Forajul simultan a două sonde

Scînteia, nr. 8459, Decembrie 1955

Forajul simultan a două sonde

Petroliştii din Moldova au obţinut într-o perioadă scurtă realizări de seamă în forarea sondelor.

In ultimul timp, în cadrul trustului nostru de foraj a fost experimentată cu bune rezultate şi este în curs de extindere o nouă metodă: forajul simultan a două sonde cu o singură instalaţie şi cu o singură brigadă de foraj. Gurile sondelor se află la o distanţă de 1,5 metri între ele, iar tălpile finale se află la distanţe ce corespund cu gabaritul geologic de exploatare a zăcămintelor Această nouă şi preţioasă metodă, inspirată din practica săpării sondelor dirijate, existente în U.R.S.S., a fost temeinic studiată de specialiştii trustului nostru. Iniţiativa aplicării, pentru prima oară în ţară, a metodei forajului simultan la două sonde odată aparţine tov. Serghie Manu, directorul trestului nostru, şi Nicolae Secăreanu, directorul oficiului de construcţii şi montaje, care au adaptat o instalaţie obişnuită de foraj la cerinţele forajului a două sonde simultan. Ţinînd seamă că indicii medii obţinuţi la forajul simultan a două sonde depăşesc cu mult indicii realizaţi prin forajul obişnuit, noua metodă reprezintă o pîrghie de seamă în lupta pentru realizarea sarcinilor de plan.

Ce măsuri trebuie luate pentru aplicarea acestei metode ?

La sondele 922 şi 926, forate după noua metodă, în scopul obţinerii unui regim rapid de foraj, au fost montate de la început 4 pompe de noroi tip „1 Mai". Aceasta, pentru a se putea asigura lucrul cu pompele în paralel. Chiar dacă una din pompe ar fi in reparaţie. Iniţiatorii aplicării acestei metode au adus o modificare importantă la geamblac pentru ca să poată fi deplasat succesiv de la o gaură de sondă la alta.

In afară de aceasta, autorii iniţiativei au realizat o inovaţie care face ca geamblacul să fie mobil. La comanda maistrului sondor, printr-o simplă apăsare de buton, se pune în mişcare un motor electric de 10 kW., care acţionează deplasarea geamblacului în dreapta şi în stinga, după nevoie. Fată de instalaţia obişnuită, la forajul a două sonde simultan s-au mai montat o masă tip U.Z.T.M. şi un ax de transmisie, sub podul sondei, care are ca scop să transmită mişcarea de la troliu la cele două mese. Important este faptul că utilajul folosit la aplicarea metodei forajului simultan a fost realizat din resurse locale.

Forajul sondelor 922 şi 926 a început în luna iulie. Viteza comercială la aceste sonde a fost de trei ori mai mare decît viteza realizată la sonda vecină nr. 337, preţul de cost pe metru forat a fost redus cu circa 40%, iar productivitatea muncii a crescut de peste două ori. Sondorii, conduşi de brigadierii Ştefan Pătraşcu şi Meletie Drucea, au săpat sondele 922 şi 926 cu aproape 60 de zile înainte de termen, realizînd economii de peste 1.500.000 lei.

Conducerea trustului a acordat o mare atenţie creării condiţiilor necesare pentru extinderea noului sistem de foraj. Ca urmare, forajul simultan la două sonde cu o singură instalaţie a fost extins de curînd la 3 grupuri de sonde, şi anume la sondele 924 şi 925, 224 şi 614, 9 şi 10. La extinderea noii metode o contribuţie de seamă au dat organizaţiile de partid. Numeroşi agitatori au explicat sondorilor în ce constă noua metodă şi ce importantă economică prezintă aplicarea ei.

In întrecerea socialistă care se desfăşoară cu însufleţire în cinstea celui de al Il-lea Congres al partidului, echipele maiştrilor sondori de la sondele 924 şi 925, conduse de brigadierii comunişti Ştefan Pătraşcu şi Petre Tigău, au realizat succese de seamă in lupta pentru obţinerea unor viteze mari de foraj. De la 5 la 30 octombrie sondorii de la aceste sonde au obţinut o viteză comercială de 1 200 metri granic-lună şi o avansare a sapei pe talpă de 3,55 metri pe oră, faţă de 2,5 metri avansare obţinută la sondele vecine.

Aplicarea noului sistem de foraj, pentru prima oară In schelele Moldovei, ne-a adus mari avantaje. Astfel, a fost redus volumul de construcţii şi montaje, s-au mărit vitezele ciclice prin eliminarea timpului pierdut de la terminarea forajului la o sondă şi începerea forajului la altă sondă şi prin suprapunerea în timp a operatiilor de extragere a sapei uzate dintr-o sondă şi introducerea unei sape noi în cea de-a doua sondă etc

Conducerea trustului a hotărît ca în viitor să sape după noua metodă toate locaţiile care din punct de vedere geologic-adîncime şi al condiţiilor de gabarit, vor permite acest lucru.

ION STROE,

director adjunct al trustului de exploatare Moldova

Locatia celor doua sonde sapate una langa cealalta : 46.47945184,26.48060607

Cele doua sonde sunt sapate pe zacamantul comercial Lucacesti-Moinesti.

Sonda nr. 922 Moinesti are ca data de terminare a forajul 25.06. 1955. A fost sapata pana la adancimea de 958 metri. In prezent este in productie cu 0,2 tone/zi.

Sonda nr. 926 Moinesti are ca data de terminare a forajul 23.06.1955 . A fost sapata pana la adancimea de 984 metri. In prezent sonda este abandonata.

Din istoria neagră a petrolului

Curentul, ANUL XII, No. 4130,  1939, Vineri 11 August

Din istoria neagră a petrolului

Cum se sapa si cum arde o sonda

S'a aprins zilele acestea o sondă şi oamenii au ars, ca nişte torţe, înăuntru.

Faptele au fost descrise în cincizeci de cuvinte, atât cât se consacră de obicei unui fapt divers. Căci în fata unor astfel de întâmplări, nu are nimeni timpul să se întrebe, dece oamenii care au ars pe rug pentru o idee au meritat mai mult decât ăştilati, care ard pentru o pâine. Dar, poate, în unele meserii moartea e acceptată ca un deznodământ normal, în faţa căruia e inutilă orice tresărire.

