Stralucirile petrolului

Flacăra - anul XXXVIII - Nr. 25 (1 774) - 23 iunie 1989

Stralucirile petrolului

Coboară noaptea peste căldarea luminată a Morenilor şi pe dealuri sticlesc luminile de pomi împodobiţi ale sondelor risipite. In nopţile senine depresiunea seamănă cu o cupolă celestă răsfrîntă într-o oglindă verde, de păduri învelite în frunzişul strălucitor al primăverii. Lumea petrolului îşi păstrează misterul de parcă ieri ar fi pornit incendiul la sonda Ţuicani care a ars aproape doi ani în perioada interbelică, pe vremea cînd în centrul Morenilor la miezul nopţii citeai ziarul la o lumină care urca în cer, aprinsă la cîţiva kilometri. Noaptea petrolului dilată istoria, biografiile şi senzaţiile, dă memoriei, forţa clipei trăite din plin şi te soarbe într-un univers încărcat de momente dramatice. Ai impresia că puţurile cu ţambre încă gîlgîie de petrol, că două secole şi jumătate nu e nimic, totul a fost ieri, şi ţăranii scot cu găleţile ţiţeiul pentru osii, reumatism şi răni, că dintr-o clipă într-alta, de după coroana întunecată a unui copac bătrîn, o sondă în erupţie ridică spre cer coloana strălucitoare şi zgomotoasă de aur negru şi feţele oamenilor se vor ilumina de bucurie la abundenţa ieşită din sînii pămîntului şi se vor îndepărta cu groază la gîndul că dintr-o clipă într-alta va apare şi flacăra; auzi căruţele ţăranilor şi ai sentimentul că te întîlneşti cu umbrele vînzătorilor de păcură de altădată, auzi corzi de vioară şi ai impresia că în curţile caselor construite de societăţile străine se încinge cheful acţionarilor plecaţi din zona Morenilor de peste 40 de ani, că oriunde ai înfige cazmaua, la cîteva palme sub asfalt te întilneşti cu o reţea complicată de conducte şi ţevi pe care nu le mai ştie nimeni, uitate şi ruginite, întretăiate cu altele strălucitoare pline cu ţiţei şi cu gaz, un subsol ciuruit de săpături şi canale, de guri de sondă şi ţevi prin care curge bogăţia şi puterea oraşului. Intr-o bună zi, la Moreni se discuta despre construirea primului bloc turn al urbei. Au fost chemaţi cei de la Schela petrolieră şi întrebaţi cîte conducte au în acel loc. Şapte, ar fi răspuns un tehnician cu dosarele de evidenţă a traseelor îngropate. Au început lucrările la fundaţie şi, după cîteva cupe de escavator, au fost descoperite peste douăzeci de conducte. Cele şapte, vii, transportînd apă, abur, ţiţei, gaz, aer comprimat stau alături de multe alte conducte, rămase de la olandezi şi americani, de la Astra Română şi de la nemţi, ruginite şi goale, venind de nicăieri şi ducînd spre niciunde, ca nişte nervi atrofiaţi ai memoriei. Lumea satelor din preajmă n-a uitat încă nebunia de la începutul acestui secol, exploratorii şi societăţile, îmbogăţirile peste noapte, accidentele şi coloniile, erupţiile ca o disperare a străfundurilor, vremea cînd dădeai cu sapa şi, după două izbituri, din brazdă gîlgîia petrol, falimentele şi bazinele de înot construite pe lîngă sediile specialiştilor, clădirile în stil olandez, rămase cu numele lor de atunci, bordehaus şi batafsa, fundaţiile de beton ale sondelor părăsite, rămase prin păduri, pe dealuri şi prin văgăuni ca nişte cazemate dintr-un război impresionant. Ecourile vieţii de la Buştenari, ajunse pînă în literatură , ţiţeiul scos cu găleata din fîntînile negre săpate în curţile oamenilor, bogaţii şi faliţii aşezaţi braţ la braţ în fotoliile memoriei, pămîntul înnegrit mai niciodată mirosind a iarbă, neobosita aplecare a capetelor de cal şi turlele luminate ca nişte faruri de la marginea mării, rezervoare argintii peste care lumina lunii revarsă un aer de lume ştiinţifico-fantastică, toate acestea reunite într-o lume născută din goana după sîngele negru al pămîntului. Nopţile petrolului seamănă cu o călătorie într-un infern luminat, populat cu personaje şi drame, cu locuri şi poveşti diafane.

