat mai sus. Desigur, nu e vorba în nici un caz de o întrecere de dragul întrecerii, de etalare a unor performanţe tehnice, ci totul porneşte de la nevoia crescîndă de energie in lumea contemporană şi de la perspectiva epuizării rezervelor cunoscute. Statul român se îngrijeşte din vreme, ca un bun gospodar al resurselor, pentru a asigura rezerve de combustibil generaţiilor viitoare. Una dintre soluţii o constituie investigarea platformei continentale a Mării Negre, precum şi forajele la mare adîncime, în pămînt, acolo unde pacea străfundurilor nu a fost nicicînd tulburată de om. Este ceea ce se petrece acum la Cobia.
Ion Preda
este inginerul şef coordonator al sondei de exploatare 8001 Cobia. Deoarece a
primit pînă acum numeroşi vizitatori, din ţară şi de peste hotare, îmi vorbeşte
ca un ghid care a dat de prea multe ori explicaţii, anticipînd întrebările
interlocutorului, avînd în minte cu claritate ce lucruri trebuie să-i semnaleze
în primul rînd. Mai întîi, îmi dă citeva detalii în legătură cu instalaţia.
Acesta e un prototip, cu turla cea mai înaltă din România, de 51 de metri, cu o
capacitate de ridicare de 500 de tone, cu 3 grupuri Diesel generatoare de
curent continuu, fiecate a 2500 CP, cu 2 pompe de noroi, cele mai puternice din
ţară— 1600 CP — şi 3 prevenitoare de erupţie. Adaugă că înainte de a se alege
acest loc s-au făcut măsurători seismice, s-au ascultat «vocile» adîncului,
care au semnalat posibilitatea înmagazinării de hidrocarburi la mari adîncimi. In
septembrie anul trecut s-au început lucrările de organizare a şantierului, de
pregătire a vetrei sondei, şi montajul instalaţiei. Forajul propriu-zis a
început în decembrie 1974 şi, cînd am vizitat instalaţia, sapa îşi continua
drumul prin bezna adîncurilor către ţinta ei situată la peste 8000 de metri. La
întrebarea mea dacă lucrările s-au desfăşurat într-un ritm normal, inginerul
Preda îmi răspunde afirmativ, că s-a săpat cu viteza corespunzătoare cerută de
delicateţea operaţiei executate, fără precedent la noi. Apoi, îmi spune să
notez citeva lucruri pe care, chiar dacă nu le înţeleg prea bine, pricep însă
că ele sínt importante pentru petroliştii români: la Cobia s-a realizat tubarea
unei coloane de 21,5 ţoli (546 mm) la 750 de metri şi tubarea unei coloane de
13,75 ţoli (340 mm) la 3100 de metri, ele fiind cele mai adînci coloane de
aceste dimensiuni tubate la noi în ţară. Înţeleg însă cu claritate că
inginerii, tehnicienii, muncitorii de aici trebuie în permanenţă să adopte
tehnologii de lucru inedite, de multe ori stabilite la faţa locului, că se
servesc nu numai de o instalaţie nouă, cea mai modernă din Europa şi printre
cele mai bune din lume, de construcţie şi concepţie in exclusivitate
românească, dar folosesc şi echipamente şi procedee noi, ca de exemplu
ansamblul sistemului de curăţire, prelucrare şi preparare a fluidului de foraj,
unic pe plan mondial, sau un fluid de foraj pe bază de produse petroliere, cum
nu s-a mai folosit în ţara noastră.
Orice sondă
are o istorie a ei şi nu de puţine ori ea cuprinde şi momente dramatice.