Adevărat, tragedia acelor oameni negri, învingători şi victime ale petrolului, nu poate căpăta o importanţă mai mare decât tragediile de acelaş fel, întâmplări în care natura cucerită se răzbună din când în când, muşcând. Şi totuşi, pentru cei care asistă la acest sinistru spectacol, pentru satele dinprejur, îndoliate, întâmplarea nu-şi poate schimba numele, niciodată. Pentru oamenii aceia tragedia îşi păstrează semnificaţia, întreagă.

Autorul acestui reportaj a simţit-o de aproape, a văzut vâlvătaia plesnind cerul, ca o mie de bice roşii, furioase; a auzit în flăcări urlete de fiară încolţită; a văzut un om aruncându-se înebunit din vârful turlei. După atâta timp, când scrie aceste rânduri, are încă în minte înserarea aceia cumplită, plină de vaetele fetei din Cosmina, care îşi găsise într'o râpă, fratele, cu pielea neagră şi plesnită. In nări îi stărue, apăsător ca un gaz otrăvit, mirosul de carne friptă. Vede ca azi, omul besmetic fugind în pielea goală spre dispensar, urlând cu o bucurie dementă :

— „Eu am scăpat! Am scăpat ! Pe ăilalţi i-a luat dracul, pe toţi!" Avea să moară în aceiaş noapte, la spitalul din Câmpina. Trăsese flăcări în piept.

Era în 1929, o frumoasă seară de vară, la Runcu...

Oamenii negrii

Dacă pământul însuşi nu i-ar fi ispitit, oamenii aceia, ţărani simpli, cinstiţi, legaţi de îndeletniciri gospodăreşti, ar fi rămas până astăzi la casele lor să-şi are pământul, să-şi scuture livada, să doboare copaci penttru iarnă. Viaţa li s’ar fi scurs în ritmul domol al tălăngilor dela stâne. Nu s’ar fi apucat să răscolească măruntaele negre ale dealurilor. Ar fi aşteptat tihniţi bătrâneţele în satele lor patriarhale, pe prispele caselor curate, departe de huetul maşinilor. Dar pământul a mustit el singur, din prea mult belşug, otrava neagră a petrolului. Şi, din clipa când l-au atins şi s’au murdărit pe mâini, oamenii au rămas pentru totdeauna negri. Nu şi-au mai putut spăla nici mâinile, nici straele, nici sufletul.

Astăzi, în locul stejarilor falnici, se ridică turlele mohorîte ale sondelor; în locul cavalelor, pe dealuri sună sirene de uzină ; pe unde creştea iarbă, curg vine de ţiţei. Căsuţele albe se părăginesc, — oamenii stau mai mult în cârciumi. Când ies împleticitiţi, nu ştiu ce i-a ameţit: alcoolul, petrolul, banii? Zilele curg după alte calendare, orele după altfel de ceasornice. Privirile sunt mai turburi, mai piezişe; pricinile la tribunale se înmulţesc; ogoarele au rămas pentru totdeauna părăsite, livezile au făcut omizi.

Numai mâinile care scormonesc pământul sunt din ce în ce mai înfrigurate, folosesc maşini din ce în ce mai iuţi, ca să străpungă tainele dedesubtului din ce în ce mai adânc. In ziua când nimeresc vâna neagră şi o străpung, de bucurie oamenii se îmbată până la pierzare, se urcă în automobile, coboară spre oraşe, sparg gâtul la o sută de sticle, silesc femeile goale din varieteuri să facă bae în şampanie.

Şi când sus, în urma lor, câte o sondă se aprinde răspândind spre cer groaznicul miros de carne friptă, se spală abia o parte din păcate.

Razbunarea pamantului

A fost dela început o meserie eroică. Pentrucă a făcut victime din prima zi. Pe dealurile Buştenariului, unde s’au găsit primele vine de petrol şi unde trăesc încă toate legendele lui, se mai pot vedea şi astăzi, unele chiar în funcţiune, mijloacele primitive de exploatare. Sunt puţuri, adânci de peste două sute de metri. Pentru a ajunge acolo, oamenii au săpat, în lipsă de alte procedee, cu târnăcopul şi lopata, centimetru cu centimetru. Pentru cel ce lucra acolo jos, pe un metru pătrat în fundul puţului, se trimetea aer de sus, din ventilatore, pe burlane. Un cablu legat deasupra la un clopot, dădea putintă omului de sub pământ să ceară ajutor în caz de nenorocire. Dar de atâtea ori omul n’a mai avut timp nici să dea alarma. Burlanul s’a rupt dela jumătate. Cei de sus, au continuat să învârtească mai departe, conştiincioşi, ventilatoruL Abia târziu, miraţi că nu li se face semn să tragă afară găleata cu pământ, s’au uitat în jos. Pe vremea aceia în fundul puţului se trimetea lumină printr’o oglindă mare, în care se răsfrângeau razele soarelui. Şi era atât de puternică lumina încât puteau să vadă jos, la două sute de metri, omul chircit într’un colţ, cu capul în piept, răpus de gaze. Alte ori, moartea venea mai brusc: pământul, mâncat de ape, rupea gizdurile undeva, deasupra, şi se prăvălea.

Toate puţurile care au rănit adânc dealurile Buştenariului, îşi au povestea lor plină de sânge. Şi chiar dacă unele s’au lăsat învinse până la sfârşit, fără a cere vreo viaţă omenască, au primit-o mai târziu, după zeci de ani, în vremea noastră, poate eri, poate azi, dela drumeţul obosit sau beat, care, rătăcindu-se sau cătând să scurteze drumul, a trecut noaptea printre puţuri, pierzându-se pentru totdeauna.

Acele negre şi adânci răsuflători de iad pe care nimeni nu Ie va astupa vreodată şi pe care nimeni — printr’o ciudată înţelegere tacită — nici măcar nu le va împrejmui, vor prilejui încă multă vreme, năpraznice răzbunări, pământului.

Se pune o noua sonda..