Fotografie de Paul Agarici

Petrolina, petrolina !

Dincolo de Cricovul Dulce, sub drumul înalt, o clădire scundă, intrată parcă în pămînt printr-o apăsare de aproape un secol găzduieşte sediul Schelei Petroliere Moreni. Un ceas electronic de mari dimensiuni ridicat deasupra gheretei de la intrare toacă secundele şi minutele cu o nepăsare de aparat industrial. Ferestrele mari coboară pînă la o jumătate de metru de betonul curţii. Cu o săritură ai putea ajunge în orice birou. Fosta clădire a Astrei Române s-a piticit de atîţia ani trăiţi în clocot. La intrare o sculă abandonată, o tută de de plumb în capul căreia se vede profilul unei unelte scăpate în fundul sondei, la peste două mii de metri adîncime. Din faţa acelui proiectil de plumb, aşezat ca un avertisment la nesfîrşitele aventuri ale petrolului, am pornit într-o călătorie noaptea prin pădurea de sonde din preajma Morenilor. Maşina urcă cu greu pe drumurile desfundate de trolii, camioane şi tractoare cu şenile. Drumurile forestiere sînt mai preţioase decît autostrăzile. Drumurile spre sonde nu sînt decît nişte tăieturi adînci în carnea pămîntului, umplute cu apă şi ascunse pe sub coroanele copacilor. Se caţără pe coline, taie, pîraie şi văi iar în oglinzile stinse ale noroiului subţire plutesc pete cu reflexe de curcubeu. Maşina atinge cu burta inima moale a drumului. Şoferul se chinuie să o scoată la liman. Tractorul cu şenile a plecat de două ore peste deal ca să aducă la o sondă de pe Valea Morţii cîteva piese de schimb. Pe drumul vechi s-ar fi împotmolit după cîteva sute de metri. O luăm pe jos. Vasile Bouroşu, şoferul de serviciu, rămîne să încerce artificiul crengilor. Cînd maşinile de la petrol se împotmolesc, crengile sub roţi sînt ultima soluţie înaintea tractării. O luăm pe jos. Inginerul Iorgandopol, şeful biroului producţie luminează cărarea cu o lanternă. De undeva din întunericul pădurii se aude uruitul greoi al unei sonde. Valea Morţii, în ciuda denumirii, n-are nimic de groază. E o vale blîndă, împădurită, cu petrolul aproape de suprafaţă. De cîteva secole, aici tot curge, şi tot curge, mai încet, tot mai încet, dar curge. Pe această vale pornită de la poalele Dealului Bătrîn s-a întîmplat o dramă impresionantă. Cu sute de ani in urmă, cînd petrolul curgea în gropi de pămînt, de la gazele de sondă, în urma unei erupţii puternice, a izbucnit un incendiu. Toţi cei aflaţi în preajma gropilor, zeci de oameni, au ars de vii. Ajungem la sonda 91 Petrolina*. Are peste 50 de ani. Cei care au forat-o şi au instalat-o au murit demult. Petrolina e o sondă bătrînă, „bună de lapte“ , încă mai dă 57 de tone de ţiţei pe zi. Reductorul uzat face un zgomot de maşinărie bolnavă. Va fi schimbat în zilele următoare. Lîngă 91, un troliu şi un foc mic. Mecanicul aşteaptă celălalt tractor cu piesele de schimb. Trebuie să sosească înainte de miezul nopţii. La schimbul trei va începe intervenţia la sonda 2 033**, oprită din cauza unei defecţiuni. Pe o ridicătură , sonda 50 Româno-Americană***, veche şi ea de peste 50 de ani, continuă să soarbă din pămînt 47 de tone pe zi. Sondele au nume. Un număr şi o denumire, cu care au fost instalate şi cu care au rămas de-a lungul anilor. Maistrul Ştefan Cismărescu de la brigada a şaptea a venit să vadă şi el starea sondei 1 269****, ajunsă în probe tehnologice. Sediul brigăzii se află în fostele ateliere ale Societăţii Concordia. Cîndva, o sondă eruptivă a fost săpată chiar în curte. Pămîntul e negru întunecat şi îmbibat cu ţiţei. Urmele petrolului nu se şterg nici în cîteva secole. Maistrul Cismărescu aparţine unei familii de găzari. Bunicul său a fost sondor la