Oil well No. 1 RA Moreni Nord in eruption

Trying to stop the free eruption.

Moreni, interwar

AI colorized

Arnold Heim photos - Saros

ETH-Bibliothek Zürich Bildarchiv  

Fotograf Heim Arnold 

Gas fountain Saros

ETH-Bibliothek Zürich Bildarchiv  

Fotograf Heim Arnold 

Gas well Saros

Arnold Heim photos - Bazna

ETH-Bibliothek Zürich Bildarchiv

Fotograf Heim Arnold

Bazna gas, 01.09.1926

Aprinderea sondei nr. 26 M AR Moreni Sud

Universul, Anul XXVI.-No.211.-Dumineca 3 August 1908

Sonda No. 26 din Moreni

Un fenomen geologic

Am arătat la timp împrejurările în cari s’a aprins sonda No. 26 a soc. Regatul Român din Moreni, de curând răzbită, cari avea o nemaipomenită emanaţiune de gaze.

După 3 luni de săpat, ajungând la o adâncime de 237 metri, sonda a început să scoată gaze, amestecate cu nisip şi păcură pulverizată, cari se ridicau cu o furie de nedescris ajungând până la o înălţime de 200 metri.

Corpul sondei a fost aruncat în aer şi împrăştiat în bucăţi apoi pe apa Cricovului.

Un mare burghiu de fer, de 8 metri lungime, cântărind 800 kgr. introdus în gura sondei spre a lovi stratul de nisip care împiedică eşirea pacurei din pământ, a fost aruncată in aer la 150 metri. Nici o gură de tun nu putea să arunce in sus cu atâta putere, o aşa de mare bucată de fier !

Gazele cu nisip şi păcură ajungând la atâta înălţime, se atingeau de norii groşi cari acopereau localitatea Morenilor, în timp de ploaie.

Intr’una din zile, trăsnetul atras de emanatiunile de gaze, lovi în coloana de gaze ce se formase pe locul unde era corpul sondei, şi produse o explozie nemaipomenită. Intreaga localitate fu sguduită teribil. Oamenii eşiră speriaţi de prin case, crezând că a sosit sfârşitul lumei.

In aceste împrejurări s’a aprins şi a ars sonda No. 26, timp, de 6 zile.

Stingerea s’a făcut cu mari greutăţi şi după sforţări uriaşe.

Explicaţia gravurei

Cele două fotografii din fruntea ziarului, înfăţişează sonda No. 26 în flăcări. Prima, arată sonda la începutul incendiului, ziua. Focul eşia din gura sondei şi se pierdea în aer ca o coloană de foc.

Al doilea clişeu, e o adevărată gură de vulcan.

Corpul sondei a dispărut.

In jurul gurei, sonda varsă nisip care se depune, formând un mare depozit.

Noaptea se făcea atâta lumina, încât se puteau scoate  cele mai frumoase fotografii. Lumina se vedea tocmai de la Braşov !

Un asemenea fenomen nu s’a mai văzut până acum in regiunile de petrol ale ţarei noastre. In timpul incendiului sondei, se adunase în Moreni petrolişti din toate unghiurile ţarei, spre a vedea minunea sondei No. 26.

Ce zic geologii

Această sondă, ne afirmă specialiştii, a avut cea mai mare erupţie de gaze la noi. Până acum, sonda No. 26 făcea obiectul discuţiunilor între geologi: se credea in general ca regiunea păcurei in Moreni se întinde spre Sud, adică in spre Stavropoleos, unde se găsesc sondele mari cari au făcut gloria Morenilor.

Totuşi, erupţiunea sondei a dovedit că bazenul de păcură se întinde la vale, pe şesul cuprins intre cele două dealuri.

Gazele eşind cu atâta furie, antrenează păcura şi o face să isbucnească de la sine, fără nici o intervenţiune.

Terenul cuprins in această regiune, face parte din moşia statului Moreni a cărei valoare devine incalculabilă.

Când statul ar vinde aceste terenuri, ar putea câştiga multe milioane din producţiunea sondelor.

In scurt timp, petrolul va ajunge una din marile bogăţii ale ţării, cind Statul va începe exploatarea bogatelor sale terenuri petrolifere.

Sonda in prezent

Astăzi, după ce incendiul a fost stins, sonda rămâne un fenomen, de cea mai mare curiozitate pentru specialişti.

Corpul sondei a fost reconstruit.

De asupra gurei sondei s’a instalat un mare acoperiş, numit cloşe, în formă de clopot, unde se opresc păcura şi gazele.

Din această cloşă cade păcură în formă de ploaie şi se adună intr’un rezervoriu de jur împrejurul gurei, de unde apoi se scurge în marile rezervoare, cu capacitate de mii vagoane.

Se calculează ca Ia 3 vagoana în 24 ore, adică vr’o 1500 Iei.

In scurt, timp după ce se va curăţi nisipul şi se va ajunge la bazenul cel mare, această sondă va da un debit considerabil. Se crede că va fi cea mai mare sondă din ţară.

Am văzut zilele trecute sonda; seamănă cu coşul unei uzine când ard cuptoarele. Un fum negru izbucneşte necontenit şi se ridică în aer. In jurul sondei plouă cu păcură.