Pe măsură ce, secătuindu-se izvoarele dela suprafaţă, oamenii au fost nevoiţi să caute petrolul mai jos, mijloacele de săpat s’au perfecţionat. Puţurile au rămas poate chiar dincolo de istoria petrolului. In locul lor s’au pus sonde, după sistemul american; n’a mai fost nevoe să intre oameni în pământ — s’au băgat sape grele, de forme curioase. Pereţii n’au mai fost întăriţi cu ghizduri primitive ci cu burlane de fier. Pământul săpat s’a scos prin procedee perfecţionate, uşor şi fără pierdere de timp.

Dar sondele au cerut victime mai departe. Cine, din cei din părţile acelea nu-şi aminteşte întâmplarea intrată în legendă, cu polonezul care a fost zobit în fundul puţului? Fusese coborît pe un căluş, cu scripetele, în gura sondei, să ţină contra cu ciocanul, la nituit un burlan nou care se înădea la cellalt, şi rupându-se frânghia, a căzut la fund. Maistrul care conducea lucrarea, de teamă, a băgat sapa peste el şi l-a zobit — tot nu avea cine să întrebe de polonezul acela venit din ţara lui fără prieteni şi fără neamuri.

Faptele s’au aflat după multe zile şi maistrul şi-a aflat pedeapsa. Dar până atunci, trupul polonezului eşise în fărâme mici, aşa de bine amestecat în pământul roşiatic, încât nimeni nu l-ar fi băgat de seamă dacă n’ar fi fost urmele veştmintelor. Dela o vreme, astfel de întâmplări n’au mai zguduit pe nimeni, între oamenii petrolului. Şi-au căutat cu neagra lor seninătate, de nevoi — societăţile bucuroase să pună sonde, proprietarii bucuroşi să se ’nvoiască la contract, cu pământul. In fiecare zi s’au găsit un loc nou, pe coasta ruptă a unui deal, ori la o margine de pădure. Copacii au fost doborîţi; oameni şi fete, fără alegere, au coborît din satele vecine şi s’au băgat la lucru. Pământul a fost din greu netezit, apoi s’au ridicat barăci, s’au adus motoare; după o săptămână, printre copacii răriţi şi-a săltat capul semeţ, o turlă nouă de sondă. Flăcăii car au bătut sus scândurile coperişului, au aninat în vârf o creangă verde, aşa cum fac în satul lor când îşi durează casa.

Când, mai târziu, după luni de zile sonda a fost răzbită şi a stropit negru spre cer, în vârful turlei năclăite creanga veştejită a rămas ca un semn trist şi fără rost.

Spectacolul macabru

Nu poate fi îndoială că, în sufletul sondorului, nenumăratele vagoane de petrol care i-au trecut prin faţă, au lăsat urme curioase. Cine ştie ce întrebări îşi va fi pus el în faţa acelei nesfârşite şuviţe negre? Să se fi gândit la drumul ei, la rafinăriile unde se separă în atâtea produse necrezut de curate, la benzina pură pentru automobile şi aeroplane? Să se fi gândit cum pot eşi lucruri atât de albe dintr’o vână neagră de ţiţei? Dacă într’adevăr se va fi întrebat toate acestea, ce goală îşi va simţi fiinţa, că nu şi-a putut răspunde! Poate că intr’un astfel de moment a scos scârbit mucul de ţigară şi a scăpărat amnarul...

Aşa se aprind uneori sondele. Interiorul lor e plin de gaze. Amnarul e de ajuns. Alteori, o scântee dela motor... Sau un ciocan care a izbit pieziş fierul şi a scăpărat. Sau izbitura unei piese scuipată ca un proectil din gura sondei în erupţie. Clipa care urmează, însumează în neînsemnata ei dimensiune întreaga temelie a dezastrului. Incendiul începe în acelaş moment sus, în vârful turlei, ca şi in fundul barăcii unde motorul continuă să băzâe. Uneori, dacă sonda se află într’o depresiune, flacăra albastră se propagă ca un fulger pe fundul văii unde s’au strâns gaze, şi adesea, se aprind mai multe sonde.

Când se prinde de veste, când sirenele uzinelor îşi răspândesc peste dealuri semnalele sinistre, nu se mai poate face nimic. Lucrătorii dela sondele vecine se strâng neputincioşi pe dealurile dimprejur, ca într’un amfiteatru şi privesc în jos groaznicul spectacol.

Pe uşea îngustă a sondei torţele vii se năpustesc orbeşte. Hainele, îmbiibate cu petrol, ard sfârâind; oamenii încearcă să şi le sfâşie în timp ce caută înebuniţi rezervorul de apă în care să se arunce. De multe ori, nu ajung până acolo — se prăvălesc pe râpă, lăsând în mărăcini o dâră fumegăndă. Alţii, cu o ciudată vitalitate îşi păstrează sufletul în trupul mutilat, până ce li se aprinde o lumânare. Un astfel de nenorocit am văzut în seara aceia frumoasă de vară. Cineva îl ridicase sus, în şosea şi-i pregătea o targă să-l ducă la spital. Avea picioarele mâncate de foc până sub genunchi. Mai sus, marginea pantalonului continua să fumege amestecându-şi mirosul de cârpă arsă cu al lumânării de ceară care pâlpâia la capul muribundului. Apoi o boare de vânt s’a abătut printre arbori; luminiţa a pâlpâit puţin şi s’a stins. Precis în aceiaşi clipă, soarele apunea cu o majestuoasă linişte pe coama împădurită a unui deal, departe...

*

Dar chiar astfel de întâmplări se uită. Câteva zile oamenii sunt stăpâniţi de amintirea baloturilor de carne bandajată, acele groteşti siluete omeneşti care au fost pornite spre spital, ca nişte sicrie. Un timp, locul mai fumegă. Sondorii nu îndrăznesc să privească într'acolo; se trag în barăcile lor fără să-şi vorbească si sug încruntaţi clondirul cu rachiu. Pe urmă, vin ingineri, şi reprezentanţii societăţii de asigurare. Răscolesc cenuşea cu bastonul, discută aprins, emit ipoteze, apoi iscălesc hârtii. Intr'o zi încep să sosească materiale : motoare, fiare, scânduri albe, noui. Adevărat, viaţa trebue să-şi urmeze drumul ; o nouă turlă se ridică.

