Optimizarea sondelor la Moreni

‘’Romania libera, Anul VIII, Nr. 1656, Duminica 15 Ian.1950

Muncitorii petrolişti dela schela Sovrompetrol - Moreni au mărit producţia de ţiţei cu 5 la sută

In primele zece zile ale anului, muncitorii petrolişti din schela Sovrompetrol-Moreni au obţinut o depăşire de 5% a producţiei zilnice de ţiţei.

Datorită unui studiu amănunţit la un mare număr de sonde, prin dinamometrare, se obţine o diagramă care arată dacă sonda are nivel, dacă pompa este bine dimensionată, dacă tubingul are spărturi şi curge, etc.

Din interpretarea acestei diagrame prin cetirea indicilor, se pot lua măsuri de mărirea sau scurtarea curselor. La sonda 306 Piscuri*, în urma cercetărilor făcute, s’a reuşit să se obţină câte o tonă de ţiţei în plus pe zi. Deasemeni, la sonda 57 EPS**, producţia a sporit cu 3 tone zilnic, la sonda 159 Cricov***, cu încă 3 tone zilnic, iar la sonda 401 Piscuri****, tot prin mărirea cursei dela 1,65 m. la 1,90 m. producţia a crescut cu 2 tone zilnic.’’

*Sonda No. 306 AR Moreni Sud a fost sapata in anul 1928 la adancimea de 1433 metri.

**Sonda No. 57 EPS PR Moreni Sud a fost sapata in anul 1945 la adancimea de 493 metri.

***Sonda No. 159 AR Moreni Suda fost sapata in anul 1926 la adancimea de 810 metri.

****Sonda No. 401 CRM Bana Nord a fost sapata in anul 1937 la adancimea de 1123 metri.

Petrolistii de la sonda 201 MP Colibasi

''Scînteia — duminică 8 decembrie 1985

Bine izolat fonic, motorul autocamionului ROMAN-DIESEL în care ne deplasăm cu mare viteză spre sonda 201 Colibaşi nu reuşeşte să-mi rupă nici firul gîndurilor, darămite să acopere vocea lui Ion Dinu, şoferul :

— Cînd aţi fost ultima dată la Moreni ?

— Cred că prin ’59—’60.

— S-a schimbat mult...

Da, mă uit prin parbriz şi văd. In zilele următoare voi avea grijă să măsor oraşul cu pasul, dar acum nu mă interesează decît drumul pe care-l străbatem. E asfaltat, calitatea lui nu-i grozavă — nici n-ar putea fi atîta timp cît suportă piese şi utilaje cîntărind zeci de tone ! — dar nici nu se compară cu ce-a fost. Imi amintesc că vara, pe străzile din Moreni maşinile săltau nori de praf pe care oamenii îi mai domoleau aruncînd reziduuri de petrol ori chiar motorină. Vrăbiile se scăldau în pudra aceea de colb unsuroasă pînă ajungeau să arate ca nişte pui de cioară. Ani la rînd, ori de cîte ori venea vorba despre Moreni, gîndul meu clama observaţia făcută în copilărie : „Aha, oraşul vrăbiilor negre !“...

— Staţi că n-am ajuns încă...

De asta-mi dau seama şi singur, văd că nici n-am ieşit din oraş. Si ştiu de la Ariton Ionescu, directorul, şi Nicolae Ilinca, inginerul-şef, că sonda 201 Colibaşi este cea mai greu accesibilă dintr-un perimetru flancat la est de Filipeştii de Pădure, la vest de Valea Caselor şi Ludeşti, la nord de Vişineşti-Vîrfuri şi Pucioasa, iar la sud de Bucşani, Băleni şi Finta. Cu prilejul discuţiei avute cu cei doi ingineri din conducere, notasem că pe suprafaţa mărginită de numitele aşezări lucrează la forajul sondelor peste 1 200 de oameni, că trei sferturi din numărul inginerilor sînt tineri cu vechime in producţie de sub cinci ani, că şi schela nu-i înfiinţată decît de curînd — 1 aprilie 1979 ! (ce ciudat sună asta la Moreni, loc ale cărui dealuri sînt de-a dreptul ciuruite de puţurile petroliere...) că cele mai depărtate sonde sînt 101 şi 103 Boteşti, la vreo 90 kilometri.

...Asfaltul s-a terminat brusc. Traversăm un podeţ îngust, dar solid, şi intrăm pe drumul forestier. Incepem să urcăm. Splendoare de culori. Ion Dinu, şoferul, n-are însă ochi pentru ce-i în jur. In depărtare fumegă Bucegii, dar nici eu nu mai am ochi pentru ei. Serpentinele sînt ca un tobogan, ploaia de peste noapte a umflat răstoacele. Il aud pe şofer : „De i-ar da prin minte lui ’nea Petre să fi coborît...“. Ştiu despre ce e vorba. Si ştiu sigur că „ ‘nea Petre“ o să coboare. Eram de faţă cind inginerul Ion Preda, şeful brigăzii a doua — „unul dintre cei mai buni şefi de brigadă din schela Moreni, specializat în «mare adincime»“ aşa-l caracterizase directorul — l-a chemat prin radio pe Nica Petre, tractoristul de la 201 Colibaşi, şi i-a zis să iasă în întîmpinarea noastră. Şi mai ştiu că nimeni nu riscă să-i provoace supărarea inginerului Preda. El îmi spusese : „Tovaraşu eu îi cam ştiu pe ziarişti : vor ceva spectaculos, dacă se poate ceva erupţii şi ei să pice acolo tocmai la ţanc, ca sa-şi impresioneze cititorii. Aflaţi că n-am «scăpat» o sondă de cînd sînt eu în petrol, adică de vreo 30 de ani — scădeţi din ei cinci ani în care am urmat facultatea, că mai-nainte am fost muncitor — mă zbat ca treaba să meargă normal, obişnuit, bine adică. Să ştiţi că la 201 Colibaşi vă veţi întilni tot cu obişnuitul, speraţi degeaba că veţi găsi acolo ceva extraordinar; v-aş însoţi cu plăcere dacă nu m-ar fi chemat la o şedinţă“...

....Inaintăm ca la un concurs de melci de formula unu“... Imi place umorul lui nea Dinu. „Mai sînt două serpentine, dar voi opri aici, c-altminteri nu-mi mai primesc maşina nici la şmelţ. De altfel, uite-l şi pe ‘nea Petre...“. Mă uit şi nu văd decît un tractor S -l 500 coborînd cătinel. Ajunge la noi, apoi întoarce.

Sînt patru oameni care se-apucă de o treabă deloc uşoară (maistrul Vasile Badea, sudorul Florin Tudorache şi doi ajutori de motorişti care însoţiseră tractorul venit de la sondă, ambii cu salopete kaki), întii se descarcă de pe platforma autocamionului: una bucată furtun — 350 kg ; un tub de oxigen — circa 80 kg ; un butoi cu ulei cu 200 de litri ; două flanşe şi aparatură pentru granic. Apoi toate sînt urcate pe tractor. Cei patru sînt vînjoşi, se vede că au experienţă, operaţiile jos sus n-au durat un ceas. Petre Nica din nou s-a urcat la leviere. Şenilele se înfig cu putere în noroaie şi rulează clănţănindu-şi colţii. Pornim pe urma lăsată de ele şi discutăm. Il întreb pe maistrul Badea :

— Aşa-i totdeauna ?

— Asta-i sonda la care se ajunge cel mai greu. E tocmai pe Vîrful lui Stanciu. E cam izolată, da’ nici ca alea de la Boteşti. De regulă, muncitorii sînt aduşi la schimb cu LEA-urile pînă sus, dar cînd plouă aşa-i mereu. Şi cînd ninge. Sondăria-i meserie grea, dacă nu te sperii de la-nceput şi vrei s-o înţelegi, apoi vezi că-i şi foarte frumoasă. Majoritatea sondorilor sînt în vîrstă. Ducem lipsă de oameni. Noi îi primim, îi calificăm, cheltuim bani buni cu şcolarizarea lor şi cînd se văd cu patalamaua la mînă pleacă şi te lasă.

Mă rog, un punct de vedere, nu-i pentru prima dată cînd aud opinii de genul „Ah ! tinerii de azi...“. Insă nu fac parte din categoria acelora care cred că lumea a început şi se termină cu ei. Oricum, reţin ideea. Ceea ce pot să spun este că fiecare colectiv de muncă îşi are exact tinerii pe care-i merită şi că, de regulă, îi are cum şi i-a crescut.

Am trecut pragul sondei 201 Colibaşi. Vorba vine „prag“, dar aşa-l numesc cei de la foraj. Cu ceva agilitate, ocolind anume treptele scării destinate accesului obişnuit, te poţi căţăra la gura puţului prin oricare dintre laturile acestei schelării metalice înalte cît „Intercontinental“-ul bucureştean. Posturile de lucru ale oamenilor sînt neacoperite. De vînt, ploi şi celelalte asemenea, turla te fereşte precum ramurile unui copac desfrunzit pe timp de furtună. Cineva zicea că „nu poţi îmbrăca sonda-n haine“. Ceea ce este şi nu este adevărat pentru că, chiar şi aici, la Schela Moreni, văzusem că foile de cort, cusute şi fixate într-un anume fel, pot oferi oarecare protecţie. Să fi fost 201 Colibaşi ultima pe listă ? Oricum, văd că sondorii sînt bine echipaţi şi nu prea pare să-i deranjeze nici „coloana sonoră“ care, pe mine unul, mă asurzise de cum pusesem piciorul în instalaţie. Granicul scrîşneşte, cablurile macaralei vuiesc, pompele împing noroiul prin furtunul gros cît un burlan şi-l fac să zvîcnească ca o arteră spînzurată deasupra capetelor noastre...

