Scinteia Tineretului, Sambata 7 Octombrie 1978
Oamenii aurului negru
Drumul sării rămine undeva in urmă, tot aşa
cum in urmă au rămas pierzindu-se in timp şi vechile denumiri ale locurilor din
ţinutul Morenilor, ţinut petrolifer prin excelenţă in care îndelungata
îndeletnicire a oamenilor acestor locuri era legată de nume venite din durere
şt jale ca Valea Plingerii sau Valea Morţii. Aici, după cum isi amintesc şi
acum localnicii, incepind de prin 1926, o sondă a ars timp de 580 de zile
pustiind oameni şi locuri in jurul ei pină cind s-a stins singură de-abia pe la
mijlocul anului 1928. Urcăm pe dealul Tuicani după o jumătate de veac de la
dramatica întimplare din ’28, spre sonda 364 la intilnirea cu petroliştii din
brigada 9 de intervenţie a sondorului şef Gheorghe Gheorghe plecat din zori, la
o intervenţie din miile de intervenţii la care nea Gheorghe, cum ii zic cu
respect şi preţuire colegii de muncă, a participat tăcut şt dirz ca un petrolist
cu ţiţeiul in singe cum este şi acum la cei 55 de ani ai săi. Aici, sus, de
unde întreg ţinutul se vede ca-n palmă, intr-un minut de răgaz, sondorul şef
Gheorghe Gheorghe ne invită in micuţa rulotă unde „uite avem şi căldură, avem
şi reşeu unde ne încălzim mincarea“. Ce ştiu puştanii ăştia din brigada mea cum
căram cu spinarea prin ’51 o pompă de 120 kg cale de 5—6 km iarna sau vara pe
ger de crăpau pietrele sau pe căldură de ne luau foc spinările. De 27 ani bătuţi pe muchie sint
petrolist. Tata, săracu, a vrut să mă facă mecanic auto. M-a dus la Bucureşti
in toamna anului 1939 să mă bage ucenic la un atelier particular din Piaţa
Chibrit. Ne-a cerut patronul ca să mă înveţe meserie — imi amintesc ca ieri —
cite 300 kg de porumb, 400 de cartofi, 40 de untură şi 100 de kg de ceapă in
fiecare an pe toată durata uceniciei. Mai aveam trei fraţi acasă şi i-am zis
„lasă tată, înseamnă ca ce munceşti toată vara, trebuie să le dăm ăstora“. Zece
ani am stat acasă să-i ajut pe bătrini şi in ’49 m-am dus la schela Berca, la
noi la Buzău. M-am făcut petrolist, şi petrolist am rămas. La intervenţii, unde
zic unii că e mai greu, dar unde eu o spun răspicat „nu e greu dacă te organizezi
cum trebuie, dacă fiecare membru al echipei ştie precis ce are de făcut in
orice moment, acţionează prompt şi eficient“. Aici, la schela Moreni unde
muncesc din 1951, am străbătut un drum lung — drumul de la căratul sculelor cu
spinarea la condiţiile de astăzi cind plecăm la intervenţii cu maşina, operativ
şi prompt. Pe băieţii ăştia, utecişti, i-am crescut încă din şcoală. Au făcut
practică la mine şi după absolvire au cerut să lucreze tot cu nea Gheorghe“.
Jenei - Ţintă, sondor podar are 23 de ani. Sondorul Viorel Stavarache numai 18.
Doi băieţi inimoşi, amindoi blonzi, cu ochi albaştri şi amindoi de prin părţile
Vasluiului. De ce ne-am făcut petrolişti? „Meseria noastră e frumoasă şi foarte
importantă. Dacă nu-i ţiţei, nici ceasul nu merge, nu-i aşa ? Şi apoi lucrăm in
aer liber, lucrăm cu nea Gheorghe, omul sfătos şi priceput care ne desluşeşte
cu fiecare gest şi fiecare vorbă tainele acestei meserii de oameni dirji şi
drepţi, de bărbaţi adevăraţi. Vedeţi, acum pregătim tratamentul sondei.
