21 December 2016

"Groaznica nenorocire din Campina"

Adevărul, 36, nr. 11961, 21 februarie 1923
“Incendierea unei sonde in eruptie
Doi morti si sapte raniti
Cunoscutul petrolist Raki si avocatul Pauker raniti
Campina 20. – Aseara la orele 5 si jumatate, pe cand sonda No. 1 a societatii ‘’Sospiro’’ din schela Varful Draganesei, facea eruptie, lingura a fost aruncata in podul sondei, provocand o scanteie, care a aprins gazele, incendiind intreaga sonda.
Sunt noua victime omenesti printre cari doi sondori morti. Printre cei arsi, din fericire mai putin grav, notam pe batranul dr. Anton Raki, fiul acesuia Anton, avocatul Pauker si inginerii Walter Lind si Aker.
Avocatul Pauker dupa ce a fost pansat de d. dr. V. Popescu a plecat la Bucuresti. Ceilalti raniti au ramas in Campina, sub ingrijirea d-lui dr. Popescu.
Sonda continua sa arda.
***
Cum se vede din cele de mai sus e vorba de o exploziune de gaze. Sonda la care s’a produs accidentul este una din cele puse pe terenurile societatii “Sospiro” de catre societatea “Forajul” al carei director tehnic este d-l Anton Raki batranul, in virtutea unui contract de forare, care prevede un total de 50 sonde.
Prezenta gazelor la o sonda in sapare, este atat indicatiunea ca stratul de petrol este atins sau aproape atins, cat si indicatiunea ca o insemnata productiune de petrol e de asteptat.
Regiunea Varful Draganesei este aceia in care s’au facut in urma cu cateva decenii primele incercari de sonda cari au avut si atunci un considerabil succes.
D-l Anton Raki batranul este unul din cei mai insemnati specialisti in materie de exploatatiune de petrol. Inventator al unui excelent sistem de forat, sistemul Raki, - d-sa a lucrat inaintea razboiului in tara noastra, fiind unul din descoperitorii regiunei Moreni si intemeietorul societatei “Regatul Roman” din care a iesit actuala “Astra-Romana”.
Din nefericire stirea brusca despre confirmarea bogatiei unei noi regiuni petrolifere a tarei noastre, e intunecata de faptul ca descoperirea aceasta a reclamat victime.
Pe urma exploziei sunt morti si raniti – victime ale muncei. O ancheta va trebui sa arate daca toate masurile de prevedere au fost luate si sa traga poate invataturi pentru perfectionarea reglementelor de politie miniera astfel ca repetarea unor asemenea nenorociri sa fie pe viitor evitata.”

No comments:

Post a Comment

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...