Noroiul de foraj este un lichid viscos, anume preparat, după „reţete“ speciale care ţin seama de teren, de straturile geologice pe care le traversează sapa. De aceea i se şi acordă o atenţie permanentă: din oră în oră, uneori şi la intervale mai mici, se face analiza de laborator şi în funcţie de necesităţi se adaugă ceea ce trebuie. Cînd scoţi garnitura de la puţ — o coloană de ţevi înşurubate unele într-altele, la capătul de jos al căreia se fixează sapa — în pofida dispozitivelor existente, noroiul împroaşcă hainele, mîinile, feţele oamenilor, îmi amintesc vorbele inginerului Preda, şeful brigăzii : „Cei care au îndrăgit schela nu de noroiul forajului se feresc, ci de noroiul din suflete . Noroc că din punctul ăsta de vedere am în brigadă oameni foarte curaţi...“.

Ştiam, o aflasem de la conducerea schelei („După sondorii lui Preda poţi să-ţi potriveşti ceasul“), mai ştiam că atunci cînd a preluat el brigada - 125 de oameni care lucrează în schimburi de cîte 12 la puţurile de pe Dealul Bana, de la Iedera şi la această 201 Colibaşi în care mă aflam — „nu toţi erau cu pieptul la acelaşi fir de suflet“. Ştiam şi cum s-a realizat această aliniere... de inimi. Pentru aşa ceva n-au existat şi-i greu de crezut că se vor inventa reţete. Dar inginerul Ion Preda, împreună cu maistrul Constantin Goran, secretarul organizaţiei de partid a brigăzii a 2 -a, s-au descurcat, au făcut-o. Cum ? Aparent simplu...

Intîi au încropit «nucleul de bază» din „oameni nebuni după petrol“. Da, există şi aşa ceva, precum alţii sînt nebuni după fotbal. Din categoria asta fac parte inginerul Gheorghe Neacşu şi subinginerul Pompiliu Georgescu, ambii tineri. Apoi cei prin al căror arbore genealogic au curs exclusiv seve de... petrol. Un singur exemplu: ambii bunici — dinspre mamă şi dinspre tată — ai electricianului Constantin Lois au lucrat în petrol. Dumitru, taică-său, este maistru în petrol ; Elena, maică-sa, ca şi nevastă-sa, Irina, lucrează împreună în atelierele schelei de extracţie. (Ieri îmi notasem unele dintre vorbele pe care mi le spusese Constantin Lois , 25 de ani :

„Nu ştiu dacă mi-am dorit să lucrez la sondă şi nici nu mă întreb , fiindcă la noi în familie asta-i de la sine înţeles; a lucra în petrol a devenit în casa noastră o problemă de suflet şi chiar de mîndrie. Pentru că în petrol vin să lucreze mulţi, dar rezistă numai cei plămădiţi dintr-un aluat anume, nu dintr-aceia care ridică steagul alb cînd îi pui să sară o băltoacă. De-aia se şi vorbeşte despre petrolişti ca despre nişte oameni deosebiţi. In meserie reuşesc doar cei care, trecînd pragul sondei, fac asta cu tot sufletul“).

O incursiune în viaţa acestor trei generaţii ale aceleiaşi familii echivalează cu un întreg capitol de istorie a petrolului românesc. Aşa cum o simplă înşiruire a locurilor pe unde a forat sondorul şef Ion Bogza echivalează cu o veritabilă geografie la zi a petrolului nostru. (Ion Bogza , 48 de ani : ,,Sînt născut în Săhăteni, lîngă Buzău. Am colindat toate schelele din ţară, nu pentru că aş fi nestatornic, ci pentru că n-am refuzat sarcinile niciodată : eu cred că sondorul trebuie să meargă totdeauna acolo unde e trimis. Aşa cum forestierii se duc să muncească acolo unde trebuie tăiată o pădure, indiferent pe care munte, sondorii trebuie să alerge după petrol. Asta e menirea lor, şi nu-i adevărat că munca în aer liber îţi macină sănătatea, în 28 de ani petrecuţi in schelă eu n-am fost bolnav niciodată. Bineînţeles că există şi excepţii, dar ele nu-s bune decît să confirme regula“).

Sonda si parcul 201 Colibasi
14 Februarie 2014
Aşa sînt petroliştii : oameni harnici, oameni curajoşi, care nu se sfiesc să lupte nici cu vitregiile naturii, nici cu hachiţele erelor geologice ; şi „sufletişti". De la stînga la dreapta: inginerul Ion Preda, sudorul Florin Tudorache, maistrul Constantin Goran, laboranta Mihaela Georgescu, tractoristul Petre Nica şi responsabilul de instalaţie Ion Sipică — toţi din brigada a 2-a a schelei de foraj Moreni.''

Locatia sondei : 45.01051689,25.57388951

Sonda 201 MP Colibasi a fost sapata în anul 1984 pana la o adancime de 2715 metri. A intrat în productie in 1987 din Oligocen Kliwa cu 26 tone. In Ianuarie ’89 era raportata cu 41 de tone. Sonda este activa si in prezent.