Inginerul Preda îmi povesteşte cum, pe la adîncimea de 3 200 de metri, după ce
a fost traversată o formaţiune de sare de vreo 50 de metri grosime, sub ea s-au
găsit acumulări de gaze ce s-au manifestat violent Noroiul a ţîşnit pînă la 25
de metri înălţime şi vuietul erupţiei s-a auzit pînă hăt, departe, vestind
răzvrătirea pămîntului care se împotrivea ca oamenii să-i scormonească
bogăţiile. Sonda a fost oprită imediat, prevenitoarele de erupţie şi-au făcut
datoria şi fluidul de foraj a fost îngreuiat, astfel încit, avînd o presiune mai
mare decit cea a gazelor din străfunduri, le-a domolit zbaterea. La Cobia,
oamenii trăiesc în baracamente. Au cantină, au un club cu televizor, masă de
ping-pong. Joacă fotbal, se pregătesc să-şi facă un teren de tenis. De
cîştigat, cîştigă bine. Mai mult ca prin alte părţi. Mai trag din cînd în cînd
cîte o fugă la Tîrgovişte. Altfel, numai cinci zile dintr-o lună sínt liberi. In
restul timpului stau în preajma sondei, ordonîndu-şi viaţa după ritmurile
acestei instalaţii uriaşe, supraveghind-o chiar şi atunci cînd nu sînt în
schimb. Totuşi, această mică aşezare nu e pusă în slujba tehnicii, ci în slujba
omului. Oamenii de aici lucrează pentru ei înşişi şi pentru semenii lor, pentru
viaţa de mîine, şi nu sînt simpli operatori ai unui agregat de care au grijă zi
şi noapte. Ei trăiesc o experienţă unică, duc o viaţă aspră, nu lipsită de
romantism. Şi, în timp ce unii vor rămîne în poiana din pădurea Cobia pentru a
săpa cea mai adîncă sondă din Europa, alţii vor pleca de aici şi vor trăi o
experienţă şi mai tulburătoare. O bună parte dintre cei prezenţi acum aici vor
alcătui echipajul primei platforme de foraj marin din România. Mulţi nu au văzut-o decit la televizor sau în fotografiile din ziare
şi reviste. Dar în aceste zile, grupuri de sondori şi mecanici pleacă la Galaţi
pentru a se familiariza cu utilajele şi locuinţele lor de pe platforma de foraj
marin. Altfel, muncesc şi se pregătesc cu seriozitate pentru apropiata lor
experienţă de pe mare. Nu trebuie să se înţeleagă că fac antrenamente precum
cosmonauţii în vederea unei lansări. Dar ei participă la tot felul de cursuri,
se obişnuiesc să mînuiască instalaţia F 500 (una întrucîtva asemănătoare cu cea
de la Cobia va fi montată pe platforma de foraj marin), se obişnuiesc cu o
viaţă desfăşurată într-o colectivitate restrînsă, în condiţii de izolare, deşi
pe platformă va fi şi mai greu, în pustiul dintre cer şi apă. Şi, lucrul cel
mai important, se cunosc mai bine, se împrietenesc, astfel incit cu siguranţă
că pe platformă munca se va desfăşura în bune condiţii de la început, echipajul
ei fiind format din oameni ce se ştiu de vreme îndelungată.
La Cobia au fost selecţionaţi cei mai buni
dintre cei buni, ca inginerul de foraj Nicolae Niţoiu, maiştrii sondori Ovidiu
Diaconescu şi Dumitru Iliescu, maiştrii mecanici Gheorghe Ungureanu şi Alexandru
Vîlsănoiu, inginerul energetic Constantin Danciu, sondorul podar George Agachi.
Ultimului, în vîrstă de 24 de ani, vara, cînd stă pe podul lui de pe turla de
foraj, la 25 de metri deasupra pădurii, i se mai pare cîteodată că verdele
frunzişului este o mare, iar sondele din împrejurimi catargele unor corăbii.
George
Arion
Romania
Libera, 29 decembrie 1975
SONDA F
-500 DE MARE ADÎNCIME
„Sonda 8001
Cobia a atins cota 3 500. Incepem operaţiunea de tubare a coloanelor..."
Cam aşa trebuie să fi sunat raportul telefonic al maistrului sondor Petre
Parascan, acum cîteva săptămîni, cînd instalaţia românească de foraj marin - adîncimi
(8—10 000 m ), F-500 trepida in încleştarea cu rocile adîncului. Este prima
instalaţie românească de foraj de mare performanţă. Coeficientul de mecanizare
şi automatizare al instalaţiei este foarte ridicat. Constructorii ploieşteni de
la „1 Mai“ — Ploieşti încep cu această sondă o nouă etapă a activităţii lor.
Multe repere montate acum pe instalaţie au în palmares medalii de aur de la
tîrgurile internaţionale din anii trecuţi. „Prin efort propriu de cercetare şi
proiectare — ne-a spus ing. Nicolae Tomulescu, şeful sectorului proiectare —
instalaţiile de foraj la mari adincimi de tipul F-500 au căpătat caracteristici
deosebite, cum ar fi un randament mediu de trei ori mai mare ca al tipurilor
realizate in cincinalul trecut — seria cunoscută a D .H .-urilor şi sape cu
role capabile să acţioneze în roci extrem de dure. Aceste performanţe ne
situează acum pe locul III in lume printre producătorii de utilaje petroliere“.
Romania
Libera, Anul XXXIV, Nr. 9710,14 ianuarie 1976
24 de ore
la Cobia lînga 8001’’ cea mai adîncă sondă a ţării
• De peste
un an instalaţia de foraj F-500 străpunge adîncurile pămîntului • Un grad înalt
de mecanizare şi automatizare a lucrărilor de foraj • 50 de vagoane ar putea fi
ridicate dintr-o singură mişcare • Un experiment util pentru forajul marin.
