Scînteia — joi 10 aprilie 1986
Specialiştii de la „gura“ sondelor au
observat in decursul carierei lor că o sondă de ţiţei se aseamănă foarte mult
cu omul care se naşte, creşte, ajunge la maturitate şi apoi, inevitabil, îmbătrineşte.
Sonda „îmbătrinită“ nu mai pompează „aurul negru“ aşa cum se întimpla atunci
cind a fost pusă in funcţiune, nu pentru că în adîncuri nu ar mai exista ţiţei,
ci din cu totul alte considerente. Ceea ce au întreprins specialiştii noştri
pentru evitarea acestui efect al „îmbătrinirii“ sondelor, cu deosebire în
ultimul deceniu, reprezintă o adevărată redescoperire a vechilor zăcăminte de
ţiţei considerate secătuite, o acţiune fără precedent în istoria petrolului
românesc, de sporire a rezervelor de ţiţei ce poate fi extras, prin ceea ce
specialiştii numesc factorul final de recuperare.
Din
iniţiativa secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a
fost pus in aplicare un amplu program de creştere a factorului final de
recuperare a ţiţeiului din zăcăminte pe baza unor tehnologii moderne, care au
trecut de la faza de experimentare la activitatea pe scară industrială, cu
efectele scontate in sporirea producţiei de ţiţei. Creşterea factorului final
de recuperare reprezintă în momentul de faţă un obiectiv major al preocupării
specialiştilor, care fac eforturi pentru a menţine în pompaj sonde ce extrag
ţiţei de peste o sută de ani. Aproape că este greu de conceput astăzi, după mai
bine de un secol de exploatare a zăcămintelor, să mai scoţi ţiţei fără a face
apel la multitudinea metodelor moderne de stimulare, de „împingere“ a ţiţeiului
din ascunzişurile pămîntului spre „gura“ puţului de extracţie. Directorul
Institutului de cercetări în domeniul petrolului şi gazelor de la Cîmpina, dr.
ing. Gh. Aldea, apreciază că însăşi noţiunea de factor final de recuperare
trebuie reconsiderată fiindcă, după cîte s-a putut observa, în cei 9 ani care
au trecut de la iniţierea amintitului program, factorul de recuperare este încă
departe de a fi şi final. Propunîndu-se să se realizeze un factor final de 40
la sută pină in anul 1990, prin aplicarea diverselor metode, iată că astăzi s-a
ajuns în unele schele ca acest factor să depăşească chiar 55 la sută.
Experienţa de la Suplacu de Barcău, spre exemplu, este unică în lume, atrăgînd
atenţia multor specialişti din industria petrolului. Cu alte cuvinte, factorul
final de recuperare reprezintă un întreg proces tehnologic executat la fiecare
sondă pentru a extrage cît mai mult ţiţei din zăcământul respectiv.
Pornind
tocmai de la ideea că noile procese tehnologice aplicate în extracţia ţiţeiului
pot reprezenta surse de cea mai mare importanţă pentru sporirea producţiei de
ţiţei, putem sublinia că, în esenţa sa, factorul de recuperare este de fapt o
amplă acţiune de modernizare cerută în acest domeniu de activitate. Iată, in
acest sens, cîţiva parametri ai unei experienţe valoroase, cea a colectivului
schelei de producţie petrolieră Moreni, unitate devenită etalon în domeniul
creşterii factorului de recuperare a ţiţeiului din zăcăminte.
De aproape
9 decenii se extrage ţiţei la Moreni, iar cele 35 de companii străine, care
şi-au întins tentaculele pe cîmpurile din jurul oraşului, scoteau in neştire
„aurul negru“. Foarte multe sonde abandonate demonstrează şi astăzi nerăbdarea
cu care societăţile capitaliste extrăgeau ţiţeiul. Cele care nu mai dădeau
ţiţei prin erupţia naturală, deci cele care nu mai aveau debite convenabile,
erau abandonate, se săpau altele şi altele care să astîmpere „setea“ de ţiţei. Directorul
schelei de producţie petrolieră din Moreni, dr. ing. Grigore Guţu, conduce de
două decenii această unitate şi de aproape trei decenii bate cu pasul zona de
ţiţei a Morenilor. Te contaminează cu optimismul său, cu pasiunea cu care s-a
angajat în aplicarea celor mai moderne tehnologii de extracţie a ţiţeiului. Il
ascultăm :
„Am învăţat
în facultate, am învăţat în viaţa de petrolist,
ne-au lăsat înaintaşii noştri exemple care demonstrau că ar fi aproape
imposibil să scoţi din zăcămînt mai mult de 20—25 la sută din ţiţeiul care s-a
adunat de milenii. Cînd ni s-a cerut să ajungem cu factorul final de recuperare
la 40 la sută şi chiar să trecem de această „barieră“, am crezut că este
practic imposibil. Ni se cerea, de fapt, să revoluţionăm meseria noastră, să
stabilim metode şi mijloace pentru a căuta chiar în zăcămintele pe care le
exploatăm rezerve din care să scoatem cît mai mult ţiţei.