Oamenii aurului negru

Scinteia Tineretului, Sambata 7 Octombrie 1978

Oamenii aurului negru

Drumul sării rămine undeva in urmă, tot aşa cum in urmă au rămas pierzindu-se in timp şi vechile denumiri ale locurilor din ţinutul Morenilor, ţinut petrolifer prin excelenţă in care îndelungata îndeletnicire a oamenilor acestor locuri era legată de nume venite din durere şt jale ca Valea Plingerii sau Valea Morţii. Aici, după cum isi amintesc şi acum localnicii, incepind de prin 1926, o sondă a ars timp de 580 de zile pustiind oameni şi locuri in jurul ei pină cind s-a stins singură de-abia pe la mijlocul anului 1928. Urcăm pe dealul Tuicani după o jumătate de veac de la dramatica întimplare din ’28, spre sonda 364 la intilnirea cu petroliştii din brigada 9 de intervenţie a sondorului şef Gheorghe Gheorghe plecat din zori, la o intervenţie din miile de intervenţii la care nea Gheorghe, cum ii zic cu respect şi preţuire colegii de muncă, a participat tăcut şt dirz ca un petrolist cu ţiţeiul in singe cum este şi acum la cei 55 de ani ai săi. Aici, sus, de unde întreg ţinutul se vede ca-n palmă, intr-un minut de răgaz, sondorul şef Gheorghe Gheorghe ne invită in micuţa rulotă unde „uite avem şi căldură, avem şi reşeu unde ne încălzim mincarea“. Ce ştiu puştanii ăştia din brigada mea cum căram cu spinarea prin ’51 o pompă de 120 kg cale de 5—6 km iarna sau vara pe ger de crăpau pietrele sau pe căldură de ne luau foc spinările. De 27 ani bătuţi pe muchie sint petrolist. Tata, săracu, a vrut să mă facă mecanic auto. M-a dus la Bucureşti in toamna anului 1939 să mă bage ucenic la un atelier particular din Piaţa Chibrit. Ne-a cerut patronul ca să mă înveţe meserie — imi amintesc ca ieri — cite 300 kg de porumb, 400 de cartofi, 40 de untură şi 100 de kg de ceapă in fiecare an pe toată durata uceniciei. Mai aveam trei fraţi acasă şi i-am zis „lasă tată, înseamnă ca ce munceşti toată vara, trebuie să le dăm ăstora“. Zece ani am stat acasă să-i ajut pe bătrini şi in ’49 m-am dus la schela Berca, la noi la Buzău. M-am făcut petrolist, şi petrolist am rămas. La intervenţii, unde zic unii că e mai greu, dar unde eu o spun răspicat „nu e greu dacă te organizezi cum trebuie, dacă fiecare membru al echipei ştie precis ce are de făcut in orice moment, acţionează prompt şi eficient“. Aici, la schela Moreni unde muncesc din 1951, am străbătut un drum lung — drumul de la căratul sculelor cu spinarea la condiţiile de astăzi cind plecăm la intervenţii cu maşina, operativ şi prompt. Pe băieţii ăştia, utecişti, i-am crescut încă din şcoală. Au făcut practică la mine şi după absolvire au cerut să lucreze tot cu nea Gheorghe“. Jenei - Ţintă, sondor podar are 23 de ani. Sondorul Viorel Stavarache numai 18. Doi băieţi inimoşi, amindoi blonzi, cu ochi albaştri şi amindoi de prin părţile Vasluiului. De ce ne-am făcut petrolişti? „Meseria noastră e frumoasă şi foarte importantă. Dacă nu-i ţiţei, nici ceasul nu merge, nu-i aşa ? Şi apoi lucrăm in aer liber, lucrăm cu nea Gheorghe, omul sfătos şi priceput care ne desluşeşte cu fiecare gest şi fiecare vorbă tainele acestei meserii de oameni dirji şi drepţi, de bărbaţi adevăraţi. Vedeţi, acum pregătim tratamentul sondei. Acidizăm stratul pentru o mai bună permeabilitate. Ca să facem soluţia avem nevoie de cunoştinţe de chimie. Le-am căpătat la şcoală, dar meseria o învăţăm cu fiecare intervenţie, zi de zi sau noapte de noapte, cind plecăm urgent pentru a găsi soluţiile cele mai bune de reactivare a sondelor, pentru ca aurul negru să ţişneascâ din adincuri in cantităţi sporite, in cantităţile de care are nevoie economia naţională. Greu ? Nu e greu dacă iubeşti ţiţeiul şi dacă, aşa cum spunea şeful nostru, te organizezi ca un ceasornic“. Jos, la sediul schelei Moreni, schelă care a lansat in acest an chemarea la întrecere socialistă către toate unităţile din industria extractivă de petrol şi gaze, directorul schelei, doctor inginer Grigore Guţu, care anul acesta sărbătoreşte pentru a 12-a oară „Ziua petrolistului“, in mijlocul destoinicului colectiv de oameni ai aurului negru, ne spune că realizările acestui an sint fructuoase. Cei 2 500 de petrolişti de aici, care deservesc aproape 1 000 de sonde, au reuşit depăşirea planului producţiei marfă cu 7,5 milioane lei in condiţiile creşterii productivităţii muncii cu 3,3 procente peste sarcina de plan. S-au extras astfel suplimentar 1117 tone ţiţei, 7,6 milioane mc de gaze, 260 tone gazolină, realizindu-se o depăşire a planului producţiei nete cu 3,6 milioane lei. Comparăm aceste cifre care exprimă cel mai bine nobilul ţel in care sondorii morenari înţeleg să se prezinte la raportul dedicat „Zilei petrolistului“, cu obiectivele chemării la întrecere. Şi constatăm că angajamentul pe intreg anul 1978 este de pe acum îndeplinit şi chiar depăşit. Sigur, despre condiţiile grele in care lucrau petroliştii locului in urmă cu aproape 3 decenii mai poţi auzi doar din amintirile lui nea Gheorghe sau ale altor veterani ai schelei. Astăzi, tinerii, şi sint aproape 400 de tineri aici, iţi vorbesc despre creşterea factorului final de recuperare, despre programul adoptat in acest sens şi despre pornirea in avans a două procedee moderne — injecţia de apă la zăcămintul Gross şi la zăcămintul Meotian III. Afli, astfel, că in 1978 mai bine de 24 la sulă din producţia schelei se extrage prin aplicarea noilor tehnologii, faţă de numai 1 la sută in 1965 şi 16 la sută in 1975, Şi că la sfirşitul cincinalului revoluţiei tehnico-ştiinţifice acest procent se va ridica pină la 40 la sută. Şi mai afli că in procesul de injecţie ciclică de aburi la zăcămintul Levantin, extins la scară industrială, se experimentează utilaje de înaltă tehnicitate, cum este generatorul de abur GIP-5, automatizat în proporţie de 98 la sută şi deservit de tineri utecişti ca Ioana Chiţimia, operatoare staţie tratare. Ion Cimpoieşu, lăcătuş, Nicolae Stănescu, maistru electrician sau Teodor Dinu, electrician. Sau mai afli că ei, oamenii petrolului îşi transmit din tată în fiu această profesiune de o nebănuită frumuseţe şi de o aspră şi nobilă condiţie. O profesiune care dăltuieşte caractere şi schimbă mentalităţi. Sondorul podar Anton Sandu, astăzi pensionar după 45 de ani de muncă, a rămas om al ţiţeiului prin cei 4 fii ai săi, Ion, sondor şef, Toma, sondor podar, Constantin şi Gheorghe sondori, toţi in echipele de intervenţie. Fratele lui, Dumitru Sandu, fost sondor şef, are şi el 4 feciori, Nicolae, Vasile, Virgil şi Anghel in brigăzile de intervenţie. Şi asemenea exemple sint mult mai numeroase decit am putea cuprinde noi in filele carnetului de reporter. Cele 3 decenii care s-au scurs prin clepsidra timpului din vremea cind forţa braţelor era singurul mijloc de transport al uneltelor petroliştilor, la anul 1978, cind echipamentul de protecţie este acordat gratuit de către stat, cind brigăzile de intervenţie sint dotate cu rulote pentru adăpost şi încălzire, locurile de muncă cu frigidere şi căminele muncitoreşti cu televizoare, reprezintă fără îndoială un drum lung. Drumul la noua condiţie a oamenilor aurului negru, aceşti oameni minunaţi pe care-i sărbătorim cu emoţie şi recunoştinţă in fiecare an de ziua lor, Ziua petroliştilor, ziua unui harnic detaşament muncitoresc care ca orice timp şi in orice anotimp, in luptă cu noaptea pămintului, aduce din străfunduri la lumina zilei, lumina aurului negru fără de care, aşa cum spunea cu atita simplitate tînărul sondor podar Jenei Ţintă, nici ceasul de la mină n-ar merge.

DAN VASILESCU

Stralucirile petrolului

Flacăra - anul XXXVIII - Nr. 25 (1 774) - 23 iunie 1989

Stralucirile petrolului

Coboară noaptea peste căldarea luminată a Morenilor şi pe dealuri sticlesc luminile de pomi împodobiţi ale sondelor risipite. In nopţile senine depresiunea seamănă cu o cupolă celestă răsfrîntă într-o oglindă verde, de păduri învelite în frunzişul strălucitor al primăverii. Lumea petrolului îşi păstrează misterul de parcă ieri ar fi pornit incendiul la sonda Ţuicani care a ars aproape doi ani în perioada interbelică, pe vremea cînd în centrul Morenilor la miezul nopţii citeai ziarul la o lumină care urca în cer, aprinsă la cîţiva kilometri. Noaptea petrolului dilată istoria, biografiile şi senzaţiile, dă memoriei, forţa clipei trăite din plin şi te soarbe într-un univers încărcat de momente dramatice. Ai impresia că puţurile cu ţambre încă gîlgîie de petrol, că două secole şi jumătate nu e nimic, totul a fost ieri, şi ţăranii scot cu găleţile ţiţeiul pentru osii, reumatism şi răni, că dintr-o clipă într-alta, de după coroana întunecată a unui copac bătrîn, o sondă în erupţie ridică spre cer coloana strălucitoare şi zgomotoasă de aur negru şi feţele oamenilor se vor ilumina de bucurie la abundenţa ieşită din sînii pămîntului şi se vor îndepărta cu groază la gîndul că dintr-o clipă într-alta va apare şi flacăra; auzi căruţele ţăranilor şi ai sentimentul că te întîlneşti cu umbrele vînzătorilor de păcură de altădată, auzi corzi de vioară şi ai impresia că în curţile caselor construite de societăţile străine se încinge cheful acţionarilor plecaţi din zona Morenilor de peste 40 de ani, că oriunde ai înfige cazmaua, la cîteva palme sub asfalt te întilneşti cu o reţea complicată de conducte şi ţevi pe care nu le mai ştie nimeni, uitate şi ruginite, întretăiate cu altele strălucitoare pline cu ţiţei şi cu gaz, un subsol ciuruit de săpături şi canale, de guri de sondă şi ţevi prin care curge bogăţia şi puterea oraşului. Intr-o bună zi, la Moreni se discuta despre construirea primului bloc turn al urbei. Au fost chemaţi cei de la Schela petrolieră şi întrebaţi cîte conducte au în acel loc. Şapte, ar fi răspuns un tehnician cu dosarele de evidenţă a traseelor îngropate. Au început lucrările la fundaţie şi, după cîteva cupe de escavator, au fost descoperite peste douăzeci de conducte. Cele şapte, vii, transportînd apă, abur, ţiţei, gaz, aer comprimat stau alături de multe alte conducte, rămase de la olandezi şi americani, de la Astra Română şi de la nemţi, ruginite şi goale, venind de nicăieri şi ducînd spre niciunde, ca nişte nervi atrofiaţi ai memoriei. Lumea satelor din preajmă n-a uitat încă nebunia de la începutul acestui secol, exploratorii şi societăţile, îmbogăţirile peste noapte, accidentele şi coloniile, erupţiile ca o disperare a străfundurilor, vremea cînd dădeai cu sapa şi, după două izbituri, din brazdă gîlgîia petrol, falimentele şi bazinele de înot construite pe lîngă sediile specialiştilor, clădirile în stil olandez, rămase cu numele lor de atunci, bordehaus şi batafsa, fundaţiile de beton ale sondelor părăsite, rămase prin păduri, pe dealuri şi prin văgăuni ca nişte cazemate dintr-un război impresionant. Ecourile vieţii de la Buştenari, ajunse pînă în literatură , ţiţeiul scos cu găleata din fîntînile negre săpate în curţile oamenilor, bogaţii şi faliţii aşezaţi braţ la braţ în fotoliile memoriei, pămîntul înnegrit mai niciodată mirosind a iarbă, neobosita aplecare a capetelor de cal şi turlele luminate ca nişte faruri de la marginea mării, rezervoare argintii peste care lumina lunii revarsă un aer de lume ştiinţifico-fantastică, toate acestea reunite într-o lume născută din goana după sîngele negru al pămîntului. Nopţile petrolului seamănă cu o călătorie într-un infern luminat, populat cu personaje şi drame, cu locuri şi poveşti diafane.

Fotografie de Paul Agarici

Petrolina, petrolina !