Măsuri de precauţiune

D. inginer Brăescu, şeful regiunei miniere, a fost în ziua de 30 Iulie c. din nou în localitate. D-sa a luat măsuri ca în caz de ploaie, când tot d’auna ploile fiind însoţite de manifestaţiuni electrice, lucrătorii să fie izolaţi şi să înceteze lucrul, spre a se cruţa vieţi omeneşti. Administratorul soc. „Regatul Român“ din localitate, d. Gh. Iosif a dispus în tocmai după recomandaţia d-lui inginer.

Sondele din Moreni fac ca ploile sa îngrozească întreaga populaţiune de lucrători şi ingineri. De câte ori plouă şi tună, pericolul este aproape inevitabil. Şi plouă din nefericire, foarte regulat. Inginerul a luat măsuri pe de altă parte de a se capta gazele, transportându-le prin conducte la cuptoare spre a le întrebuinţa la ardere, în loc de ori-ce alt combustibil. Intr’adevăr, aceste gaza ard în modul cel mai perfect în cuptoare, producând mari calorii de căldură. Se realizează astfel o mare economie la arderea combustibilului şi în acelaşi timp se înlătură pericolul unor noui incendiuri.

Adevarate mine de aur !

Sondele de petrol sunt adevărate mine de aur, cari au dat până acum bogăţii de milioane.

Privind o sondă din acestea, exclami cu drept cuvînt: iată un mare coş care plouă cu aur !

Cea maî bogată sondă cunoscută până acum, este sonda din Bacu (Rusia). Această sondă a dat 18.000 vagoane, şi continuă a. da multe vagoane de păcură pe zi. S’a evaluat la 5 milioane lei producţiunea acestei sonde până în prezent.

Ca bogăţie de producţiune mai este sonda No. 1 din Moreni, aparţinând soc. „Regatul Român“; a dat până acum în timp de 4 ani, 11.000 vagoane şi de şi bătrână şi înegrită, ca un fund de căldare, scoate încă 5—6 vagoane pe zi.

Aceste sonde produc fără să necesite nici o cheltuială de întreţinere.

Nu trebue nici mecanic, nici motor ; ele funcţionează absolut singure şi cer numai rezervoare pentru îmagazinat păcura şi conducta pentru transportul ei la gări.

Starea spiritelor în Moreni

Oamenii din Moreni s’au îmbogăţit în cea mai mare parte de pe urma petrolului. Preţurile cu cari se, vând terenurile se ridică la sume fabuloase, în afară de redevenţa asupra producţiunei, la care concedenţii îşi rezervă dreptul. Cei mai mulţi locuitori, în afară de cei cari lucrează la sonde, nu se ocupă de cât de afaceri petrolifere.

Luând parte pe la consolidări, au învăţat de la avocaţi toate mijloacele de a se înşela unii pe alţii; „teoria propietăţei aparente“ a avut rezultate dezastruoase pentru locuitori, dându-le calea de a se înşela unii pe alţii. Samsarii mişună ca viermii prin localităţile petrolifere şi pun la cale tot felul de combinaţii, cari nu le profită de cât lor. Mulţi oameni sunt împinşi să cumpere terenuri neexistente şi cum locuitorii iau parte cu toţii la afaceri, greu poate cineva sa se pună la adăpostul fraudelor. Primarul, notarul şi toţi ceilalţi mici dregători, sunt o apă cu locuitorii, mai mult chiar, iau parte la consolidări în paguba celor interesaţi şi une-ori chiar în contra Stalului.

Din această cauză a fost destituit primarul Teodorescu din Ţintea, primarul Stătescu din Moreni şi mulţi alţii.

E nevoe de măsuri urgente şi de o administraţie energică şi vigilentă, care să curăţe regiunile petrolifere de aceşti indivizi, periculoşi agenţi de fraude. Ar trebui de asemeni să se ia măsuri contra ţăranilor cari pun la cale afaceri de acest soiu în unire cu samsarii.

Marin.

Sonda nr. 26 M AR Moreni Sud a fost sapata in anul 1908 la adancimea de 272 m

Fara şovaire

Flacăra, iulie-noiembrie 19.07.1958 (Anul 7, nr. 27-47)

Fara şovaire

Inelele din par şi privirea luminoasă strecurată printre genele altădată lungi (acum arse de flacără) nu-i creionează nici pe departe portretul. Nimeni n-ar bănui ce se ascunde îndărătul lor. Ţi se pare că-i un tînăr obişnuit. De l-ai întîlni pe stradă sau la cinema, sau poate în tribuna vreunui stadion, memoria i-ar acorda - indiferentă - doar clipa.

Chipul lui adevărat este altul...

Nici în albumul vieţii n-o să-i găseşti imagini care să alunge banalul. Anii se rinduiesc simpli, cuminţi ; din toamna lui 1934 şi pînă-n toamna lui 1957, nimic nu infioară caligrafia ordonată de pe filele zilelor. Ciţi ca el n-au aceeaşi poveste ? S-a născut într-un sat de prin părţile Ploieştilor. Părinţii lui argăţeau la moşieri. Vara, cîmpul era verde şi soarele strălucitor. Iarna, cînd bătea crivăţul, era frig, urît şi pustiu. Un sat oarecare, plantat pe culmea unei măguri, cu orizontul atît de mare şi totuşi atît de mic ; aici a trăit 15 ani. Vara la coasă, iarna la pădure, primăvara şi toamna petrecind cu ochi duşi (dar fără visuri mai aprinse, ca la alţii de vîrsta lui) zborul spre apus şi spre răsărit al cocorilor. In 1949 s-a înscris la şcoala medie tehnică de petrol din Ploieşti. A absolvit-o în 1953, cu note mulţumitoare. Cîtiva ani a lucrat apoi prin schelele Prahovei, tăcut, neobservat, accesoriu viu şi conştiincios al sondelor înalte si subţiri, ca nişte vagi triunghiuri negre, retezate la vîrf. In toamna lui 1957 a fost mutat la Craiova, la noile zăcăminte de gaz metan (eveniment ce nu i-a colorat obrazul cu entuziasm, dar nici cu regrete) si albumul vieţii lui s-a îmbogăţit cu o filă în care s-a schimbat numai decorul, nu şi caligrafia simplă, ordonată, liniară. Aceasta e viaţa prietenului nostru...