Ţicleni. Tatăl său a urmat aceeaşi meserie în acelaşi loc. Socrul său lucra pe acelaşi troliu cu el, dar în schimburi diferite. Şase ani, maistrul Cismărescu a bătut ţara cu o brigadă a unei întreprinderi de foraj şi prospecţiuni geologice, în Bărăgan, in Oltenia, prin Banat sau în Bihor, pînă într-o bună zi cînd s-a întors acasă şi unul din copii i-a spus nene. De atunci a revenit definitiv Ia Moreni, ca maistru la brigada a şaptea, preferind în locul călătoriilor cu trenul spre marginile ţării, drumurile pe jos, ziua sau noaptea, pe la toate cele 200 de sonde. Vara pe la umbră, toamna şi primăvara prin vînt, şi ploaie, iarna împreună cu un însoţitor, prin viscol şi ger, prin locurile troienite şi bătute de jivine, spre sondele singuratice la care trebuie să ajungă in fiecare zi spre a vedea ce se întîmplă sau dacă nu se întîmplă nimic. Vasile Bouroşu a cîştigat războiul cu noroiul şi a scos maşina. Farurile îneacă Valea Morţii în lumină şi cînd motorul se stinge, rămîne doar concertul asurzitor al greierilor şi uruitul bolnav al Petrolinei. Ne întoarcem prin pădure. Pe Dealul Viilor se văd urmele de beton ale sondelor de pe vremea societăţilor. Dincolo de deal, satul Ocniţa, adormit şi el printre turnurile de oţel luminate parcă pentru avioanele care nu coboară niciodată prin aceste locuri. Cu cîteva ore înainte, inginerul Grigore Guţu îmi povestise cîte ceva despre schelă, una din cele mai mari din ţară , cu cele 1100 de sonde, risipite pe o distanţă de peste 30 de kilometri. De 23 de ani, Grigore Guţu este directorul acestei schele, născută în 1948, după naţionalizarea mijloacelor de producţie, cînd mulţimea de societăţi ancorate aici de zeci de ani şi-a strîns bagajele şi a pornit spre casă, după multe decenii, cu profituri substanţiale. Societăţile au prins o vreme de vîrf a petrolului, ani cu zeci şi zeci de sonde în erupţie, cînd sondorii se rugau de arteziana de ţiţei să-şi mai ostoiască din violenţă. „Acum, noi ne rugăm de ele să curgă “, ne spunea inginerul Guţu. Şi totuşi, la Moreni mai există petrol. Mai există chiar sonde în erupţie. Nu trebuie să pompezi nimic, ţiţeiul iese singur. Cea mai bună sondă dă patru vagoane de ţiţei pe zi. Altele, bătrîne şi obosite, abia mai storc cîteva sute de kilograme. Tehnicile mai noi de introducere a aburului în zăcămînt au permis redeschiderea unora abandonate. Sonde vechi, părăsite, în care muncitorii au aruncat obiecte spre a nu putea fi folosite de nemţi, sonde astupate de nemţi pentru a nu fi exploatate de învingători, toate redeschise cu vremea şi puse să stoarcă ultimele picături din pămînt. La Moreni, de la sondele în erupţie şi cele fără adîncime, fixate în zăcămintele de la 200 de metri, pînă la cele adînci, aflate la 3 000 de metri, toate îşi dau obolul la stoarcerea pămîntului de ţiţei. Adîncurile planetei încă mai oferă surprize prin părţile noastre. Numai într-un an, schela de la Moreni instaleză optzeci de sonde noi. Călători spre centrul pămîntului Ne întoarcem pe dealurile oraşului. Sonde, grădini şi case, magazii şi porţi. O luăm pe strada Ştrandului. Trotuarele sînt pustii. Lumea doarme adînc. Dincolo de ultimele locuinţe se deschide o poieniţă. La marginea ei o coloană de lumină. Sonda 1 264***** se află în construcţie, în faza de finalizare. O brigadă de la Schela de foraj Moreni a încheiat săpăturile . De după-amiază a început introducerea burlanelor de oţel. Pînă dimineaţă, cei 950 de metri vor avea coloană de metal, după care va începe betonarea exterioară. In cel mult o zi, sonda va fi gata pentru predare. Va începe apoi demontarea turlei, strîngerea sculelor, a utilajelor, a