Dincolo de Cricovul Dulce, sub drumul înalt, o clădire scundă, intrată parcă în pămînt printr-o apăsare de aproape un secol găzduieşte sediul Schelei Petroliere Moreni. Un ceas electronic de mari dimensiuni ridicat deasupra gheretei de la intrare toacă secundele şi minutele cu o nepăsare de aparat industrial. Ferestrele mari coboară pînă la o jumătate de metru de betonul curţii. Cu o săritură ai putea ajunge în orice birou. Fosta clădire a Astrei Române s-a piticit de atîţia ani trăiţi în clocot. La intrare o sculă abandonată, o tută de de plumb în capul căreia se vede profilul unei unelte scăpate în fundul sondei, la peste două mii de metri adîncime. Din faţa acelui proiectil de plumb, aşezat ca un avertisment la nesfîrşitele aventuri ale petrolului, am pornit într-o călătorie noaptea prin pădurea de sonde din preajma Morenilor. Maşina urcă cu greu pe drumurile desfundate de trolii, camioane şi tractoare cu şenile. Drumurile forestiere sînt mai preţioase decît autostrăzile. Drumurile spre sonde nu sînt decît nişte tăieturi adînci în carnea pămîntului, umplute cu apă şi ascunse pe sub coroanele copacilor. Se caţără pe coline, taie, pîraie şi văi iar în oglinzile stinse ale noroiului subţire plutesc pete cu reflexe de curcubeu. Maşina atinge cu burta inima moale a drumului. Şoferul se chinuie să o scoată la liman. Tractorul cu şenile a plecat de două ore peste deal ca să aducă la o sondă de pe Valea Morţii cîteva piese de schimb. Pe drumul vechi s-ar fi împotmolit după cîteva sute de metri. O luăm pe jos. Vasile Bouroşu, şoferul de serviciu, rămîne să încerce artificiul crengilor. Cînd maşinile de la petrol se împotmolesc, crengile sub roţi sînt ultima soluţie înaintea tractării. O luăm pe jos. Inginerul Iorgandopol, şeful biroului producţie luminează cărarea cu o lanternă. De undeva din întunericul pădurii se aude uruitul greoi al unei sonde. Valea Morţii, în ciuda denumirii, n-are nimic de groază. E o vale blîndă, împădurită, cu petrolul aproape de suprafaţă. De cîteva secole, aici tot curge, şi tot curge, mai încet, tot mai încet, dar curge. Pe această vale pornită de la poalele Dealului Bătrîn s-a întîmplat o dramă impresionantă. Cu sute de ani in urmă, cînd petrolul curgea în gropi de pămînt, de la gazele de sondă, în urma unei erupţii puternice, a izbucnit un incendiu. Toţi cei aflaţi în preajma gropilor, zeci de oameni, au ars de vii. Ajungem la sonda 91 Petrolina*. Are peste 50 de ani. Cei care au forat-o şi au instalat-o au murit demult. Petrolina e o sondă bătrînă, „bună de lapte“ , încă mai dă 57 de tone de ţiţei pe zi. Reductorul uzat face un zgomot de maşinărie bolnavă. Va fi schimbat în zilele următoare. Lîngă 91, un troliu şi un foc mic. Mecanicul aşteaptă celălalt tractor cu piesele de schimb. Trebuie să sosească înainte de miezul nopţii. La schimbul trei va începe intervenţia la sonda 2 033**, oprită din cauza unei defecţiuni. Pe o ridicătură , sonda 50 Româno-Americană***, veche şi ea de peste 50 de ani, continuă să soarbă din pămînt 47 de tone pe zi. Sondele au nume. Un număr şi o denumire, cu care au fost instalate şi cu care au rămas de-a lungul anilor. Maistrul Ştefan Cismărescu de la brigada a şaptea a venit să vadă şi el starea sondei 1 269****, ajunsă în probe tehnologice. Sediul brigăzii se află în fostele ateliere ale Societăţii Concordia. Cîndva, o sondă eruptivă a fost săpată chiar în curte. Pămîntul e negru întunecat şi îmbibat cu ţiţei. Urmele petrolului nu se şterg nici în cîteva secole. Maistrul Cismărescu aparţine unei familii de găzari. Bunicul său a fost sondor la Ţicleni. Tatăl său a urmat aceeaşi meserie în acelaşi loc. Socrul său lucra pe acelaşi troliu cu el, dar în schimburi diferite. Şase ani, maistrul Cismărescu a bătut ţara cu o brigadă a unei întreprinderi de foraj şi prospecţiuni geologice, în Bărăgan, in Oltenia, prin Banat sau în Bihor, pînă într-o bună zi cînd s-a întors acasă şi unul din copii i-a spus nene. De atunci a revenit definitiv Ia Moreni, ca maistru la brigada a şaptea, preferind în locul călătoriilor cu trenul spre marginile ţării, drumurile pe jos, ziua sau noaptea, pe la toate cele 200 de sonde. Vara pe la umbră, toamna şi primăvara prin vînt, şi ploaie, iarna împreună cu un însoţitor, prin viscol şi ger, prin locurile troienite şi bătute de jivine, spre sondele singuratice la care trebuie să ajungă in fiecare zi spre a vedea ce se întîmplă sau dacă nu se întîmplă nimic. Vasile Bouroşu a cîştigat războiul cu noroiul şi a scos maşina. Farurile îneacă Valea Morţii în lumină şi cînd motorul se stinge, rămîne doar concertul asurzitor al greierilor şi uruitul bolnav al Petrolinei. Ne întoarcem prin pădure. Pe Dealul Viilor se văd urmele de beton ale sondelor de pe vremea societăţilor. Dincolo de deal, satul Ocniţa, adormit şi el printre turnurile de oţel luminate parcă pentru avioanele care nu coboară niciodată prin aceste locuri. Cu cîteva ore înainte, inginerul Grigore Guţu îmi povestise cîte ceva despre schelă, una din cele mai mari din ţară , cu cele 1100 de sonde, risipite pe o distanţă de peste 30 de kilometri. De 23 de ani, Grigore Guţu este directorul acestei schele, născută în 1948, după naţionalizarea mijloacelor de producţie, cînd mulţimea de societăţi ancorate aici de zeci de ani şi-a strîns bagajele şi a pornit spre casă, după multe decenii, cu profituri substanţiale. Societăţile au prins o vreme de vîrf a petrolului, ani cu zeci şi zeci de sonde în erupţie, cînd sondorii se rugau de arteziana de ţiţei să-şi mai ostoiască din violenţă. „Acum, noi ne rugăm de ele să curgă “, ne spunea inginerul Guţu. Şi totuşi, la Moreni mai există petrol. Mai există chiar sonde în erupţie. Nu trebuie să pompezi nimic, ţiţeiul iese singur. Cea mai bună sondă dă patru vagoane de ţiţei pe zi. Altele, bătrîne şi obosite, abia mai storc cîteva sute de kilograme. Tehnicile mai noi de introducere a aburului în zăcămînt au permis redeschiderea unora abandonate. Sonde vechi, părăsite, în care muncitorii au aruncat obiecte spre a nu putea fi folosite de nemţi, sonde astupate de nemţi pentru a nu fi exploatate de învingători, toate redeschise cu vremea şi puse să stoarcă ultimele picături din pămînt. La Moreni, de la sondele în erupţie şi cele fără adîncime, fixate în zăcămintele de la 200 de metri, pînă la cele adînci, aflate la 3 000 de metri, toate îşi dau obolul la stoarcerea pămîntului de ţiţei. Adîncurile planetei încă mai oferă surprize prin părţile noastre. Numai într-un an, schela de la Moreni instaleză optzeci de sonde noi. Călători spre centrul pămîntului Ne întoarcem pe dealurile oraşului. Sonde, grădini şi case, magazii şi porţi. O luăm pe strada Ştrandului. Trotuarele sînt pustii. Lumea doarme adînc. Dincolo de ultimele locuinţe se deschide o poieniţă. La marginea ei o coloană de lumină. Sonda 1 264***** se află în construcţie, în faza de finalizare. O brigadă de la Schela de foraj Moreni a încheiat săpăturile . De după-amiază a început introducerea burlanelor de oţel. Pînă dimineaţă, cei 950 de metri vor avea coloană de metal, după care va începe betonarea exterioară. In cel mult o zi, sonda va fi gata pentru predare. Va începe apoi demontarea turlei, strîngerea sculelor, a utilajelor, a barăcilor mobile. In două săptămîni totul va fi remontat în altă parte pentru a începe altă sondă. Dar pînă atunci mai este. Toată noaptea vor înşuruba burlanele de oţel. Din cînd în cînd, corpul viitoarei sonde este umplut cu noroi. Cînd scrobul gălbui ajunge la gură, presiunea împroaşcă pe podiumul turlei. Toţi se feresc. Parcă ar fi după o ploaie cu nămol subţiat. Adjunctul şefului de brigadă, subinginerul Vasile Ardeleanu a venit în schimbul de noapte. Trebuie să supravegheze această operaţiune migăloasă. Trei tipuri de măsurători pentru a coborî burlanul sondei cu o precizie de ordinul centimetrilor. Orice eroare poate strica o muncă de peste două săptămîni. Şeful formaţiei de foraj stă pe platformă. Coordonează mişcările. Leagă gesturile muncitorilor de sondorul-şef Ion Dincă şi de manevrele podarului aflat la pupitrul macaralei din turlă . Doi ingineri stagiari asistă si ei la aceasta naştere a sondei. Ţevi după ţevi, înşurubate cu unelte mari şi grele, suspendate de turlă , măsurători şi iar noroi împroşcat, şi iar burlane, manevre de troliu şi de scripeţi pentru a coborî un „pai“ de oţel în burta pămîntului. Abia după instalarea pompei, a conductelor şi a neobositului cap de cal va urma momentul de cumpănă. Petrol sau apă ? Atunci sint clipele cele mai fierbinţi. Se vede şi meseria şi şansa. Uneori se întîmplă ca o sondă să nu fie decît o călătorie ratată spre centrul pămîntului. Toată munca n-a dus la nimic. Şi coborîrea începe iar, în altă parte, cu grijă, cu îndoieli, cu eforturi de-a ajunge mai repede în levantin , în neoţian sau în nisipurile daciene. Bate de miezul nopţii şi ne întoarcem în oraş pe strada ştrandului. Coborîm spre sediul brigăzii a cincea. Vasile Bouroşu o ia pe scurtătură. In afara oraşului, printre sonde sînt zeci de drumuri şi poteci desfundate, ştiute numai de sondori şi de mecanicii de trolii şi tractoare. E un pămînt frămîntat cu ţiţei, peste care cerul a vărsat ploile de primăvară. Maşina rămîne înglodată şi o luăm pe jos. Inginerul Mihai Iorgandopol scapă cîteva amintiri. Prin anii cincizeci lucram ca sondor la aceeaşi schelă. A apărut şi liceul. Voia să devină ofiţer de marină dar crema Morenilor se îndrepta spre petrol. Pînă la urmă a devenit student la facultatea de profil, pe atunci în Bucureşti. „Visul meu a fost să mă întorc ca inginer la Moreni, acolo unde lucrasem ca muncitor. Era o chestiune de orgoliu. Voiam să demonstrez că am reuşit şi eu un pas în viaţă “. Trecem prin faţa prispelor luminate a le caselor zidite printre sonde. Era o modă pe vremea societăţilor. Casa aproape de sondă. Cînd încetai lucrul la petrol făceai curăţenie şi predai cheia. Sînt case mici, vechi, care par să respire şi să se hrănească doar cu ţiţei. Il compătimim pe şoferul rămas în noroi. Dacă nu va veni un troliu , mîine dimineaţă nu va mai fi decît o pată de benzină pe locul în care pămîntul a înghiţit camioneta. Trei oameni lucrează lîngă 3 125******. A fost în reparaţie capitală. Ieri a avut loc perforarea cu exploziv. In noaptea aceasta se scoate noroiul din burlane şi dimineaţă se va cunoaşte rezultatul. Echipa de intervenţie alcătuită din Dumitru Rişu, Constantin Vasile şi Gheorghe Bădoi se zbate la scoaterea noroiului. Toţi sînt bătrîni. Au cîte trei decenii la petrol. Mîinile lor le trădează puterea . Sondorii sînt bărbaţi puternici, legaţi, fără a fi nişte munţi. Drumurile prin zvîrcolirile vremii şi zilele petrecute lîngă sonde capricioase le-a adus multora semne dureroase de reumatism sau de ulcer. Acestea sînt bolile petrolului. Maistrul Nicolae Olteanu lucrează în petrol de la 14 ani. Şi-a făcut ucenicia la Româno-Americană. Şi Rişu spune: „Şi eu am o singură angajare în cartea de muncă “. Sondorul-şef îşi ia geanta şi se retrage. Vine autobuzul care îi duce la Schela. De acolo, alt autobuz pînă la Olari, lîngă Dărmăneşti. Aproape de ora două ajunge acasă. E greu de  crezut că se va aşeza la masă. După o noapte plină, trăită lîngă sondă şi pe drum, nu va mai aştepta nimic. Se va arunca în somnul furat pe drum, cu capul lipit de geamul autobuzului. Băiatul său va fi adormit demult. Dimineaţă va pleca spre Moreni pentru a-şi lua în primire maşina pe care lucrează ca şofer. In satele acestea din preajma petrolului toată lumea miroase a ţiţei. Şi piinea, pentru că toţi şi-o cîştigă pe seama sondelor. Maistrul Ene a lucrat şi schimbul de după-amiază. A rămas şi de noapte pentru că un coleg are o situaţie specială în familie. Petroliştii se ajută. Sînt oameni loiali şi săritori. Maistrul Ene şi-a împărţit oamenii din echipele de intervenţie şi pleacă să le vadă pe toate în exerciţiul funcţiunii. Are şapte sonde cu probleme şi una în reparaţie capitală. Sună telefonul. E tîrziu, trecut de miezul nopţii. Se aude vocea inginerului Nicolae Gheorghiţă. Chiar sună ca să întrebe care-i situaţia la 3 125, dacă s-a scos tot noroiul şi a ce miroase. Maistrul Ene îi povesteşte situaţia . Sonda 3 125, cîndva aflată la adîncimea de 413 metri, a fost ridicată puţin şi acum dă semne bune. In stratul superior gîlgîie ţiţeiul. „Pe vremuri, zice inginerul Iorgandopol, forarea unei sonde dura 3-4 ani, acum se termină în cel mult trei săptămîni“. Mare artă să sapi unde nu vezi şi să ştii ce faci, să cobori pompa la 3 000 de metri în pămînt, să ţii degetele pe tijă şi să poţi spune ce se întîmplă acolo unde n-ai privit şi n-o să poţi vedea niciodată. O meserie a intuiţiei care a dat oameni aparte. Ursuzi sau veseli, gata să asculte un zgomot îndepărtat din straturile geologice ca apoi să-ţi spună ce vine, cum lucrează maşinăria, unde este defecţiunea. In curtea brigăzii a cincea, anul trecut sonda 1 117******* a erupt gaze cu nisip. Un jet de gaz aruncat mai abitir ca dintr-un motor cu reacţie, numai că nu curat, ci cu nisip. Şi nisipul adus cu presiune taie ca o sculă diamantată. In cîteva minute îţi retează orice metal. Valea Pîscovului luminată ca ziua, cu o colonie de aparate zburătoare aşezate peste tot, cu motoarele mişcîndu-se alene, în aşteptarea startului. Pe aici s-au făcut primele încercări de exploatare a ţiţeiului prin intermediul aburului, pe aici sondorii, în orele tîrzii ale nopţii povestesc despre sapa Bargan şi despre drama inginerului care a inventat o sculă care a spart graniţele celor 3 000 de metri. Noaptea la sondă e un fel de anotimp special al bărbaţilor de nădejde. Maistrul Andrei Arsene din Iedera lucrează la trei sonde. La 2 019******** schimbă pistonul, la 480********* a introdus o pompă, la 680********** înlocuieşte o piesă mică. Trei sonde vor porni mîine dimineaţă. Pe conductele colectoare va curge mai mult ţiţei. Din el creşte pîinea lor de ţărani aşezaţi pe un loc cu miros de petrol. Sondele au însemnat marea invenţie a acestui secol care le-a schimbat viaţa. Chiar dacă stau în sate sau în căminele schelei, chiar dacă au gospodării cu animale, cu păsări şi grădini, nu se mai consideră ţărani, ci petrolişti şi lumea le spune mai simplu, găzari. La sute de sonde, capetele de cal se apleacă spre pămînt şi se ridică spre cer, transmiţînd pulsul la mii de metri în adîncul pămîntului. Nopţile petrolului nu sînt decît nişte zile de muncă. La ivirea zorilor, printre sonde, se văd maşinile coborînd spre sediile de brigadă. Continuă o altă zi de stoarcere a ţiţeiului.

