Femeia, (Anul 36, nr. 1-12) 1983-06-01 nr. 6
Petroliste la Videle
Petrolul şi-a cîştigat o preţuire imensă, devenind
bază nu numai a nenumăratelor industrii, ci însemnînd mai ales energie! Ne este
necesar mai mult petrol, petrol românesc. Şi pentru a-l avea facem un efort imens, încifrat într-un
plan pe care istoria noastră îl consemnează sub un generic sublim:
„Independenţa energetică". Cuvîntarea rostită de tovarăşul Nicolae
Ceauşescu, secretarul general al partidului, la Consfătuirea de lucru cu cadre
de conducere şi oameni ai muncii din industria petrolului jaloneaza direcţiile
prioritare ale efortului naţional pentru a asigura ţârii pînă în 1985 o
producţie de petrol de cel puţin 15 milioane de tone anual. Şi iată-ne
în plină cîmpie, în cea a Teleormanului, într-un peisaj dacă nu straniu cel
puţin insolit, cu sute de sonde „răsărite“ între lanuri de grîu. Este teritoriul Schelei petrolifere Videle, o schelă tînără,
care şi-a serbat de curînd cea de-a 20-a aniversare, dar care este una dintre
cele mai prolifice, dînd ţârii o mare parte din petrolul românesc. Femeile nu-s
prea multe în acest sector, sau mai exact nu sînt la foraj, acolo unde este
„sfredelit" pămîntul spre a ajunge la zăcămîntul de ţiţei. Şi e normal,
munca acolo nu este încă pentru forţele lor. Le aflăm însă la pasul următor, în
parcuri, cum sînt denumite rezervoarele acestea pîntecoase care string în ele
ţiţeiul, aşa cum vine din roci, şi în care munca e mecanizată. Şi toate sînt
tinere, școlite, absolvente de liceu. Noi ne-am oprit doar la cîteva, nu numai
pentru că sunt dintre cele mai bune, ci pentru ca ilustrează mai ales
profesiile petrolistelor de la Videle.
O FEMEIE LA CLAVIATURA A 70
DE SONDE
La parcul nr. 10, la
claviatura de sonde, da, chiar așa, la claviatura a 70 de sonde, lucrează
operatoarea Georgeta Ţănea. Mititică, subţirică, zîmbitoare. Dar
dincolo de zîmbetul ei se simte încordarea, ca şi cînd ar asculta de un glas
numai de ea ştiut. Vorbeşte cu noi şi deodata o ia la fugă printre cele 10
rezervoare, printre ţevăria aceea dantelată care aduce, la propriu, cu o
claviatura de dimensiuni uriaşe. Priveşte indicatoare de aparate automate,
învîrte ventile, recoltează probe. Ştie producţia fiecărei sonde, efectuează
analize ale ţiţeiului, supraveghează separarea lui de apă, căci la început
aurul acesta negru este amestecat cu apă în proporţie de peste 50 la sută,
efectuează primele operaţii de purificare. Dar cum a ajuns Georgeta Ţănea, la
24 de ani ai sai, să-şi asume raspunderea aceasta? E absolventă a Liceului de
petrol din Videle, face parte din a doua promoţie de absolvenţi şi, după cum ne
mărturisea, încă de pe atunci, în clasa ei erau mai multe fete decît băieţi, în
6 ani a reuşit să aibă categoria a IV-a şi un renume pe care ţi-l dă munca nu
numai conştiincios făcută, ci şi cu aura performanţei în meserie.
MECANIC DE CATEGORIA A V-A
Maria Tudor are tot 24 de ani şi şi-a asigurat în schelă pătrunderea cu fruntea sus, într-o meserie care ne tentează s-o numim eminamente masculină, mecanic de compresor. Spun aproape pentru că în schelă, în care lucrează cîteva mii de oameni, sunt 11 femei cu asemenea profesie. Maistrul Gheorghe Cioc, secretar de partid în secţia a Il-a, ne spune că n-ar da-o pe Maria Tudor pe 5 mecanici. Se distinge printr-o voinţă de fier. Este poate pecetea faptului că ani de zile a făcut sport de performanţa, situîndu-se la proba de 800 m între primele 3 pe ţară. Compresoarele, maşinăriile acestea complicate şi de uriaşe dimensiuni, stăpinite de la tabloul de comandă, injectează zilnic in zăcămînt mii de metri cubi de aer cu care se întreţine arderea din adîncuri, se încălzeşte ţiţeiul şi astfel fluidizat el porneşte către suprafaţă mai uşor şi în cantităţi mult mai mari.