Totul s-a întîmplat într-o noapte.

Atunci — şi numai pentru citeva ore —  a tîşnit prin aparenta plată adevăratul său chip, adevărata sa fire. Viata i-a deschis o perspectivă nouă. Şi in sufletul lui a fulgerat deodată eroul.

Avea 23 de ani. Şi fusese numit, din lipsă de cadre, brigadier peste citeva sonde.

Fusese o zi oarecare. După-amiază plouase. Prietenul nostru muncise din greu. Hainele atîrnau pe el grele ca plumbul. Ii Intrase mîlul şi pe sub cămaşă, şi-n cizme, si rămăsese pe palme, sub unghii. Cu mîini ca astea, nici nu-ţi vine să-ti ştergi fata de sudoare... Ploaia a contenit în amurg. In cîmpia cu verdele melancolic, ca un abur, al asfinţitului istovit şi apos, doar sondele — noile sonde — sclipeau şi duduiau puternic, stringînd în ele toată viata din jur ; sclipitoare şi puternice, păreau mirifice coloane de legendă, legătura cimpiei cu cerul... Privindu-le, pe faţa prietenului nostru nu s-a clintit nici un muşchi. Le-a privit doar o clipă, apoi s-a indreptat cu paşi greoi spre barăci. Nu se gîndea la nimic. Avea o singură dorinţă : să se spele şi să doarmă. Să doarma adinc.

Fusese o zi oarecare. O zi. de muncă, la fel ca multe altele.

S-a trîntit pe pat cu un oftat de uşurare. După citeva clipe, respira egal, regulat.

★

In miez de noapte, cîmpia fremăta monoton. Luminile sondelor pictau fulgi albi, nemişcaţi, intre cerul tăcut şi pămîntul răscolit de vuietul înfundat al sfredelelor de otel. Aproape, oraşul dormea... Şi deodată izbucni incendiul.

O ciupercă de foc ţişni spre cer, pînă la 20—30 metri deasupra unei sonde de explorare, lăţindu-şi peste cîmp, peste oameni, înspăimintătoarea corolă de pulbere roşie. Cerul tot se aprinse ; pămîntul se umplu de vuiete tari. Alarmă ! Stratul de metan pe care îl căutau erupsese năprasnic şi neprevăzut, de la numai 200 de metri adîncime. Şi se aprinsese. Orbit de incendiu, înnebunit de zgomote, de dogoare, de groază, omul de pe podul sondei imbrăţişă ca pe o fiinţă vie prăjina de foraj — tot ce-i rămăsese pe lume — şi se lăsă să alunece pe ea cu toată viteza. O clipă de întîrziere i-ar fi fost fatală.

Sonda rămăsese singură...

Un balaur din gura căruia ţîşneau sute de şerpi de foc. Şi-n jurul şerpilor de foc alunecau, nevăzuţi, şerpi de dogoare : aerul cald de sute de grade. Cîmpia, şi cerul, şi noaptea erau toate o rană. Apoi începură să se audă strigăte, huruitul maşinilor de pompieri (oraşul se trezise de la prima scinteie) şi sute de oameni se repeziră, cu găleţi, cu furtunuri, cu lopeţi, să stăvilească alunecarea nimicitoare, spre sondele vecine, a limbilor de foc. Sonda de explorare râmînea mai departe singură. Atunci apăru prietenul nostru. Era încă buimac de somn. Stătu o clipă, încremenit, în faţa flăcărilor. Imprejurul lui, oamenii treceau în goană, abia zăriţi prin noapte şi fum ; se auzeau strigăte, huruit de maşini... In clipa următoare, se trezi.

Nimeni nu-şi aminteşte cum s-a întîmplat,

Nimeni nu-şi aminteşte cum a ajuns acolo.

Citeva minute mai tirziu l-au văzut apărînd şi dispărind, cite o clipă, sub mantia stacojiu-fluturătoare a monstrului.

Cînd îşi îmbrăcase costumul de azbest ?

Cind îşi pusese casca ?

Şi ce voia ?