CORNEL NISTORESCU

*Sonda nr. 91 PH Gura Ocnitei a fost sapata in anul 1939 la adancimea de 948 metri. Se afla pe Valea Mortii deasupra fostului Parc Epurare.

**Sonda nr. 2033 Gura Ocnitei a fost sapata in anul 1987 la adancimea de 1006 metri. Se afla in zona Valea Misleanului la hotar cu Dealul Batran linga 50 RA si 1269.

***Sonda nr. 50 A RA Gura Ocnitei a fost sapata in anul 1934 la adancimea de 952 metri. Se afla in zona Valea Misleanului la hotar cu Dealul Batran linga 2033 si 1269.

****Sonda nr. 1269 Gura Ocnitei a fost sapata in anul 1989 la adancimea de 960 metri. Se afla in zona Valea Misleanului la hotar cu Dealul Batran linga 50 RA si 2033.

*****Sonda nr. 1264 Gura Ocnitei a fost sapata in anul 1989 la adancimea de 950 metri. Se afla in zona Cezeanului in zana de intrarea in Moreni pina in primele case.

******Sonda nr. 3125 MP Moreni a fost sapata in anul 1988 la adancimea de 553 metri. E afla la Pascov linga Parc EPS.

*******Sonda nr. 1117 MP Gura Ocnitei a fost sapata in anul 1987 la adancimea de 620 metri. Se afla sus in creasta, in zona Steaua, la hotar intre Pascov si Receptie.

********Sonda nr. 2019 MP Moreni Sud a fost sapata in anul 1987 la adancimea de 941 metri. Se afla pe Valea Pascovului la granita cu zona Receptie.

*******Sonda nr. 480 L Gura Ocnitei a fost sapata in anul 1979 la adancimea de 311 metri. . Se afla in zona Receptie in zona Steaua sau a fostului Parc 316.

*******Sonda nr. 680 MP Moreni Sud a fost sapata in anul 1972 la adancimea de 1940 metri. Se afla in Tuicani in zona Parc Redeventa.

La aproape 35 de ani de la publicarea acetui articol doar sondele 1117 si 3125 mai sunt active si au impreuna o productie de 30 mc si 1,0 to/zi.

Creşterea factorului final de recuperare la Moreni

Scînteia — joi 10 aprilie 1986

Specialiştii de la „gura“ sondelor au observat in decursul carierei lor că o sondă de ţiţei se aseamănă foarte mult cu omul care se naşte, creşte, ajunge la maturitate şi apoi, inevitabil, îmbătrineşte. Sonda „îmbătrinită“ nu mai pompează „aurul negru“ aşa cum se întimpla atunci cind a fost pusă in funcţiune, nu pentru că în adîncuri nu ar mai exista ţiţei, ci din cu totul alte considerente. Ceea ce au întreprins specialiştii noştri pentru evitarea acestui efect al „îmbătrinirii“ sondelor, cu deosebire în ultimul deceniu, reprezintă o adevărată redescoperire a vechilor zăcăminte de ţiţei considerate secătuite, o acţiune fără precedent în istoria petrolului românesc, de sporire a rezervelor de ţiţei ce poate fi extras, prin ceea ce specialiştii numesc factorul final de recuperare.