CUM SE OBŢIN ÎNCĂ 300 000 TONE DE PETROL
Ceea ce ne-a uimit este
faptul că, exploatînd petrolul, oamenii vorbesc peste tot despre apă. Şi Constanţa
Mihăilescu, una dintre cele mai cunoscute laborante, tot cu ştiinţa purificării
apei se ocupă, a cantităţii aceleia imense de apă, a miilor de litri de apă
care circula pe ţevi şi care silesc straturile sa arunce la suprafaţă mai mult
ţiţei. Şi, de ce atîtea profesii, de ce atîtea utilaje costisitoare şi
complicate, de ce atîta grijă pentru apa, cînd, de fapt, căutam să extragem
petrol? Pentru că noi, românii, în politica noastra pentru a obţine cît mai
mult din această materie primă preţioasă, nu ne mai mulţumim cu ceea ce ne da
zăcămîntul, prin simpla forare! Dacă ne-am opri aici ar trebui sa ne mulţumim
cu 9—10 pînă la 15 la sută, cît poate fi scos din zăcămînt prin energie
proprie. O serie de metode avansate, unele de ultimă oră în lume, vin să
sporească gradul de extracţie, gradul de recuperare a ţiţeiului din zăcămînt. Este, dacă vreţi, la ora actuală, o chestiune vitală, una
dintre cele mai grele probleme din industria petrolului. Se înţelege
că nu apasă uşor pe umerii celui care răspunde de ea. Şi poate pentru noi este
plin de semnificaţie faptul că în Ministerul Petrolului de această chestiune
pentru trustul Bolintin răspunde o femeie, un petrolist competent, cu peste 25
de ani de experienţa, inginera Aneta Anghel, iar aici, la Schela Videle, tot o
femeie şi-a asumat această misiune, care trezeşte aprecierea şi admiraţia a
nenumărate delegaţii din străinătate care vizitează schela.
— Spuneţi-ne, Lidia Popa,
care sunt metodele care se aplică în schela dv. pentru creşterea „factorului
final de recuperare", nume sub care sunt cunoscute aceste metode? Ne
priveşte, uşor neîncrezătoare, şi, înainte de a ne răspunde, ne spune o
„poveste" despre o piesă de la televiziune în care conflictul se bizuie pe
calculul greşit al unui inginer, calcul făcut în toli în loc de milimetri. „Nu-i om
care să ştie puţină tehnică, ne spune inginera, care să nu rîdă de un asemenea
conflict. Un ţol are 25 mm. Erori despre care vorbea scriitorul nu pot fi
posibile". Aluzia e limpede, atenţie, stimată reporter!
— Sondele îşi au dichisul lor. Prin extracţia normală atingem un procent de
maximum 15 la suta. După care în schela noastră se aplică „injecţii cu
apă", ajungîndu-se în felul acesta să săltăm acel 15 la sută la 25 la
sută. Este foarte mult, mai ales că procedeul acesta se aplică industrial.
Pentru aceasta ne sînt necesare și compresoarele acelea la care un mecanic
femeie este o raritate. Cu ele putem să aplicăm procesul de combustie
subterană, ajutîndu-ne în acest fel să ridicăm factorul final de recuperare de
la 25 la sută spre 40 la sută la acest tip de zacămînt.
— Cum? Și de fapt despre ce este vorba?
— Despre un alt tratament, a
cărui tehnologie este pusă la punct în institutul de cercetări de la Cîmpina,
experimentat de pe acum la noi, la Videle, în 3 sonde, pe care sîntem pe cale
să-l generalizăm industrial: combustia internă. Și dacă
socotim că într-o zonă din nordul ţării combustia aplicată la 300 m adîncime a
constituit prin dimensiunea zăcămîntului o premieră mondială, la noi, putem
socoti că a avut loc cel puţin o nouă premieră naţională, pentru că procedeul
se aplică într-un strat la 600—700 m adîncime. Aşadar, condiţiile au fost cu
totul noi, iar procedeele adaptate noilor date.
— Şi rezultatele?
— Numai într-un singur an, în '82, un plus de 300 000
tone de ţiţei, iar în acest an, ne-am angajat să obţinem 400 000 de tone în
plus
— Nu e prea simplă răspunderea pe care v-o asumaţi...
— Dacă îmi place ceva în munca petrolistului este
tocmai faptul că cel care a intrat într-o asemenea profesie nu se poate limita
la cunoştinţe liniare, ci trebuie să le acumuleze într-o reală complexitate,
începînd cu cele de extracţie şi terminînd cu tot ceea ce este nou în ştiinţa
lumii în acest domeniu. Şi nu mă gîndesc numai la mine, care lucrez la
ingineria de zăcămînt, ci şi la soţul meu, care este tot petrolist, şef de
extracţie, la tatăl meu, tot petrolist. Ba chiar şi mai aproape, la colegele
mele tehnoloage, care numai pentru extracţia clasică aplică 3 000 de operaţii
şi procedee într-un singur an.
ANETA POPESCU