barăcilor mobile. In două săptămîni totul va fi remontat în altă parte pentru a începe altă sondă. Dar pînă atunci mai este. Toată noaptea vor înşuruba burlanele de oţel. Din cînd în cînd, corpul viitoarei sonde este umplut cu noroi. Cînd scrobul gălbui ajunge la gură, presiunea împroaşcă pe podiumul turlei. Toţi se feresc. Parcă ar fi după o ploaie cu nămol subţiat. Adjunctul şefului de brigadă, subinginerul Vasile Ardeleanu a venit în schimbul de noapte. Trebuie să supravegheze această operaţiune migăloasă. Trei tipuri de măsurători pentru a coborî burlanul sondei cu o precizie de ordinul centimetrilor. Orice eroare poate strica o muncă de peste două săptămîni. Şeful formaţiei de foraj stă pe platformă. Coordonează mişcările. Leagă gesturile muncitorilor de sondorul-şef Ion Dincă şi de manevrele podarului aflat la pupitrul macaralei din turlă . Doi ingineri stagiari asistă si ei la aceasta naştere a sondei. Ţevi după ţevi, înşurubate cu unelte mari şi grele, suspendate de turlă , măsurători şi iar noroi împroşcat, şi iar burlane, manevre de troliu şi de scripeţi pentru a coborî un „pai“ de oţel în burta pămîntului. Abia după instalarea pompei, a conductelor şi a neobositului cap de cal va urma momentul de cumpănă. Petrol sau apă ? Atunci sint clipele cele mai fierbinţi. Se vede şi meseria şi şansa. Uneori se întîmplă ca o sondă să nu fie decît o călătorie ratată spre centrul pămîntului. Toată munca n-a dus la nimic. Şi coborîrea începe iar, în altă parte, cu grijă, cu îndoieli, cu eforturi de-a ajunge mai repede în levantin , în neoţian sau în nisipurile daciene. Bate de miezul nopţii şi ne întoarcem în oraş pe strada ştrandului. Coborîm spre sediul brigăzii a cincea. Vasile Bouroşu o ia pe scurtătură. In afara oraşului, printre sonde sînt zeci de drumuri şi poteci desfundate, ştiute numai de sondori şi de mecanicii de trolii şi tractoare. E un pămînt frămîntat cu ţiţei, peste care cerul a vărsat ploile de primăvară. Maşina rămîne înglodată şi o luăm pe jos. Inginerul Mihai Iorgandopol scapă cîteva amintiri. Prin anii cincizeci lucram ca sondor la aceeaşi schelă. A apărut şi liceul. Voia să devină ofiţer de marină dar crema Morenilor se îndrepta spre petrol. Pînă la urmă a devenit student la facultatea de profil, pe atunci în Bucureşti. „Visul meu a fost să mă întorc ca inginer la Moreni, acolo unde lucrasem ca muncitor. Era o chestiune de orgoliu. Voiam să demonstrez că am reuşit şi eu un pas în viaţă “. Trecem prin faţa prispelor luminate a le caselor zidite printre sonde. Era o modă pe vremea societăţilor. Casa aproape de sondă. Cînd încetai lucrul la petrol făceai curăţenie şi predai cheia. Sînt case mici, vechi, care par să respire şi să se hrănească doar cu ţiţei. Il compătimim pe şoferul rămas în noroi. Dacă nu va veni un troliu , mîine dimineaţă nu va mai fi decît o pată de benzină pe locul în care pămîntul a înghiţit camioneta. Trei oameni lucrează lîngă 3 125******. A fost în reparaţie capitală. Ieri a avut loc perforarea cu exploziv. In noaptea aceasta se scoate noroiul din burlane şi dimineaţă se va cunoaşte rezultatul. Echipa de intervenţie alcătuită din Dumitru Rişu, Constantin Vasile şi Gheorghe Bădoi se zbate la scoaterea noroiului. Toţi sînt bătrîni. Au cîte trei decenii la petrol. Mîinile lor le trădează puterea . Sondorii sînt bărbaţi puternici, legaţi, fără a fi nişte munţi. Drumurile prin zvîrcolirile vremii şi zilele petrecute lîngă sonde capricioase le-a adus multora semne dureroase de reumatism sau de ulcer. Acestea sînt bolile petrolului. Maistrul Nicolae Olteanu lucrează în petrol de la 14 ani. Şi-a făcut ucenicia la Româno-Americană. Şi