Din iniţiativa secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a fost pus in aplicare un amplu program de creştere a factorului final de recuperare a ţiţeiului din zăcăminte pe baza unor tehnologii moderne, care au trecut de la faza de experimentare la activitatea pe scară industrială, cu efectele scontate in sporirea producţiei de ţiţei. Creşterea factorului final de recuperare reprezintă în momentul de faţă un obiectiv major al preocupării specialiştilor, care fac eforturi pentru a menţine în pompaj sonde ce extrag ţiţei de peste o sută de ani. Aproape că este greu de conceput astăzi, după mai bine de un secol de exploatare a zăcămintelor, să mai scoţi ţiţei fără a face apel la multitudinea metodelor moderne de stimulare, de „împingere“ a ţiţeiului din ascunzişurile pămîntului spre „gura“ puţului de extracţie. Directorul Institutului de cercetări în domeniul petrolului şi gazelor de la Cîmpina, dr. ing. Gh. Aldea, apreciază că însăşi noţiunea de factor final de recuperare trebuie reconsiderată fiindcă, după cîte s-a putut observa, în cei 9 ani care au trecut de la iniţierea amintitului program, factorul de recuperare este încă departe de a fi şi final. Propunîndu-se să se realizeze un factor final de 40 la sută pină in anul 1990, prin aplicarea diverselor metode, iată că astăzi s-a ajuns în unele schele ca acest factor să depăşească chiar 55 la sută. Experienţa de la Suplacu de Barcău, spre exemplu, este unică în lume, atrăgînd atenţia multor specialişti din industria petrolului. Cu alte cuvinte, factorul final de recuperare reprezintă un întreg proces tehnologic executat la fiecare sondă pentru a extrage cît mai mult ţiţei din zăcământul respectiv.

Pornind tocmai de la ideea că noile procese tehnologice aplicate în extracţia ţiţeiului pot reprezenta surse de cea mai mare importanţă pentru sporirea producţiei de ţiţei, putem sublinia că, în esenţa sa, factorul de recuperare este de fapt o amplă acţiune de modernizare cerută în acest domeniu de activitate. Iată, in acest sens, cîţiva parametri ai unei experienţe valoroase, cea a colectivului schelei de producţie petrolieră Moreni, unitate devenită etalon în domeniul creşterii factorului de recuperare a ţiţeiului din zăcăminte.

De aproape 9 decenii se extrage ţiţei la Moreni, iar cele 35 de companii străine, care şi-au întins tentaculele pe cîmpurile din jurul oraşului, scoteau in neştire „aurul negru“. Foarte multe sonde abandonate demonstrează şi astăzi nerăbdarea cu care societăţile capitaliste extrăgeau ţiţeiul. Cele care nu mai dădeau ţiţei prin erupţia naturală, deci cele care nu mai aveau debite convenabile, erau abandonate, se săpau altele şi altele care să astîmpere „setea“ de ţiţei. Directorul schelei de producţie petrolieră din Moreni, dr. ing. Grigore Guţu, conduce de două decenii această unitate şi de aproape trei decenii bate cu pasul zona de ţiţei a Morenilor. Te contaminează cu optimismul său, cu pasiunea cu care s-a angajat în aplicarea celor mai moderne tehnologii de extracţie a ţiţeiului. Il ascultăm :

„Am învăţat în facultate, am învăţat în viaţa de petrolist, ne-au lăsat înaintaşii noştri exemple care demonstrau că ar fi aproape imposibil să scoţi din zăcămînt mai mult de 20—25 la sută din ţiţeiul care s-a adunat de milenii. Cînd ni s-a cerut să ajungem cu factorul final de recuperare la 40 la sută şi chiar să trecem de această „barieră“, am crezut că este practic imposibil. Ni se cerea, de fapt, să revoluţionăm meseria noastră, să stabilim metode şi mijloace pentru a căuta chiar în zăcămintele pe care le exploatăm rezerve din care să scoatem cît mai mult ţiţei.

Este oare posibil să facem noi... imposibilul ? Ca să ajungi să extragi circa 40 la sută şi chiar mai mult din rezerva de ţiţei din adîncuri îţi trebuie tehnologie, îţi trebuie instalaţii de suprafaţă dintre cele mai moderne, îţi trebuie oameni entuziaşti, pasionaţi, meseriaşi de mare calibru, îţi trebuie mult, foarte mult curaj. Ştiu că vom avea tot ceea ce ne trebuie. Cînd s-a pus problema generatoarelor de abur, am apelat la specialiştii Combinatului de utilaj greu din Cluj-Napoca şi pot spune că în momentul de faţă avem utilaje de mare tehnicitate cu care fabricăm zilnic 2 000 tone de abur pe care-l injectăm în subteran, aducîndu-ne la suprafaţă ţiţeiul. Avem şi oameni minunaţi, care au învăţat să stăpînească noile tehnologii, deci putem face astfel ca şi copiii şi nepoţii noştri să aibă ce lucra la sondele din Moreni. Am vizitat recent o sondă abandonată cu aproape patru decenii in urmă. Apelînd la una din noile tehnologii bine puse la punct de cercetătorii institutului nostru de la Cîmpina, am avut surpriza să scoatem 8—10 tone la zi, ceea ce ne-a întărit convingerea că putem reuşi chiar mai mult. Ţiţeiul nostru este ca mierea de salcîm. Evident, nu mă refer la gust şi la parfum, ci la vîscozitatea ei. Poate că tocmai de aceea, făcînd şi o astfel de comparaţie, cercetătorii şi specialiştii schelei care au pus la punct tehnologiile au găsit pentru fiecare sondă în parte „medicamentul“ de regenerare cel mai adecvat...“

La Moreni se aplică la 12 zăcăminte aproape toate tehnologiile de creştere a factorului de recuperare, începind cu cele devenite clasice — injecţiile cu apă şi gaze — şi continuînd cu cele relativ noi, procesele termice — injecţiile cu abur, ciclice şi continue, ca şi combustia subterană. Preocuparea pentru extinderea la scară industrială a noilor tehnologii de creştere a factorului de recuperare a cuprins, practic, toate forţele umane ale schelei. Au apărut meserii noi lîngă cele de sondor, de podar, de mecanic ori electrician, întîlnind acum compresorişti, fochişti, cei care exploatează cazanele de abur dotate cu 7—8 comenzi mecanizate; avem laboranţii de la cazanele de abur care veghează tot timpul ca apa care intră în cazane să fie cit mai pură, controlindu-i duritatea, PH-ul, corpurile străine. Se munceşte mult, răspunderea este mare, pentru că orice greşeală înseamnă mai puţin ţiţei adus la suprafaţă.

Schela de producţie petrolieră din Moreni a devenit un vast şantier al cercetătorilor institutului de la Cîmpina, care şi-au mutat, ca să folosim o figură de stil, toate laboratoarele în cîmp, la „gura“ sondelor. Specialişti ai Trustului de foraj extracţie Boldeşti, în frunte cu directorul general, ing. Constantin Aldescu, specialişti ai Ministerului Petrolului, cu toţii se află la schela din Moreni pentru a găsi căile prin care să se umple rezervoarele.

„Ceea ce realizăm acum la scară industrială la Moreni — ne spune directorul general al trustului, ing. Constantin Aldescu — am extins şi la celelalte schele de producţie petrolieră din cadrul Trustului. La Berca şi Băicoi facem injecţii cu abur, folosind experienţa de la Moreni, iar la Boldeşti şi Berca vom generaliza procesul de injecţie cu gaze ca metode de bază pentru, creşterea rezervelor de titei din zăcăminte. Am putea spune că la Moreni s-a creat o adevărată şcoală, stăpînindu-se foarte bine tehnologia injecţiei cu abur si nu ar fi lipsit de interes ca Ministerul Petrolului să organizeze aici o iniţiere a specialiştilor din celelalte schele din ţară unde această tehnologie poate să dea rezultate. Aşa cum la Suplacu de Barcău combustia subterană a înregistrat cu adevărat producţii spectaculoase în extracţia de ţiţei, tot aşa la Moreni injecţia cu abur este în măsură să ne ofere mari sporuri de producţie. La fel de bună este experienţa de la Moreni în întreţinerea celor aproape 300 de sonde de injecţie, fiindcă agentul termic impune tocmai o mare grijă în întreţinerea şi exploatarea acestor sonde echipate şi îngrijite intr-un mod cu totul deosebit. Ceea ce întreprindem la schela din Moreni şi vom extinde în celelalte unităţi din cadrul trustului este răspunsul nostru ferm, de profundă angajare comunistă, de a revoluţiona activitatea din industria petrolului, de a face totul pentru lărgirea bazei de materii prime, în esenţă, de a da ţării cît mai mult ţiţei“.

Oamenii schelei din Moreni au făcut ca prin munca lor, prin neobosite căutări şi, inventivitate să dea o nouă tinereţe sondelor care de peste opt decenii scot din cotloanele pămîntului, „aurul negru“. Directorul schelei, dr. ing. Grigore Guţu, tine să sublinieze importanţa activităţii de creştere a factorului de recuperare, ca o modalitate tehnică modernă, remarcând că mai mult de 30 la sută din producţia de ţiţei a schelei se datorează proceselor tehnologice actuale. Este un preţ bun, care justifică volumul mare de muncă, de inteligentă şi de pasiune.