Primele
însemnări le-am făcut intr-un birou „ornat“ cu planşete, printre mese unde
n-aveai loc de scheme şi schite. Aici am început reportajul despre „Sonda 8001“
de la Cobia : la întreprinderea „1 Mai“ din Ploieşti, „coloana vertebrală“ a
industriei constructoare de utilaj petrolier din ţara noastră. Tema :
instalaţia de foraj F-500 care în aceste zile străpunge, în pădurile Cobiei
adîncurile. Interlocutori : inginerii Mircea Cioată şi Petre Pleşoianu, doi
dintre cei care, mai mulţi ani, au luat parte la conceperea şi realizarea unei
adevărate uzine formată din 25 000 de repere şi care de un an şi ceva ghidează
spre inima pămintului o „lance“ de oţel. Al treilea om de bază din echipa de
realizatori, cel care a urmărit instalaţia „pe faze şi operaţiuni“ inginerul
Mitu Velicu, lipsea din întreprindere în momentul documentării noastre. In
ultimii ani îşi face concediul iarna, pentru că, aşa cum ne-au informat colegii
săi „in timpul verii s-a aflat mereu in preajma instalaţiei, în hala de
construcţie sau in pădurea Cobiei pe timpul montajului“.
— De fapt
ce înseamnă F-500?
— Ca să vă
răspund exact la întrebare, F-500 înseamnă 500 tone sarcină la cirlig. Dar
F-500 înseamnă în primul rind ani de concepţie şi proiectare, de identificare a
unor soluţii tehnice, viabile şi „competitive. In ţara noastră forajul a atins
peste 6 000 de metri, existind şi instalaţii care conduc sapa pină la 7 000 de
metri. S-ar putea, insă, ca la 8 000 m adîncime să dăm peste straturi
productive. Desigur, la mijloc e vorba şi de ambiţia noastră, aceea de a
realiza instalaţii de foraj „la înălţime“ pe piaţa mondială.
— Şi la
mare adîncime pe fundul mării...
— Exact
F-500 constituie şi un experiment pentru forajul marin, Trebuie să adoptăm
acolo soluţii verificate pe uscat. La Cobia se află în curs de verificare
soluţii tehnice noi, menite să asigure un grad înalt de mecanizare şi automatizare
lucrărilor de foraj. Pe platformele marine nu-i loc pentru prea mulţi oameni,
deci mecanizarea şi automatizarea lucrărilor apar ca un prim deziderat.
Dialogul se întrerupe pentru moment. După ce se consultă, interlocutorii noştri formulează o frază pe care o redăm exact : „Pentru prima dată in ţara noastră la această instalaţie s-a pus în funcţiune un agregat care asigură avansul automat al sapei, scutindu-l pe operator de efort fizic şi concentrare îndelungată asupra tabloului de comandă. Dar, e bine să vedeţi şi ce vă spun beneficiarii instalaţiei noastre“...
Cîteva ore
mai tîrziu, cu gindul tot la F-500, ne aflăm pe şoseaua Găeştiului, apoi pe
drumul Cobiei străjuit de-o parte şi de alta de păduri seculare de stejar.
Undeva, printre vechile, dar, totuşi productivele sonde de extracţie se înalţă
una, strălucitoare, care domină împrejurimile, Pe măsură ce ne apropiem de ea
trăim emoţia celui care se îndreaptă spre o bază de lansare. Iar odată ajunşi
aici ne dăm seama că, de fapt, „sonda 8001 — Cobia“, cum scrie pe frontispiciul
unei gherete, constituie o veritabilă bază de lansare. Cu o deosebire : aceasta
lansează o coloană de oţel la mii de metri adîncime. Şi aveam să ne dăm seama
de încă ceva, că nu-i deloc simplu. Ba poate tot aşa de greu...
— De ce aţi
optat pentru Cobia ?, l-am întrebat pe inginerul Ion Preda, şeful sondei, un
specialist de înaltă clasă in probleme de foraj, un inginer care a lucrat cu
toate tipurile de instalaţii construite în ţara noastră.
— Ne aflăm
intr-un judeţ cu vechi tradiţii in extracţia de petrol. Insă nici o sondă n-a
trecut de 2 300 m adîncime. Motivul ? Zona în care forăm prezintă mari
dificultăţi geologice : tendinte permanente de deviere a găurii de sondă,
datorită înclinării straturilor ; instabilitatea formaţiunilor geologice,
existînd pericolul permanent de prindere a garniturii de foraj. Deci, Cobia
asigură cele mai bune condiţii de testare a acestei instalaţii.
— După cite
cunoaştem, aţi ajuns cu forajul la 4 600 de metri. Cum se comportă F—500 ?