Este oare
posibil să facem noi... imposibilul ? Ca să ajungi să extragi circa 40 la sută
şi chiar mai mult din rezerva de ţiţei din adîncuri îţi trebuie tehnologie, îţi
trebuie instalaţii de suprafaţă dintre cele mai moderne, îţi trebuie oameni
entuziaşti, pasionaţi, meseriaşi de mare calibru, îţi trebuie mult, foarte mult
curaj. Ştiu că vom avea tot ceea ce ne trebuie. Cînd s-a pus problema
generatoarelor de abur, am apelat la specialiştii Combinatului de utilaj greu
din Cluj-Napoca şi pot spune că în momentul de faţă avem utilaje de mare
tehnicitate cu care fabricăm zilnic 2 000 tone de abur pe care-l injectăm în
subteran, aducîndu-ne la suprafaţă ţiţeiul. Avem şi oameni minunaţi, care au
învăţat să stăpînească noile tehnologii, deci putem face astfel ca şi copiii şi
nepoţii noştri să aibă ce lucra la sondele din Moreni. Am vizitat recent o
sondă abandonată cu aproape patru decenii in urmă. Apelînd la una din noile
tehnologii bine puse la punct de cercetătorii institutului nostru de la Cîmpina,
am avut surpriza să scoatem 8—10 tone la zi, ceea ce ne-a întărit convingerea
că putem reuşi chiar mai mult. Ţiţeiul nostru este ca mierea de salcîm. Evident,
nu mă refer la gust şi la parfum, ci la vîscozitatea ei. Poate că tocmai de
aceea, făcînd şi o astfel de comparaţie, cercetătorii şi specialiştii schelei
care au pus la punct tehnologiile au găsit pentru fiecare sondă în parte
„medicamentul“ de regenerare cel mai adecvat...“
La Moreni
se aplică la 12 zăcăminte aproape toate tehnologiile de creştere a factorului
de recuperare, începind cu cele devenite clasice — injecţiile cu apă şi gaze —
şi continuînd cu cele relativ noi, procesele termice — injecţiile cu abur,
ciclice şi continue, ca şi combustia subterană. Preocuparea pentru extinderea
la scară industrială a noilor tehnologii de creştere a factorului de recuperare
a cuprins, practic, toate forţele umane ale schelei. Au apărut meserii noi lîngă
cele de sondor, de podar, de mecanic ori electrician, întîlnind acum
compresorişti, fochişti, cei care exploatează cazanele de abur dotate cu 7—8
comenzi mecanizate; avem laboranţii de la cazanele de abur care veghează tot
timpul ca apa care intră în cazane să fie cit mai pură, controlindu-i
duritatea, PH-ul, corpurile străine. Se munceşte mult, răspunderea este mare,
pentru că orice greşeală înseamnă mai puţin ţiţei adus la suprafaţă.
Schela de
producţie petrolieră din Moreni a devenit un vast şantier al cercetătorilor
institutului de la Cîmpina, care şi-au mutat, ca să folosim o figură de stil,
toate laboratoarele în cîmp, la „gura“ sondelor. Specialişti ai Trustului de
foraj extracţie Boldeşti, în frunte cu directorul general, ing. Constantin Aldescu,
specialişti ai Ministerului Petrolului, cu toţii se află la schela din Moreni
pentru a găsi căile prin care să se umple rezervoarele.
„Ceea ce
realizăm acum la scară industrială la Moreni — ne spune directorul general al
trustului, ing. Constantin Aldescu — am extins şi la celelalte schele de
producţie petrolieră din cadrul Trustului. La Berca şi Băicoi facem injecţii cu
abur, folosind experienţa de la Moreni, iar la Boldeşti şi Berca vom generaliza
procesul de injecţie cu gaze ca metode de bază pentru, creşterea rezervelor de
titei din zăcăminte. Am putea spune că la Moreni s-a creat o adevărată şcoală,
stăpînindu-se foarte bine tehnologia injecţiei cu abur si nu ar fi lipsit de
interes ca Ministerul Petrolului să organizeze aici o iniţiere a specialiştilor
din celelalte schele din ţară unde această tehnologie poate să dea rezultate.
Aşa cum la Suplacu de Barcău combustia subterană a înregistrat cu adevărat
producţii spectaculoase în extracţia de ţiţei, tot aşa la Moreni injecţia cu
abur este în măsură să ne ofere mari sporuri de producţie. La fel de bună este
experienţa de la Moreni în întreţinerea celor aproape 300 de sonde de injecţie,
fiindcă agentul termic impune tocmai o mare grijă în întreţinerea şi
exploatarea acestor sonde echipate şi îngrijite intr-un mod cu totul deosebit.
Ceea ce întreprindem la schela din Moreni şi vom extinde în celelalte unităţi
din cadrul trustului este răspunsul nostru ferm, de profundă angajare
comunistă, de a revoluţiona activitatea din industria petrolului, de a face totul
pentru lărgirea bazei de materii prime, în esenţă, de a da ţării cît mai mult
ţiţei“.
Oamenii
schelei din Moreni au făcut ca prin munca lor, prin neobosite căutări şi,
inventivitate să dea o nouă tinereţe sondelor care de peste opt decenii scot
din cotloanele pămîntului, „aurul negru“. Directorul schelei, dr. ing. Grigore
Guţu, tine să sublinieze importanţa activităţii de creştere a factorului de
recuperare, ca o modalitate tehnică modernă, remarcând că mai mult de 30 la
sută din producţia de ţiţei a schelei se datorează proceselor tehnologice
actuale. Este un preţ bun, care justifică volumul mare de muncă, de inteligentă
şi de pasiune.