Petre CRISTEA

Schela de Productie Petroliera Moreni

''Munca, 22 Martie 1985, nr. 8789

SCHELA DE PRODUCŢIE PETROLIERĂ MORENI

TOATE SONDELE AU REINTRAT ÎN CIRCUITUL PRODUCTIV

Sîntem în perimetrul de lucru al brigăzii I Filipeşti-Schela de Producţie Petrolieră Moreni. Pe drumul ce şerpuieşte printre sonde e linişte, cerul e senin, albastru, pămîntul miroase a reavăn încît cu greu poţi să accepţi, că natura asta darnică a putut fi cu puţin timp în urmă atît de aspră.

Ajungem împreună cu Vasile Micu, preşedintele sindicatului, la sonda 986 MP* — unde era să se producă erupţia.

— O erupţie am văzut numai în filme ...

— In primul moment, cînd sonda a perfo­rat şi a început să sufle pe o rază de 50 de metri, s-au speriat şi ei, sondori cu multă experienţă. Erupţia putea să se producă dintr-un moment în altul. Un ventil nu fusese complet închis, gazele ieşeau din zăcămînt cu presiune. Săreau scîntei. Sonda era in pericol.

— Totul a fost adus la normal în mai puţin de 4 ore. Pămîntul ăsta care ne chinuie, lucrăm pe o zonă dificilă ca presiune, ne poate face oricînd o asemenea „surpriză“. Ne-am adunat puterile şi am salvat sonda — „povesteşte “ destins maistrul Ion Bănaru.

Pentru a salva sonda şi a aduce totul la normal, au lucrat în noaptea aceea cu vînt şi ger oamenii din formaţiile sondorilor şefi Mircea Ionescu şi Ion Ciuşdel, sub îndrumarea directă a inginerului Constantin Bunea, directorul tehnic al schelei şi a inginerului Mihai Iorgandopol.

Cei cu care vorbesc despre „eveniment“, reproduc cu fidelitate cum s-a lucrat, ei despre ei au puţine cuvinte de spus. Emoţiile, tensiunea, greul, fac meseria asta „bărbătească“, cum spunea, cinstit, curat, sudorul Călin Gheorghe.

Privindu-le mîinile asprite de sare şi ger, am înţeles mai mult decît din puţinele şi modestele lor cuvinte că eforturile de a scoate din adîncul pămîntului cît mai mult ţiţei fac parte din confruntările prin care petroliştii îşi fac, zi sau noapte, fără preget, datoria.

In ianuarie, din cauza zăpezilor şi gerurilor puternice au fost, realmente, scoase din circuitul productiv al schelei 173 sonde. Deficitul : minus 300 tone ţiţei zilnic. In etapa a doua, după 10 februarie, rămăseseră neintrate în funcţiune 77 de sonde izolate şi slab productive. Actualmente se lucra intens pentru recuperarea ultimelor 11 sonde afectate de intemperii. La sondele 374 L** şi 156 L*** se făceau operaţii de curăţire. Sonda 653 L**** necesita o nouă frezare, iar la sonda 307 CM se făceau adiţionări. Pentru toate cele 11 sonde s-au întocmit programe cu măsuri ferme ce vizează recuperarea tuturor sondelor slabe şi inactive, prin care se mai pierd „la zi“ 8,5 tone ţiţei. Dincolo de măsuri (bune şi prompte) faptele oamenilor stau mărturie a eforturilor susţinute de a reda circuitului productiv fiecare sondă, de a creşte gradul de utilizare a întregului fond existent, pentru optimizarea regimului tehnologic de funcţionare a acestora.

„Sonda 396*****, Dealul Batrîn, are un debit mare. O singură zi înseamnă 345—350 tone ţiţei, minus sau plus in productia fizica a schelei. Iată de ce, înlocuirea echipamentelor de fund am făcut-o intr-o singură zi in loc de două, cum se face de regula. Acum, cind ni se cere un efort maxim, nu putem pierde nici o tonă de ţiţei“, arata Ion Vladoiu, sondor şef.

Acţionind în spiritul programului privind realizarea planului la producţia de ţiţei pe anul 1985, la Schela Moreni s-a intervenit prompt, energic, s-a lucrat şi se lucrează cu răspundere muncitorească.

Aşa cum relatau sondorii fruntaşi Gheorghe Radu, Gheorghe Perişan, sondorul şef Ion Petre şi alţii, pentru reducercea timpului, şi implicit a pierderilor de ţiţei datorate intervenţiilor, la 80 sonde se introduc pompe cu cilindru lung şi piston mecanizat, a început executarea celor 60 retrageri şi adiţionări, la strate superioare productive, se extinde injecţia cu aburi în sectoarele Cricov şi Tuicani.

— Comitetul sindicatului, preciza Vasile Micu, — a pus un deosebit accent pe mobilizarea grupelor sindicale la întărirea ordinii şi disciplinei, pe generalizarea iniţiativei muncitoreşti : „Fiecare sondă exploatată la parametri maximi“, pe aplicarea propunerilor făcute în adunarea de dare de seamă anuală a sindicatului şi a programului de măsuri geologo-tehnologice aprobat de consiliul oamenilor muncii. De la 1 ianuarie pînă în prezent am aplicat astfel 326 măsuri, care ne-au asigurat un plus de 13 000 tone ţiţei ; în primele 10 zile din luna martie am aplicat 82 măsuri prin care am sporit producţia fizică cu 2 250 tone ţiţei.

Sînt fapte prin care petroliştii dintr-un tradiţional oraş al aurului negru, descoperă zilnic resursele subpămîntului şi, totodată, luminile din înaltul unei vocaţii aspre, tenace, bărbăteşti, ce a unit prin istorie petroliştii intr-un puternic detaşament muncitoresc.

Paula IORDACHE''

*Sonda nr. 986 MP Cervenia Filipesti a fost sapata in anul 1982 la o adancime de 1605,5 metri.

**Sonda nr. 374 L Moreni Sud a fost sapata in anul 1979 la o adancime de 330 metri.

***Sonda nr. 156 L Moreni Sud a fost sapata in anul 1980 la o adancime de 300 metri.

****Sonda nr. 307 CRM Moreni Sud a fost sapata in anul 1930 la o adancime de 1618 metri.

*****Sonda nr. 396 MP Viforata a fost sapata in anul 1983 la o adancime de 1460 metri.

Eruptia sondei nr. 572 MP Caragiale

''Scînteia Tineretului, ianuarie 1983, Anul 39, 1983-01-05,  nr. 10452

Oamenii sondelor

Lumea petrolului nu e atît de spectaculoasă, pe cît e de dură. Fascinaţia ei stă în adîncuri, acolo unde nu se vede nimic. La suprafaţă sînt noroiul şi frigul, şi mizeria, şi soarele, şi cîmpia, şi dealul, şi zilele fierbinţi, şi nopţile pierdute şi adesea pericolul. Mai aproape sau mai departe de suprafaţă, petrolul se oferă greu, cu chin, pe dibuite. Pămîntul se acoperă cu falii de mistere, iar omul, scormonitorul, îi caută in adîncuri, îl ascultă şi-l fură. Omul domoleşte puterea pămintului, iar petrolul, sursă primordială de energie, de lumină, de căldură şi de hrană, nu se lasă uşor supus şi se ascunde şi migrează sau erupe în duşmănie şi atunci face prăpăd şi nu mai poate fi potolit. Dar prea ne-am obişnuit cu petrol ca să putem renunţa dintr-o dată la el şi-l căutăm cu disperare, îl aducem la suprafaţă.

MICĂ LECŢIE DE TEHNOLOGIE

Totul pare foarte simplu. Mergi la staţia de benzină, acţionezi pompa şi rezervorul se umple. Te urci la volan şi porneşti. Uneori, mergind pe şosea zăreşti niste sonde. Sînt atit de banale, atît de intrate in peisaj că nici nu le mai bagi în seamă. Toţi avem impresia că ştim ce este o sondă, doar se vede, e la suprafaţă, nu-i aşa ? Ei bine, nu-i aşa. Ceea ce se vede e doar schela, sonda e în miezul pămîntului, este însăşi gaura, restul sînt accesorii. Cum se naşte o sondă ? Se sapă un canal, în funcţie de formaţiile geologice. Pe măsură ce se forează, se introduce un fluid cu densitate mare, în aşa fel ca pereţii găurii să nu se strîngă. Apoi, se introduc tuburi sau burlane metalice care se cimentează la exterior. In dreptul stratului considerat productiv, burlanul se perforează. Dacă petrolul e leneş şi nu iese singur se introduce fluidul de extracţie sau aburi sub presiune care au rolul să-l împingă la suprafaţă. Dar petrolul e şi capricios, trebuie in permanenţă supravegheat, azi iese, mîine nu iese, poimîine erupe. Ceea ce vedem, noi este turla sondei care ajunge la înălţimi considerabile, pină la 60 de metri. Tot la suprafaţă se află întreaga instalaţie de pompare, burlanul lubricator, capetele de erupţie, prevenitoarele, robineţi, supape, etc.