Şi nici una din rănile vechi, nu-i vindecată, când flăcăul care a bătut scândurile acoperişului, anină senin în vârful sondei, crenguţa verde de brad.

Radu Tudoran

Ştiința şi Tehnică

Ştiința şi Tehnică, 1957 (Anul 9, nr. 1-12), 1957-01-01,  nr. 1

Evoluţia tehnicii exploatării ţiţeiului în ţara noastră este printre cele mai interesante. In decursul dezvoltării industriei noastre petrolifere, ea a folosit, ca în nici o altă parte a globului, toate sistemele de lucru posibile din cauza specificului geologic cu totul deosebit al formaţiilor purtătoare de ţiţei de la noi. Intr-adevăr, oricui i se va părea curios faptul că ţiţeiul apare atît la ciţiva metri de la suprafaţă cit si la 3.000 m adîncime şi chiar mai mult.

Primele straturi exploatate au fost cele situate în imediata apropiere a suprafeţei prin sanţuri sau puţuri puţin adînci. Mai interesante din punct de vedere al tehnicii exploatării petrolului sint puţurile adînci sapate de aşa-numiţii ‘’păcureţi sau păcurari’’ si care atingeau adîncimi de cîteva sute de metri. In regiunea Ploeşti se cunoaşte un put cu o adancime de 320 m, care la fund avea sectiunea de 1 m². Saparea unui astfel de put, care era sustinut cu nuiele, era o operatie destul de grea si de periculoasa. Lucrul se putea efectua numai ziua, pe timp frumos, deoarece nu se putea introduce in put nici un fel de flacara deschisa, din cauza pericolului de aprindere a gazelor. Pentru iluminat se foloseau oglinzi mari care dirijau lumina solara pe fundul putului. Pentru a se asigura aerul necesar sapatorului se foloseau diferite sisteme, fie agitindu-se in put ramuri de mesteacan, fie suflindu-se aer in put cu ajutorul unor foale mari instalate la suprafaţă. După ce puţul era săpat, extragerea ţiţeiuilui se făcea cu hirdaie sau burdufuri din piele de viţel cu o capacitate de 50 - 100 litri care erau scoase din puţ cu ajutorul „hecnelor" sau al crivacurilor acţionate manual. Aceasta este rudimentara formă de „lăcărit“ cunoscută în industria petrolului.

Saparea unei sonde la Bustenari in 1907

In 1861, la Mosoarele, lîngă Tg. Ocna, s-a săpat în ţară prima sondă cu mijloace mecanice. Se folosea sistemul numit „canadian" la care un trepan (o sapă grea) acţiona prin lovire asupra găurii de sondă, fiind pus în mişcare de la suprafaţă prin intermediul unor prăjini de lemn. In 1883 se sapă la Drăgăneasa - Prahova primele sonde cu sistemul pensilvan , care foloseau In locul prăjinilor funie de Manilla şi ulterior cabluri metalice, iar ca sistem de săpare tot trepanul care acţiona prin izbire.

Primele sonde cu masă rotativă au fost săpate în 1906. Acest sistem se bazează pe o utilizare mai raţională a energiei mecanice, care se transmite prin intermediul unor prăjini metalice pînă la o sapă care efectuează săparea prin rotirea ei pe fundul găurii de sondă. Materialul mărunt rezultat de pe urma săpării este scos la suprafaţă cu ajutorul unui lichid de densitate mare, care circulă permanent prin prăjinile de foraj şi iese prin gaura de sondă. Acesta a fost nivelul maxim de dezvoltare a tehnicii de foraj atins de Romînia capitalistă.

Instalatie de foraj cu masa rotativa; adaugarea unei noi prajini

Săparea la adîncimi din ce în ce mai mari cu sistemul cu masă rotativă are un randament scăzut.  Tehnica sovietică a creat un sistem principial diferit de celelalte, cu o eficacitate tehnică şi economică foarte ridicată. La sistemul de săpare cu masă rotativă, întreg sistemul de prăjini metalice foarte grele constituie o masă în mişcare cu momente de inerţie mari, fapt care produce de multe ori ruperi de prăjini în puţ, obosirea materialului din care sInt construite prăjinile etc. Aceste neajunsuri sint evitate în sistemul de săpare cu turbobur, la care acţionarea sapei se face de către o turbină care este plasată pe fundul puţului de sondă, imediat deasupra sapei. Prin aplicarea acestui sistem de săpare, în special la rocile mai dure din bazinele petrolifere din Moldova, s-au obţinut viteze de săpare mult superioare celor obţinute cu sistemul cu masă rotativă. Astfel faţă de cca. 200 m/granic-lună realizaţi la săparea cu sistemul cu masă rotativă se obţin în această regiune, la săparea cu turboburul, viteze comerciale de aproape 800 m/granic-lună.

Dar săparea sondelor reprezintă numai prima fază a procesului de producţie în industria extractivă a ţiţeiului.

Te-ai întrebat vreodată, cititorule, care este mijlocul cu ajutorul căruia ajung pînă la suprafaţă mii şi mii de tone de ţiţei din zăcăminte situate la mii de metri adîncime?

Asupra zăcămîntului de ţiţei acţionează diverse forţe care fac ca presiunea în interiorul zăcămîntului să atingă valori de sute de atmosfere. Zăcămintele aşezate în anticlinale (straturi geologice sub formă de cupole) au de obicei in porţiunea superioară un aşa-numit „cap de gaze" care, prin expansiunea lor, împing ţiţeiul la suprafaţă prin sondele săpate în zăcămînt. Alteori apele care înconjoară de regulă zăcămintele petrolifere acţionează asupra ţiţeiului ca un uriaş piston care îl împinge in sus. Cele mai multe zăcăminte din ţara noastră au, ca singură forţă de expulzare a ţiţeiului din zăcămînt gazele dizolvate în masa ţiţeiului, la o presiune destul de ridicată şi care antrenează in drumul lor pe gaura de sondă şi ţiţeiul înconjurător. Multe zăcăminte, pierzînd această presiune cu timpul, intră în declin şi apoi în epuizare.

Dacă în perioada exploatării prin şanţuri şi prin puţuri se exploatau zăcămintele fără presiune, o dată cu săparea primelor sonde se practica mai ales sistemul barbar al erupţiei libere. Zăcămintele care nu mai aveau presiune suficientă erau abandonate, după ce fuseseră exploatate în proporţie de numai 20—30%. Restul ţiţeiului era pentru totdeauna pierdut in scoarţa pămîntului.