Au înţeles îndată. Strigătele au murit pe buze. Tânărul brigadier voia să salveze tot ce se mai putea salva din instalaţiile sondei, Şi, pentru asta, trebuia să demonteze sute şi sute de şuruburi, încet, răbdător, calm, printre şerpii îngrozitori ai focului şi dogoarei. Oamenii s-au privit înmărmuriţi, pe urmă au privit înmărmuriţi intr-acolo. Lumina incendiului releva pînă la evidentă cele mai mici amănunte. Iată-l la o jumătate de pas de flăcări. Dar răsuflarea şerpilor îl plesneşte peste obraz, brusc, fierbinte, brutal. Se clatină. Işi fereşte ochii cu palma, ca un orb, şi cu mina liberă bijbîie după şuruburi. A desfăcut unul... încă unul... Cit a trecut ? Un veac ? O clipă ? Furtunurile pompierilor îl aţintesc cu trombe de apă, reci (spatele i-a îngheţat), dar căldura sufocantă din faţa lui n-o poate nimeni şi nimic stăvili. A mai scos un şurub... Şi încă unul... Flacăra creşte ; pământul bubuie са la o vînzolire a munţilor din adinc ; şi gazul a smuls o piesă metalică, zvîrlind-o în sus ca pe o pietricică ; şi piesa cade, izbindu-i greu marginea căştii. Se clatină de citeva ori, bate aerul cu braţele ca un înecat, dar in ultima clipă se încleştează cu mîinile de un alt şurub.

Ceasul de abanos al nopţii bătea rar, dureros de rar ; pe cîmpia scrumită clipele se tîrau de plumb. Dacă mulţimii incremenite i s-a părut o veşnicie răstimpul pînă la înflorirea zilei, ce-o fi simţit oare tinărul care l-a măsurat in căldura de iad, in truda de iad, cu fiecare fibră a trupului arzîndu-i ca o rană vie ? Iată-l, apărând şi dispărind iarăşi sub mantia monstrului...

Prietenul nostru a  muncit aşa douăsprezece ore (da, nu-i greşit, douăsprezece ore !) şi, in afară de scheletul sondei, care fusese pierdut din primele minute ale incendiului, a salvat toată instalaţia. Adică multe sute de mii de lei.

S-a trezit din somn a doua zi către seara şi a sărit ca ars : Dumnezeule, cit intîrziase de la lucru ! Prietenii l-au obligat să se culce la loc.

— Spune-mi — l-a întrebat într-un tirziu cineva — nu ti-a fost frică ?

— Ba da.

— Atunci, de се-ai făcut-o ?

A dat din umeri. Nu ştia ? Cel mult nu ştia s-o explice. Dar lucrurile se explicau prin tot ce se intîmplase cu viaţa lui în ultimii ani — în anii aceştia aparent atît de obişnuiţi ; tot ce învăţase de la muncitori, de la comunişti, din ziare, din educaţia pe care i-o dăduse organizaţia de U.T.M. îl făcuse conştient de un lucru : că sonda aceea e a lui !

Cu Anghei Rătescu, şeful secţiei, şi sondoril Petre I. Florea,  inainte de inceperea lucrului

Brigadierul Radu A. Ion la lucru urcat pe turla unei sonde

Brigadierul Radu A. Ion la lucru in schela

Au trecut zilele. Prietenul nostru, brigadierul Radu A. Ion (căci aşa îl cheamă), munceşte mai departe la sondele din vecinătatea Craiovei. Se scoală la 6 şi munceşte tăcut, conştiincios, ca înfrăţit cu sondele înalte şi negre. Lună de lună, brigada lui îşi depăşeşte planul cu aceleaşi 10—12 procente. Nici o imagine care să alunge obişnuitul. Nimic nu infioară caligrafia ordonată a filelor din album. Are-n ochi acelaşi albastru luminos şi calm, de acuarelă ; doar genele ii sint pîrjolite puţin. Toţi o ştiu insă : chipul lui adevărat este altul ; şi viaţa lui — viata lui adevărată, viaţa lui pasională — e alta. Ele au fulgerat intr-o împrejurare deosebită, cind eroul nostru a trăit, în numai douăsprezece ore, mai frumos şi mai plin decît pot trăi o sută de oameni obişnuiţi, într-o sută de vieţi.

Flacara, 1983-02

Acest reportaj a apărut la 19 iulie 1958, in nr. 29 (165) al revistei „Flacăra“. Purta aceeaşi semnătură de autor pe care o veţi intilni dedesubtul acestor rinduri. Eroul luptei cu flăcările, tinărul brigadier petrolist Radu A. Ion, li se înfăţişase ca un ales exemplu al forţei şi abnegaţiei unei clase, al inaltei răspunderi cu care bravul detaşament al petroliştilor înţelegea să investească eforturi eroice — mergind, in cazul de faţă, pînă la riscul suprem — in opera păstrării ca pe ochii din cap şi a sporirii continue a avuţiilor acestui pămint. Detaşament care astăzi, răspunzind cu patriotica înflăcărare îndemnurilor adresate de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi-a făcut din lupta pentru independenţa energetică naţională o cauză sfintă şi neabătută.

Satisfacţia noastră, a cronicarilor unor astfel de fapte — de ieri sau de azi —, se implineşte şi din substanţa însăşi a acestor pilduitoare fapte, şi din destinul in timp al eroilor lor.

Tovarăşul Ion A. Radu, brigadierul anului ’58 este astăzi primul secretar al Comitetului judeţean Dolj al P.C.R.

ILIE PURCARU

100 years ago

The cover of the oil and gas magazine between 1962 and 1974

Incendiul sondei nr. 1 RA Aricesti din 1924

Adeverul, Ianuarie 1924

Erupţiune de gaz metan la Băicoi

Incendiul dela sonda Aricesti. - Focul luminieaza la 20 km. - Evacuarea satului

BĂICOIU. — In noaptea de Duminică 30 Decembrie, pe la orele 2, sonda No. 1 Ariceşti-Rahtivani, a societătii, „Româno-Americană“, a inceput a face puternice eruptiuni de gaze, aruncând în acelas timp bolovani la înălţimi colosale.