Acidizăm stratul pentru o mai bună permeabilitate. Ca să facem soluţia avem
nevoie de cunoştinţe de chimie. Le-am căpătat la şcoală, dar meseria o învăţăm
cu fiecare intervenţie, zi de zi sau noapte de noapte, cind plecăm urgent
pentru a găsi soluţiile cele mai bune de reactivare a sondelor, pentru ca aurul
negru să ţişneascâ din adincuri in cantităţi sporite, in cantităţile de care
are nevoie economia naţională. Greu ? Nu e greu dacă iubeşti ţiţeiul şi dacă,
aşa cum spunea şeful nostru, te organizezi ca un ceasornic“. Jos, la sediul
schelei Moreni, schelă care a lansat in acest an chemarea la întrecere socialistă
către toate unităţile din industria extractivă de petrol şi gaze, directorul
schelei, doctor inginer Grigore Guţu, care anul acesta sărbătoreşte pentru a
12-a oară „Ziua petrolistului“, in mijlocul destoinicului colectiv de oameni ai
aurului negru, ne spune că realizările acestui an sint fructuoase. Cei 2 500 de
petrolişti de aici, care deservesc aproape 1 000 de sonde, au reuşit depăşirea
planului producţiei marfă cu 7,5 milioane lei in condiţiile creşterii
productivităţii muncii cu 3,3 procente peste sarcina de plan. S-au extras
astfel suplimentar 1117 tone ţiţei, 7,6 milioane mc de gaze, 260 tone gazolină,
realizindu-se o depăşire a planului producţiei nete cu 3,6 milioane lei.
Comparăm aceste cifre care exprimă cel mai bine nobilul ţel in care sondorii
morenari înţeleg să se prezinte la raportul dedicat „Zilei petrolistului“, cu
obiectivele chemării la întrecere. Şi constatăm că angajamentul pe intreg anul
1978 este de pe acum îndeplinit şi chiar depăşit. Sigur, despre condiţiile
grele in care lucrau petroliştii locului in urmă cu aproape 3 decenii mai poţi
auzi doar din amintirile lui nea Gheorghe sau ale altor veterani ai schelei.
Astăzi, tinerii, şi sint aproape 400 de tineri aici, iţi vorbesc despre
creşterea factorului final de recuperare, despre programul adoptat in acest
sens şi despre pornirea in avans a două procedee moderne — injecţia de apă la
zăcămintul Gross şi la zăcămintul Meotian III. Afli, astfel, că in 1978 mai
bine de 24 la sulă din producţia schelei se extrage prin aplicarea noilor
tehnologii, faţă de numai 1 la sută in 1965 şi 16 la sută in 1975, Şi că la
sfirşitul cincinalului revoluţiei tehnico-ştiinţifice acest procent se va
ridica pină la 40 la sută. Şi mai afli că in procesul de injecţie ciclică de
aburi la zăcămintul Levantin, extins la scară industrială, se experimentează
utilaje de înaltă tehnicitate, cum este generatorul de abur GIP-5, automatizat
în proporţie de 98 la sută şi deservit de tineri utecişti ca Ioana Chiţimia,
operatoare staţie tratare. Ion Cimpoieşu, lăcătuş, Nicolae Stănescu, maistru
electrician sau Teodor Dinu, electrician. Sau mai afli că ei, oamenii
petrolului îşi transmit din tată în fiu această profesiune de o nebănuită frumuseţe
şi de o aspră şi nobilă condiţie. O profesiune care dăltuieşte caractere şi
schimbă mentalităţi. Sondorul podar Anton Sandu, astăzi pensionar după 45 de
ani de muncă, a rămas om al ţiţeiului prin cei 4 fii ai săi, Ion, sondor şef,
Toma, sondor podar, Constantin şi Gheorghe sondori, toţi in echipele de intervenţie.
Fratele lui, Dumitru Sandu, fost sondor şef, are şi el 4 feciori, Nicolae,
Vasile, Virgil şi Anghel in brigăzile de intervenţie. Şi asemenea exemple sint
mult mai numeroase decit am putea cuprinde noi in filele carnetului de
reporter. Cele 3 decenii care s-au scurs prin clepsidra timpului din vremea
cind forţa braţelor era singurul mijloc de transport al uneltelor
petroliştilor, la anul 1978, cind echipamentul de protecţie este acordat
gratuit de către stat, cind brigăzile de intervenţie sint dotate cu rulote
pentru adăpost şi încălzire, locurile de muncă cu frigidere şi căminele
muncitoreşti cu televizoare, reprezintă fără îndoială un drum lung. Drumul la
noua condiţie a oamenilor aurului negru, aceşti oameni minunaţi pe care-i
sărbătorim cu emoţie şi recunoştinţă in fiecare an de ziua lor, Ziua petroliştilor,
ziua unui harnic detaşament muncitoresc care ca orice timp şi in orice anotimp,
in luptă cu noaptea pămintului, aduce din străfunduri la lumina zilei, lumina
aurului negru fără de care, aşa cum spunea cu atita simplitate tînărul sondor
podar Jenei Ţintă, nici ceasul de la mină n-ar merge.
DAN VASILESCU