Incepînd din 1913 se trece la erupţia captată, ţiţeiul ieşit din gaura de sondă, fiind captat şi dirijat prin conducte pînă la locurile de depozitare. Exploatarea cît mai completă şi raţională a zăcămintelor noastre de ţiţei a început după naţionalizarea industriei petrolifere, cînd toate perimetrele petrolifere au început să fie exploatate după o concepţie unică. Amplasarea sondelor de exploatare se face după o riguroasă cunoaştere a zăcămîntului prin sondajele de explorare. Exploatarea zăcămîntului se face după principiul unei economii cît mai mari de energie, căutîndu-se ca raţia (raportul) gaze-ţiţei să fie cît mai mică, pentru a folosi la maximum energia gazelor din zăcămînt. Pentru prima dată la noi în ţară se aplică metodele de recuperare secundara. In zăcămintele la care presiunea începe să scadă, se injectează prin sondele de contur apă sau gaze sub mare presiune care împinge ţiţeiul în sus, prin sondele aflate în centrul perimetrului. In acest fel recuperarea ţiţeiului aflat în zăcămînt creşte considerabil.

Inregistrarea diagramei de carotaj radioactiv

Pentru prima dată în istoria petrolului romanesc se fabrică azi în ţară majoritatea utilajelor necesare pentru foraj, extragerea si prelucrarea ţiţeiului. Peste hotare, utilajul petrolifer romanesc este apreciat pentru calitatea sa superioară.

Dezvoltarea industriei constructoare de utilaj petrolifer, ajutorul sovietic şi experienţa cîştigată de muncitorii, inginerii şi tehnicienii din industria noastră petroliferă asigură condiţiile de exploatare din ce în ce mai raţională şi intensivă a marilor rezerve de ţiţei aflate în subsolul patriei noastre.

Erupţie la sonda 1112

Erupţie la sonda 1112

Scînteia Tineretului, iulie 1956 (Anul 11, nr. 2228-2253)

Anul XII; Seria II-a, Nr. 2241

Nimic nu prevestea faptul neobişnuit. După 1500 metri de foraj, sondorii executaseră tubajul şi cimentarea. Munca se desfăşura normal. Sapa îşi continua drumul său vertiginos spre adîncuri, în ritmul sacadat al turbinei.

Deodată, pe neaşteptate, o răbufnire puternică zgudui instalaţia de foraj. Un uriaş şuvoi de gaze, amestecate cu noroi, ce se dezlănţuiseră din adîncuri, au ajuns pînă la înălţimile geamblacului, umbrind cerul. Avalanşele nestăvilite de noroi şi gaze, ce izbeau cu patimă turla, produceau un urlet înspăimîntător. Aveai impresia că tot ce este neastîmpărat în măruntaiele pămîntului se pornise să facă la lumina zilei.

Sonda 1112 erupsese.

Oamenii păreau neputincioşi faţă de această dezlănţuire a forţelor naturii, incapabili de a se opune. Şi totuşi...

Vestea erupţiei se răspîndi ca fulgerul. Intr-un suflet au sosit la faţa locului brigadierii Ion Birligiu, Petre Chirnoagă, Constantin Mărăcine, Petre Coşa de la sondele din apropiere, tehnicieni şi ingineri de la oficiul Turbobur.

Dar cine să se apropie de erupţie ? Cum să pătrunzi în raza de acţiune a acestui potop de noroi şi gaze ? Curajul de sondor, eroismul trebuiau să-şi spună cuvîntul în aceste momente critice. Asupra modului cum să se pună capăt erupţiei, unii dădeau o părere, alţii alta, dar nimeni nu îndrăznea să păşească primul la asaltul sondei.

S-a auzit atunci o voce:

— Curaj sondori !

Un freamăt se produse printre cei prezenţi. Din grup se desprinse Gheorghe Unguru, directorul oficiului Turbobur, sondor încercat, călit la schelele prahovene. Impreună cu Serghei Manu el păşi spre scara sondei. In urma lor dădură năvală brigadierii şi sondorii.

Cîteva clipe şi nu se mai cunoştea om cu om. Toţi erau uzi, plini de noroi din creştet pînă în picioare, iar ploaia de noroi şi jetul de gaze îi izbea cu forţă. Unii încercară să-şi pună ochelari de protecţie, însă noroiul ce se aşeza pe lentile le întuneca vederea.

Toate forţele oamenilor se încordară asupra fixării capului de erupţie pe gura puţului pentru a stăvili erupţia. Prima încercare s-a soldat cu un eşec. O izbucnire crâncenă îi dădu la o parte pe toţi. O mică scînteie produsă printr-o lovire ar fi fost deajuns pentru a de naştere unui incendiu de proporţii uriaşe şi a pune în pericol vieţile omeneşti.

In grabă a fost adus un nou cap de erupţie. Deşi obosiţi, oamenii găseau în ei in aceste momente grele forţe mereu proaspete. Un nou efort, în care toate puterile s-au unit într-o singură încleştare şi dispozitivul a fost fixat pe garnitura de foraj. Principalul fusese realizat. Pentru a micşora presiunea erupţiei jetul de gaze a fost dirijat pentru un moment printr-un ventil de siguranţă către valea ce se afla în imediata apropiere a sondei.

Pentru a pune capăt complect erupţiei ei au preparat îndată un noroi cu densitate mare. O nouă situaţie dificilă se ivi: se înfundă turbina. Pentru a restabili circulaţia noroiului pe coloană a fost nevoie să se perforeze garnitura deasupra turbinei.

Trecuseră mai bine de 20 ore de eforturi neîntrerupte, cînd sondorii au introdus noroiul greu pe coloană, stăvilind erupţia. Sonda a fost pusă din nou în funcţiune. Turbina a început să cinte iarăşi înfundat, continuîndu-şi drumul către stratul de ţiţei.