Rişu spune: „Şi eu am o singură angajare în cartea de muncă “. Sondorul-şef îşi ia geanta şi se retrage. Vine autobuzul care îi duce la Schela. De acolo, alt autobuz pînă la Olari, lîngă Dărmăneşti. Aproape de ora două ajunge acasă. E greu de  crezut că se va aşeza la masă. După o noapte plină, trăită lîngă sondă şi pe drum, nu va mai aştepta nimic. Se va arunca în somnul furat pe drum, cu capul lipit de geamul autobuzului. Băiatul său va fi adormit demult. Dimineaţă va pleca spre Moreni pentru a-şi lua în primire maşina pe care lucrează ca şofer. In satele acestea din preajma petrolului toată lumea miroase a ţiţei. Şi piinea, pentru că toţi şi-o cîştigă pe seama sondelor. Maistrul Ene a lucrat şi schimbul de după-amiază. A rămas şi de noapte pentru că un coleg are o situaţie specială în familie. Petroliştii se ajută. Sînt oameni loiali şi săritori. Maistrul Ene şi-a împărţit oamenii din echipele de intervenţie şi pleacă să le vadă pe toate în exerciţiul funcţiunii. Are şapte sonde cu probleme şi una în reparaţie capitală. Sună telefonul. E tîrziu, trecut de miezul nopţii. Se aude vocea inginerului Nicolae Gheorghiţă. Chiar sună ca să întrebe care-i situaţia la 3 125, dacă s-a scos tot noroiul şi a ce miroase. Maistrul Ene îi povesteşte situaţia . Sonda 3 125, cîndva aflată la adîncimea de 413 metri, a fost ridicată puţin şi acum dă semne bune. In stratul superior gîlgîie ţiţeiul. „Pe vremuri, zice inginerul Iorgandopol, forarea unei sonde dura 3-4 ani, acum se termină în cel mult trei săptămîni“. Mare artă să sapi unde nu vezi şi să ştii ce faci, să cobori pompa la 3 000 de metri în pămînt, să ţii degetele pe tijă şi să poţi spune ce se întîmplă acolo unde n-ai privit şi n-o să poţi vedea niciodată. O meserie a intuiţiei care a dat oameni aparte. Ursuzi sau veseli, gata să asculte un zgomot îndepărtat din straturile geologice ca apoi să-ţi spună ce vine, cum lucrează maşinăria, unde este defecţiunea. In curtea brigăzii a cincea, anul trecut sonda 1 117******* a erupt gaze cu nisip. Un jet de gaz aruncat mai abitir ca dintr-un motor cu reacţie, numai că nu curat, ci cu nisip. Şi nisipul adus cu presiune taie ca o sculă diamantată. In cîteva minute îţi retează orice metal. Valea Pîscovului luminată ca ziua, cu o colonie de aparate zburătoare aşezate peste tot, cu motoarele mişcîndu-se alene, în aşteptarea startului. Pe aici s-au făcut primele încercări de exploatare a ţiţeiului prin intermediul aburului, pe aici sondorii, în orele tîrzii ale nopţii povestesc despre sapa Bargan şi despre drama inginerului care a inventat o sculă care a spart graniţele celor 3 000 de metri. Noaptea la sondă e un fel de anotimp special al bărbaţilor de nădejde. Maistrul Andrei Arsene din Iedera lucrează la trei sonde. La 2 019******** schimbă pistonul, la 480********* a introdus o pompă, la 680********** înlocuieşte o piesă mică. Trei sonde vor porni mîine dimineaţă. Pe conductele colectoare va curge mai mult ţiţei. Din el creşte pîinea lor de ţărani aşezaţi pe un loc cu miros de petrol. Sondele au însemnat marea invenţie a acestui secol care le-a schimbat viaţa. Chiar dacă stau în sate sau în căminele schelei, chiar dacă au gospodării cu animale, cu păsări şi grădini, nu se mai consideră ţărani, ci petrolişti şi lumea le spune mai simplu, găzari. La sute de sonde, capetele de cal se apleacă spre pămînt şi se ridică spre cer, transmiţînd pulsul la mii de metri în adîncul pămîntului. Nopţile petrolului nu sînt decît nişte zile de muncă. La ivirea zorilor, printre sonde, se văd maşinile coborînd spre sediile de brigadă. Continuă o altă zi de stoarcere a ţiţeiului.