Pe la orele 9 jumătate dimineaţa, s’a produs un violent incendiu care continuă cu furie. In timpul nopţii, focul se vede sub forma unei coloane uriaşe şi localităţile dimprejur, până Ia o distanţă de vreo 20 de kilometri, sunt luminate ca în timpul zilei, iar violenţa erupţiunilor se aude Ia o distanţă de 30 kilometri.

Cu toate că nu există nici un pericol pentru comuna Ariceşti, majoritatea sătenilor şi-a părăsit casele, mutându-se în comuna Nedelea din apropiere.

Societatea „Româno-Americană“ a luat măsuri pentru stingerea incendiului.

Pagubele sunt incalculabile.

In schimb dezastrul e o dovadă puternică de bogăţia subsolului în gaz metan.

Argus, Ianuarie 1924

Sonda dela Ariceşti a fost stinsă

Incendiul care se declarase la sonda No. 1 Ariceşti-Rachtivani a soc. Româno-Americane a fost stins Luni d. a.

Spre seară erupţia de gaze naturale s’a repetat cu o presiune de 50 până la 60 atmosfere.

Intrucât se crede că in curând va avea loc o erupţie de petrol se fac pregattiri pentru captarea lui.

Sonda dela Ariceşti şi terenurile de gaz natural

După cum am arătat într’unul din numerile trecute sonda de gaze dela Ariceşti a societăţei „Româno-Americană“, a cărei erupţie a fost însoţită de un violent incendiu s’a stins alaltăeri.

Erupţia continuând în mod violent şi gazul venind cu o presiune de 60 atmosfere scânteile provocate prin frecarea pietrelor de scheletul sondei au provocat un nou incendiu, care s’a stins şi el, dela sine, eri.

Sonda continuă erupţia.

In privinţa aşa zisei „descoperiri“ a întinse terenuri de gaz natural la Ariceşti, trebue să arătăm că aceste terenuri erau cunoscute de mult, fiind studiate de geologii noştri şi precis determinate. Mai mult: mai înainte ca soc. „Româno Americană" să-şi aşeze sonda azi în erupţie pe aceste terenuri, ele au fost forate de soc. „Steaua Română“ care are deja în producţie regulată o sondă de gaz natural şi în curând aşteaptă producţia la altele.

Deci nu e vorba de nici o „descoperire“ ci de un fapt cunoscut de mult în lumea industrială şi ştiinţifică dela noi.

Locatie : 44.95319418,25.86628599

Sonda 1 RA Aricesti a fost sapata in anul 1923 la o adancime de 715 metri.

Medias field

Gas well at Medias. Interwar colorized photo.

Evolutia industriei petroliere

''Argus'', 1935

Situatia la 1910-Rafinajul-Perfectionarile tehnice-Sporirea productiei

Industria petroliferă a României, deşi cu rădăcini mai vechi în trecutul timpurilor, nu s'a putut afirma cu toată tăria, evidenţiind caracterul ei net de progres, decât din anul 1906. Perioada premergătoare anului 1857, de când încep înregistrările statistice în materie de producţie de ţiţei, a fost caracterizată printr'o extracţie de ţitei limitată la stricte nevoi domestice sau de medicină vulgară, Dela 1857 la 1896, când s‘a instalat prima sondă mecanică de către „Steaua Română”, exploatarea a evoluat încet, producţia atingând deabia în 1897 cifra de 110.000 tone, Cu 10 ani mai târziu, în 1906 cifra o găsim sporită la 887.100 tone.

1910

Cu anul 1910 şi fixarea în tară prin întreprinderi de prim ordin a noilor capitaluri însemnate, se deschide calea hotăratoare care îndrumează paşii tinerei noastre industrii către culmi nebănuite, dovedite în 1935 prin cifra impresionantă a exportului: 6.611.000 tone dintr’o producţie de ţiţei de 8.385.000 tone Pentru anul 1910, cifra extracţiei a arătat 1.355.407 tone şi exportul s’a cifrat la 586.000 tone. 

După 25 ani, în 1935, sporul producţiei arată un indice de 620 şi al exportului de 1280 faţă de anul 1910. 

Dacă progresele ar fi fost paralele în toate ramurile de activitate ale ţării, petrolul nu ar fi prezentat importanţa capitală, pe care o deţine astăzi.

Sondaj hidraulic efectuat la Pietrari in anul 1910

Sonda numarul 3 Doicesti* sapata in anul 1910 pe concesiunea C.M.Pleyte Mz

Din examinarea numai a acestor câtorva cifre se găseşte şi justificarea rolului de seamă atribuit industriei petrolifere, întrucât ea nu este chemată numai a satisface necesităţile ţării cu derivatele sale preţioase, ci contribuie cu toată greutatea celor aproape 8 jum. miliarde lei la asigurarea unei balanţe de plăţi active. Prin caracterul ei exportativ, întrucât 80 Ia suta din producţia rafinăriilor, se trimite în ţările consumatoare, petrolul şi-a câştigat acel loc, pe cari toate celelalte industrii şi agricultura laolaltă deabia îl pot ţine, întrucât valarea exportului petrolifer trece de jumătate din totalul general al tării. 

Când ne gândim că 25 de ani în urmă petrolul nu reprezenta pentru balanţa de export decât o modestă proporţie de 6 la sută din valoare şi 13 la sută din cantitate, ne dăm seama de marea schimbare produsă în structura economică a ţării .