C. ANDREESCU, corespondentul „Scînteii tineretului“ pentru regiunea Bacău

Locatia sondei 1112 Moinesti Oras : 46.47880869,26.48538631

Sonda nr. 1112 Moinesti Oras a fost sapata in 1955 la o adancime de 2019 m

Depasirea planului de stat

Universul, ianuarie 11.01.1950 (Anul 67, nr. 1-23)

Depasirea planului de stat

Insemnate depăşiri de producţie la ţiţei pe anul 1950 la schela Urlaţi

Prin îmbunătăţirea procesului tehnologic la o serie de sonde, prin schimbarea sistemului de extracţie, prin perforări în alte straturi sau prin intervenţii făcute la timp, petroliştii dela schela Urlaţi au obţinut în primele zile ale anului 1950 însemnate depăşiri a progra­mului de producţie la ţiţei. Astfel, sonda 64 A.R.* care dădea prin erupţie 6-7 tone ţiţei pe zi, a stat din cauza lipsei de presiune a gazelor. Introducandu-se sistemul pompajului canadian, s’a obtinut chiar din prima zi o producţie de 10 tone. La sonda 152 S.R.** care producea foarte puţin, prin retragere, perforarea unui alt strat şi prin pompare, producţia s’a mărit de patru ori.

Echipa de intervenţie a maistrului sondor Mihaila Ion a extras de la o adâncime de 900 m. tubingul rupt dela putul sondei 184 R.A.*** numai în două ore şi jumătate în loc de 5 ore cum se programase.

La sonda 603 Valea Orlei****, echipa maistrului sondor Bugoi Petre a scos 900 m. tubing plin cu tiţei, numai în două ore in loc de cinci, iar echipa maistrului sondor Vasile Andrei a băgat 900 m tubing si 1740 pompă „Insert" în 6 ore, reducând cu trei ore timpul prevăzut pentru această operaţie. Aceste rezultate se datoresc nouii repartizări a schelei pe brigăzi de producţie după metoda sovietica.

Muncitorii petrolişti din schela Cămpina antrenaţi în întreceri socialiste, au obtinut, numai în câteva zile, frumoase succese în muncă. Astfel cele trei echipe de foraj dela sonda 413 Cămpina*****, fiind în întrecere cu cele trei echipe dela sonda 6 Runcu, au depăşit programul cu 106%, iar cele dela Runcu cu 22 la sută. Echipa de turlişti a maistrului turlist Băgă Constantin a montat turla sondei 501 Vârful Drăgănesei******, in numai 288 ore, deşi programul prevedea 356 ore. In felul acesta sonda a a fost dată in producţie cu două zile înainte de termen, realizându-se o importantă economie de ţiţei.

Muncitorii dela schela petroliferă Boldeşti obţin însemnate succese in producţie prin scurtarea timpului de intervenţie la sonde

Prin scurtarea timpului de intervenţie la sonde, muncitorii petrolişti din schela Boldeşti obţin însemnate succese in producţie.

Astfel, in ziua de 4 Ianuarie, sonda nr. 57 Boldeşti******* a încetat să mai producă ţiţei. Echipa maistrului sondor Istrate Ion, constatând că pompa este defectă si necesită o intervenţie pentru a fi schimbată, după 7 ore de muncă încordată a pus din nou sonda în funcţiune. Dacă intervenţia nu ar fi fost făcută la timp s’ar fi pierdut o cantitate de 7 tone ţiţei.

Din cauza presiunii mari care s’a produs în conducta principală de gas-lift aceasta s’a spart, sondele 75********, 144********* şi 148********** s’au oprit, iar producţia de ţiţei a început sa scadă. In numai 4 ore, echipa mecanicului sudor Mihai Ion a reparat conducta evitând pierderea a 25 tone ţiţei. In acelaş timp, o altă echipă lucra Ia conducta de gaze care se spărsese din cauza îngheţului tocmai In apa Teleajenului. Şi aci situaţia era serioasă, deoarece lucrările de foraj începute Ia o sondă din Mălăeşti trebuiau întrerupte din cauza lipsei de gaze. Muncitorii din echipa lui Damian Ion au lucrat trei zile în apă, la o temperatură scăzută, reparând conducta cu mult înainte de termen.

Şi la foraj, echipele au înregistrat succese, în lupta lor pentru a da producţiei cât mai multe sonde. La sonda 31 Păcureti, echipa maistrului sondor Tudoricu Constantin a depăşit programul zilnic de forare cu 160 la sută, echipa maistrului sondor Tarcău Gheorghe dela sonda nr. 29 Pacureti*********** cu 145 la sută, cea a maistrului sondor Mihai Nicolae dela sonda 10 Măgurele cu 175 la sută.

In primele zile ale anului 1950 secţia foraj dela schela Boldeşti a realizat o depăşire de 20 la sută a programului zilnic.

*

Intr’una din zilele trecute, o echipă de muncitori dela schela Suţa-Dâmboviţa lucra la urcarea pe sănii a sondei nr. 8, care urma să fie transportată in altă parte. Operaţia de ridicare pe sănii era terminată la trei din picioarele sondei. Pe când se muncea pentru ridicarea pe vinci a celui de al patrulea picior, o coloană de ţiţei ţâşni in sus. Depăşind puterea de rezistenţă e sondei, care trebuia transportata cu toată instalaţia, turnul s’a deplasat intr’o parte, producând ruperea unui picior. Prin înclinaţia sondei, unul din ventilele sondei dela capul de erupţie s’a defectat, lăsând să erupă ţiţeiul. In acest moment greu, maiştrii mecanici Ambrozie I. şi Bendic C. au trecut prin coloana de ţiţei şi intrând în gura puţului, au închis ventilul principal dela capul de erupţie. In acest fel s’a putut evita pierderea de ţiţei.

*Sonda nr. 64 AR Urlati a fost sapata in anul 1943 la o adancime de 1399 metri.