— Foarte
bine.
— Adică ?
— Toată
instalaţia, dispozitivele şi agregatele automate funcţionează perfect cu toate
că am traversat formaţiuni geologice destul de dificile. Şi sperăm ca „marşul“
ei către obiectivul nostru geologic să decurgă normal.
După alte
cîteva ore aveam să înţelegem de ce inginerul Preda şi mai tînărul său coleg,
Nicolae Nitoi, vorbeau cu atîta siguranţă de izbindă. Siguranţa lor se bazează
pe două elemente : a) o instalaţie (mai nimerit ar fi să i se spună uzină) de
foraj de mare tehnicitate şi putere. Cu o singură mişcare poate ridica, dintr-o
dată, 50 de vagoane. Sau, cum i se spune în termeni de specialitate, are o
sarcină la cîrlig de 500 tone ; b) Oamenii, aceşti oameni cu vechi state de
servicii în foraj, buni cunoscători ai instalaţiei şi tehnicii de foraj.
O
instalaţie de asemenea proporţii nu poate fi strunită şi deservită decît de
oameni cu calităţi deosebite. Buni cunoscători ai meseriei, dar mai ales
ambiţioşi. „Dacă nu vom atinge obiectivul geologic la 8 000 de metri (adică
formaţiunile care să conţină hidrocarburi) vom acţiona în continuare, deoarece
instalaţia ne permite să ajungem la 10 000 m“ — ne spune inginerul geolog Eugen
Mihăilă, însă, dincolo de interesul economic şi geologic, sonda 8001 va
demonstra înca două lucruri: industria românească este capabilă să realizeze
instalaţii de foraj care să sape, in condiţii bune, pină la 10 000 de metri ;
competenţa specialiştilor noştri în foraj.
Pe aceştia
i-am cunoscut pe platforma lui F-500. Urmărind aparatele care dirijează drumul
sapei spre adîncuri. Ionel Vladu era numai ochi şi urechi. A început sonderia
în 1950 la el în comună, la Roeşti (Vilcea) în condiţii grele. Acum, ca sondor
şef lucrează pe o instalaţie unde nu-i nici măcar praf. Darmite noroi ! Pe cel
de sondă n-apucă să-l vadă decit jos la instalaţia care-l purifică de resturile
aduse din adîncuri. Ajutorul său — Tănase Mihalcea — împreună cu citiva sondori
mai tineri dirijau activitatea la gura sondei. In condiţii de muncă asemănătoare
cu cele ale sondorului şef. Totul e mecanizat...
Orele
petrecute printre aceşti oameni mi-au dat prilejul să le urmăresc munca şi
siguranţa cu care acţionează instalaţia. N-am putut asista, din păcate la unul
din principalele momente ale activităţii in foraj : introducerea sapei la puţ.
Cînd am ajuns la Cobia, cea de-a 31-a sapă de foraj folosită pină acum la sonda
8001 se afla la a 40-a oră de funcţionare continuă. Tot cu această sapă s-a
efectuat şi un marş de control. Echipa maistrului sondor Dumitru Iliescu a
ridicat-o circa 100 metri pentru a controla gaura sondei, încă o dovadă a
atenţiei cu care se lucrează. Regimul restrictiv asigură o funcţionare continuă
şi fără probleme. Şi chiar dacă au mai apărut, tehnicitatea instalaţiei şi
oamenii le-au rezolvat. Calităţile instalaţiei fac un cuplu perfect cu cele ale
sondorilor şefi Ovidiu Olteanu, Ionel Vladu, Georgică Calapod, Costică Pavel,
ale maiştrilor Ovidiu Diaconescu, Dumitru Iliescu, Gheorghe Ungureanu,
Constantin Gruia.
I-am urmărit
şi cunoscut îndeaproape mai multe ore, am vorbit despre preocupările lor
prezente şi viitoare. Cu unii la gura puţului, in uzina electrică sau în faţa
aparatelor de bord. Pe alţii i-am cunoscut petrecindu-şi timpul liber la club,
in faţa televizoarelor, în bibliotecă, la grupul social odihnindu-se sau invăţind
limba engleză. Toţi se pregătesc pentru a duce, in viitorul apropiat, o viată
oarecum aparte. Intreaga perioadă pe care o petrec la Cobia constituie în fapt,
avanpremiera unui eveniment marcant din viaţa economică a ţarii : începerea
forajului marin. O parte din aceştia vor forma echipajul primei platforme de
foraj marin din România. Muncesc şi se pregătesc cu toată seriozitatea, pentru
apropiata ieşire în larg la bordul unei ambarcaţiuni speciale, de unde vor
dirija drumul sapei dincolo de fundul mării...
Dumitru Tecuţă