Prin anul 1910 rezervele de petrol ale ţării erau evaluate de specialişti la cam 60 milioane tone, Realitatea este că s’au extras peste 91 milioane tone şt producţia pare a-şi menţine stabilitatea datorită noilor regiuni ce se descoperă şi cari împlinesc golurile lăsate prin epuizarea şantierelor mai vechi. 

Fie că rezervele actuale ale ţării vor fi suficiente pentru 10, 20, 30 sau mai mulţi ani, industria petroliferă, şi-a făcut întreaga datorie de a constitui un factor de real progres în afirmarea economică a ţării, în perioada grea lăsată de cicatricele răsboiului mondial.

Rasboiul

La retragerea trupelor în Moldova, industria petroliferă a fost distrusa pentru a nu cadea in mana inamicului. S’au deteriorat si astupat sondele, s’au defectat instalaţiile rafinăriilor şi s’a dat foc stocurilor. In Moldova şantierul „Stelei Române", printr'o exploatare intensivă a putut acoperi nevoile stricte ale armatei şi populaţiei.

Refacerea

Munca de refacere începută în 1918, a necesitat pricepere şi capital. Vechile întreprinderi au făcut apel la grupurile de capitalişti englezi, francezi, olandezi şi belgieni, iar noile formaţiuni din ţară dotate cu terenurile petrolifere ale statului, au format societăţi cu capital românesc. Datorită noilor investiţii, s’a putut desvolta neîncetat extracţia şi spori capacitatea rafinării lor, s'au construit altele noi şi amenajat moderne cele existente.

Perfecţionările tehnice

In şantiere au fost adaptate toate practicile din şantierele americane pentru a economisi cheltuielile de tubaj şi micşorarea duratei de foraj. Printre sondele cele mai adânci din lume am avut a nota pe aceia „Creditului Minier” din Chiţorani, care a atins adâncimea de 3.382 metri, faţă de 3.900 metri, cea mai mare adâncime mondială cunoscută. 

Prin carotaje electrice s’a stabilit un control absolut al stratelor parcurse în perioada forajelor, iar prin prospectări geofizice şi electrice, aplasamentul sondelor se face în condiţiuni optime.

Rafinajul 

In rafinării, instalaţiile de cracaj pentru obţinerea în mai mare măsură a benzinei şi acele de reformig pentru a obţine o benzină cu punct octanic ridicat, sunt progrese demne de remarcat, punând industria noastră alături de cea americană. In materie de uleiuri, prin prelucrarea lor în condiţii după ultimile cerinţi ale ştiinţei şi amestecurile cu uleiurile vegetale în proporţie echitabilă, s’au putut obţine rezultate excelente, chiar acolo unde se cere un ulei extrem de îngrijit (uleiul marin)

Folosirea gazelor

Din gazele obţinute în şantiere, gaze ce altă dată erau arse, se extrage gazolina în proporţie de 111 kgr. Ia 1000 metri cubi. Din totalul producţiei de gaze de 2 jum. miliarde metri cubi aproape două miliarde (84 la sută), s‘a degazolinat extrăsându-se 220.000 tone gazolină. Gazele degazolinate (sărace) ca şi cele nedegazolinate (bogate), folosesc la aprovizionarea oraşelor Ploeşti şi Câmpina, existând şi un proect pentru aducerea gazelor în Bucureşti. Preţul de revenire ar fi cam la o treime faţă de gazul de uzină, puterea calorifică fiind de 10 mii calorii pentru cele de sondă faţă de 5.000—6.000 ce degajă metrul cub din gazul de iluminat. De unde în anul 1910, gazele utilizate în schele deabia atingeau cifra de 69 milioane metri cubi, în 1935 se ajunge la folosirea a aproape 2 miliarde metri cubi, dintr’un debit de 2 jum. miliarde metri cubi. 

De puţini ani s'a început şi la noi punerea în consumaţie a gazelor lichefiate în tuburi, ce sunt puse la dispoziţia consumatorilor. Acestea sunt ultima expresie a practicei utilizării produselor petrolifere. La zeci şi sute de kilometri se poate avea lumină, căldură prin buteliile de gaz lichefiat, după modelul american sau cel din Franţa iar la noi Schelgas. In decurs de 25 ani, producţia de ţiţei a ţării a sporit de peste 6 ori. Dintre vechile schele Gura Ocniţei cu regiunile învecinate arată un spor de peste 2 jum. milioane tone, faţă de anul 1910. Moreni-Piscuri arată o creştere de aproape 7 sute de mii tone. Exploatările din judeţele Buzău şi Bacău arată câte o creştere de 12 mii şi 26 mii tone te 1935 faţă de 1910. Micşorări de producţie tot faţă de anul 1910 înregistrăm la Băicoi-Tintea (60 de mii tone) şi Câmpina cu aproape 90 la sută (297 mii tone). Sporul anului 1935 faţă de 1910 este de 7.033.000 tone, schelele noi alimentând: Răzvad-Ochiuri (1 milion 201.000 tone), Bucşani (643 mii tone), Boldeşti (1.546.000 tone) Ceptura (354.000 tone) şi Ariceşti (222.000 tone), în anul 1935.