**Sonda nr. 152 STR Urlati a fost sapata in anul 1943 la o adancime de 1229 metri.

***Sonda nr. 184 RA Urlati a fost sapata in anul 1942 la o adancime de 1515 metri.

****Sonda nr. 603 RA Chitorani Valea Orlei a fost sapata in anul 1945 la o adancime de 2788 metri.

*****Sonda nr. 413 PM Campina a fost sapata in anul 1949 la o adancime de 1157 metri.

******Sonda nr. 501 PM Varful Draganesei a fost sapata in anul 1949 la o adancime de 521 metri.

*******Sonda nr. 57 AR Boldesti a fost sapata in anul 1932 la o adancime de 2286 metri.

********Sonda nr. 75 AR Boldesti a fost sapata in anul 1933 la o adancime de 2446 metri.

*********Sonda nr. 144 AR Boldesti a fost sapata in anul 1940 la o adancime de 2290 metri.

**********Sonda nr. 148 AR Boldesti a fost sapata in anul 1941 la o adancime de 2504 metri.

***********Sonda nr. 29 Pacureti a fost sapata in anul 1950 la o adancime de 1902 metri.

Fara şovaire

Flacăra, iulie-noiembrie 19.07.1958 (Anul 7, nr. 27-47)

Fara şovaire

Inelele din par şi privirea luminoasă strecurată printre genele altădată lungi (acum arse de flacără) nu-i creionează nici pe departe portretul. Nimeni n-ar bănui ce se ascunde îndărătul lor. Ţi se pare că-i un tînăr obişnuit. De l-ai întîlni pe stradă sau la cinema, sau poate în tribuna vreunui stadion, memoria i-ar acorda - indiferentă - doar clipa.

Chipul lui adevărat este altul...

Nici în albumul vieţii n-o să-i găseşti imagini care să alunge banalul. Anii se rinduiesc simpli, cuminţi ; din toamna lui 1934 şi pînă-n toamna lui 1957, nimic nu infioară caligrafia ordonată de pe filele zilelor. Ciţi ca el n-au aceeaşi poveste ? S-a născut într-un sat de prin părţile Ploieştilor. Părinţii lui argăţeau la moşieri. Vara, cîmpul era verde şi soarele strălucitor. Iarna, cînd bătea crivăţul, era frig, urît şi pustiu. Un sat oarecare, plantat pe culmea unei măguri, cu orizontul atît de mare şi totuşi atît de mic ; aici a trăit 15 ani. Vara la coasă, iarna la pădure, primăvara şi toamna petrecind cu ochi duşi (dar fără visuri mai aprinse, ca la alţii de vîrsta lui) zborul spre apus şi spre răsărit al cocorilor. In 1949 s-a înscris la şcoala medie tehnică de petrol din Ploieşti. A absolvit-o în 1953, cu note mulţumitoare. Cîtiva ani a lucrat apoi prin schelele Prahovei, tăcut, neobservat, accesoriu viu şi conştiincios al sondelor înalte si subţiri, ca nişte vagi triunghiuri negre, retezate la vîrf. In toamna lui 1957 a fost mutat la Craiova, la noile zăcăminte de gaz metan (eveniment ce nu i-a colorat obrazul cu entuziasm, dar nici cu regrete) si albumul vieţii lui s-a îmbogăţit cu o filă în care s-a schimbat numai decorul, nu şi caligrafia simplă, ordonată, liniară. Aceasta e viaţa prietenului nostru...

Totul s-a întîmplat într-o noapte.

Atunci — şi numai pentru citeva ore —  a tîşnit prin aparenta plată adevăratul său chip, adevărata sa fire. Viata i-a deschis o perspectivă nouă. Şi in sufletul lui a fulgerat deodată eroul.

Avea 23 de ani. Şi fusese numit, din lipsă de cadre, brigadier peste citeva sonde.

Fusese o zi oarecare. După-amiază plouase. Prietenul nostru muncise din greu. Hainele atîrnau pe el grele ca plumbul. Ii Intrase mîlul şi pe sub cămaşă, şi-n cizme, si rămăsese pe palme, sub unghii. Cu mîini ca astea, nici nu-ţi vine să-ti ştergi fata de sudoare... Ploaia a contenit în amurg. In cîmpia cu verdele melancolic, ca un abur, al asfinţitului istovit şi apos, doar sondele — noile sonde — sclipeau şi duduiau puternic, stringînd în ele toată viata din jur ; sclipitoare şi puternice, păreau mirifice coloane de legendă, legătura cimpiei cu cerul... Privindu-le, pe faţa prietenului nostru nu s-a clintit nici un muşchi. Le-a privit doar o clipă, apoi s-a indreptat cu paşi greoi spre barăci. Nu se gîndea la nimic. Avea o singură dorinţă : să se spele şi să doarmă. Să doarma adinc.

Fusese o zi oarecare. O zi. de muncă, la fel ca multe altele.

S-a trîntit pe pat cu un oftat de uşurare. După citeva clipe, respira egal, regulat.

★

In miez de noapte, cîmpia fremăta monoton. Luminile sondelor pictau fulgi albi, nemişcaţi, intre cerul tăcut şi pămîntul răscolit de vuietul înfundat al sfredelelor de otel. Aproape, oraşul dormea... Şi deodată izbucni incendiul.

O ciupercă de foc ţişni spre cer, pînă la 20—30 metri deasupra unei sonde de explorare, lăţindu-şi peste cîmp, peste oameni, înspăimintătoarea corolă de pulbere roşie. Cerul tot se aprinse ; pămîntul se umplu de vuiete tari. Alarmă ! Stratul de metan pe care îl căutau erupsese năprasnic şi neprevăzut, de la numai 200 de metri adîncime. Şi se aprinsese. Orbit de incendiu, înnebunit de zgomote, de dogoare, de groază, omul de pe podul sondei imbrăţişă ca pe o fiinţă vie prăjina de foraj — tot ce-i rămăsese pe lume — şi se lăsă să alunece pe ea cu toată viteza. O clipă de întîrziere i-ar fi fost fatală.

Sonda rămăsese singură...

Un balaur din gura căruia ţîşneau sute de şerpi de foc. Şi-n jurul şerpilor de foc alunecau, nevăzuţi, şerpi de dogoare : aerul cald de sute de grade. Cîmpia, şi cerul, şi noaptea erau toate o rană. Apoi începură să se audă strigăte, huruitul maşinilor de pompieri (oraşul se trezise de la prima scinteie) şi sute de oameni se repeziră, cu găleţi, cu furtunuri, cu lopeţi, să stăvilească alunecarea nimicitoare, spre sondele vecine, a limbilor de foc. Sonda de explorare râmînea mai departe singură. Atunci apăru prietenul nostru. Era încă buimac de somn. Stătu o clipă, încremenit, în faţa flăcărilor. Imprejurul lui, oamenii treceau în goană, abia zăriţi prin noapte şi fum ; se auzeau strigăte, huruit de maşini... In clipa următoare, se trezi.