RADIOGRAFIA UNUI INCIDENT

Directorul tehnic al Schelei de extracţie Moreni, inginerul lorgandopol E., are peste douăzeci de ani de experienţă în domeniul petrolului. E un om blajin, calm, de o modestie rar întilnită. Vorbeşte despre sonde, despre tehnici, despre oameni, despre locuri, numai despre el nu ne spune nimic. Aflăm că a suferit o grea pierdere familială, irecuperabilă şi ne exprimăm pe această cale regretul. In ceea ce priveşte detaliile tehnice ne năuceşte. Totul s-a intimplat la Sonda 572 acum, de curînd, în toamnă. Sonda respectivă încă n-a intrat în exploatare, este o sondă de adîncime mare. După calcule şi măsurători stratigrafice, bănuiam că există petrol la peste 2 000 de metri. Drept care am perforat coloana de burlan intre 2 437 şi 2 420 metri. In 17 metri folosim trei aparate de perforare. La prima perforare nu s-a intimplat nimic, nici la a doua, de abia la ultima perforare fluidul de foraj a început să fugă in formaţie, practic se vedea cum scade coloana. Să reţinem că lichidul folosit avea o densitate mare de 2,2 tocmai pentru a înlătura orice risc. La ultimul strat care ori era gol ori avea o densitate redusă, lichidul de foraj se strecoară în el, producindu-se o decompresiune. Observînd amănuntul, ne-am grăbit să extragem perforatorul cu cablu, închizind parţial sonda. N-am mai apucat, stratul de dedesubt, avind o densitate mare, a început să debiteze cu o presiune de 300 atm., ieşind la suprafaţă o coloană de marnă şi gaze de vreo 60 de metri. Pericolul era iminent, trebuia neapărat să închidem sonda şi pină la urmă am reuşit. Aici inginerul lorgandopol se poticneşte şi tace. Nu ne spune de consecinţele incalculabile dacă nu s-ar fi închis sonda, de faptul că operaţia era dificilă şi riscantă, de faptul că a participat şi el umăr la umăr de ceilalţi oameni, prăpădindu-şi hainele şi punindu-şi in pericol viaţa. Categoric, cu modestie nu se pot face reportaje.

Oamenii sondelor
Fotograf Gheorghe Cucu

SCAPA SONDA !

Muncitorul Ghergiaş Gh. are numai 37 de ani, dar vântul, frigul şi poate gazele i-au săpat adînci tranşee pe faţă. Lucrează la întreţinere, fiind petrolist cu state vechi. Are aceeaşi discreţie şi modestie ale petroliştilor şi cu greu îl convingem să ne spună ceva : Eu nu lucrez la 572, ci la o sondă apropiată, eram cu un coleg Roncea şi au trimis după mine. Să ştii că oamenii au scăpat sonda ! M-am gîndit şi am alergat şi eu să dau o mînă de ajutor. Pe la vreo doi kilometri am auzit vuietul jetului ca o sirenă. Tine geanta ! i-am spus lui Roncea şi am luat-o la fugă. Oamenii erau tineri şi nu se întîmplă in fiecare zi aşa ceva, nu mai văzuseră, s-au speriat, priveau neputincioşi, doar Bănaru, maistrul, el voia să facă ceva, el e mai bătrîn, dar era singur. Macaraua juca ca o minge de ping-pong, nu puteam să asigurăm sonda, deoarece presiunea azvîrlise tubingul, am încercat să închid prevenitorul manual, dar mi-a fost imposibil din cauza presiunii. Vroiam să întreb unde au umblat, dar nu se auzea nimic din cauza zgomotului, intr-o jumătate de oră marna ajunsese pină la genunchi de nu te puteai mişca, din trepidaţie exista pericolul să fugă tubingul, plus focul, focul nu-l mai putea domoli nimeni. Şi am sărit eu şi cu Bănaru să ridicăm pompa, are peste 200 de kilograme si atunci au sărit şi băieţii, venise şi directorul şi pompa era mai grea din cauza noroiului. Nu pornea, căci motorina era îmbibată cu marnă şi înfundase supapele, am început s-o manevrăm manual. N-a durat mult, cam o oră şi jumătate, dar am reuşit să închidem sonda. Da, ma simţeam puţin emoţionat şi obosit, dar nu munca fizică m-a obosit, ci spaima, spaima că dacă scapă sonda şi ia foc nu mai poţi s-o domoleşti. N-am făcut mare lucru, am ridicat un pic moralul oamenilor. Dacă scăpa sonda ? E ca şi cum aş pierde copilul meu, căci pîinea mea e petrolul...

IULIAN COSTANDACHE.''

Locatie sonda nr. 572 MP Caragiale : 44.89914144,25.67251114

Sonda de explorare preliminara nr. 572 MP Caragiale a fost sapata in perioda 18 August 1981 – 14 Iulie 1982, pana la adancimea de 2887 metri, pe zacamantul commercial Bucsani-Comisani, de pe raza UAT I.L. Caragiale, in scopul cercetarii miocenului inferior. Dupa ce s-a efectuat oglinda de ciment la adancimea de 2499 metri, pe data de 25 Octombrie 1982, s-a perforat coloana de burlane ɸ 5’’, cu dispozitiv cu jet ɸ 80mm ( 17 m x 12 jeturi/metru liniar adica 204 jeturi in total), in retragere la Miocen pe intervalul 2437-2420 m. In timpul extragerii ultimului tronson de pusca, sonda a inceput sa manifeste aruncand bucati de gresie, marna compacta, fragmente metalice, gaze si putin condens. S-au schimbat legaturile de la prevenitor de la inchidere pe total la inchidere pe partial si s-au introdus 39 metri de tubing ɸ 2 7/8’’ cu sabot ɸ 2 7/8’’. Sonda a inceput sa erupa violent aruncand afara tubingul din sonda. S-a reusit cu mare greutate inchiderea pe total a prevenitorului din cauza viiturilor puternice de marna. Dupa o ora de eruptie libera sonda a fost inchisa iar la 3 ore de la inchidere presiunea crescuse la 160 bari. In perioada urmatoare s-a incercat omorarea sondei cu noroi de densitate 2200 kg/m³, iar dupa pauzele respective de lubricare la scurgerea coloanei iesea noroi cu densitate de 1800 kg/m³. S-au pierdut în strat aproximativ 8 m³ noroi de foraj. Sonda a fost inchisa si tinuta sub supraveghere , constatandu-se o crestere treptata a presiunii pana la un maxim de 340 de bari la coloana si 90 de bari intre coloane. Sonda a ramas inchisa si sub supraveghere pana in data de 6 Iulie 1993 cand la o presiune de 0 bar la coloana si 45 bar intre coloanele de 5 1/2’’ si 9 5/8’’ se intervine la sonda. Se introduce la put 1000 litri apa sarata, se gaseste pod la control tehnologic la 104 metri si se efectueaza proba de etansare cap coloana la 230 bar – tine. Doi ani mai tarziu se gaseste pod la 164 metri iar in 1996 la 142 de metri presiuniile fiind de 50 de bari atat la coloana cat si intre coloane ( comunicatie evidenta ). Se incearca in toamna anului 1996 revenirea la Miocen prin deblocare prin spalare si frezare cu tubing flexibil insa nu se avanseaza mai jos de 191 metri de unde iese pilitura de fier. Se considera evidenta deteriorarea grava a coloanei in timpul perforarii. Probarea statului nu se mai poate efectua in conditiile existentei unor puternice viituri de marna ca urmare a spargerii coloanei. Se decide trecerea la categoria sonda abandonabila din teste de productie fara recuperare de coloana.

Prima sonda din Moreni - 2

Adeverul, Februarie 1923

Cine a descoperit regiunea petrolifera Moreni ?

Comentand accidentul ce s'a produs la sonda societăţei ’’Sospiro’’ din Vârful Drăgăncasa, cu care ocaziune am numit pe bătrânul domn Raky, unul din descoperitorii regiunii Moreni, — primim de la d-l C. R. Mircea, unul din cel mal distinşi ingineri ai noştri, următoarea scrisoare, căreia îi facem cu plăcere loc:

Afirmatiunea d-voastra cu privire la descoperirea regiunei petrolifere Moreni, mă obliga sa ies din tacerea voita ce pastrez de ceva timp in tot ce priveste industria petrolului, spre a rectifica un punct, pe care adevărul şi demnitatea corpului de ingineri români, îmi impune să-l relevez.

Prima sonda din Moreni a fost pusa de mine. Eram sef al Serviciului Minelor in Ministerul de Domenii ( nu se crease inca Ministerul Industriei ), cand d-l Hector Economos a venit la mine in toamna anului 1903 si mi-a dat insarcinarea sa-i fixez punctul unde d-sa voia sa pue o sonda pe concesiunile sale din Moreni. D-sa mi-a spus ca pleaca la Paris, ca ma lasa sa fac cum voiu crede si ca a dat ordin d-lui inginer Rucani sa pue sonda acolo unde voi indica eu.

In adevar, am fixat locul in crangul din Valea Cricovului, d-l Rucani a si inceput saparea, sonda era gata rasbita la 1 August 1904, la adancimea de 273 metri, zi in care am demisionat din serviciul statului si am luat directia societatei ‘’Campina-Moreni’’. A doua zi la 2 August, sonda facea eruptie. Eruptiile au durat fara incetare timp de un an de zile.

Cand d-l Racky a intrat impreuna cu directorul Lange al Bancei Schafhausche-Bank Verein in Consiliul societatei Campina-Moreni, bogatia acestei regiuni era deja probata iar proba se facuse dupa studiile si sub conducerea technica a subsemnatului.

Datoresc aceste explicari, pana vor veni si altele, asupra industriei petrolului in Romania, a careia desvoltare, sunt mandru sa afirm, se datoreaza muncei, priceperei si increderei elementului technic romanesc in bogatiile miniere ale tarei.

Multumindu-va, va rog sa primiti distinsele mele salutari.

Inginer C.R. Mircea 

Sonda 1 AR Moreni Sud sapata in 1904 la 237 metri

Partea 1https://furcuta.blogspot.com/2021/05/the-first-oil-well-spud-at-moreni.html