Forajul

Forajul ce în anul 1910 se cifra la 60 mii metri, a sporit în anul 1935 la 312.500 metri si trebuie notat că în epoca de după răsboi, anul cu forajul cel mai ridicat a fost 1934 (376.950 metri). Productivitatea pe metrul forat ce în 1910 era de 22.5 tone a arătat în anul 1935 cifra de 26.8 tone pe metru.

Prelucrarea ţiţeiului

Prelucrarea ţiţeiului era asigurată în anul 1910 prin 58 rafinării mari şi mici, având o capacitate totală de 2.305 mii tone. In 1935, avem 62 rafinării cu o capacitate de aproape 12 milioane tone. Deosebit de capacitatea de distilare propriu-zisă, rafinăriile dispun în 1935 de mijloace perfecţionate de obţinere a produselor uşoare de rafinarea şi purificarea lor pentru a fi cât mai conforme exigentelor consumatorilor.

Mijloacele de transport

Capacitatea de stocaj a ţiţeiului şi produselor în rafinării se cifrează la 1.6oo mii tone pentru anul 1935, iar în staţii de export şi alte centre de desfacere sunt amenajate instalaţiuni ce pot înmagazina până la 800 mii tone. 

Conductele de ţiţei legând schelele între ele şi pe acestea cu rafinăriile, au avut în 1910 o lungime de aproape 900 km. In 1935 avem aproape 2600 klm. In ce priveşte mijloacele pentru transportul ţiţeiului sau produselor spre porturile de export, avem a constata că nici în 1910 şi nici in anii următori nu s’a reuşit a se dota industria cu conducte, deşi studii şi propuneri erau suficiente. In 1911 după vizita directorului general al grupului Royal Dutch Shelly se credea că această lucrare importantă va fi acordată spre execuţie acestui grup, care formulase o ofertă în acest sens. Convenţia pentru construcţia conductei a mai întârziat şi de abia în preajma răsboiului s’au început lucrări efective de pozare şi montare, pentru traseul Băicoi-Constanţa. In timpul ocupaţiei inamice, conductele au fost demontate şi aşezate pe traseul Giurgiu de unde produsele noastre erau transportate în bazinul superior al Dunării, în ţările puterilor centrale. 

După răsboi s'a activat cu multă pricepere în direcţia refacerii traseului conductei şi s'a reuşit a se da exportului în 1919 în folosinţă conducta spre Constanţa, pe unde s'a transportat în primul an 44 mii tone (1919) pentru a atinge în 1935 cifra de aproape 9 sute mii tone lampant. Tot din 1919 s'a pus în funcţiune şi conducta de produse negre spre Giurgiu. 

Lungimea conductelor petrolifere ce aparţin Statului este de 760 klm. lucrând în plin. Proectul din 1926 pentru montarea unei conducte de benzină spre Constanţa nu s’a putut realiza deşi până acum s'ar fi putut amortiza cheltuelile Statului revenindu-i beneficiul întreg din exportul anual de 1 miL 6 sute mii tone benzină spre Constanţa. 

Capitalul ce urma să fie învestit ar fi fost după devizul prezentat de „National Supply Corp." de circa 500.000.000 lei, iar după amortizare, conducta intra deplin drept în proprietatea Statului. Se pare că au intervenit serioase majorări de preţ ulterior, încât proectul a rămas în cartoanele Parlamentului. In oarecare măsură şi opozitia C.F.R.-ului, căruia I se lua o parte din venituri la transporturile ce-i aducea cele mai mari beneficii, a contribuit la abandonarea ideii conductei. 

In această materie politica drumului de fier s’a dovedit a fi direct contrara politicii adaptării mijloacelor moderne, rapide şi eftine de transport. Dacă aceiaş politică ar fi dominat şi în America, industria de acolo nu ar fi dispus de reţeaua de conducte atât de complectă şi bine utilată, care face ca tona kilometrică de derivate refulată, sa revie la 0.18 lei faţă de 1.15 cât revine la transporturi prin vagoane cazane, cari în afară de durata transportării se mai întorc şi goale, prilejuind cheltueli noi.

*Sonda 3 AR Doicesti sapata in 1911 la Doicesti de catre Astra Romana la o adancime de 624 m.

Batalia pentru resurse

''Romania Libera, 2 noiembrie 1988

Cuvîntul petroliştilor de la Berca

„Sîntem hotărîti sa fim si în acest an printre fruntasi’’

Schela de producţie petrolieră Berca extrage ţiţei, gaze de sondă şi gazolină. A fost fruntaşă pe ramură în 1972, 1984, 1985, 1986, 1987 şi, pină la sfirşitul anului 1988, sondorii de aici sint hotărîti să se reinstaleze pe locurile fruntaşe din clasament. Schela Berea este o unitate complexă de sonde care îşi extinde aria de exploatare peste graniţele judeţului Buzău, fiindcă începe dinspre Covasna şi ţine pină spre Urziceni şi Mizil. Pentru serviciul mecano-energetic al schelei este cam mulţişor de umblat...

Locul bun al acestei schele printre petrolişti se datoreşte în totalitate unei foarte bune organizări, fiindcă zăcămîntul nici pe departe nu oferă sondorilor ceva „pe de-a gata“. Sint şi sonde care, e drept, dau cite 25 tone de ţiţei pe zi şi sonde cu o producţie redusă, iar „cea mai săracă“ dintre ele, cea de la Arbănaşi aduce la suprafaţă numai 100 litri pe zi. Această sondă se află în funcţiune din anul 1895. S -ar putea să fie unică in lume cu această „vîrstă“, zăcămîntul cu cel mai lent declin.