Nimeni nu-şi aminteşte cum s-a întîmplat,

Nimeni nu-şi aminteşte cum a ajuns acolo.

Citeva minute mai tirziu l-au văzut apărînd şi dispărind, cite o clipă, sub mantia stacojiu-fluturătoare a monstrului.

Cînd îşi îmbrăcase costumul de azbest ?

Cind îşi pusese casca ?

Şi ce voia ?

Au înţeles îndată. Strigătele au murit pe buze. Tânărul brigadier voia să salveze tot ce se mai putea salva din instalaţiile sondei, Şi, pentru asta, trebuia să demonteze sute şi sute de şuruburi, încet, răbdător, calm, printre şerpii îngrozitori ai focului şi dogoarei. Oamenii s-au privit înmărmuriţi, pe urmă au privit înmărmuriţi intr-acolo. Lumina incendiului releva pînă la evidentă cele mai mici amănunte. Iată-l la o jumătate de pas de flăcări. Dar răsuflarea şerpilor îl plesneşte peste obraz, brusc, fierbinte, brutal. Se clatină. Işi fereşte ochii cu palma, ca un orb, şi cu mina liberă bijbîie după şuruburi. A desfăcut unul... încă unul... Cit a trecut ? Un veac ? O clipă ? Furtunurile pompierilor îl aţintesc cu trombe de apă, reci (spatele i-a îngheţat), dar căldura sufocantă din faţa lui n-o poate nimeni şi nimic stăvili. A mai scos un şurub... Şi încă unul... Flacăra creşte ; pământul bubuie са la o vînzolire a munţilor din adinc ; şi gazul a smuls o piesă metalică, zvîrlind-o în sus ca pe o pietricică ; şi piesa cade, izbindu-i greu marginea căştii. Se clatină de citeva ori, bate aerul cu braţele ca un înecat, dar in ultima clipă se încleştează cu mîinile de un alt şurub.

Ceasul de abanos al nopţii bătea rar, dureros de rar ; pe cîmpia scrumită clipele se tîrau de plumb. Dacă mulţimii incremenite i s-a părut o veşnicie răstimpul pînă la înflorirea zilei, ce-o fi simţit oare tinărul care l-a măsurat in căldura de iad, in truda de iad, cu fiecare fibră a trupului arzîndu-i ca o rană vie ? Iată-l, apărând şi dispărind iarăşi sub mantia monstrului...

Prietenul nostru a  muncit aşa douăsprezece ore (da, nu-i greşit, douăsprezece ore !) şi, in afară de scheletul sondei, care fusese pierdut din primele minute ale incendiului, a salvat toată instalaţia. Adică multe sute de mii de lei.

S-a trezit din somn a doua zi către seara şi a sărit ca ars : Dumnezeule, cit intîrziase de la lucru ! Prietenii l-au obligat să se culce la loc.

— Spune-mi — l-a întrebat într-un tirziu cineva — nu ti-a fost frică ?

— Ba da.

— Atunci, de се-ai făcut-o ?

A dat din umeri. Nu ştia ? Cel mult nu ştia s-o explice. Dar lucrurile se explicau prin tot ce se intîmplase cu viaţa lui în ultimii ani — în anii aceştia aparent atît de obişnuiţi ; tot ce învăţase de la muncitori, de la comunişti, din ziare, din educaţia pe care i-o dăduse organizaţia de U.T.M. îl făcuse conştient de un lucru : că sonda aceea e a lui !

Cu Anghei Rătescu, şeful secţiei, şi sondoril Petre I. Florea,  inainte de inceperea lucrului

Brigadierul Radu A. Ion la lucru urcat pe turla unei sonde

Brigadierul Radu A. Ion la lucru in schela

Au trecut zilele. Prietenul nostru, brigadierul Radu A. Ion (căci aşa îl cheamă), munceşte mai departe la sondele din vecinătatea Craiovei. Se scoală la 6 şi munceşte tăcut, conştiincios, ca înfrăţit cu sondele înalte şi negre. Lună de lună, brigada lui îşi depăşeşte planul cu aceleaşi 10—12 procente. Nici o imagine care să alunge obişnuitul. Nimic nu infioară caligrafia ordonată a filelor din album. Are-n ochi acelaşi albastru luminos şi calm, de acuarelă ; doar genele ii sint pîrjolite puţin. Toţi o ştiu insă : chipul lui adevărat este altul ; şi viaţa lui — viata lui adevărată, viaţa lui pasională — e alta. Ele au fulgerat intr-o împrejurare deosebită, cind eroul nostru a trăit, în numai douăsprezece ore, mai frumos şi mai plin decît pot trăi o sută de oameni obişnuiţi, într-o sută de vieţi.

Flacara, 1983-02

Acest reportaj a apărut la 19 iulie 1958, in nr. 29 (165) al revistei „Flacăra“. Purta aceeaşi semnătură de autor pe care o veţi intilni dedesubtul acestor rinduri. Eroul luptei cu flăcările, tinărul brigadier petrolist Radu A. Ion, li se înfăţişase ca un ales exemplu al forţei şi abnegaţiei unei clase, al inaltei răspunderi cu care bravul detaşament al petroliştilor înţelegea să investească eforturi eroice — mergind, in cazul de faţă, pînă la riscul suprem — in opera păstrării ca pe ochii din cap şi a sporirii continue a avuţiilor acestui pămint. Detaşament care astăzi, răspunzind cu patriotica înflăcărare îndemnurilor adresate de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, şi-a făcut din lupta pentru independenţa energetică naţională o cauză sfintă şi neabătută.

Satisfacţia noastră, a cronicarilor unor astfel de fapte — de ieri sau de azi —, se implineşte şi din substanţa însăşi a acestor pilduitoare fapte, şi din destinul in timp al eroilor lor.

Tovarăşul Ion A. Radu, brigadierul anului ’58 este astăzi primul secretar al Comitetului judeţean Dolj al P.C.R.

ILIE PURCARU