CORNEL NISTORESCU

*Sonda nr. 91 PH Gura Ocnitei a fost sapata in anul 1939 la adancimea de 948 metri. Se afla pe Valea Mortii deasupra fostului Parc Epurare.

**Sonda nr. 2033 Gura Ocnitei a fost sapata in anul 1987 la adancimea de 1006 metri. Se afla in zona Valea Misleanului la hotar cu Dealul Batran linga 50 RA si 1269.

***Sonda nr. 50 A RA Gura Ocnitei a fost sapata in anul 1934 la adancimea de 952 metri. Se afla in zona Valea Misleanului la hotar cu Dealul Batran linga 2033 si 1269.

****Sonda nr. 1269 Gura Ocnitei a fost sapata in anul 1989 la adancimea de 960 metri. Se afla in zona Valea Misleanului la hotar cu Dealul Batran linga 50 RA si 2033.

*****Sonda nr. 1264 Gura Ocnitei a fost sapata in anul 1989 la adancimea de 950 metri. Se afla in zona Cezeanului in zana de intrarea in Moreni pina in primele case.

******Sonda nr. 3125 MP Moreni a fost sapata in anul 1988 la adancimea de 553 metri. E afla la Pascov linga Parc EPS.

*******Sonda nr. 1117 MP Gura Ocnitei a fost sapata in anul 1987 la adancimea de 620 metri. Se afla sus in creasta, in zona Steaua, la hotar intre Pascov si Receptie.

********Sonda nr. 2019 MP Moreni Sud a fost sapata in anul 1987 la adancimea de 941 metri. Se afla pe Valea Pascovului la granita cu zona Receptie.

*******Sonda nr. 480 L Gura Ocnitei a fost sapata in anul 1979 la adancimea de 311 metri. . Se afla in zona Receptie in zona Steaua sau a fostului Parc 316.

*******Sonda nr. 680 MP Moreni Sud a fost sapata in anul 1972 la adancimea de 1940 metri. Se afla in Tuicani in zona Parc Redeventa.

La aproape 35 de ani de la publicarea acetui articol doar sondele 1117 si 3125 mai sunt active si au impreuna o productie de 30 mc si 1,0 to/zi.