Oricit de spectaculoase ar fi adincimile de forare — ne spune inginerul sondor, Stefan Miclea, directorul mecano-energetic al schelei — factorul de recuperare la noi si in lume este situat între 25—35 la sută. Înseamnă că posibilităţile actuale ne pun la păstrare 65—75 la sută din rezervele de ţiţei. E bine, nu e bine ? Deocamdată nu se poate face decit atît sau ceva mai mult. Forţa tehnologică isi rezervă toate drepturile de a descoperi pentru viitorime metode de creştere a acestui factor de recuperare".

— Mi se pare o exprimare „defetistă“, tovarăşe inginer, această trimitere in viitor tocmai de către noi, cei ce ne-am propus să învingem natura !

— Nu cred că e prea bine ceea ce spuneţi: Dacă „învingem natura", ne învingem şi pe noi şi acest lucru nu e recomandabil. Multe războaie „victorioase“ a dus omul împotriva naturii şi multe „victorii“ s-au întors asupră-i ca-un bumerang. Profesorul Gheorghe Murgoci, geologul care a cunoscut şi prospectat foarte bine zona Berca — Monteoru, atrăgea atenţia tocmai asupra acestui fapt : „Să umblăm in tainiţele pămîntului — spunea el — cu grija ce-o are plugarul Ia suprafaţa solului“. Sondele de adîncime medie din zona Grăjdana, instalate acum 25 ani, produc in continuare pentru că zăcămîntul a fost exploatat cu grijă.

—“Care este inventarul „pădurilor de sonde“ de la schela Berca ?

— Păduri... Sună poetic si am vrea să fie „păduri“, dar realitatea e alta. Avem doar 450 de sonde de ţiţei şi 1311 sonde pentru gaze. Încă 150 sonde pentru gaze vor fi date in producţie in anul viitor. Mai avem şi o mină de petrol la Monteoru.

— O mină de petrol...

— Sîntem pionieri în această direcţie. O mină care extrage ţiţeiul prin sonde instalate in galerii, la diverse orizonturi.

— Am auzit de ea, dar cum pentru multi cititori e o noutate, vă rog să aduceţi toate detaliile.

— La Monteoru erau pină la începutul secolului citeva sute de puţuri de unde se scotea ţiţeiul cu scripetele şi găleata. Cind s-au epuizat zăcămintele — un fel de a zice „s-au epuizat“ — cind nu s-a mai putut extrage petrol cu scripeţii, Monteoru, ca un foarte priceput miner a trecut la săparea unor galerii între puţuri. La diverse orizonturi a găsit iarăşi petrol. Petrolul nu stă într-o pungă, cum se zice, ci intr-o rocă spongioasă, îmbibată cu ţiţei. In 1965 mina producea numai 5 tone de ţiţei pe zi. Se „ventila" ideea să facem mina muzeu şi ciţiva ani a fost închisă, părăsită. Sinistre sint minele părăsite ! Un inginer, Ivanovici, din Ministerul Minelor a lot insistat să fie repusă mina in funcţiune. Acum zece ani el a elaborat o, tehnologie originală de reexploatare a minei. Cu 60 milioane lei s-a făcut acest lucru, iar procedeul a fost extins la Matiţa, Moineşti şi Buştenari. In 1979 s-a deschis finanţarea. Rezultatele sint satisfăcătoare. Monteoru este o modalitate de exploatare ce poate aparţine şi viitorului. Produce acum 30 tone ţiţei pe zi, cu frumoase perspective de majorare. Ivanovici a ieşit la pensie acum 4—5 ani. El era un inginer foarte tenace, hotărit. Era miner de meserie, abia la maturitate îşi făcuse studiile superioare. Procedeul mineresc ce l-a aplicat în petrol il cunoştea din anii lui de miner...

— Care sint rezultatele cu care v-aţi prezentat recent, la „Ziua petrolistului“ ?

— Producţia netă a fost depăşită cu 5,3 milioane lei, producţia marfă cu 15 milioane lei, iar productivitatea muncii cu 8 milioane lei. Sperăm ca, pină la finele lui ’88, să facem şi din acesta un an pentru unul dintre locurile de pe podiumul fruntaşilor, pe care, deocamdată, le ocupă numai cei de la extracţia gazelor.

Citeva premise sínt certe. Producţia zilnică de petrol s-a majorat in schelă cu 100 litri, in această perioadă au fost puse in funcţiune zece noi sonde de ţiţei şi gaze ; am livrat în plus, peste 78 milioane normali metri cubi de gaze, iar la gazolină avem un surplus de peste 300 tone, in plus, avem „arma secretă...".

— Ce „armă secretă“ ?

— Aş dori să citez numele unor sondori cu rezultate deosebite in muncă : Ion Oprea, Ion Marcoşan, Costică Andrei, Costică Lovin, Ricu Manolache. loan Avram, Ion Berbec, loniţă Grigore, Mihai loniţă, Sorin Mărculescu, Tudor Zaharia, Laurenţiu Maroşi. Ultimii patru au predat înainte de termenul planificat trei sonde de extracţie pentru adincimea de 2 700 metri.

— Cu atîţia fruntaşi trebuia să vă asiguraţi încă din trimestrul II la unul din locurile fruntaşe...

— Mai avem două luni bune de lucru şi finişul contează mult intr-o intrecere !

Ion Marcovici''